Share

Păsările lunii aprilie – rândunelele și lăstunii

În luna aprilie, nu este nevoie să ieși prea departe din casă pentru a asista la unul dintre cele mai frumoase fenomene din natură - migrația păsărilor. Luna aceasta poți observa, chiar și de la fereastră, întoarcerea unora dintre cele mai îndrăgite specii de la noi - rândunelele și lăstunii.

Rândunele și lăstuni de casă

Familia/Genul

Hirundinidele sunt specii relativ mici, cu aripi lungi și ascuțite și coadă lungă, adaptate la o viață predominant aeriană. Sunt zburătoare rapide și agile, putând prinde insectele în zbor. 

În România cuibăresc toate cele 5 specii europene: rândunica, lăstunul de casă, lăstunul de mal, rândunica roșcată și lăstunul de stâncă. Majoritatea speciilor sunt migratoare pe distanțe lungi, iernând în Africa.

 
Lăstuni de casă

Unde le vezi

Speciile din acest grup au în general distribuții largi, unele sunt răspândite pe tot globul (rândunica, lăstunul de mal), altele sunt specii palearctice, cuibărind în zone mai calde și sunt sedentare sau iernează în zone tropicale (rândunica roșcată, lăstunul de stâncă); una dintre specii (lăstunul de casă) are distribuție euro-asiatică, iernând în Africa.

În România, trei specii au distribuții largi, fiind întâlnite pe întreg teritoriul, unde găsesc habitate potrivite (rândunica, lăstunul de casă și lăstunul de mal); două specii sunt prezente doar în jumătatea sudică, localizat (rândunica roșcată, lăstunul de stâncă). 

Dintre toate speciile, doar una singură urcă și în zonele montane înalte, inclusiv în golul alpin unde sunt stațiuni montane (lăstunul de casă).

 
Lăstuni de mal

Hrana

Toate speciile sunt insectivore, hrănindu-se predominant în zbor, cu ajutorul ciocului scurt și subțire și a gurii largi. Consumă cantități uriașe de țânțari și muște, fiind cele mai naturale insecticide de pe piață. Obișnuiesc să urmărească animalele în jurul cărora zboară insecte sau care prin deplasare, pun insectele în mișcare. Prind și insectele care zboară deasupra apei, la joasă înălțime. Zborul acrobatic le permite să bea apă zburând razant deasupra luciului apei.

Fiind specii insectivore, sunt puternic afectate de utilizarea pesticidelor în agricultură. În zonele unde insectele au suferit reduceri mari de efective și păsările au urmat aceeași cale, mergând până la dispariție în unele zone.


Cuib plin de rândunică

Cuibărit

Cuibăresc în maluri nisipoase, în vizuini, în cavități din pereți stâncoși, dar și în cupe construite din noroi, material vegetal și salivă, o construcție aparte, caracteristică rândunelelor și lăstunilor.

Cele antropice își amplasează cuiburile pe o gamă foarte largă de suporturi (construcții antropice) în general în locuri ferite (sub streșini, acoperișuri, în interiorul clădirilor unde au acces); cele care nu sunt asociate cu localitățile își amplasează cuiburile fie în crăpăturile stâncilor (lăstunii de stâncă), fie sapă galerii în maluri sau râpe lutoase (lăstunul de mal). Toate speciile cuibăresc de obicei colonial (unele în colonii mici, de câteva perechi sau uneori izolat). 

Migrație
 
Toate populațiile din România sunt migratoare, majoritatea de cursă lungă, iernând în Africa, cu excepția lăstunului de stâncă ce poate ierna mai aproape, în zona Mediteranei sau pe valea Nilului. La nivel european însă, unele populații sunt sedentare (de exemplu populațiile de rândunică din sudul Spaniei, sau majoritatea populațiilor de lăstun de stâncă din zonele mediteraneene). 
 
