Știri
De Crăciun fii mai bun, fii mai … cumpătat
29 noiembrie 2022
E momentul din an când ne gândim plini de emoție și neliniște la lista de cadouri cu care dorim să ne surprindem și încântăm apropiații. Sigur, dacă suntem organizați și doldora de idei această parte e rezolvată deja. Pentru întârziații care încă mai caută, venim cu câteva sugestii mai prietenoase cu natura.
Nu ne putem închipui finalul unui an, cu sărbătorile aferente, fără pachețelele sau cutiuțele puse sub brad sau înmânate cu bucurie celor dragi. Dar, putem să chibzuim dacă e nevoie de chiar tot ceea ce vrem să dăruim și să alegem cadourile cât mai simbolic, luând în calcul și câteva considerente ecologice și etice. După cum arăta o foarte inspirată imagine care a făcut ceva senzație în mediul online anii trecuți, feericul oraș al lui Moș Crăciun e de multe ori un oraș în care industria duduie, sania Moșului e o linie lungă de transport, poluatoare și ea, iar elfii sunt doar niște oameni, unii foarte prost plătiți și cu un program de muncă de-a dreptul criminal. Cu acestea în minte, poate reușim să nu risipim energie, bani și resurse pe lucruri de care ne putem lipsi ușor. Credem că cel mai potrivit cadou este timpul petrecut alături de cei dragi, de preferat față în față, dar și online, dacă distanțele sunt prea mari. În definitiv, de aceea am inventat noi sărbătorile, pentru a ne bucura împreună de momentele și evenimentele importante din viețile noastre.
Dar cum e greu să schimbi obiceiuri vechi și nici nu vrem ca unele din ele să dispară, putem să alegem daruri potrivite, utile, dar în același timp cu un impact mai mic asupra mediului și un impact puternic în comunitatea noastră. Mai jos aveți câteva dintre preferatele noastre, dar lista e lungă și foarte variată.
Cărțile, începem cu ele, căci nu ne putem închipui un cadou mai potrivit. Parcă forma acestui obiect e anume făcută să ne încapă mai bine în mână și îndeamnă la împachetat pentru a fi oferit! Sunt cărți pentru toate gusturile și toate vârstele. Iar dacă se dorește, pot fi achiziționate de la anticariate sau chiar în versiuni electronice. Cărți puteți alege din titlurile din Shop-ul SOR și astfel, sprijiniți și organizația noastră.
Ceaiurile sunt parteneri de nădejde ai cărților, mai ales în sezonul rece. Aici putem alege din ofertele locale, poate culturi mai cunoscute, cu ambalaje minimale și reciclabile. Sau, dacă ne gândim din timp, putem culege și usca chiar noi plantele și apoi le putem ambala personalizat pentru cei dragi. Suntem încă norocoși să avem acces liber la natură, la pajiști și fânațe de unde, în mod echilibrat, putem să culegem plante medicinale. Sau, și mai bine, în grădina noastră prietenoasă cu natura putem planta tufe de cimbrișor și mentă sau chiar un tei dacă locul ne permite. Acestea vor fi apreciate și de insectele polenizatoare și de păsările care folosesc arborii pentru cuibărit și plantele aromatice pentru a-și proteja cuibul de paraziți.
Vinul e varianta de încălzire dedicată adulților. Un pahar de vin, într-o seară de iarnă, cu o carte în mână, poate fi un cadou apreciat și suficient. Și aici ne putem orienta către podgoriile locale, dacă este posibil. Noi sigur ne vom delecta cu vinuri de la Crama La Salina, cu ajutorul lor v-am putut oferi un nou tiraj din „Atlasul păsărilor Clujului”, carte pe care o găsiți atât în limba română, cât și în limba maghiară în magazinul nostru online.
Voucherele cadou pot fi și ele o soluție elegantă, dacă știți preferințele destinatarului. Alegerea lor poate fi făcută astfel încât să vă ofere posibilitatea să petreceți timp împreună, stimulând în același timp mici afaceri locale. Abonamentul la o sală de sport, la un cabinet de masaj sau chiar la un restaurant din apropiere pot fi soluții inedite la presanta problemă a cadourilor de Crăciun.
Cadourile personalizate făcute de noi în casă, cum ar fi prăjiturile sau decorațiunile de sezon, sunt un prilej bun și de a face lucruri împreună cu cei ai casei, dar și de a arăta celor dragi cărora le dăruim, că ne gândim la ei și le dedicăm din timpul nostru.
Calendarele și felicitările făcute de noi, fie ele clasice, fie digitale, sunt altă categorie de cadouri personalizate care au publicul lor fidel. Bunicii, de exemplu, vor aprecia nespus un calendar cu copiii și nepoții imortalizați în imagini din anul care se termină, mult mai mult decît alte daruri.
Putem susține o cauză prin cadoul pe care îl facem. Dacă știm ce apreciază cel căruia dorim să îi facem o surpriză, îi putem plăti cotizația de membru la o organizație de mediu, de susținere a copiilor cu probleme sau de protecție a animalelor. Și aici avem o sugestie, deloc obiectivă, linkul direct către pagina unde puteți deveni membru SOR.
Obiectele care să ne ajute apropiații să fie mai prietenoși cu mediul sunt un cadou cât se poate de inspirat, mai ales pentru acest articol. Fie că vorbim de înlocuit ambalajele de unică folosință cu plasele pentru legume și fructe, cu șervețele de sandvișuri și săculeții și plasele bune la toate, fie că e vorba de produse cosmetice precum săpunuri, detergenți, dischete demachiante sau periuțe de dinți, sau de obiecte de uz casnic, ca bureți de bucătărie și paie pentru băuturi răcoritoare, alternative sunt. Există deja suficiente magazine online de unde putem alege.
Desigur, lista nu se oprește la cele 8 propuneri ale noastre, e mai lungă și personalizată. La fel, și ambalajele pot fi din cele reutilizabile și înfrumusețate datorită inspirației noastre și a legăturii cu cei cărora dorim să le facem sărbătorile mai frumoase. Noi am venit cu câteva sugestii. Și tare ne-am bucura dacă am reuși cât mai mulți să ne gândim și să acționăm cu natura în gând în cât mai multe ocazii.
Sărbători frumoase, liniștite și prietenoase cu mediul vă dorim!
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.