ȘTIRI PROIECT Blahnița-Mehedinți
Noi consultări cu pescari și vânători în Mehedinți
26 iunie 2014
Finalul lunii mai a găsit echipa Societății Ornitologice Române pe teren, în județul Mehedinți, acolo unde implementează proiectul „Elaborarea Planului de management al sitului Natură 2000 Blahnița-Mehedinți”.
În zilele de 20 și 21 mai au avut loc ultimele întâlniri consultative cu pescarii și vânătorii din situl Natura 2000. Și unii și ceilalți au asistat la prezentări ale speciilor importante din site și la prezentarea măsurilor de conservare care vor fi incluse de specialiștii de la ȘOR și WWF-România în Planul de Management al Ariei Naturale Protejate.
Prima întâlnire a fost cea dedicată pescarilor. Discuțiile au pornit de la specii protejate, cum ar fi țiparul, și au ajuns repede la măsurile de conservare pentru peștii de pe râurile Blahnița, Jiana și Orevița, ape care străbat situl Natura 2000 unde SOR și WWF-România sunt custozi. Pescarii au fost primii care au recunoscut că „pe vremuri” vedeau mai mulți pești, dar și mai multe specii, și că acum lucrurile nu s-au schimbat tocmai în bine față de anii copilăriei lor. S-a ajuns apoi la măsurile de conservare propuse de specialiștii care au lucrat în cadrul proiectului: interzicerea folosirii de plase monofilament în pescuit, respectarea perioadelor de prohibiție, organizarea de patrule în teren pentru a depista braconierii și altele, specifice. Pescarii mehedințeni nu au avut absolut nicio obiecție la cele prezentate: plasele monofilament sunt interzise în toată România, prin lege, iar în perioada de prohibiție, ei nu pescuiesc. Peștii au nevoie de cât mai puțin deranj în perioada depunerii icrelor, iar un pescar responsabil poate aștepta o scurtă perioada de timp. Altfel, riscă nu mai prindă nimic.
La discuțiile cu vânătorii din Mehedinți, lucrurile au decurs aproape identic. S-a discutat despre speciile de păsări din zonă, despre mamifere, despre vânătorile organizate în zonă și despre ce măsuri de conservare trebuie implementate. Una dintre ele, în special, a stârnit mai multă vâlvă. Specialiștii din proiect au cerut ca una din măsuri să fie înlocuirea muniției de vânătoare. Alicele de plumb au dublu efect: ucid și direct și indirect. Nu toate alicele își ating ținta, unele cad în apă sau pe mal, de unde sunt înghițite de diverse specii de păsări, care se intoxică cu plumb și mor. Specialiștii recomandă înlocuirea acestora cu alicele din oțel sau din aliaje care nu au un astfel de efect asupra păsărilor, dar vânătorii încă sunt reticenți la schimbare. De vină este prețul mult mai mare al noilor alice, preț care le face prohibitive pentru mulți dintre ei. Deși nu au respins total ideea înlocuirii alicelor de plumb, vânătorii au spus că vor face această schimbare, dar treptat, nu în viitorul apropiat.
„Au fost două întâlniri extrem de interesante pentru noi. Am trecut repede peste poveștile vânătorești și pescărești și am intrat în adevărate probleme din zonă. Per total, am un regret, că nu au participat și mai mulți pescari la această dezbatere, dar cei care au venit mi-au demonstrat că știu foarte bine ce se petrece în aria protejată, că respectă natura și că avem oricând un partener de dialog în ei. La vânători, din păcate, avem încă discuții legate de una din măsurile de conservare, legat de uzul alicelor de plumb, dar sper să se încheie totul cu bine”, a spus managerul de proiect, Mihai Avedic de la SOR.
Foto: Csaba Vizauer
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.