Share

Interzicere temporară a vânătorii de gâște la Balta Alba

Pentru prima oară, vânatorii și ornitologii din România colaborează pentru a salva una dintre cele mai periclitate specii de pasăre sălbatică din România – gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis). La solicitarea Societății Ornitologice Române, AGVPS din România a fost de acord cu măsura încetării temporare a vânătorii de gâşte în zona limitrofă lacului Balta Albă din judeţul Buzău.

„Și noi și partenerii de la Asociația Otus am efectuat mai multe monitorizări în această perioadă, când gâștele sosesc la iernat în România. Pe 30 octombrie, deja erau 1260 de păsări, iar pe 12 noiembrie au fost observați 2650 de indivizi. Gâștele au fost observate la odihnă în limita vestică a lacului. La sfârșitul lunii noiembrie, efectivele de gâscă cu gât roșu la Balta Albă pot atinge aproape 10.000 de indivizi, care reprezintă aproximativ 20% din populația globală”, povestește project officer-ul SOR Emil Todorov.

Este cunoscut faptul că această specie protejată formează stoluri mixte cu gârlița mare (Anser albifrons), care este o specie la care vânătoarea este permisă, fapt care crește semnificativ riscul de împușcare accidentală, atunci când este prezent un număr atât de mare de gâște cu gât roșu. Riscul de împușcare accidentală apare atunci când gâștele decolează din zonele de odihnă. În caz de deranj al zonelor de hrănire înainte de decolare, gâștele se sperie, decolează brusc, iar cele două specii sunt amestecate în stol.

Datele SOR indică faptul că zona Balta Albă este foarte importantă în perioada noiembrie-decembrie. După această perioadă, lacul îngheață de obicei, iar gâștele cu gât roșu se mută spre sud.

Pentru ca exemplare din această specie să nu fie împușcate accidental, SOR a rugat asociatiile afiliate la AGVPS, care gestionează zonele limitrofe lacului Balta Albă, să stabilească o interzicere temporară a vânătorii în zonă în intervalul orar 6.00 – 10.00 AM, până la 500 m de malul lacului în perioada 23 noiembrie – 31 decembrie 2015.

„Prin introducerea acestei măsuri, avem ca scop asigurarea decolării gâștelor de pe lac fără a întâmpina nici un deranj, fapt care va contribui la reducerea impactului produs împușcarea accidentală. Credem cu tărie faptul că această măsură temporară de conservare va avea un rezultat eficient și va demonstra că vânătorii și ornitologii pot stabili un parteneriat responsabil și durabil cu scopul de a proteja speciile periclitate din România”, a declarat directorul executiv al Societății Ornitologice Române, Dan Hulea.

„În această colaborare, care are un țel comun, vânătorii pot veni cu aportul unei de peste 1500 de tehnicieni şi paznici de vânătoare, buni cunoscători ai vieții sălbatice, în sprijinul specialiștilor S.O.R., antrenați în probleme punctuale de conservare a speciilor de păsări în general și a speciilor periclitate în special” a precizat președintele executiv al A.G.V.P.S., Neculai Șelaru.

Dacă ți-a plăcut, distribuie