Share

ȘTIRI PROIECT Uite Barza!

Cuiburi cu poveste 2023

5 septembrie 2023

An de an le așteptăm cu nerăbdare să se întoarcă cu bine din lunga călătorie de mii de kilometri. Ne întristăm însă atunci când pleacă și își iau zborul spre țări mai calde. Fiecare cuib de barză are povestea lui și doar oamenii care le așteaptă an de an o știu cel mai bine. Și anul acesta am premiat poveștile și povestitorii cei mai iscusiți.

Pui de barză albă - @Cristian Țurcan

Povești cu berze și cuiburi 

Cu ceva zile în urmă am înregistrat ultimul cuib cu ajutorul aplicației Uite barza!, pentru că ne-am propus să ne oprim pentru sezonul acesta. Asta, chiar dacă în unele momente revine din plin tentația de a urca în mașină, a stabili rapid traseul și a porni întins către atâtea destinații bune pentru „bărzărit”. Dar puii fiind deja la vârsta de zbor, cam jumate din cuiburi erau goale, sau parțial goale, și atunci am hotărât să ne oprim pentru acest sezon. 

Trebuie totuși să recunosc, că oamenii care au locuințele în apropierea cuiburilor, sunt cei mai fideli și acurați observatori.😊 Ei urmăresc cu interes, și deseori cu mult drag, tot ce ține de prezența din fiecare sezon a berzelor din cuiburile respective: data sosirii și plecării, detalii despre membrii perechilor, numărul inițial și final al puilor, tipul și cantitatea de hrană pe care o consumă, istoricul și evoluția cuibului și multe altele.

Nu mai zic, că unii au fost chiar amabili să ne descuie curțile și grădinile, ca să putem înregistra locația exactă (a cuiburilor de pe șuri sau copaci) sau să facem fotografii mai detaliate. Ba chiar unii ne-au condus special până la locația altor cuiburi mai adosate, sau au dat telefon altor vecini, care ne puteau da informații mai bune.

O altă parte, care ne încântă tare mult, este că am reușit să ne întrecem propriul „record” în materie de număr de observații introduse în aplicația Uite barza!, și respectiv de pui și perechi înregistrate. În sezonul anterior reușisem să însumăm undeva la vreo 750 de observații introduse în aplicație, dar pentru anul acesta ne-am propus să încercăm să atingem 1.000. Dar, aproape pe neobservate, zilele treceau, observațiile se adunau, și am trecut inclusiv pragul de 1.500.

Nu este vorba, bineînțeles, de niște simple valori numerice, aici, sau doar de preocuparea de a atinge și depăși anumite praguri. Și nu e vorba aici de laudă. 😊 Vreau, de fapt, doar să descriu sentimentul care apare, atunci când entuziasmul te „mână de la spate” să te apuci de o treabă pe care o îndrăgești tare, și căreia este suficient să îi aloci un pic de timp și planificare – iar rezultatele și satisfacția nu vor întârzia să apară. 🤍🖤

Pun aici și poza cu momentul „highlight” al întregului sezon (am păstrat-o pentru la urmă, drept încheiere memorabilă):

Toată pățania s-a petrecut la o fermă din apropierea orașului Hoghiz (jud. Brașov) și, da!, mânjeala de pe hainele lui Cristi este… exact ce vă așteptați să fie (bălegar)! 😂

Ferma respectivă are în incinta ei 3 cuiburi (nu doar pe cel din imagine), dintre care două se află departe, în spatele unor dependințe nefolosite. În zona aceea, într-o adâncitură din sol, îngrijitorii fermei devarsă toate reziduurile animalelor. Anul precedent, un îngrijitor ne-a pus în vedere că nu prea este posibil să te apropii de cuiburile respective (pentru a înregistra locația), pentru că stabilitatea solului este cam… îndoielnică.

Dar, anul ăsta, Cristi echipat și foarte încrezător în cizmele lui de cauciuc (pe care le-a luat de acasă anume pentru asta!), a considerat că nu-i mai stă nimic în cale pentru a-și atinge target-ul. 🤭 Într-adevăr, nu i-a mai stat nimic în cale… dar nici calea nu i-a mai stat sub picioare. Ha-ha-ha!

Eu rămăsesem în mașină, la umbră, într-un loc din care nu aveam contact vizual, drept pentru care nu am asistat la incident. Totul a durat însă câteva minute bune, ținând cont că retragerea din… mocirla adâncă nu a fost tocmai simplă. Dar, vă dați seama de amuzamentul copios de care am avut parte, când l-am văzut întorcându-se victorios după așa ispravă!

Bine că am avut inspirația (îmi pare rău dacă sună răutăcios!) să-i fac o poză, înainte să trecem la igienizare cu… furtunul de apă din dotarea fermei. Și bine și că telefonul nu a pățit totuși nimic (Cristi a avut prezența de spirit să ridice în aer mâna în care ținea telefonul 😁)!

Să ne reauzim cu bine și cu vești bune! 🤗

Autor: Raluca Vasile

    Era o după-amiază cenușie de martie. Tocmai ne bucurasem de marea sosire a berzelor. Dar nici bine n-au apucat să-și regăsească mica lor casă de pe stâlp că urgia vremii răsturnă anotimpurile. A nins și a viscolit trei zile și trei nopți. Casele aveau căciuli uriașe. Noaptea viscolul șuiera cumplit cum numai în luna lui Gerar mai făcea pe vremuri. Oamenii stăteau cu nasurile lipite de geam privind furia. Unii se gândeau la berze: „ ce-or fi făcând ele acum?”. Și aici imaginația broda tragedii. Își imaginau berze înghețate sub nămeții care îndoiau stâlpii, luate de vânt din cuiburi și trimise în gurile vulpilor, găsite moarte de foame după dezgheț. Numărau câte cuiburi au întâlnit în calea lor și suspinau la gândul că le vor regăsi pustii.

