Share

Păsările lunii februarie – Corcodeii

Încă primăvara nu a sosit, dar parcă se simte deja în aer. Și chiar dacă noi nu putem, corcodeii pot să se scufunde în apele neînghețate. În plus, cu puțin noroc și vreme bună, putem vedea chiar parada nupțială a acestor păsări deosebite.

Corcodel mare

Familia/Genul

Corcodeii sunt păsări de apă din familia Podicipedidae. Sunt păsări specializate, excelenți scufundători, performanță posibilă datorită corpului hidrodinamic și picioarelor situate mult în spate (ca elicea bărcilor).

Degetele nu sunt unite cu membrane, ca la rațe, ci sunt lobate, imitând funcționarea aripilor portante de la nave. Sexele sunt asemănătoare, iar penajele nupțiale sunt spectaculoase.

În România se întâlnesc toate cele 5 specii europene. Patru dintre acestea sunt cuibăritoare (corcodelul mare, corcodelul mic, corcodelul cu gât negru și corcodelul cu gât roșu), iar una sosește la noi doar pentru iernare (corcodelul de iarnă).

Unde le vezi

Corcodeii sunt legați de mediul acvatic, cu ape deschise în care se pot scufunda (lacuri naturale sau de baraj, cursuri mari de apă, țărmul mării). Toate speciile sunt prezente pe întreg teritoriul țării, în afara zonelor montane. Sunt mai abundente însă în zonele umede din regiunile joase, în special în câmpii, luncile râurilor mari și Delta Dunării, cu excepția corcodelului mare care este mai răspândit și comun și în interiorul arcului carpatic.

Corcodel cu gât roșu

Hrana

Se hrănesc în principal cu pești, insecte și plante acvatice. Buni înotători, urmăresc peștii sub apă, asemenea cormoranilor. Își consumă propriile pene pentru a ajuta digestia părților chitinoase ale insectelor acvatice, iar resturile nedigerate sunt eliminate asemănător ingluviilor de bufniță.

Cuibărit

Corcodeii au parade nupțiale elaborate, constând din mișcări și înot sincron, vânturare de aripi și cântece. Cuibul este o platformă construită din materiale vegetale, plutitoare sau ancorată de vegetație. Puii, independenți aproape după ieșirea din ou, sunt îngrijiți de către ambii părinți. Adesea, puii sunt purtați pe spate de către adulți, care se scufundă după hrană cu tot cu prețioasa încărcătură.

Corcodel cu gât negru

Migrație

Speciile cuibăritoare la noi sunt relativ sedentare sau migratoare pe distanțe scurte, în funcție de condițiile meteo. Însă, multe exemplare ale acestor specii migrează din nord pentru iernare la noi, inclusiv corcodelul de iarnă, care nu cuibărește în România. Adesea se adună pentru iernat în zone potrivite, uneori zeci, sute sau chiar mii de exemplare, cum este cazul corcodelului cu gât negru.

Specii reprezentative

Corcodelul mare este, după cum îi spune numele, cel mai mare corcodel din Europa și, probabil, cel mai cunoscut publicului. Corpul este lung și turtit, ciocul lung și subțire, picioarele situate mult în spate. Sexele sunt similare. Coloritul în perioada de reproducere este negru pe spate și albicios pe abdomen, cu flancurile maronii. Când este alert, penajul de pe cap este ridicat sub formă de evantai, intens colorat cu negru și maroniu-roșcat. Penajul de iarnă este mai șters și lipsesc penele de pe cap.

În România cuibărește pe întreg teritoriul, din zonele de câmpie până în zonele de deal, unde există habitate acvatice cu vegetație palustră. Sedentar, migrează doar pe distanțe scurte, în funcție de ochiurile de apă neînghețate disponibile.

Cuibul este construit din vegetație acvatică, de regulă pe suprafața apei, fie plutitor, fie ancorat. Parada nupțială este spectaculoasă, cele două păsări, cu penajul capului erect, execută mișcări și „dansuri” sincrone, emit sunete puternice, își oferă vegetație acvatică. Puii sunt îngrijiți de către ambii părinți, care îi poartă în primele săptămâni pe spate.

Hrana preferată sunt peștii de până la 20 de centimetri, după care se scufundă performant, ajutat de corpul hidrodinamic și de picioarele situate mult în spate. Consumă și insecte și nevertebrate acvatice.

Este una dintre speciile căreia RSPB-ul (echivalentul britanic al SOR, cea mai mare organizație de protecție a păsărilor sălbatice din Europa) îi datorează existența. Corcodeii mari, alături de alte păsări, erau vânați pentru penele capului, folosite de doamne în special ca ornamente pentru pălării. Precursorul RSPB (Plumage League – un fel de ”Liga Penajului”) a luat ființă tocmai pentru a salva aceste specii. În prezent, principalele pericole pentru specie sunt pierderea habitatelor acvatice, arderea stufului și folosirea plaselor de pescuit monofilament.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Corcodelul mic este, previzibil, cea mai mică specie de corcodel din România, având o greutate medie de 130 – 230 de grame. Dimensiunea și penajul terminat cu puf zburlit fac ca pasărea să fie adesea confundată cu bobocii de rață. Corpul este rotund și îndesat, iar ciocul scurt. Se scufundă des și rapid, obicei care i-a adus numele de gen în limba greacă: takhus – repede și bapto – a se scufunda.

Sexele sunt similare, iar penajul este diferit în funcție de sezon. Vara, păsările au colorit negru, cu obraji și gât castaniu, iarna penajul este maroniu, maroniu-gălbui.

