Share

Cine vopsește ouăle păsărilor?

Aliment de bază și ingredient indispensabil al multor preparate culinare, oul intră în centrul atenției cu ocazia sărbătorilor pascale, când creștini din întreaga lume îl vopsesc în culori vibrante, îl decorează cu elemente provenite din natură sau cu motive din cultura locală.

Deși originea tradiției nu este total elucidată, în timpurile străvechi ouăle erau des asociate cu celebrarea primăverii, simbolizând astfel renașterea și un nou început. Nimic mai adevărat dacă ne gândim la menirea lui, acela de a crea o nouă viață.

Oricât de pricepuți am fi și indiferent de paleta de culori folosite, ouăle cu cea mai impresionantă și superbă cromatică apar în natură, păsările fiind singurele animale capabile să depună ouă cu coajă colorată.

Pe lângă albul și maroniul specific ouălor de găină, păsările sălbatice ne delectează ochii cu nuanțe de albastru, turcoaz, galben, gri, roșu, portocaliu, roz. Strălucitoare sau mate, cu un colorit uniform sau pătat, pot fi considerate adevărate opere artistice. Vă prezentăm doar câteva exemplele, care cu siguranță vă vor convinge:

Ouăle mierlelor americane (Turdus migratorius) sunt albastre, nuanța fiind atât de spectaculoasă încât poartă o denumire proprie “robin’s egg blue”.
Cu cât mai mici, cu atât mai ușor de recunoscut sunt ouăle stufăricii (Cettia cetti), datorită coloritului sclipitor roșiatic asemănător cu cel al cuprului. Niciodată nu ne-am gândi că o pasăre cu un penaj de camuflaj, tern, castaniu dorsal și cenușiu ventral, poate avea ouă atât de spectaculoase.
Cântărind 600 de grame, ouăle de emu sunt considerate adevărate delicatese. Pe lângă mărime, aceste ouă impresionează atât prin culoarea albastru-verzui închis, cât și prin textura cojii, care ne duce cu gândul la oțelul de damasc sau la coaja de avocado.

Speciile tinamu, răspândite din centrul Mexicului până la sudul Argentinei depun ouă care variază de la turcoaz, verde lime până la ciocolatiu, violet și nuanțe de roz, majoritatea având un aspect lucios. Sunt de până la 14 ori mai strălucitoare decât ouăle de găină, în coaja lor reflectându-se vegetația de deasupra cuibului.

La fel de impresionante sunt și ouăle păsărilor de pe meleagurile noastre. Ouăle șoimului călător (Falco peregrinus), considerat cel mai rapid animal de pe glob (atinge chiar și 300 km/h când plonjează după pradă), se remarcă prin pete numeroase, roșii-maronii închise pe fond alb. Cojile ouălor sturzului cântător (Turdus philomelos) sunt netede, de un albastru strălucitor, decorate cu pete negre.

Ouăle cintezelor (Fringilla coelebs) sunt netede, lucioase, de un albastru extrem de pal, cu pete violet-maronii. Iar ouăle brumăriței de pădure (Prunella modularis) sunt de un albastru strălucitor imaculat.

Unde și cum pigmentează păsările ouăle?
Oul se formează în ovare și în cele 5 sectoare ale oviductului bogat în glande. Peretele oviductului este compus din musculatura netedă, inelară spre interior, longitudinală spre exterior, care împreună cu pliurile cu dispunere spiralată asigură oului o mișcare descendent rotativă. Coaja calcaroasă se formează în penultima secțiune, mai lărgită. Aici glande secretă mai întâi apă pentru a hidrata albușul, care își dublează volumul, apoi coaja calcaroasă și cuticula cerată exterioară cu rol protector față de microorganisme, dar și pigmenții care oferă culoarea specifică ouălor. Pentru acest proces sunt necesare în jur de 20-26 ore, cu variații în funcție de specii și de mărimea ouălor. Culoarea specifică se formează în cele 3-4 ore precedente depunerii ouălor, prin urmare intră în partea superioară a cojii calcaroase și în cuticulă. Oricât de surprinzător pare, varietatea cromatică este asigurată de doar 2 pigmenți: protoporfirina și biliverdina, compuși intermediari în biosinteza, respectiv degradarea hemoglobinei. Biliverdina colorează cojile în albastru – verzui uniform, protoporfirina în nuanțe de roșu – maroniu uniform sa cu desen specific. Prima dată se creează culoarea de bază, apoi se adaugă modelele specifice. Aspectul final al cojii depinde de viteza de rotație cu care trece oul prin oviduct. Astfel viteza mai mare favorizează apariția dungilor, striațiilor, iar petele apar în cazul în care oul se mișcă extrem de lent sau rămâne nemișcat. E ca și cum un artist ar adăuga mai întâi culoarea de bază pe pânză, apoi ar atinge de nenumărate ori pânza aflată în mișcare. Deoarece oul coboară în oviduct cu capătul mai lat înainte, în general această parte este mai bogată în culoare. Petele, striațiile, dungile apar doar în cazul pigmentului maroniu, ceea ce se și poate spăla de pe coajă la ouăle proaspăt depuse, în schimb nuanțele de albastru și verde sunt persistente, dar își pierd din intensitate până la ecloziune.
Ouăle reflectă și lumina UV, dar structurile responsabile pentru această trăsătură nu sunt încă elucidate. Cromatica cojii ouălor este determinată genetic, cantitatea precisă a pigmenților care se depun în coajă fiind stabilită de hormonii estradiol și progesteron.

