Share

Știați?

Migrația păsărilor și astronomia

22 noiembrie 2021

Migrația păsărilor este unul dintre cele mai vechi și fascinante subiecte de studiu. În Antichitate romanii discutau și se întrebau unde pleacă păsările. De-a lungul timpului s-au strâns atâtea observații detaliate și informații, iar literatura de specialitate este atât de vastă, încât e foarte greu de studiat în întregime, dacă nu chiar imposibil. De aceea am ales să discutăm cu colegul nostru, biologul Zoltán Benkő despre un subiect mai puțin abordat – cum influențează corpurile cerești migrația păsărilor.

Mihaela Simion: Ce rol joacă soarele în migrația pasărilor?

Zoltán Benkő: Cel mai important pentru păsări în timpul migrației este soarele la apus, pentru că păsările văd și lumina polarizată și își orientează zborul folosind direcția luminii. Este mai ales cazul speciilor care migrează seara și pe timpul nopții, foarte multe paseriforme, dar și alte specii de păsări. Înainte de a porni la drum, la apusul soarelui își calibrează direcția pe care vor zbura și pe care o vor menține în zborul nocturn. Și repetă această calibrare în fiecare zi la apusul soarelui, ceea ce le permite să păstreze o direcție constantă. Astfel, pot menține această direcție săptămâni sau chiar luni, până ajung la destinație. Lumina polarizată a soarelui este unul din cele mai importante repere de orientare pentru migrația păsărilor. Această strategie de navigare la păsări este folosită, spre exemplu, pe una din dintre cele mai lungi rute de migrație la paseriforme, cea a pietrarului sur (Oenanthe oenanthe) care cuibărește în Alaska și migrează, traversând toată Asia după o rută în formă de curbă, ca să ajungă până în zona estică a Africii, unde are cartierul de iernare. Strategia de orientare în timpul migrației a fost estimată folosind modele matematice, care ulterior au fost confirmate cu ajutorul geolocatoarelor, niște dispozitive mici care transmit periodic din locația păsării și estimările de modele de rută după orientarea respectivă.

MS: De ce zboară păsările seara și noaptea?

ZB: Migrația pe timp de noapte poate fi avantajoasă din mai multe motive. În primul rând, pe parcursul zilei păsările pot să se hrănească. În timpul migrației, păsările zboară seara și noaptea, când hrănirea pentru speciile diurne nu prea e posibilă, în schimb ziua acestea mai pot să se hrănească, să își suplimenteze resursele și să mai acumuleze energie. Alt motiv ar fi acela că majoritatea prădătorilor de păsări care periclitează, de exemplu, paseriformele, sunt diurni. În consecință, acestea pot evita în timpul zborului, când sunt expuse, prădătorii care le pot ataca. În timpul zilei, când, de exemplu, uliul păsărar vânează, zburătoarele pot să stea ascunse în tufe, în habitatul sau în mediul în care se simt în siguranță, iar pe timp de noapte, când, vulpea sau pisica vânează, ele sunt în zbor, nemaifiind expuse la atacurile prădătorilor. De aceea, peste zi se deplasează puțin. Măcăleandrii sau pietrarii suri se odihnesc, se hrănesc, beau apă ziua și, cum se lasă seara, reîncep zborul de migrație în direcția dată de „busola” internă, zburând neîntrerupt până în zori. Sunt anumite specii – lăcarul mare, silvia cu cap negru, privighetorile, silvia de zăvoi – care acumulează mai multă grăsime, migrează o perioadă și distanță considerabile, aproape 1.000 de kilometri, apoi fac opriri în anumite locuri (zonele de odihnă) și se hrănesc continuu vreme de 2-3 zile ca să acumuleze din nou resurse (masa musculară crește, la fel și stratul de grăsime).

MS:  Cum influențează luna migrația?

ZB: Conform studiilor, sunt orientări astrale, dar luna influențează migrația prin faptul că este o sursă de lumină. Spre exemplu, a fost studiată influența fazelor lunii asupra migrației caprimulgului (Caprimulgus  europaeus). Aceasta este o specie insectivoră nocturnă și, când lumina este bună, vânează mai ușor. De aceea, caprimulgul are tendința să facă opririle de odihnă, recuperare și regenerare a resurselor când luna este plină sau aproape de această fază, perioade când lumina provenită de la ea este puternică. Ritmul de migrație al caprimulgului se sincronizează cu fazele lunii – când luna este descrescătoare, caprimulgul migrează intens, când luna este în creștere ritmul migrației încetinește și pasărea depune mai mult efort pentru hrănire.