Specii reprezentative 

Pasăre cântătoare de talie mică, cel mai frecvent asociată cu primăvara. Este ușor de recunoscut datorită aspectului caracteristic: spatele negru cu reflexe metalice albăstrui, burta albă, fața și gușa roșu-maronii (sau gălbui-cărămiziu la juvenili), coada lungă și bifurcată.

Numele de gen „hirundo” este numele latin al păsării, iar cel de specie vine de la latinescul „rusticus” și face referire la sat, principalul habitat al speciei.

Este o specie migratoare de distanță lungă, parcurgând peste 6000 de km până în centrul sau sudul Africii. Înainte de migrație se adună în stoluri mari și înnoptează în stufărișuri. În România cuibărește în special în zone antropice rurale, deschise, cu suprafețe mozaicate de habitate agricole, pășuni și pajiști, pe care le folosește intensiv pentru hrănire.

Cuibul este o cupă deschisă de pământ, întărit cu salivă și cu material vegetal. Este situat, de regulă, sub streșini și grinzi de grajduri, hambare, mai rar case, dar și sub poduri sau în guri de mină. Cuibărește izolat sau în grupuri mici și de regulă are 2 ponte pe an.

Se hrănește predominant cu insecte, pe care, datorită zborului acrobatic, le prinde direct din aer. De asemenea, poate bea apă din zbor razant la suprafața apelor.

Fiind migratoare de distanță lungă, specia este afectată de problemele de pe toată lungimea rutei de migrație: utilizarea insecticidelor în agricultură îi diminuează serios sursa de hrană; același efect îl au și schimbările climatice, prin secetele prelungite de pe traseul de migrație și din cartierele de iernare africane; modificarea stilului de viață tradițional rural, prin renunțarea la anexele gospodăriei (șură, poiată) o privează de locurile de amplasare a cuibului. Principala amenințare rămâne însă folosirea insecticidelor în agricultură, care în unele zone a dus la reducerea drastică a efectivelor de rândunele.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Pasăre cântătoare de talie mică, ce are spatele negru cu irizații albăstrui, partea ventrală și târtița albă, vizibilă în zbor. Spre deosebire de rândunică, are coada ușor bifurcată și marginile puțin alungite. Dacă îl vedem pe sol putem observa picioarele acoperite cu pene albe.

Numele de gen „Delichon” este o anagramă a numelui grecesc al rândunicii (chelidon), iar cel al speciei face referire la prezența în orașe a păsării.

Este o specie migratoare, care în România se întâlnește din Delta Dunării, până în golul alpin (cuibărește în clădiri din stațiuni montane).

Cuibărește colonial, atât pe stâncării din zone naturale, cât și în sate și orașe. Cuibul este construit din noroi, ca o cupă închisă, cu un orificiu în partea de sus, și este amplasat sub poduri, sub streașina caselor și a balcoanelor, sau chiar în colțul ferestrelor, fiind obișnuit cu oamenii. Are, de regulă, două ponte pe sezon.

Este o specie insectivoră, care se hrănește cu insecte zburătoare, pe care le prinde în zbor, la înălțimi mari. Zborul este mai lent decât al rândunicii.

Principala amenințare la adresa speciei o reprezintă utilizarea pe scară largă a pesticidelor în agricultură, ceea ce duce la dispariția sursei de hrană. Suplimentar, absența din zonele urbanizate a bălților cu noroi, necesar construirii cuibului, precum și noile fațade termoizolate, reduc șansele de cuibărire ale speciei.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Pasăre cântătoare de talie mică, ușor mai mică decât lăstunul de casă. Spatele este gri-maroniu uniform, partea ventrală și gușa sunt albe, separate de o bandă maronie. Coada e scurtă și puțin bifurcată.

Numele de gen și de specie provin din latinul „ripa” – mal de râu, cu referire la locul de cuibărire al speciei.

Este o specie migratoare de distanță lungă (vestul Africii), care cuibărește în România, colonial, în zonele deschise cu maluri nisipoase și înalte ale apelor curgătoare și stătătoare.