De la coaja albă la cea pigmentată sau invers?
Pe lângă ouăle de găină, majoritatea am avut oportunitatea să vedem ouă de prepeliță, de rață, gâscă sau curcan. Sau poate o colecție la un muzeu sau în cursul plimbărilor în natură coaja ouălor unor specii de păsări comune (mierlă, pițigoi mare sau albastru, coțofană, graur, specii de ciori etc.), coji îndepărtate după eclozarea puilor. Câți dintre noi ne-am întrebat curioși ca un copil, dornic să afle cât mai multe lucruri despre lumea care îl înconjoară: de ce? De ce diferă atât de mult culoarea cojii ouălor? Care este rolul cojii colorate, în condițiile în care aceasta se pierde după eclozare? De câteva decenii bune și lumea științifică e preocupată de subiect și încearcă să identifice factorii care au condus la o diversitate cromatică atât de vastă. În urma studiilor realizate pe colecțiile de ouă din muzee, a observațiilor, cercetărilor și experiențelor efectuate în natură sau într-un mediu controlat, au fost găsite mai multe explicații, niciuna dintre ele universal valabile. Printre ele se numără creșterea rezistenței mecanice a cojii, semnalizare, termoreglare, protecție a embrionului etc.

Specialiștii din domeniu sunt convinși că albul imaculat este culoarea primară a cojii ouălor. Diversificarea locurilor de cuibărire, implicit creșterea vulnerabilității față de prădători, a atras după sine și evoluția, adaptarea aspectului cojii la condițiile schimbate, cu timpul dobândind și noi funcții. Coaja albă a fost menținută de speciile de păsări mai primitive sau a reapărut ulterior la cele care cuibăresc în locuri ferite de prădători, în scorburi precum bufnițele, ciocănitorile sau chiar boicușul (Remiz pendulinus), al cărui cuib e ca un sac elastic cu una sau două intrări realizate din fibre vegetale, pânză de păianjeni și pene. Alb este și oul speciilor care își acoperă ponta pe toată perioada de incubație (porumbei) sau sunt suficient de puternice să-și apere cuibul (struțul) de prădători. Aproximativ o pătrime din speciile de păsări dispune de ouă de culoare albă sau crem.

Indiferent de culoare, coaja calcaroasă a ouălor reprezintă o structură extrem de specială: trebuie să fie suficient de puternică pentru a asigura integritatea oului atât în timpul depunerii, cât și a clocirii, dar și suficient de fragilă încât puiul să o poate sparge, să poată ecloza. Specialiștii accentuează că pigmenții conferă și rezistență mecanică ouălor, lucru extrem de necesar mai ales în cazul paseriformelor, care, datorită taliei lor reduse, sunt incapabile să aloce cantitatea necesară de calciu în producerea cojii, rămânând mai subțiri și pe alocuri mai poroase. În același timp oferă și flexibilitate, de care beneficiază puiul în timpul ecloziunii. Astfel 60% dintre paseriforme depun ouă de culoare albă, cu pete maronii aranjate într-un inel în partea lățită. Pițigoiul mare (Parus major), de exemplu, depune două ponte cu câte 5-12 ouă albe cu pete maronii, calciul necesar pentru coajă provenind din consumul de cochilia melcilor mici.

Analizele au dovedit că zonele cele mai subțiri sunt vârful îngust și regiunea inelului din partea lățită a oului, exact acolo unde puiul sparge coaja înainte de a ecloza. Coaja de sub pigmenți s-a dovedit a fi cu 46% mai subțire decât regiunile albe adiacente iar intensitatea petelor a crescut odată cu subțierea acesteia. Odată cu înaintarea în perioada de depunere a ouălor și cu scăderea disponibilității sau chiar epuizării resurselor de calciu din natură, acestea au devenit mai sferice, formă cu rezistență crescută presiunilor mecanice, și mai pigmentate. S-a făcut ipoteza că femela ar fi capabilă să influențeze alocarea resurselor de calciu, dovedă dimensiunea mai redusă a ouălor la pontele mai mari.

