Share

Gâsca cu gât roșu, protejată printr-un plan național elaborat de SOR

Planul Național de acțiune pentru conservarea gâștei cu gât roșu a fost elaborat de Societatea Ornitologică Română, iar activitatea a fost coordonată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor care este partener în proiect. Documentul a fost aprobat prin Ordin de Ministru, nr. 2480/2022 și publicat în Monitorul Oficial ca parte a proiectului LIFE16 NAT/BG/000847 „Life for Safe Flight”.

Coordonatorul Emil Todorov prezintă Planul Național de acțiune pentru conservarea gâștei cu gât roșu

Biologii SOR au lucrat timp de doi ani la elaborarea primului plan de acțiune pentru protejarea gâștei cu gât roșu, una dintre cele mai amenințate specii de gâscă din lume. Însă toate informațiile adunate în acest document reprezintă rezultatul activităților de monitorizare și cercetare științifică desfășurate de peste 30 de ani de către SOR și partenerii săi. Nu au lipsit nici întâlnirile cu instiuțiile interesate de elaborarea acestui plan, precum Asociațiile de Vânătoare, Parcurile Naturale și Institutele de cercetare cu activitate în domeniul conservării naturii.

Documentul aprobat prin Ordin de Ministru cuprinde informații despre starea de conservarea a speciei și distribuția ei, principalele presiuni și amenințări, precum și măsuri de conservare ce trebuie implementate în următorii 10 ani.

Planul Național de acțiune cuprinde 27 de măsuri de protejare a speciei, printre care se numără și o serie de activități de cercetare și monitorizare. Pe lângă aceste acțiuni care sunt extrem de importante pentru specie, există și activități care urmăresc informarea comunităților locale cu privire la importanța conservării speciei în zonele cheie, precum și activități de îmbunătățire și stimulare a dezvoltării turismului prietenos cu natura. Pentru implementarea celor 27 de măsuri sunt prevăzuți parametri clari: prioritatea, termenul și responsabilii care trebuie să se ocupe rezolvarea acestora.

Printre obiectivele acestui proiect se numără: îmbunătățirea stării de conservare a gâștei cu gât roșu și a habitatelor acesteia, prevenirea fragmentării arealului din Ariile de Protecție Specială Avifaunistică (APSA/SPA-uri), reducerea deranjului rezultat din diferite activități antropice, creșterea gradului de informare și conștientizare a publicului cu privire la importanța conservării speciei de gâscă cu gât roșu, precum și încurajarea ecoturismului durabil pentru comunitățile locale.

Planul Național de acțiune va fi implementat în principal în partea de sud-est a țării, acolo unde iernează populația de gâscă cu gât roșu. Este vorba de regiunile din Bărăgan, Delta Dunării și Dobrogea, în apropierea lacurilor mari sau a zonelor umede pe care pasărea le folosește în timpul nopții. De obicei, gâștele se adună pentru înnoptare într-un stol compact pe lacuri sau alte zone umede în care sunt ferite de prădători.

Gâsca cu gât roșu este vulnerabilă la nivel global, potrivit IUCN, prezentând un risc ridicat de dispariție din cauza declinului continuu al populației, distrugerii habitatului sau supraexploatării lui de-a lungul căilor de migrație, cu perspective nefavorabile în viitor.

Conform Listei Roșii naționale, specia este încadrată la categoria „vulnerabilă”, fiind interzisă la vânătoare. Declinul speciei s-ar putea intensifica dacă presiunile și amenințările nu se schimbă, atât în România, cât și în celelalte țări de pe traseul de migrație.

Proiectul „Life for Safe Flight” aduce împreună organizații din toate țările aflate pe ruta de migrație a gâștelor cu gâtul roșu: Rusia, Kazahstan, Ucraina, România și Bulgaria. În România, organizațiile și instituțiile implicate sunt: Societatea Ornitologică Română, AGVPS, Ministerul Mediului și Parcul Natural Balta Mică a Brăilei.

Dacă ți-a plăcut, distribuie