Știri
Ziua Păsărilor cu SOR în Parcul Natural Văcărești
11 aprilie 2018
Societatea Ornitologică Română și Administrația Parcului Natural Văcărești organizează „Ziua Păsărilor” pe data de 15 Aprilie, un eveniment realizat cu sprijinul companiilor ENEL. Practic, pentru o jumătate de zi, bucureștenii ajung să se bucure de păsări și de singurul parc natural urban din țară în compania specialiștilor.
„La București, deja devine tradiție ca de Ziua Păsărilor să ieșim în Văcărești. Anul acesta venim cu o ofertă de tururi ornitologice gratuite, pentru copii și adulți, începători sau avansați. Știu, Ziua Păsărilor a trecut, a fost pe 1 Aprilie, dar atunci nu puteam intra cu oameni în parc. În urma topirii accelerate a zăpezii, ne era imposibil să organizăm tururi aici, cărările ar fi devenit orezării”, a spus Ovidiu Bufnilă, responsabilul de comunicare al SOR.
Primele tururi încep de la ora 08 dimineața -păsările sunt matinale – și se încheie la ora 13. Participanții sunt așteptați la intrarea în Parcul Natural Văcărești de lângă complexul Asmita Gardens. De aici sunt preluați de voluntarii și de membrii sucursalei bucureștene a SOR și de rangerii PNV. Un tur durează între 60 și 80 de minute și parcurge traseul amenajat de rangerii parcului în proiectul „Păsările Orașului”, proiect sponsorizat de ENEL. Se pleacă de la intrarea principală din sit, se merge pe lângă hrănitori, cuiburi, hide-ul fotografilor și noul foișor.
„În urma proiectului Păsările Orașului, pe care l-am derulat cu susținerea companiilor Enel, păsările au beneficiat de hrănitori pe timp de iarnă și de mai multe cuiburi artificiale în parc. Oamenii beneficiază acum de un foișor de unde pot urmări paradele nupțiale la păsările de apă, dar și de panouri informative cu speciile cel mai des întâlnite la noi în sit”, a spus Vlad Cioflec, rangerul pasionat de birdwatching din Parcul Natural Văcărești.
Obiectivul organizatorilor este ca toți participanții să învețe să recunoască speciile comune din Văcărești și pe care le pot întâlni și aproape de casele lor, dar și cum le pot ajuta – de la tipul de hrană preferat de păsări la cum se construiește și se amplasează corect un cuib.
„Toată lumea știe cum arată o coțofană, dar nu toți știu că specia asta își construiește cuiburi … cu acoperiș. Am auzit cu toții ceva despre o pitulice, dar puțini reușesc să o vadă sau să o recunoască după tril. Anul acesta vom avea ghizi care se vor ocupa special de identificarea păsărilor cu ajutorul sunetelor. Ne ajută vicepreședintele SOR – Florin Chirilă, cel mai tânăr biolog din departamentul de conservare al SOR – Dani Drăgan, biologul Paul Țibu și colegul Silviu Panțîru de la sucursala bucureșteană a SOR. Ne propunem să ne distrăm alături de oameni, să îi facem să se reconecteze la natură, să le arătăm că Bucureștiul are mai multe păsări decât ciorile, porumbeii și vrăbiile de care știm cu toții”, a mai spus Ovidiu Bufnilă.
Parcul Natural Văcărești este cea mai bună destinație de birdwatching din Capitală, lucru demonstrat de observațiile făcute de ornitologii SOR în cadrul programului „Atlasul Păsărilor din București”. Și SOR și PNV sunt organizații sprijinite de companiile ENEL în misiunea de conservare a păsărilor și a primului parc natural urban din România.
Cei care doresc să participe la tur sunt rugați să se echipeze corespunzător: binoclu, pantaloni lungi, bocanci sau pantofi de teren, șepci sau pălării, cremă de soare.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.