Cuibul este situat în maluri abrupte, verticale, la capătul unei galerii care poate trece de un metru lungime. Galeria e începută de mascul, căruia i se alătură femela, iar cuibul este construit predominant de către aceasta. Cuiburile sunt situate la 10 – 60 cm distanță unele de altele, coloniile având în general zeci, dar uneori și sute de cuiburi.

Se hrănește predominant cu insecte, pe care, datorită zborului rapid și ușor, le prinde direct din aer, adeseori deasupra apei.

Principala amenințare o reprezintă amenajarea și regularizarea cursurilor de apă, prin betonarea și întărirea malurilor dispărând locurile de cuibărit. Efectivele sunt afectate și de folosirea insecticidelor în agricultură și de secetele severe din locurile de cuibărit.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Specie foarte asemănătoare cu mult mai comuna rândunică, având câteva caracteristici care o deosebesc: obrajii și fruntea sunt roșcate (nu are fața roșie intens), pieptul și burta alb-gălbui cu striuri maronii. În zbor se deosebește de specia comună de rândunică ventral având coada complet neagră, iar dorsal prin târtița roșcată.

Numele de gen (Cecropis) provine din numele grecesc Kekropis – rege legendar al Atenei care avea coada lungă, de șarpe, făcând referire la coada lungă a speciei. Numele de specie (daurica) provine din denumirea zonei Dauria – o zonă la est de lacul Baikal (unde este prezentă specia).

Este o specie de zone mai calde (fiind distribuită în zonele sudice ale Europei). În România cuibărește localizat în mai multe puncte din sudul și sud-estul țării; în Transilvania este localizată în zona cu influențe mai calde din estul Munților Trascău. Specia cuibărește în habitate deschise unde sunt prezente stâncării, chei, coaste, văi abrupte sau cariere, dar și în habitate antropice. Este o specie migratoare de distanță lungă, iernând în Africa sub-sahariană.
Se hrănește aproape exclusiv cu insecte, pe care le prinde în aer, ca toate hirundinidele.

Cuibul este foarte specific, similar cu al rândunicii comune, construit din aceleași materiale, însă închis și prevăzut cu un tunel de acces la intrare. Cuibărește solitar sau în mici colonii, care rar ajung până la 50 – 100 de perechi.

Specia nu are amenințări severe la nivel European, însă este afectată și ea de utilizarea pesticidelor pe scară largă. Local, acolo unde specia cuibărește în cariere active, poate fi afectată de activitățile de exploatare.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Cum le poți ajuta 

Din cauza dispariției anexelor gospodărești, dar și pentru că proprietarii de case nu mai păstrează cuiburile când renovează, numărul cuiburilor de rândunică și lăstun de casă sunt în scădere. Cum putem ajuta păsările?

– prin amplasarea de cuiburi artificiale, sub care se pune o scândură pentru a reține excrementele;

– prin amenajarea unei surse de noroi, necesar în procesul de construcție sau reparare a cuibului;

– prin numărarea cuiburilor de rândunică și lăstun, între 10 mai și 15 iunie și trimiterea datelor către SOR. Metoda de numărare poate fi citită aici, iar formularul poate fi descărcat de aici. Pentru a facilita interpretarea datelor în timp util, încurajăm încărcarea datelor în acest formular google ce va putea fi completat exclusiv în perioada 10 mai -15 iunie. Mai multe detalii puteți citi în acest articol.

Suplimentar, poți să te alături oamenilor de știință și societății civile, în eforturile lor de a modifica practicile din agricultura intensivă, atât de nocive pentru biodiversitate. 

Mitologie

Rândunica este, probabil, primul nume de pasăre care ne vine în minte când auzim de „vestitorii primăverii”. A fost asociată cu sosirea primăverii încă din antichitate, când grecii organizau petreceri pentru a sărbători sosirea păsării. Dar, în general, în toată Europa sosirea rândunelelor era așteptată, anunțată și sărbătorită de comunități, iar în unele locuri observarea primei rândunele era considerată aducătoare de noroc.

