ȘTIRI PROIECT POIM SUD
Gârlița mică la Gura Ialomiței
14 februarie 2018
Proiectele europene în care lucrăm ne aduc surprize din cele mai plăcute. Anul trecut, descopeream o specie nouă pentru fauna României la Techirghiol, anul acesta vedem rarități la Gura Ialomiței.
O echipă SOR care monitorizează speciile din Aria de protecție Specială Avifaunistică Berteștii de Sus – Gura Ialomiței a făcut o observație rară pe lacul din localitatea Gura Ialomiței. Emil Todorov a avut privilegiul de a găsi o gârliță mică (Anser erythropus), una dintre cele mai rare gâște sălbatice – specie vulnerabilă la nivel global. Un alt exemplar din aceeași specie fusese observat în același sit, pe raza localității Luciu, cu câteva zile înainte, de un alt biolog SOR, Szabó József.
„Populația care vine să ierneze la noi nu depășește mai mult de 20 sau 30 de exemplare, și tocmai de aceea observația din 12 februarie este importantă. sărăturile de la Gura Ialomiței sunt preferate de gâște pentru că impactul antropic nu este semnificativ, cu excepția pășunatului și a circulației autovehiculelor”, spune Emil Todorov.
Cu ochii după gâște cu gât roșu
De altfel, zona este cunoscută pentru faptul că la finalul lunii februarie aici se concentrează un număr mare de gâște, deoarece de aici pleacă pe ruta de migrație spre Siberia. Emil Todorov spune că anul acesta concentrația de gâște cu gât roșu nu a fost foarte mare, și asta probabil din cauza iernii foarte blânde.
Biologii SOR au observat pe raza sitului Berteștii de Sus – Gura Ialomiței 50 de gâște cu gât roșu (Branta ruficollis) și aproximativ 1.000 de gârlițe mari (Anser albifrons).
Biologii SOR monitorizează speciile în cadrul unui proiect european
Atunci când au făcut aceste observații, ornitologii SOR se aflau în plină activitate de monitorizare de iarnă a speciilor din interiorul sitului Sărăturile de la Gura Ialomiței – Mihai Bravu, în cadrul Proiectului „Elaborarea Planurilor de management pentru ariile protejate ROSCI0310 Lacurile Fălticeni, ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiței – Mihai Bravu, ROSPA0051 Iezerul Călărași, ROSPA0061 Lacul Techirghiol, ROSPA0101 Stepa Saraiu Horea, ROSPA0111 Berteștii de Sus – Gura Ialomiței”.
Aria de protecție Specială Avifaunistică Berteștii de Sus – Gura Ialomiței are o suprafață de 6.864 de hectare și se află în Câmpia Bărăganului, pe teritoriul județelor Ialomița și Brăila.
Gârlița mică – Ghid de identificare
Potrivit Ghidului pentru identificarea păsărilor, gârliţa mică este o specie caracteristică zonelor arctice cu mlaştini şi pâlcuri de sălcii şi mesteceni. Specia poate fi confundată cu gârliţa mare (Anser albifrons), faţă de care este mai mică, cu un cioc mai mic, fruntea mai înaltă, pata albă de la baza ciocului depăşește linia ochilor, ajungând până pe creștet şi are un cerc galben în jurul ochiului. Iarna se hrăneşte pe pajişti şi culturile agricole de grâu de toamnă din sudul şi estul Europei, în stoluri mixte cu alte specii de gâşte (Anser albifrons, Branta ruficollis etc.).
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Începe al doilea an al Recensământului Internațional al berzelor albe
Societatea Ornitologică Română (SOR), în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, anunță lansarea celei de-a doua etape a Recensământului Internațional al berzelor albe în România, în perioada 10 iunie – 15 iulie.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Pasărea Anului 2026
Deschidem sezonul Atelierelor de Hrănitori 2025
Octombrie a fost cu adevărat spectaculos, o lună care ne-a depășit așteptările!
BIG DAY 2025: o zi mare pentru pasionații de birdwatching
Toamna se numără și bobocii în Listele Complete
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
În 27 februarie e sărbătorită Ziua mondială a organizațiilor non-guvernamentale
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Ce floare este aceasta?
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib tip C 2025
Cuib tip A 2025