Știri
Copiii și păsările Clujului au început vacanța împreună, la Muzeul Satului
28 iunie 2019
Biroul Teritorial Cluj al SOR a organizat pe 15 iunie cea de-a șasea ediție a evenimentului "O zi cu păsări în Muzeul Satului", în aceeași locație - Muzeul Satului sau Parcul Etnografic Romulus Vuia, cum îl mai cunoaște lumea.
Pe parcursul a șapte ore teribil de călduroase, ne-am întâlnit cu 350 de iubitori ai păsărilor și ai naturii, plaja de vârstă fiind foarte largă: de la pici care încă nu pot spune bine decât ”cucu”, până la bunici care mai recunosc speciile după nume precum țarcă sau zaică. Este un eveniment de familie, menit să aducă copii, și cu ei și părinții sau bunicii, în contact cu lumea păsărilor sălbatice, care nu este atât de departe sau inaccesibilă precum se crede.
Trebuie doar puțin timp liber, o plimbare liniștită, de preferat dimineața sau seara, prin parcurile sau spațiile verzi ale orașului, și se poate completa ușor o listă cu 10-15 specii de păsări comune. Avem însă de lucru în a explica acest lucru publicului, asta deoarece după 5 ediții încă avem participanți care se așteaptă să găsească o expoziție de păsări care stau liniștite în cuști și așteaptă să fie identificate și fotografiate.
Cu acestea în gând, le-am pregătit copiilor mai multe ateliere de identificat păsări, dar am și mers cu ei în mici tururi ghidate prin muzeu, nu prea multe din cauza vremii mult prea călduroase și a lipsei spațiilor generos umbrite. Am folosit prilejul pentru a le vorbi despre natură și păsări: de ce sunt importante pentru noi, cum le recunoaștem, cum le putem ajuta – am discutat despre cuiburi artificiale corect construite și amplasate, despre puii care cad din cuib în această perioadă și ce trebuie făcut în această situație, despre hrana indicată păsărilor.
Și din nou colegii de la Vivariul Universității Babeș-Bolyai au salvat situația, ca de fiecare dată, cu mica expoziție de animale vii (reptile, amfibieni). Mulți participanți sunt dezamăgiți, cum spuneam mai sus, că nu există expoziție de păsări vii în cadrul evenimentului, astfel putem să le îndulcim puțin supărarea cu țestoasele, șerpii și șopârlele aduse de la Vivarium.
Și bineînțeles, dată fiind locația, am avut atelierele tradiționale, olărit, pâslărit lână și munca cu materiale tradiționale. Copii au rezistat eroic temperaturilor de peste 30 de grade și au reușit să realizeze portrete reușite ale păsărilor favorite, fie că vorbim de barză, pițogoi codat, prigorie sau cucuvea. Despre care au aflat și informații interesante: ce mănâncă, cum prind sau găsesc hrana, de ce pleacă iarna de la noi, unde cuibăresc, ce flori și arbuști le plac în grădină, și alte lucruri, despre care cei curioși nu au încetat să ne întrebe.
Anul acesta au revenit în program și activitățile de aventură, Salvamont Salvaspeo Vlădeasa a avut numeroase cereri să ridice la înălțime micii ornitologi. Am dorit să le oferim astfel șansa de a vedea lumea cu ochi de pasăre.
Pentru prima dată am folosit formulare de feed-back la acest eveniment și astfel am aflat că ne-am descurcat bine spre foarte bine. La ce mai trebuie să lucrăm pentru ediția viitoare? La și mai multe activități care să pună în contact direct oamenii și păsările.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul Energom SRL – Grup Gonzales și Lidl Romania. Partenerii evenimentului au fost Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Parcul Etnografic ”Romulus Vuia”, Vivarium – UBB, Salvamont Salvaspeo Vlădeasa, Cluj.com. Voluntarii SOR au fost din nou la înălțime, le mulțumim și lor pentru încă un eveniment reușit.
Foto: Dora Domșa, Kinga Cîmpan
Mai multe fotografii de la eveniment aici.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.