La fel, prezența cuiburilor de rândunele într-o gospodărie era semn de bunăstare, iar abandonarea cuiburilor semn de ghinion, astfel oamenii protejau aceste păsări. 

Rândunica e prezentă în majoritatea credințelor, având în general rol pozitiv; creștinii considerau că roșul de pe pieptul rândunicii e rezultatul încercării ei de a îndepărta coroana de spini de pe capul lui Isus, de a șterge sângele pe de rănile lui sau de a scoate cuiele de pe cruce.

S-au scris multe povești, proverbe, legende și poezii despre rândunele, inspirate de migrația și zborul agil al păsărilor. Cu o rândunică nu se face primăvară, zice proverbul, dar cu siguranță, cu fiecare rândunică în plus, natura și noi, oamenii, avem numai de câștigat! 

 

Április hónap madarai – a fecskék

Bevezető

Áprilisban nem kell messze menj otthonról, hogy tanúja lehess az egyik legszebb természeti jelenségnek – a madárvonulásnak. Ebben a hónapban akár az ablakból is megfigyelheted az egyik legkedveltebb hazai fajcsoport – a fecskék – visszatértét.

Család/Nem

A fecskefélék családjának (Hirundinidae) fajai viszonylag kicsi, hosszú és hegyes szárnyú és hosszú farkú madarak, melyek ahhoz alkalmazkodtak, hogy életük nagy részét a levegőben töltsék. Gyors és fordulékony röptük lehetővé teszi, hogy repülő rovarokra vadásszanak.

Romániában mind az öt európai faj költ: a füsti fecske, molnárfecske, partifecske, vörhenyes fecske és a szirtifecske. A fajok többsége hosszútávú vonuló, a telet Afrikában töltik.

Hol látod őket

A csoport fajai általában széles elterjedésűek, egyesek az egész bolygón megtalálhatók (füsti fecske, partifecske), mások palearktiszi fajok, melyek a melegebb területeken költenek és állandóak, vagy a telet trópusi régiókban töltik (vörhenyes fecske, szirtifecske); a fajok egyike (a molnárfecske) eurázsiai elterjedésű, és Afrikában telel.

Romániában három faj széles elterjedésű, az egész országban megtalálhatóak ahol megfelelő élőhelyet találnak (a füsti fecske, molnárfecske és a partifecske); két faj az ország déli részén illetve csak lokalizáltan található meg (vörhenyes fecske, szirtifecske).

Csupán egyetlen faj megy fel a magashegyi régiókba is, egész az alpesi zónákig, ahol hegyi üdülőhelyek vannak (molnárfecske).

Táplálkozás

Az összes faj rovarevő, rövid, vékony csőrük és nagy szájuk segítségével főleg röptükben táplálkoznak. Hatalmas mennyiségű szúnyogot és legyet fogyasztanak el, így a piacon kapható legjobb rovarirtók. Követni szokták azokat az állatok, amelyek körül rovarok röpködnek, vagy melyek a mozgásukkal felriasztják a rovarokat. Elkapják a víz fölött alacsonyan szálló rovarokat is. Akrobatikus röptük lehetővé teszi, hogy a vízfelszín felett elhúzva röptükben igyanak.

Rovarevő fajokként jelentősen befolyásolja őket a mezőgazdasági rovarirtóhasználat. Azokon a helyeken, ahol a rovarállományok nagyon lecsökkentek a madarak is követték a trendet, akár helyi eltűnésükig.

Költés

Homokos falakban, üregekben, sziklafalak mélyedéseiben költenek, vagy a füsti fecskékre és molnárfecskékre jellemző, saját maguk által, sárból, növényi anyagokból és nyálból készített különleges építményben. A leginkább emberhez szokottak fészkeiket a legkülönfélébb emberi építményekre rakják, általában védett helyekre (ereszek, tetők alá, épületek belsejébe); a településekhez nem kötődő fajok szikarepedésekbe rakják fészkeiket (szirti fecske), vagy agyagfalakba vájnak üregeket (partifecske). Az összes faj általában koloniálisan költ (egyesek kis, néhány párból álló kolóniában, vagy néha magányosan).

