Share

ȘTIRI PROIECT Pasărea Anului

Pasărea Anului 2022

28 octombrie 2021

Dăm startul campaniei ornito-electorale cu care v-am obișnuit deja din 2019. La final de noiembrie se alege specia anului următor, după o lună în care la microfon vor veni candidații ajunși pe lista scurtă, care vor încerca să vă convingă să le dați votul.

Față de edițiile anterioare avem o modificare, însă un lucru a rămas constant: candidații sunt remarcabili și ireproșabili, fapt pe care l-am dori și la alegerile care ne hotărăsc soarta. Anul acesta propunem doar trei candidați, nu cinci. 

Am ales 3 specii care să ne vorbească despre cât mai multe fațete și probleme inerente vieții păsărești, cu implicații asupra calității vieții noastre, unele mai vizibile, altele mai puțin evidente.

 Pițigoiul codat (Aegithalos caudatus) ne propune o discuție despre peisagistica urbană, în principal. Mare iubitor de tufe și arbuști pentru cuibărit, hrănit, odihnit și hoinărit, deplânge practicile de întreținere a spațiilor verzi din mare parte a parcurilor citadine. De multe ori, după trecerea echipelor de „intervenție”, locul rămâne curat, cu gazon impecabil și cu specii de arbori și arbuști nepotrivite zonei. Această stare de fapt îi reduce considerabil habitatul din orașe. Deși practica aceasta nu lipsește nici în pădurile de foioase sau de amestec, locul lui favorit, ne va vorbi mai bine despre aceasta, ghionoaia verde, al doilea candidat.

Pițigoiul codat, rudă mai îndepărtată a „clasicilor” pițigoi, este sedentar. Prezent la noi tot timpul anului, este mai ușor de observat iarna, când frunzișul dispare și el hoinărește în grupuri de până la 20 de păsări, în căutarea hranei. Răspândit în toată țara, preferă pădurile de foioase și amestec, cu tufișuri din adundență. Cum parcurile, grădinile și cimitirele din localități se aseamănă cu habitatul lui natural, candidatul nostru poate fi și aici întâlnit. De aceea, nu este foarte bucuros de toaletarea severă a tufelor și a cornamentului, practică ce îl lasă fără adăpost și hrană.

Predominant insectivor, pițigoiul codat se hrănește în special cu insecte, cu larvele și ouăle acestora și cu păianjeni de mici dimensiuni. Caută hrana în tufișuri și în coronament, ciugulind-o cu grație de pe frunze și crengi. Fiind o specie gregară, codații sunt ușor de observat fie când se hrănesc acrobatic în frunziș, fie când se îndreaptă, în grup gălăgios, spre alt „restaurant”. Toamna și iarna meniul include și muguri, fructe și semințe. De aceea, cu puțină baftă, câteva mere și o mână de nuci, puteți vedea pițigoii codați și la hrănitori, în sezonul rece. 

Locativ, nu este interesat de scorburi, despre care va vorbi mâine ghionoaia verde. Dar este și el un meșter priceput, care își țese un cuib oval din mușchi și păr, pe care îl consolidează cu pânză de păianjen, îl izolează exterior cu licheni pentru camuflaj și îl căptușește interior cu pene pentru un plus de confort. E gata cam într-o lună, construit de către ambii parteneri. Ouăle sunt clocite de femelă, iar puii sunt hrăniți de ambii părinți, ajutați și de pui din ani anteriori și adulți care nu au cuibărit. Pentru că locația preferată de amplasat cuibul e în general la înălțimi mici, în arbori și arbuști, este foarte sensibil la tăierea sau toaletarea agresivă a acestora. Cum depune o singură pontă pe an, dacă lucrările de amenajare se fac în plin sezon de cuibărire, riscă să piardă toți urmașii din acel sezon.

 Ghionoaia verde (Picus viridis) nu dorește să vă sperie cu povești despre Muma Pădurii, dar își propune să vă convingă de ce le lipsesc amândurora arborii maturi și lemnul mort. Din exces de zel, ultimul este extras cu regularitate din motive care țin de sănătatea pădurii, pierzându-se astfel o sursă de hrană importantă pentru o sumedenie de viețuitoare. Arborii maturi sunt eliminați din raționamente pur economice, fără a se ține seama de un echilibru atât de necesar și în pădure, la fel ca în orice alt domeniu. Odată cu pierderea lor, se reduc locurile de cuibărit pentru multe specii.

Ghionoaia verde este o specie comună de ciocănitoare. La noi poate fi observată tot timpul anului, din zonele joase, dar nu și Delta Dunării, până în cele de dealuri înalte. Preferă pădurile rare de foioase sau mixte, cu poieni sau terenuri deschise în apropiere. Arborii maturi oferă locuri de cuibărit acestui veritabil constructor imobiliar, iar spațiile deschise furnizează hrana. De aceea, cele mai mari deservicii pe care le putem face candidatului nostru sunt extragerea arborilor bătrâni din păduri, precum și aratul integral al terenurilor deschise. Îi reducem astfel și spațiul locativ și dieta.