Culoarea ouălor asigură protecție solară, având în același timp și rol de termoreglare. Coaja întunecată de exemplu protejează mai bine împotriva radiațiilor UV, dar se încălzește rapid sub razele directe ale soarelui, putând avea efecte fatale asupra embrionului. Un ou cu coaja mai luminoasă prezintă un risc mai scăzut de supraîncăzire, dar mult mai susceptibil la radiația UV, care implică probleme de dezvoltare, creșterea mortalității, a șanselor de apariție a mutațiilor și chiar cancer. Pigmenții responsabili pentru culorile maroniu și albastru-verde reflectă 90% din lumina situată într-o anumită parte a spectrului infraroșu, minimizând efectul de încălzire solară. Chiar și așa ouăle nu pot rămâne fără protecție sub razele directe ale soarelui decât pentru un interval limitat de timp, de ex. maximum 36 minute la o temperatură ambientală de 28-30°C în cazul unei specii de pescăruș din America (Larus heermanni). Păsările care trăiesc în habitate reci, în special cele cu cuiburi expuse la radiația solară, au ouă mai întunecate.

Pigmentarea reprezintă și cel mai bun mod de camuflaj întâlnit la speciile cu cuiburi deschise poziționate preponderent pe sol și periclitate de prădători, ouăle pătate fiind mai greu detectabile (ex. nagâț, specii de pescăruși). La fel ca și ouăle cu nuanțe și desen maroniu, ouăle albastre ale mierlelor (Turdus merula), speciilor de sturzi (Turdus sp.), privighetorilor roșcate (Luscinia megarhynchos), brumăriței de pădure (Prunella modularis) depuse în cuiburile deschise din tufișuri sau coronamentul arborilor pot fi considerate criptice (ascunse) în lumina filtrată prin frunziș.

La un număr mare de specii, cromatica intensă a pontei convinge masculul că merită să investească energie în protejarea și supravegherea cuibului, în clocire sau în alimentarea femelei în timpul clocirii, îngrijirea puilor, genele și calitățile excepționale ale perechii transmițându-se la urmași.
Studiile au demonstrat că biliverdina responsabilă pentru nuanțele de albastru și verde are proprietăți antioxidante. S-a remarcat și efectul antibacterian mediat de lumină, proliferarea bacteriilor pe cojile mai colorate fiind mai redusă decât la cele albe. În consecință, pigmentarea cojii de ou ar putea reprezenta o strategie adaptivă, menită să prevină expunerea puilor la patogeni în cursul dezvoltării timpurii.

Ouă de brumăriță de pădure

Cojile colorate semnalizează și identitatea masculilor, previn hibridizarea, contribuie la selecția perechii, mai ales la speciile de tinamou, unde masculii clocesc cele 8-16 ouă depuse pe rând de tot atâtea femele. Prezența aproape permanentă a masculului a modelat selecția în favoarea păstrării culorii stridente a cojilor de ouă. La speciile care cuibăresc în colonii, distribuția modelelor pigmentate ajută femelele să-și recunoască propriile ouă.

Ouăle cu o cromatică și mărime diferită în același cuib indică și prezența parazitismului nidicol (parazitism al cuibului), când pasărea depune ouăle în cuibul altor păsări din aceeași specie sau în cuibul altor specii. Această formă de reproducere apare la aproximativ 1% dintre păsări, la unele specii de rață, cuci, țesătorul parazit (Anomalospiza imberbis), speciile trupial (Molothrus) sp.). Pentru a înșela gazda, ouăle paraziților au evoluat în așa fel încât să imite cât mai bine cromatica ouălor acestora (mimetism), altfel riscă să fie înlăturați din cuib.

Cucul (Cusculus canorus) de exemplu parazitează cuibul a peste 125 specii, la care cromatica ouălor se adaptează în funcție de comportamentul gazdei, mimetismul fiind mai pronunțat dacă specia gazdă e un avid respingător de ouă. Ca o apărare împotriva mimetismului, multe gazde au dezvoltat ouă cu cromatică unică, specifică individului, așa cum este o specie africană de prinia (Prinia subflava) în cuibul căreia țesătorul parazit își depune ouăle.

Conform unor ipoteze, nesusținute ulterior, culorile deschise, vibrante ale pontelor unor specii care au cuib deschis reprezintă semn de avertizare despre gustul dezgustător al acestora. Cu siguranță gustul ouălor ar trebui corelat mai degrabă cu cromatica gălbenușului și nu cu cea a cojii, ținând cont că savoarea acestora scade odată cu dimensiunea.

