Share

Știri

Iubire și grijă pentru păsări

28 ianuarie 2023

În 2021, împreună cu un grup de cercetători din mai multe domenii din științele umaniste și sociale, cu toții interesați de natură și mediul înconjurător, ne-am apucat să aflăm cât mai multe cu putință despre lumea păsărarilor. Am făcut asta în cadrul unui proiect intitulat EnviroCitizen.

Harta păsărarului, imaginată de una dintre persoanele intervievate în cadrul proiectului EnviroCitizen.

Scopul proiectului EnviroCitizen (www.envirocitizen.eu) a fost acela de a afla cum funcționează știința cetățenească – definită de noi într-un mod larg, adică oameni comuni care iau parte în proiecte științifice – ce fel de legătură are ea cu atenția acordată naturii și mediului înconjurător. În același timp, nu am vrut să ne limităm la conceptul de știință cetățenească, pentru că de la început am realizat că lumea păsărarilor este una largă și plină de interacțiuni interesante între oameni și păsări, oameni și natură. Așa că am început în șase țări – Olanda, Estonia, Norvegia, Suedia, România și Spania – să intervievăm păsărari amatori și profesioniști despre cum au învățat ei despre păsări și cum funcționează această lume a lor. Între timp, ne-am apucat și noi să învățăm cât mai multe despre păsări. O ocupație care, într-adevăr, poate crea dependență!

În România am făcut 17 interviuri, fiecare fascinant în sine, cu păsărari amatori și profesioniști, cu legături cu Societatea Ornitologică Română sau cu Grupul Milvus. Prin interviuri am încercat să aflu narativa vieții păsărarilor, cum au ajuns să fie interesați de păsări și modul în care au învățat despre păsări și mediul înconjurător. Această ultimă temă, după cum am realizat în fiecare țară în parte, este una fundamentală în relația oamenilor cu păsările și captivantă prin grija față de, și dedicația de a învăța despre natură. Cum spune una dintre filozofii/antropologii mei preferați, Donna Haraway: „grija [față de alte viețuitoare] înseamnă să te supui obligației neliniștitoare a curiozității, care cere să știi mai multe la sfârșitul zilei decât la începutul ei”*. Această curiozitate deschidea, de multe ori, lumea păsărarilor nu doar spre păsări, dar și spre relațiile de coabitare dintre oameni, păsări și alte viețuitoare. Una dintre intervievatele mele preferate explică așa:

Eu veneam cu primul transport de semințe de floarea soarelui la hrănitoarea care îmi fusese dată în grijă, și brusc, am avut așa o revelație, că stai puțin, în jurul nostru nu sunt numai vrăbii și ciori! Și de aicea a început totul. În sensul că am început să le observ. Una se comportă într-un fel, alta se comportă în alt fel. Fiecare pasăre, să zicem, cu apucăturile ei, cu modul de a se hrăni, cu modul de a comunica între ele. Și practic, mi s-a deschis un întreg univers, care în continuare continuă să-mi ofere surprize, și așa m-am trezit că mă trezesc cu noaptea în cap să mă duc în nu știu care loc din țară pentru că a fost semnalată acolo o pasăre, urmărind site-urile de păsări și încet-încet încercând să particip cât mai mult la activitățile Societății Ornitologice Române, încercând să înțeleg și care e conexiunea lor cu mediul. Că da, dacă ai foarte multe păsări, ai și un mediu sănătos. În momentul în care începi să ai probleme cu efectivele de păsări, înseamnă că începi și să ai probleme de mediu foarte grave. Cum se înlănțuiesc toate aceste lucruri! (M.A)

Deși cei mai mulți dintre păsărarii cu care am vorbit aveau deja un interes sau o legătură strânsă cu natura de când erau mici, o relație mai apropiată în mod specific cu păsările a fost deseori provocată de o persoană, de un eveniment sau un grup de prieteni, într-o etapă ulterioară a vieții lor. Iar acest interes mai apropiat pentru păsări, acest „microb” cum l-au descris mulți, a fost ceea ce a condus la un întreg univers sau o întreagă lume care li s-a deschis. Această deschidere este legată atât de atenția acordată păsărilor, cât și de tehnologie, reprezentată de binocluri, lunete și teleobiective ale aparatelor de fotografiat:

[…] aveam aproape 14-15 ani de București. Dar mare lucru nu am văzut. Adică clădiri, oameni, serviciul meu a fost destul de solicitant. […] Mai făceam noi, așa, o mică ieșire, […] dar nu vezi mare lucru. Din momentul în care mi-am luat tele-obiectivul am început să caut păsările, am început să devin din ce în ce mai atent la acest aspect. Am început să le caut activ și dacă până atunci mergeam prin parc, de exemplu prin Tineretului, că stau lângă parc, în afară de lac și câțiva copaci nu vedeam nimic. Am început să văd! (D.S)

Birdwatcheri și ajutoarele lor, binoclul, luneta și aparatul foto.
Alimentarea hrănitorilor iarna, o activitate care ne apropie de păsări și natură.