Ca toate ciocănitorile, și ghionoaia verde este insectivoră. Doar că ea e cea mai specializată din familie, hrănindu-se aproape integral cu furnici, pe care le consumă în toate stadiile de preparare, pardon, dezvoltare. Iarna sapă tunele de până la un metru în zăpadă pentru a ajunge la ele. Puii primesc hrană regurgitată. Din cauza dietei, se hrănește mai mult pe sol, pe pajiști și terenuri deschise, scormonind mușuroaiele. Furnicile sunt scoase din tunele cu ajutorul limbii lungi și lipicioase, care poate adăuga încă 10 centimetri peste lungimea ciocului. Limba este retractilă și se „înfășoară” în jurul craniului. Mai consumă și alte insecte, ocazional fructe, semințe, sevă de pe arbori și ne viziteză hrănitorile. Acest furnicar autohton nu doar consumă insectele, ci le folosește ca igienizante, fiind una dintre speciile cunoscute care fac băi active de furnici. 

Dintre candidați, este singurul care cuibărește în scorburi naturale, pe care le excavează chiar el. Asta spre deosebire de alte specii, care vor folosi cuiburile mai vechi ale ghionoaiei. Nu este cel mai bun constructor din familie, având nevoie de lemn matur de esență mai moale sau chiar putred, și de ceva mai mult timp pentru a termina cuibul cu intrare rotundă și diametru de 6-7 cm, situat la 1,5-2,5 metri de sol. Masculul face mare parte din treabă, ba mai mult, el va și cloci ouăle mai mult decât femela, în special noaptea. Puii, 5-7 la număr, sunt foarte gălăgioși, trădând locația cuibului. Datorită cerințelor speciale pentru cuibărit, ciocănitoarea este foarte afectată de extragerea excesivă a lemnului matur și a celui mort din fonduri forestiere sau parcuri.

Sturzul cântător (Turdus philomelos) vine în campanie nu ca să ne încânte cu trilurile sale repetitive, ci să ne informeze despre scăderea numărului de insecte cu care își hrănește primăvara puii. Practic meniul lor cuprinde peste 150 de specii de nevertebrate, fie ele insecte, viermi sau moluște. Pesticidele pe care le folosim cu prea mare ușurință reduc drastic această importantă sursă de hrană pentru multe animale, mai ales în locurile în care agricultura intensivă și ale ei monoculturi gigantice sunt la ele acasă.

Sturzul cântător este o pasăre comună, ce poate fi văzută și, evident, auzită pe tot teritoriul României. Ruda mai cunoscutei mierle, cuibărește la noi, dar iarna migrează cel mai probabil către sudul Europei. Unele exemplare pot chiar să rămână peste iarnă. Îl întâlnim în aproape toate tipurile de păduri, precum și în parcurile și grădinile generoase din localități. Chiar dacă penajul maroniu și frunzișul verde îl camuflează bine, prezența sa este „trădată” de cântecul său melodios și repetitiv. Trădarea noastră vine din utilizarea exagerată a pesticidelor, care îi reduc sursa de hrană, în special când își crește puii.

Omnivor serios, sturzul cântător are o dietă variată, care include insecte, păianjeni, râme, melci, mici șopârle și rozătoare, dar și fructe și semințe, a căror pondere crește către toamnă. S-a și specializat în a „deschide” melcii, o izbitură de o suprafață tare ușurîndu-i accesul la interiorul proteic. 😊 Specie migratoare, se bazează pe tufele prietenoase cu păsările – soc, sorb, porumbar – pentru a-și face rezervele necesare pentru drum, dar și pentru a căuta hrana, fiind mai retrasă decât alți sturzi. Este afectată de utilizarea pe scară largă a pesticidelor, care reduc sursa de hrană, insectele, exact când e mai mare nevoie – în perioada când au pui de crescut.

Sturzul cântător este singurul dintre candidați care poate depune 2-3 ponte pe an. De regulă, sunt 3-5 ouă albăstre-verzui cu puncte închise, ale căror coji colorate sunt privite ca mici comori de micii naturaliști. Ca o medie, puii devin independenți după 40 de zile. Cuibul este aparte, de forma unei cupe, cel mai adesea ascuns în vegetație – în iederă sau în gard viu, dar și în arbori, sau mai rar pe pământ. Este construit din crenguțe, iarbă și mușchi, iar căptușeala interioară e făcută cu lut, noroi sau chiar balegă, amestecate cu frunze. Împarte și el cu pițigoiul codat problema îndepărtării stratului arbustiv, practică ce îl lasă fără locuri de cuibărit, atât în păduri, cât și în parcuri administrate mult prea zelos.

Cu siguranță măcar una dintre problematici va fi de interes pentru voi, alegătorii. Citiți, analizați și apoi aplicați ștampila VOTAT.

Cum votați?

Mecanismul de votare a rămas neschimbat. Începând de miercuri, 3 noiembrie:

  •  accesați pagina de Facebook a Societății Ornitologice Române,
  •  mergeți în albumul dedicat Păsării Anului 2022,
  •  votați prin „Like” specia preferată.

Previzibil, specia care până în 30 noiembrie va avea cele mai multe voturi, va fi încoronată ca „Pasărea Anului 2022”. O vom regăsi pe cardurile de membru SOR de anul viitor și vom pregăti materiale, activități și, sperăm, chiar evenimente, prin care să poată să ne spună povestea biodiversității și a nevoii și obligației noastre de a o proteja. Inclusiv pe ea, Pasărea Anului!

Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România