Chiar dacă sunteți curioși să vedeți micile minuni, ouăle impresionante ale păsărilor și în natură, vă sfătuim să păstrați distanța față de cuiburi. Este o perioadă extrem de solicitantă pentru pasăre, a investit deja resurse semnificative în reproducere, care în multe cazuri începe cu migrația de primăvară, apoi ocuparea și protejarea unui teritoriu, găsirea perechii, construirea cuibului, deci eforturile nu se limitează doar la producerea și depunerea ouălor. Nu deranjați păsările, nu periclitați succesul de reproducere, doar plimbați-vă în natură cu ochi deschiși. Bucurați-vă de cântecul matinal al acestora, observați drumurile frecvente la cuib cu material de cuibărire sau chiar omizi în cioc, iar dacă sunteți extrem de activi și vigilenți, poate reușiți să vedeți și coji de ouă eclozate.

  • Bakken, G. S., Vanderbilt, G. S., Buttemer, V. C. & Dawson, W. A. (1978): Avian eggs: thermoregulatory value of very high near-infrared reflectance. Science 200: 321–323.
  • Cassey, Ph., Maurer, G., Lowell, P. G. & Hanley, D (2011): Conspicuous eggs and colourful hypotheses: testing the role of multiple influences on avian eggshell appearance. Avian Biology Research 4(4): 185-195
  • Croston, R. & Hauber, M. E. (2010) The Ecology of Avian Brood Parasitism. Nature Education Knowledge 3(10):56
  • Gosler, G. A., Higham, J. P & Reynolds J. S. (2005): Why are birds’ eggs speckled? Ecology Letters 5: 1105-1113
  • Hamchand, R., Hanley, D, Prum, R. O. & Brückner, Ch. (2010): Expanding the eggshell colour gamut: uroerythrin and bilirubin from tinamou (Tinamidae) eggshells. Scientific Reports, https://doi.org/10.1038/s41598-020-68070-7
  • https://museumsvictoria.com.au/article/the-colour-of-birds-eggs/
    https://theconversation.com/why-are-birds-eggs-colourful-new-research-shows-its-linked-to-the-shape-of-their-nests-169095
  • https://www.allaboutbirds.org/news/the-beauty-and-biology-of-egg-color/
  • https://www.birdspot.co.uk/bird-reproduction/british-birds-eggs
  • https://www.kennedywildbirdfood.co.uk/news/bird-egg-identifier-uk/
  • https://www.mentalfloss.com/article/49566/5-theories-about-why-we-dye-eggs-easter
  • https://www.nature.com/scitable/knowledge/library/avian-egg-coloration-and-visual-ecology-14725044/
  • https://www.theguardian.com/science/2019/oct/28/scientists-crack-mystery-of-bird-eggs-colour-variation
    https://www.thoughtco.com/naturally-vibrant-colored-bird-eggs-3993376
  • https://www.wired.com/2011/09/egg-colors/
  • Igic, B., Fecheyr-Lippens, D., Xiao, M., Chan, A., Hanley, D., Brennan, P. R. L., Grimm, T., Waterhouse, G. I. N., Hauber, M. E., Shawkey, M. D. (2015): A nanostructural basis for gloss of avian eggsehells
  • Ishikawa, S., Suzuki, K., Fukuda, E., Arihara, K., Yamamoto, Y., Mukai, T. & Itoh, M. (2010): Photodynamic antimicrobial activity of avian eggshell pigments. FEBS Letters 584: 770-774
  • Kilner, R. M. (2006): The evolution of egg colour and patterning in birds. Biological Reviews, 81: 383-406
  • Li, Q. & Wang, S. (2021): Tinamou egg color displacement at ecoregion co-partitioning. BioRxiv prepint, https://doi.org/10.1101/2020.04.26.062927
  • Soler, J. J., Moreno, J., Avilés, J. M., Moller, A. P. (2005): Blue and green egg-color intensity is associated with parental effort and mating system in Passerines: support for the sexual selection hypotheses. Evolution: 59(3): 636–644
  • Stoddard, M. C. & Hauber, M. E. (2017): Colour, vision and coevolution in avianbrood parasitism. Philosophical Transactions B: 372: 20160339
  • Wisocki, P. A., Kennelly , P., Rivers, I. R., Cassey, Ph., Burkey, M. I. & Hanley, D. (2020):. The global distribution of avian eggshell colours suggest a thermoregulatory benefit of darker pigmentation. Nature Ecology & Evolution: 4: 148-155
Dacă ți-a plăcut, distribuie