Știri
Noua generație de șoimi dunăreni a ajuns la vârsta zborului
5 septembrie 2023
Din mai și până la sfârșitul lunii iulie specialiștii SOR au efectuat monitorizări în cinci arii naturale protejate din sud-estul țării cu scopul de a identifica perechile de șoimi dunăreni cuibăritoare și pentru a afla câți șoimi tineri numără nouă generație de Falco cherrug.
Verificările din perioada de cuibărit fac parte din activitățile proiectului LIFE for Falcons, dedicat conservării șoimului dunărean, proiect internațional ce a fost demarat în anul 2021. Mari, agresivi și foarte puternici, acești șoimi ocupă de obicei cuiburile altor păsări răpitoare, inclusiv pe cele ale codalbilor, pe care îi alungă de la cuib. De asemenea, pot depune ponta și în cuiburi artificiale, dacă acestea corespund cerințelor acestei specii.
Anul acesta, în cele trei luni de monitorizare, biologii noștri au vizitat cele 41 de cuiburi artificiale amplasate și 92 de cuiburi naturale identificate în 2022 și care prezentau potențial pentru a fi ocupate de șoimii dunăreni. Parcurgând aproape 4000 de kilometri, echipa a investigat teritoriul ocupat de populația sudică de șoimi dunăreni, înregistrând alte 120 de cuiburi naturale noi. Însă pe toată această suprafață au fost găsite doar șapte perechi cuibăritoare, cu două mai mult față de anul trecut. Iar dintre acestea au cuibărit cu succes șase perechi, care au reușit să crească în total cincisprezece pui până la vârsta la care și-au luat zborul, cu numai doi juvenili mai mult față de generația din 2022.
Chiar dacă față de anul trecut situația nu s-a înrăutățit, creșterea înregistrată în 2023 are un impact minim, populația de șoim dunărean rămânând în continuare cu un număr mic de exemplare.
Pe Lista Roșie din România specia Falco cherrug e clasificată Periclitată, iar statut de conservare nefavorabil este rezultatul unei multitudini de factori de natură umană: electrocutarea, braconajul, comerțul ilegal pentru falconerie, degradarea habitatului și intensificarea agriculturii. De aceea este nevoie de creșterea substanțială a gradului de conștientizare, înțelegere și a capacității de suport din partea grupurilor de interes și a publicului larg pentru a permite susținerea acțiunilor proiectului și a impactul lor în conservare. Acesta este unul din cei patru piloni pe care este construită strategia proiectului LIFE for falcons, derulat de echipa internațională formată din specialiști SOR, BSPB, Green Balkans, ai Institutului pentru Biodiversitate și Cercetarea Ecosistemelor din cadrul Academiei Bulgare de Științe, reprezentanți ai Uniunii Vânătorilor și Pescarilor din Bulgaria și ai Fundației Habitat și Universității din Tübingen. Proiectul „Asigurarea refacerii populației de șoim dunărean, specie periclitată în Bulgaria și sudul României”, LIFE20 NAT/BG/001162 este dezvoltat la nivel regional și este finanțat prin programul LIFE al Uniunii Europene.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.