Știri
După un secol, un nou zăgan peste Carpați
5 iulie 2016
După 83 de ani, un zăgan survolează din nou România. Zăganul (Gypaetus barbatus) este una dintre cele patru specii de vulturi care au cuibărit cândva și la noi în țară, dar care nu a mai fost văzut din 1933.
Pasărea care se află acum pe teritoriul României se numește Adonis si este una dintre păsările care era menită să contribuie la refacerea populației de zăgani din Franța. În cadrul unui proiect European – LIFE GYPCONNECT – pasărea a fost eliberată în Masivul Central Francez, din 2014, dar nu a rămas acolo. A plecat din Franța și a hoinărit prin mai multe țări. Traseul ei este urmărit cu ajutorul unui emițător satelitar și a indicat zboruri prin Danemarca, Slovacia, Belarus, Polonia, Ucraina și acum România.
În România, ultima semnalare documentată a zăganului datează din secolul trecut, adică din anul 1933. Atunci era vorba despre unul dintre ultimii zăgani care mai cuibărea în România, în Carpații Meridionali.
Zăganul (cuvântul este moştenit din limba dacilor), mai este cunoscut şi sub denumirea de vultur bărbos. Este o pasăre de pradă diurnă caracteristică zonelor muntoase și este prezent în mod obişnuit la altitudini cuprinse între 500-4000 m, dar a fost întâlnit și la 7500 m altitudine în Himalaya.
Lungimea corpului este de 105-125 cm și greutatea este cuprinsă între 4500-7800 g (media 6210 g). Femela este puțin mai mare decât masculul. Anvergura aripilor este cuprinsă între 235-275 cm. Adulții au înfățișare similară.
Este o pasăre maiestuoasă, cu un penaj ce îmbină portocaliul ruginiu cu negrul într-o combinație inegalabilă. Este unul dintre cei mai mari vulturi din lume. Atinge penajul de adult după cinci ani. Păsările tinere au o culoare închisă. Se hrănește la fel ca majoritatea vulturilor cu hoituri, însă ca particularitate, se hrănește în proporție mare cu măduv oaselor acestora. Aruncă oasele de la înălțime pe stânci, pentru a le sparge, apoi le înghite.
Pagina lui Adonis este AICI.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.