Știri
Birdwatching cu SOR la Marele Picnic ShortsUP
30 iulie 2019
La invitația organizatorilor de la ShortsUP, în acest sfârșit de săptămână am ieșit la birdwatching, pe domeniul Mogoșoaia. Se știe că ne place natura și cu atât mai mult ne plac evenimentele care au loc în aer liber, cu respect pentru faună și floră.

Marele Picnic ShortsUP înseamnă trei zile și trei nopți de aventură, cu hamace, cu cea mai lungă masă de picnic, muzică, ateliere pentru copii, câteva ore de filme scurte, sub cerul liber și, de anul acesta, tururi de birdwatching.
Ne-am instalat standul aproape de lacul Mogoșoaia, într-un loc puțin mai îndepărtat de muzică și de vuietul altor activități, de unde să putem pleca în liniște în căutarea păsărilor din parc. Puțin știu că atunci când mergi să privești păsările trebuie să faci liniște, atât pentru a nu le speria, cât și pentru a nu le stresa. Am venit echipați și cu binocluri și determinatoare pentru cei care urma să meargă în tururi cu noi.
Prima lecție – cum folosești un binoclu
Peste 400 de oameni s-au bucurat de tururile ghidate gratuite pe care le-am organizat sâmbătă și duminică pe domeniul Mogoșoaia. Prima lecție pe care au învățat-o toți cei care au participat la tururi a fost despre cum să folosească corect un binoclu. De la ținut mereu la gât la butonul de clar. Cei mici au fost însă și cei mai haioși. Imediat ce reușeau să focalizeze corect și să poată vedea clar imaginea prin lentilele aparatului, cum auzeai: „Uauuu, o văd pe mama!” sau „Văd pasărea, are aripile albe și stă pe o creangă!”

Ciuful de pădure, oaspete de gală la ShortsUP
Juvenilul de ciuf de pădure (Asio otus) a fost vedeta tururilor. Oamenii stăteau să îl admire și câte 10 minte, timp în care specialiștii de la SOR le povesteau despre cum trebuie să procedeze dacă găsesc un pui de pasăre. Prima regulă – nu îl lua acasă! Dacă nu e rănit, nu are nevoie de ajutorul tău.
O altă surpriză plăcută ne-a făcut-o ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), o pasăre pe care, în general, o zărim mai rar, și care și-a făcut apariția chiar la standul nostru.
Cei prezenți la tururi au mai putut vedea corcodelul mare cu pui (Podiceps cristatus), corcodel mic (Tachybaptus ruficollis), găinușa de baltă în cuib (Gallinula chloropus), șoimul rândunelelor (Falco subbuteo), ghionoaia verde (Picus viridis), ciocănitoarea de grădini (Dendrocopos syriacus), ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos major), țicleanul (Sitta europaea), pițigoiul mare (Parus major) și pițigoiul albastru (Cyanistes caeruleus).
Categorii de produse
Coș
Arhive
Newsletter

Noutati
Noaptea Privighetorilor, a noua ediție consecutivă la Cluj
Update: Revenim cu detalii despre Noaptea Privighetorilor. Societatea Ornitologică Română (SOR) anunță reprogramarea evenimentului Noaptea Privighetorilor, din cauza condițiilor meteo nefavorabile prevăzute de prognoza pentru după-amiaza de sâmbătă, 4 iunie. Astfel, pentru cea de-a 9-a ediție consecutivă a evenimentului Noaptea Privighetorilor vă dăm întâlnire vineri, 10 iunie 2022. Clasicul duet dintre muzicieni și păsări va avea loc în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, în secția în aer liber, Tăietura Turcului. Programul evenimentului nu suferă modificări. Evenimentul este realizat cu sprijinul Lidl România.
Proiecte
Materiale SPN
David Attenborough, eroul multor naturaliști, mici sau mari, spunea: În 1945 se credea că a crea rezervații și parcuri naturale este de ajuns pentru a ajuta fauna, dar acest lucru nu mai este o opțiune. Acum, nici măcar toate astea nu sunt de ajuns. Toate terenurile de la țară ar trebui puse la dispoziția animalelor […]