MS: Au și păsările steaua lor polară?

ZB: Da, într-adevăr au. Este un studiu foarte interesant făcut în America de Nord. Într-un planetarium au ținut în cuști mai multe păsări aflate în primul an de viață. Pentru unele au proiectat pe tavan poziția reală a stelelor, iar pentru alte păsări au proiectat o hartă cu stelele fixate în jurul lui Betelgeuse (a doua stea ca strălucire din constelația Orion). Astfel, au indus în eroare păsările din al doilea grup, care la eliberare, în loc să urmărească ruta de migrație corectă, dată de Steaua Polară, au urmat o rută orientată după Betelgeuse. Așa a fost dovedit faptul că păsările iau în considerare harta cerului. Mai mult, s-a constatat că Steaua Polară este un reper față de care păsările din emisfera nordică se distanțează în timpul migrației de toamnă și de care se apropie în timpul migrației de primăvară. Dar acesta este un reper învățat, nu genetic, ceea ce înseamnă că păsările au un impuls intern să memoreze harta stelară, pe care o învață de când sunt pui, ca să poată folosi acest indiciu. Dacă puii nu văd cerul, sunt dezorientați. Adulții au deja o hartă fizică pe care o urmăresc. Informațiile memorate în perioada în care au fost pui le leagă apoi de topologii geografice – râuri, munți ș.a.m.d., de aceea, la adulții care au parcurs de mai multe ori migrația rutele acestea sunt mult mai stabile, și păsările nu se prea rătăcesc, doar dacă nimeresc în vreo furtună puternică, să zicem.

MS: Ce alte fenomene fizice mai influențează migrația?

ZB: Unele păsări simt orientarea liniilor magnetice. Foarte multă vreme s-a discutat despre câmpul magnetic al Pământului și au fost multe teorii conform cărora păsările sunt sensibile la acesta, asemenea busolei. Dar niște studii recente au arătat că nu simt neapărat încotro este nordul, ci percep orientarea liniilor câmpului magnetic (înclinația acestora) față de suprafața Pământului și o folosesc ca modalitate de orientare. Această percepție a direcției este combinată la unele specii cu informația înscrisă genetic. Luăm ca exemplu silvia cu cap negru (Sylvia atricapilla), la care chiar și populații foarte apropiate, cum sunt cele din Austria și Germania, aleg rute total diferite de migrație pentru a ocoli Marea Mediterană. Unele migrează spre est, altele spre vest. Cercetătorii au făcut un experiment – au selectat masculi și femele din aceste două populații și au împerecheat încrucișat păsările. Puii acestora, ajunși la prima migrație au ales calea de mijloc, zburând spre sud, spre mare.
Pe lângă toate aceste influențe, la foarte multe paseriforme mișcarea de migrație este studiată prin prisma fenomenului de „migratory restlessness”. Este un termen folosit pentru a descrie impulsul pe care îl simt păsările migratoare toamna și primăvara pentru a începe migrația. Chiar și ținute captive în cuști, păsările din aceste specii migratoare vor manifesta neliniște în aceste perioade, o agitație internă care le va face să mențină o direcție anume de zbor, deși sunt închise. Spre exemplu, dacă un măcăleandru este ținut captiv într-o cușcă în afara perioadei de cuibărit, pasărea se va mișca spre sud, sud-vest, sud-est, direcții în care ar trebui să se îndrepte în timpul migrației. Durata zilei, fluctuațiile zilnice de temperatură și schimbări ale mediului pot contribui la declanșarea impulsului de a migra. Dar startul migrației e dat de ceasul biologic intern care provoacă această stare, neliniștea de migrație.

Sursele bibliografice:
Able, K.P., Skylight polarization patterns at dusk influence migratory orientation in birds, 1982
Norevik, G., Akesson, S., Andersson, A., Bäckman, J., Hedenström, A.: The lunar cycle drives migration of a nocturnal bird, 2019
Emlen, S.T. The Stellar-Orientation System of a Migratory Bird, 1975
Schwarze, S., Steenken, F., Thiele, N., Kobylkov, D., Lefeldt, N., Dreyer, D., Schneider N.-L., Mouritsen, H.: Migratory blackcaps can use their magnetic compass at 5 degree inclination, but are completely random at 0 degree inclination, 2016
Wiltschko, W., Wiltschko, R.: Magnetic Compass of European Robins, 1972

Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România