ȘTIRI PROIECT Elaborarea Planului de Management al Ariei de Protecție Specială Avifaunistică ROSPA0059 Lacul Strachina
Operațiunea Monstrul pe Lacul Strachină
30 iulie 2014
Prima acțiune de pescuit din cadrul proiectului „Elaborarea Planului de Management al Ariei de Protecție Specială Avifaunistica ROSPA0059 Lacul Strachină” a avut loc în luna iulie.
Departe de scenele desprinse din filmul „Operațiunea Monstrul”, acțiunea presupunea prinderea de pești din lac pentru a vedea varietatea de specii, numărul lor, starea lor de sănătate etc.
La acțiune nu au participat doar experții ihtiologi din proiect, ci mai mulți specialiști din SOR, cu gândul că va fi nevoie de mai multe mâini care să tragă peștii din apă. Din păcate, socoteală de acasă și cea din târg nu se potrivesc. Apă lacului are un conținut de sare destul de ridicat, este salmastră. În acest caz, electrofishing-ul a ieșit din ecuație, deci s-a optat pentru plase de pescuit și pentru capcane de pești.
Specialiștii din cadrul proiectului au adus nu mai puțin de 10 plase, fiecare cu o lungime de 30 de metri. Acestora, li se adăugau încă cinci ave și încă cinci panouri, cum sunt denumite diferitele capcane pentru pești pe care le folosesc specialiștii.
Arsenalul de plase a fost amplasat în apropiere de pensiunea de pe malul lacului Strachină, în apropiere de stufăriș. Din barcă sau de pe mal, toți specialiștii ajutau la întinderea plaselor, încercând să și mențină liniștea, să nu sperie peștii. Speranțe erau multe, oameni destui, peștele să vină.
Timp de două ore, seară, au fost întinse plase și amplasate capcane diferite pentru pești de toate mărimile, de la cei mici la cei medii și mari. A urmat o noapte liniștită, iar a două zi, dis de dimineață, ihtiologi și specialiști de la SOR trăgeau de plase, cu ochii după pești. Ca și în „Operațiunea Monstrul”, peștii cei mari s-au lăsat așteptați.
Nu a fost nevoie că specialiștii să cumpere pești de la localnici, dar nici nu putem numi un succes ceea ce s-a întâmplat. Din totalul de 10 plase și 10 capcane, doar în cinci plase aveau peste. Și o singură specie: caras. Surprinzător, în plasele întinse de ihtiologi se aflau doar exemplare frumușele de caraș, de aproximativ 20 de centimetri lungime. Niciun oblete, niciun ciortan sau crap, nicio roșioară sau plătică, doar carași.
„La prima vedere, acțiunea nu a fost chiar una de succes. Dar și din greșeli se poate învață. Am stat și am analizat datele și tot ce s-a întâmplat și am decis că la viitoarea acțiune să amplasăm plase și capcane în alte locații. Ca un indiciu… în apropiere de locurile unde se hrănesc păsările de apă”, a spus managerul de proiect Mirela Gavrilă.
Categorii de produse
Coș
Arhive
Newsletter

Noutati
Noaptea Privighetorilor, a noua ediție consecutivă la Cluj
Update: Revenim cu detalii despre Noaptea Privighetorilor. Societatea Ornitologică Română (SOR) anunță reprogramarea evenimentului Noaptea Privighetorilor, din cauza condițiilor meteo nefavorabile prevăzute de prognoza pentru după-amiaza de sâmbătă, 4 iunie. Astfel, pentru cea de-a 9-a ediție consecutivă a evenimentului Noaptea Privighetorilor vă dăm întâlnire vineri, 10 iunie 2022. Clasicul duet dintre muzicieni și păsări va avea loc în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, în secția în aer liber, Tăietura Turcului. Programul evenimentului nu suferă modificări. Evenimentul este realizat cu sprijinul Lidl România.
Proiecte
Materiale SPN
David Attenborough, eroul multor naturaliști, mici sau mari, spunea: În 1945 se credea că a crea rezervații și parcuri naturale este de ajuns pentru a ajuta fauna, dar acest lucru nu mai este o opțiune. Acum, nici măcar toate astea nu sunt de ajuns. Toate terenurile de la țară ar trebui puse la dispoziția animalelor […]