   Urgia a trecut iar uriașii pe patru roți înaintau greoi prin troiene făcând căi deschise oamenilor. Oamenii își făceau poze cu mașinile blocate; uitaseră de berze. Dar ce descoperire într-una din imagini! Pe o șosea câteva pluguri se chinuiau să refacă drumurile așa cum au fost. Pe margine, unul din stâlpi avea un cuib de barză. Maiestoasă, înțeleaptă, stând într-un picior – și fără urme de zăpadă în cuib, barza privea de sus la zgomotele chinuite ale oamenilor.

   Când primăvara a venit de-adevăratelea, oamenii și-au ridicat privirile în sus și au văzut… Niciun cuib nu era gol sau distrus. Berzele-perechi își uscau penele la soare tăcute. Cineva a întins o mână protectoare peste ele acoperind fiecare cuib care e întotdeauna sub cerul deschis.

   Dacă oamenii ar avea timp să-și ridice ochii în sus, ar vedea că ele ne privesc de acolo. Pentru că stau în cuiburi pe marginea șoselelor multe dintre ele, probabil că se întreabă în calmul lor celest: „ce-i cu oamenii de se grăbesc așa în cutiile acelea de fiare? Uite cum se zdrobesc unii de alții de parcă nu ar avea loc.” Cu ochi mirați, puii de barză încep și ei să-și întindă gâturile privind în jos. „Ce mari sunt oamenii și totuși ce mici!” se miră puii de barză. „Ce buni par și ce răi sunt! Săracii! Dacă nu au aripi!”

Autor: Georgiana-Mihaela Gabor 

Pe ramuri, în crengile unui copac îmbătrânit de vreme, se odihnesc patru berze graţioase. Zboară pe cerul albastru și se mai odihnesc. Cu penele lor albe şi negre strălucitoare, par nişte dansatori în aer, jucându-se în vânt. În zilele călduroase de vară, când soarele arde cu putere, ele și-ar răsfăţa puful pufos sub umbra generoasă a copacului, însă bătrânul nu le mai poate oferi răcoare. Aşa îşi petrec ele timpul, căutând hrana necesară pentru puii lor, dar copacul nu le mai oferă un adăpost sigur în întreaga lor călătorie.

Fiecare barză are propriul său cântec melodios, şi când se află toate patru pe crengile copacului, pare că încântătorul concert al naturii prinde viaţă. Îşi strâng aripile şi se adună în cerc, arătându-şi astfel unitatea şi solidaritatea. Trecătorii se opresc să le admire, încântaţi de spectacolul minunat oferit de natură.

În zori, berzele îşi iau zborul către lacurile şi râurile din apropiere, unde găsesc hrana necesară pentru a-şi hrăni puii. În fiecare seară, se întorc la  copac, împărtăşindu-şi experienţele din timpul zilei. Uneori, ele aduc flori colorate şi le așază pe ramurile golașe, dând astfel un strop de culoare locului lor de odihnă.

Această imagine a patru berze zburând şi trăind în armonie cu natura a devenit o adevărată atracţie pentru trecători. Oamenii se opresc pentru a privi înmărmuriţi spectacolul oferit de aceste creaturi delicate. De-a lungul timpului, legenda celor patru berze în copac s-a răspândit în toată regiunea, iar copacul a devenit un simbol al frumuseţii naturii şi al comuniunii dintre om şi natura.

Oamenii şi-au învăţat lecţia de armonie şi unitate de la aceste minunate păsări, care, cu eleganţa şi sensibilitatea lor, au înfrumuseţat lumea oamenilor şi i-au învăţat să preţuiască şi să protejeze tot ceea ce natura le oferă.

Autor: Maria Teodora Șeicaru, elevă în clasa a III-a.

Aici Sorina Chirilă, iubitor de natură și de explorare. Veți descoperi, în cele ce urmează, povestea inedită a unui cuib de berze din sat Movileni, comuna Movileni, județul Iași. Vă spun doar atât: principala însușire a lor este perseverența. V-am făcut curioși?  

Să începem cu începutul.  

Acum aproximativ 10 ani, o pereche de berze gingașe și hotărâte își făcea loc în apropierea unei familii. Vară de vară își urmau ritualul de la primele gânduri cu binețe din primăvară până la voiosul zbor pe cer de la finele lunii august când plecau, acum familie mai numeroasă, spre țările calde.
Într-una din aceste veri, când au revenit, cuibul lor, deja construit de ani de zile, a fost distrus în urma unui incendiu. Trist. Câteva reprize în aerul rece de aprilie, în semn de nemulțumire, dar fără prea multă ezitare au căutat un alt spațiu. Așa se face că și-au găsit casă pe strada Emil Iordache la un stâlp de electricitate.

Cu perseverență, au construit din nou, au adunat crengi, pâmânt, iarbă, stuf, toate cele necesare… Mai ales că, în apropiere de Movileni este Delta Moldovei, sit Natura 2000, un loc în care diversitatea te ajută să găsești tot ce ai nevoie: de la resurse de hrană până la materialele de construcție.

Au ales să rămână în același sat, fidele locului în care au crescut mai multe generații.  

Așa că, bucuria pentru mine a fost mare.  În ce sens? Imediat cum am descoperit proiectul Uite Barza!, un genial gest al celor de la sor.ro, m-am alăturat, și am introdus în aplicație cuibul special de berze, cu un trecut nu tocmai vesel, însă cu un viitor al progresului.
Am explorat, am vizitat și am notat. Cum a ieșit totul? Să urmărim împreună, pas cu pas, barză cu barză…Pe curând vă spune un voluntar și iubitor de berze din Moldova.

 

 

Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România