Dacă interesul față de păsări deschidea o lume întreagă, atunci și deschiderea de lume ducea spre un interes și mai mare față de păsări și o voință nemărginită de a le cunoaște și a învăța despre ele:

[…] Acu două veri a fost singurul an de când vin eu în parcul ăsta, de peste zece ani, în care a funcționat o fântână arteziană rotundă din zona asta. […] Acolo era o băltoacă în care puteau să vină să facă baie și să bea apă (păsările). Și am stat de când am găsit-o, de pe la finalul lui iulie, până târziu în septembrie, am stat sub același copăcel. Am lăsat baltă plimbare prin parc, mișcare, alte specii… Oricum venea tot ce vrei acolo și am stat sub zărzărica aia și m-am uitat la băltoaca aia și așa am învățat să diferențiez pitulicile. De exemplu, pitulicea sfârâitoare de pitulicea mică și de pitulicea fluierătoare. Le-am văzut foarte de aproape și foarte bine. (L.GY.)

În relație cu interesul față de păsări putem să vorbim și despre conceptul de „carismă,” folosit în antropologie și în geografia culturală pentru a explica atractivitatea unor specii pentru oameni. Sunt mai multe forme de carismă, de exemplu, oamenilor le pot plăcea păsările pentru că sunt ușor de observat, pentru că sunt plăcute estetic sau pentru că observarea lor este în sine o experiență plăcută. Mai mulți dintre cei intervievați de noi au arătat că păsările sunt peste tot în același timp, sunt foarte mobile, pot zbura, fiind mai interesante de observat decât animalele terestre. Cum explică D.L.: „… păsările zboară, păsările pot să apară peste tot. Sunt foarte mobile, sunt foarte multe specii. Practic nu poți să ieși din casă fără să vezi o pasăre.”

Similar, atenția acordată păsărilor poate să înceapă cu estetica lor. Odată ce le acordăm atenție, păsările devin colorate, interesante în diversitatea lor, nu toate gri cum par pentru cei neinteresați. Mai mulți păsărari ne-au explicat ce mirare a fost pentru ei la început, când au aflat că există atâtea păsări interesante în România, multe dintre ele fiind chiar păsări comune la noi:

[…] ne întorceam de la mare și am oprit lângă un lac și […] ne uităm pe lac, am văzut mișcare. Erau două păsări, n-aveam binoclu, n-aveam nimic, erau două păsări în mijlocul apei care dansau. Erau așa, față în față și se mișcau foarte interesant, știi? Mamă, ce o fi aia? Aveam un aparat foto, am făcut poză. […] Ajungem acasă, descărcăm pozele, ne uităm, „Mamă! Dar ce sunt astea?” Adică erau niște chestii superbe, există păsări de-astea la noi în țară? Pfua, ce o fi ăsta? Clar nu e rață, că na, noi știam rața, porumbelul și guguștiucul sau vrăbiori. […] Îi trimit pozele lui C., îl întreb, uite, eu am văzut păsările astea, erau foarte interesante cum dansau acolo, nu știu ce făceau, dar erau foarte spectaculoase. Ai idee ce ar putea să fie? Păi, în două secunde mi-a răspuns: corcodei mari. „Mamă, au și nume, adică așa ușor, adică cum de le-ai știut așa repede?” „Păi sunt comuni.” Era prima oară când vedeam, știi? (L.P.)

Corcodei mari, păsările cu una dintre cele mai spectaculoase parade nupțiale pe care le putem admira la noi.

Uimirea, curiozitatea și atenția acordată păsărilor care ne înconjoară transformă, iarna, un parc aparent gri într-unul plin cu păsări cu „burtici galbene cu o dungă neagră,” mersul la serviciu într-o aventură intrigantă, sau carantina din timpul pandemiei într-o oportunitate de a observa viața păsărilor de pe balcon. Dar spațiile, chiar și cele urbane, nu se transformă doar în ochii noștri, ci, această curiozitate și atenție schimbă modul cum acționăm în lume, ceea ce, chiar dacă aparent într-o măsură mică, transformă lumea din jurul nostru. Fie că e vorba despre informarea oamenilor pe Facebook despre hrănirea adecvată a păsărilor, amplasarea și alimentarea hrănitorilor în timpul iernii, producerea și furnizarea voluntară de cuiburi artificiale pentru păsări, plantarea unui măceș în grădină, cumpărarea de parcele în mijlocul terenurilor agricole pentru a le păstra ca oaze de biodiversitate, sau despre acțiuni mai politice, cei care ajung să fie interesați de păsări, ajung, de asemenea, să creeze adesea o lume în care oamenii și celelalte viețuitoare pot să coabiteze.

Puteți citi mai multe despre rezultatele cercetării noastre aici. 

*   Traducere proprie. În original: „Caring means becoming subject to the unsettling obligation of curiosity, which requires knowing more at the end of the day than at the beginning” p. 36 în Haraway, Donna Jeanne. 2008. When Species Meet. University of Minnesota Press.

Material realizat de Ábrán Ágota. Datorită colaborării noastre pentru realizarea proiectului EnviroCitizen, ea a devenit membră și voluntară SOR, participând la proiectele noastre, la Maratonul Ornitologic de la Agigea, realizând expoziții cu temă ornitologică, sau traducând textele noastre în limba maghiară. Mulțumim!

Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România