Vonulás

Minden romániai állomány vonuló, többségük hosszútávú, és Afrikában telel, kivéve a szirtifecskét, amelyik a telet közelebb, a Földközi tenger térségében vagy a Nílus völgyében tölti. Európai szinten ugyanakkor egyes populációk állandóak (például Dél-Spanyolország füsti fecskéi, illetve a Földközi tenger térségében költő szirtifecskék többsége).

Képviselő fajok

Füsti fecske (Hirundo rustica)

Kistestű énekesmadár, leggyakrabban a tavasszal hozzák összefüggésbe. Jellegzetes megjelenése miatt könnyű felismerni: háta fekete, kékes fémes csillogással, hasa fehér, arca és begye vöröses-barna (vagy a fiatalok esetén sárgás-téglaszínű), farka hosszú, villás.

A “hirundo” génusznév a madár latin neve, míg a fajnév a latin “rusticus” szóból származik, és a falura, a faj fő élőhelyére, utal.

Hosszútávú vonuló, több mint 6000 km-t tesz meg Közép- illetve Dél-Afrikáig. Vonulás előtt nagy csapatokba verődik, és nádasokban éjszakázik. Romániában főleg falvak környékén költ, ahol a nyílt, szántók, gyepek és legelők alkotta mozaikos területeket táplálkozásra használja.

A fészek egy nyitott földcsésze, melyet nyál és növényi anyagok erősítenek meg. Általában istállók, csűrök, vagy ritkábban házak eresze alatt vagy gerendáin, illetve hidak alatt vagy bányanyílásokban helyezkedik el. Magányosan, vagy kis csoportokban költ, és évente általában két fészekaljat nevel.

Főleg rovarokkal táplálkozik, melyeket, akrobatikus röptének köszönhetően, egyenesen a levegőben fog meg. Inni is képes röptében, a vizek felszíne felett elhúzva.

Hosszútávú vonulóként a vonulási útvonal teljes hosszán találkozik veszélyeztető tényezőkkel: a mezőgazdasági rovarirtó-használat jelentősen csökkenti a táplálékforrását; ugyanilyen hatása van a klímaváltozásnak, amely elhúzódó aszályokat okoz a vonulási útvonalán és afrikai telelőterületein; a hagyományos falusi életmód megváltozása, a melléképületek (csűrök, pajták) eltűnése révén, megfosztja a fészekrakási helyeitől.
A fő veszélyforrást viszont továbbra is a mezőgazdasági rovarirtó-használat jelenti, amely egyes helyeken a fecskék drasztikus állománycsökkenéséhez vezetett.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.

Molnárfecske (Delichon urbicum)

Kis méretű énekesmadár, fekete háta kékesen irizál, hasa és a farcsík is fehér, repülés közben jól látható. A füsti fecskétől eltérően farka enyhén villás, a szélső tollak csak kissé nyúltak meg. Ha megpillantjuk a talajon, láthatjuk, hogy lábait fehér tollak borítják. 

A nemzetség neve, a „Delichon”, a fecske görög nevének (chelidon) anagrammája, míg a faj neve a városokban való előfordulására utal. 

Vándormadár, Romániában a Duna Deltától a magas hegyvidékig előfordul (menedékházak épületein fészkel). 

Csapatosan fészkel, úgy sziklákon mint falvakban és városokban. Fészke zárt, csésze alakú, a röpnyílás a felső részen látható, sárból készül hidak, ereszek alá, teraszokra, vagy épp az ablakok sarkába, hisz megszokta az emberek közelségét. Évente általában két fészekaljat nevel fel. 

Rovarevő, a rovarokat röptében fogja meg. Lassabban repül mint a füsti fecske. 

A mezőgazdaságban széles körben elterjedt rovarölő szerek használata veszélyezteti a leginkább, mivel elpusztítják a táplálékul szolgáló rovarokat is. A sárgyűjtőhelyek hiánya és a korszerű építkezési felületek, melyekre nem tapadnak a sárgolyók, tovább csökkentik a faj fészkelési sikerét. 

