ȘTIRI PROIECT Păsările Clujului
Clujul e prietenos cu păsările și iarna
9 decembrie 2015
Peste 150 de clujeni au participat la a doua ediție a evenimentului „Atelierul de hrănitori”, organizat de Societatea Ornitologică Română, prin Biroul Teritorial Cluj în cadrul proiectului „Păsările Clujului”.
La evenimentul dedicat în principal confecționării de hrănitori pentru păsări au participat nu mai puțin de 50 de copii, iar entuziasmul lor a fost debordant. „Noi am anunțat peste tot, și în presă, că evenimentul va începe de la ora 10 la Casa Tranzit, dar ne-am trezit că veniseră copii chiar și de la ora 9,30. Norocul nostru că decorasem sala cu o seară înainte și i-am poftit înăuntru, să nu înghețe”, a povestit asistentul de proiect Judit Veres-Szászka.
Ca și la ediția precedentă, prima oară organizatorii s-au ocupat de crearea atmosferei tipice Sărbătorilor de iarnă. S-au aprins lumânările în borcănele pictate, aerul s-a umplut de aroma bețișoarelor parfumate și a ceaiului de fructe. De fapt, în Casa Tranzit deja mirosea și a prăjituri, a scorțișoară, a portocale și cuișoare. Mai mulți invitați s-au lăsat doborâți de arome și au luat loc pe pernele moi de la colțul de lectură, cu o carte în mână.
Atelierul propriu-zis era format din trei mese la care se lucra non stop. La prima masă, hrănitorile biodegradabile: cele făcute din coajă de nucă de cocos, din coajă de pomelo și de grepfrut, dar și din conuri de brad. La a doua masă, hrănitori din materiale reciclabile: bidoane de plastic (PET) și cutiile de carton de lapte. La masa a treia nu putea intra chiar oricine, era nevoie de cunoștințe solide de bricolaj. Cu ciocane, cuie, fierăstraie, șurubelnițe și mașini de găurit se lucra la hrănitori din scânduri și din sticle. Inutil de spus că aceasta era și masa care reușea să producă cel mai mult zgomot.
Cei mai mici dintre participanți deja știau că îi vor găsi pe voluntarii și organizatorii de la SOR cu jocurile lor preferate. Prima oară și-au testat cunoștințele în identificarea speciilor de păsări, apoi au trecut la atelierele de quilling, de decupat și colorat măști și păsări. Toate aceste ateliere au devenit deja clasice pentru manifestările la care participă Biroul Teritorial Cluj al SOR, dar acum a existat și un joc surpriză. A fost vorba despre o aventură, iar prichindeii puteau experimenta cât de greu este pentru o pasăre să se descurce iarna: de la dificultatea în procurarea hranei la costurile înnoptării. Concluzia jocului era una singură: construiți și amplasați hrănitori pentru a ajuta păsările să treacă peste sezonul rece.
În timp ce participanții cei mai visători au stat cu ochii pe tavan, unde se afla amplasată expoziția de hrănitori, cei mai pragmatici au avut bătăi de cap cu un puzzle 3D. Evenimentul nu se putea încheia fără instructajul minim al celor care amplasează hrănitori: desenele artistului Zsoldos Márton specificau clar ce specii de păsări vin la hrănitori, iar stafful SOR Cluj i-a învățat pe toți participanții care este hrana ideală pentru păsări pe timp de iarnă.
Proiectul ”Păsările Clujului: creșterea diversității speciilor prin colaborare între ornitologi, experți silvici și publicul larg” este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, componenta Dezvoltare Durabilă, cu suma de 74.432,52 euro.
Societatea Ornitologică Română este o organizație neguvernamentală, înființată în 1990 din dorința ornitologilor din România de a da o formă organizată acțiunilor de cercetare și de conservare a păsărilor și habitatelor lor. A devenit, astfel, prima organizație nonguvernamentală din România dedicată conservării biodiversității. SOR reunește ornitologi și iubitori ai naturii, amatori sau profesioniști interesați de cercetarea și protecția păsărilor și a habitatelor lor.
Fotografiile au fost realizate de Kiss Arnold si Gál László.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Începe al doilea an al Recensământului Internațional al berzelor albe
Societatea Ornitologică Română (SOR), în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, anunță lansarea celei de-a doua etape a Recensământului Internațional al berzelor albe în România, în perioada 10 iunie – 15 iulie.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Pasărea Anului 2026
Deschidem sezonul Atelierelor de Hrănitori 2025
Octombrie a fost cu adevărat spectaculos, o lună care ne-a depășit așteptările!
BIG DAY 2025: o zi mare pentru pasionații de birdwatching
Toamna se numără și bobocii în Listele Complete
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
În 27 februarie e sărbătorită Ziua mondială a organizațiilor non-guvernamentale
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Ce floare este aceasta?
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib tip A 2025
Cuib cojoaică