Share

Noaptea Privighetorilor a ajuns la a treia ediție

Societatea Ornitologică Română îi invită pe clujeni să participe la a treia ediție a „Nopții Privighetorilor”, pe 28 mai la ora 19,00 în Grădina Botanică „Alexandru Borza”. Evenimentul este dedicat tuturor iubitorilor de natură și de artă și se desfășoară pe aceleași coordonate ca și în anii precedenți. Conform programului obișnuit, debutul are loc la ora 19,00 cu o plimbare tematică, în căutarea cântecelor de pasăre.

Se organizează grupuri de maximum 30 de persoane, unul dedicat vorbitorilor de limba română și unul pentru cei care vorbesc limba maghiară. În funcție de numărul de vizitatori, tururile vor porni la fiecare cinci minute de la intrarea în Grădina Botanică. Intervalul poate fi prelungit, în funcție de numărul de participanți, raportat la numărul de ghizi ornitologi disponibili.

Odată ce au ajuns în Grădina Romană, locația propriu-zisă a evenimentului, participanții vor putea admira expoziția de fotografii ”Delta Dunării, perspective noi” realizată în cadrul inițiativei ”Rewilding Europe”, după care vor asculta piese simfonice și vor lua parte la prezentări privind relația dintre muzică și cântecul păsărilor. Punctul culminant va fi un concert de muzică clasică, concert care va dura aproximativ 30 de minute.

Din program fac parte arii precum:
* Robert Schumann: Waldszenen op.82
* Sergei Rachmaninov: Etude Tableaux op.33 no.2
* Mal Waldron: The Seagulls of Kristiansund
* Wolfgang Amadeus Mozart: Trio cu pian în Si bemol major, KV 502

Informații suplimentare:
Biletul de intrare în Grădina Botanică este de 8 RON pentru adulți și 4 RON pentru copii.

„Noaptea Privighetorilor” este o acțiune a proiectului ”Păsările Clujului: creșterea diversității speciilor prin colaborare între ornitologi, experți silvici și publicul larg”.
Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene, accesaţi: www.eeagrants.org
Pentru informaţii suplimentare accesați: www.fondong.fdsc.ro
Proiectul ”Păsările Clujului: creșterea diversității speciilor prin colaborare între ornitologi, experți silvici și publicul larg” este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, componenta Dezvoltare Durabilă, cu suma de 74.432,52 euro.

Dacă ți-a plăcut, distribuie