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.

Partifecske (Riparia riparia)

Kis termetű énekes madár, enyhén kisebb a molnárfecskénél. Háta szürkés barna, fehér hasát és torkát egy barnás örv választja el. Farka rövid és enyhén villás.

Tudományos neve a latin „ripa” szóból ered mely folyómedret jelent, a jellegzetes költőhelyét.

Hosszútávú vonuló (Nyugat-Afrika), mely Romániában koloniálisan költ folyók és tavak meredek homokos partjaiban. Költőüregét a vízmosás által frissen létrehozott martokba alakítja ki egy méternél is hosszabb alagút végén. Az ásást a hímek kezdik el, majd később a tojó is csatlakozik. A költőüreget többnyire már a tojók fejezik be. A fészkek bejárata 10-60 cm távolságra helyezkednek el egymástól, így a kolóniák több tíz, akár több száz fészket is tartalmazhatnak.

Rovarevő, táplálékát többnyire gyors röptének köszönhetően a levegőben kapja el, gyakran vadászik a vízfelszínhez közel.

Állományait főként a folyók medrének szabályozása veszélyezteti, minek köszönhetően eltűnnek a fészkeléséhez alkalmas partszakaszok.Továbbá a mezőgazdaságban használt rovarirtószerek jelentősen csökkenthetik táplálék forrását és az aszályos évek csökkenthetik a szaporodási sikerét.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.

Vörhenyes fecske (Cecropis daurica)

Hogyan segíthetsz nekik

A melléképületek eltűnése, és amiatt, hogy a tulajdonosok a házak felújításánál nem őrzik meg a fecskefészkeket, a füsti fecske és molnárfecske fészkeinek száma csökkenőben van. Hogyan segíthetünk nekik?

– müfészkek kihelyezésével, amelyek alá deszkát teszünk, hogy felfogja az ürüléket;

– sárforrás kialakításával, amelyre szükségük van a fészeképítéshez és -javításhoz;

május 10 és június 15 között fészekszámolással és az adatok beküldésével a Román Madártani Egyesülethez. A számolási módszert itt lehet elolvasni, a formanyomtatvány pedig innen letölthető. Az adatok könnyebb feldolgozása érdekében javasoljuk azok feltöltését ebbe a google táblázatba, amelyet kizárólag május 10 és június 15 között lehet kitölteni. További információ ebben a cikkben található.

Továbbá csatlakozhatsz azon tudományos és civil kezdeményezésekhez amelyek a biodiverzitásra oly káros intenzív mezőgazdasági tevékenységek módosítását célozzák.

Mitológia

A fecske valószínűleg az első madár amely eszünkbe jut amikor a “tavasz hírnöke” kifejezést halljuk. Már az ókorban a tavasz érkezésével hozták kapcsolatba, amikor a görögök ünnepségeket szerveztek a madár érkezésének örömére. Általánosságban véve a fecskék érkezését egész Európában várták, hirdették és ünnepelték a helyi közösségek, míg egyes helyeken az első fecske megpillantásáról úgy vélték, hogy szerencsét hoz.

Ennek megfelelően a fecskefészkek jelenléte a háztartásban a jólét jele volt, míg a fészkek felhagyása a balszerencséé, ezért az emberek védték ezeket a madarakat.

A fecske a legtöbb vallásban is jelen van, általában pozitív szereplőként; a keresztények úgy tartották, hogy a fecske vörös mellfoltja attól származik, hogy megpróbálta levenni Krisztus fejéről a töviskoszorút, letörölni a vért a sebeiről vagy kivenni a szegeket a keresztből.

A fecskék vonulása és fordulékony röpte számos mese, közmondás, legenda és vers születését ihlette. Egy fecske nem csinál tavaszt, tartja a közmondás, de minden egyes plusz fecskével nem csak a természet, de mi, emberek is, csak nyerhetünk!

Dacă ți-a plăcut, distribuie