Specia are o distribuție largă în Europa, Asia și Africa, cu populații în general sedentare. În România specia cuibărește în zonele de deal și câmpie, pe întreg teritoriul țării, fiind în același timp și sedentară. Iarna se adună în numere mari pe suprafețele acvatice care nu îngheață.

Cuibărește solitar, în habitate acvatice naturale, cu vegetație bogată. Cuibul este o platformă plutitoare fixată de vegetație.

Specie carnivoră, se hrănește cu insecte acvatice, moluște, broaște și pești de dimensiuni mici, pe care îi prinde prin scufundare. Poate coborî până la 2 metri, timp de 10 – 20 de secunde.

Ca la mai toate speciile de păsări sălbatice acvatice, pericolele principale sunt pierderea habitatelor acvatice, arderea stufului și folosirea plaselor de pescuit monofilament.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Corcodelul cu gât roșu este întrecut ca dimensiune doar de corcodelul mare. Este mai îndesat și are gâtul mai scurt decât acesta. Denumirea populară este dată de penajul de vară al adulților, care au gâtul roșu-cărămiziu, obrajii gri inspirând denumirea latină a speciei (griseus – gri și gena – obraz). Creștetul capului e negru, iar ciocul, lung și în formă de pană, este galben la bază. Penajul de iarnă este mult mai șters. Sexe similare, masculul ușor mai mare.

Specia are o distribuție largă la nivel global, fiind prezentă în America de Nord, Europa, estul și vestul Asiei. În România specia cuibărește izolat în zone umede, mai ales pe cursul Dunării și în Delta Dunării. Este o specie parțial migratoare, existând indivizi care rămân la noi și în perioada rece.

Cuibărește în zone acvatice cu apă mai mică și vegetație bogată, cuibul fiind construit din material vegetal și ancorat sau fixat de substrat. Parada nupțială este asemănătoare cu cea a corcodelului mare. Este foarte vocal în perioada de curtare. Își poartă și el puii pe spate în primele săptămâni.

Se hrănește în principal cu pești, după care se scufundă printr-un ușor plonjon. Consumă și insecte și nevertebrate acvatice.

Fiind specie acvatică, este amenințat de pierderea sau degradarea habitatelor acvatice (desecare, modificare maluri), de arderea stufului, folosirea plaselor de pescuit monofilament.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Ca dimensiune, corcodelul cu gât negru este situat între corcodelul mic și cel de iarnă. Are corpul mai îndesat, gâtul subțire și ciocul mic, ușor curbat în sus. Penajul de vară este inconfundabil: pasărea este neagră cu flancuri maro și cu pene alb-gălbui în formă de evantai în spatele ochiului roșu. Penajul de iarnă este mai șters, predominant de negru, gri și alb. Sexele sunt asemănătoare.

Este probabil corcodelul cu cea mai largă răspândire de pe glob, lipsind doar din Australia, Noua Zeelandă și Antarctica. În Europa, în general migrează, populațiile sudice fiind mai sedentare. În România specia cuibărește în special în sud-estul țării (Delta Dunării, lacurile din câmpie), în restul teritoriului este sporadic. Și în perioada de iarnă cele mai mari efective pot fi observate tot pe lacurile din sud-est (în special Techirghiol) și pe litoral.

Cuibărește în habitate acvatice reduse ca suprafață, cu apă puțin adâncă și vegetație bogată, de regulă în colonii mici, și cu alte specii, cum ar fi pescărușul râzător sau chirighița neagră. Cuibul este o platformă plutitoare construită din material vegetal.

Corcodelul cu gât negru se hrănește în principal cu insecte, pe care le prinde chiar și în zbor. Consumă și moluște, crustacee, broaște și pești mici, după care se scufundă, mai puțin de 30 de secunde. În afara sezonului de cuibărire pot forma grupuri mari de hrănire, de câteva sute, sau mai rar, chiar mii de indivizi.

Efectivele speciei sunt afectate de pierderea sau degradarea habitatelor acvatice. Fiind o specie care iernează frecvent în zona de coastă, este sensibilă la poluarea cu produse petroliere. Pe durata Războiului din Golf a fost, alături de cormorani, printre cele mai afectate specii.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Corcodel mic

Cum le poți ajuta

Limitând acțiunile cu efecte negative! Prin arderea stufului, chiar și în afara perioadei când păsările cuibăresc, se reduce numărul locurilor de cuibărit. Plasele de pescuit monofilament pot cauza moartea corcodeilor, ca de altfel a tuturor speciilor de păsări scufundătoare, fiind adevărate capcane pe care aceste specii nu le pot vedea și evita.

Február hónap madarai – a vöcskök

Bevezető

Habár a tavasz még nem érkezett meg, jelenléte már érezhető a levegőben. Számunkra elképzelhetetlen, de a vöcskök már a be nem fagyott vizekben búvárkodnak. Mitőbb, ha az időjárás és a szerencse kedvezően alakul, megfigyelhetjük parádés násztáncát is e különleges madaraknak.

Család/Nem

A vöcsökfélék (Podicipedidae) családja kimondottan vízi madarakat tartalmaz. Ezen fajok kimondottan specializálódtak a bukó életmódra. Testük áramvonalas és lábaik hátul helyezkednek el (mint a hajók evezőlapátjai). Lábujjaikat nem köti össze úszóhártya mint a récéknél, hanem ezek kiszélesedtek és úszókaréjokkal rendelkeznek. Mindkét nem hasonló, pompázatos nászruhával rendelkezik.

Romániában mind az öt európai faj előfordul. Ezek közül négy költ (búbos vöcsök, kis vöcsök, feketenyakú vöcsök, vörösnyakú vöcsök) és egy csak téli vendég (füles vöcsök).

Hol láthatod őket

A vöcskök, bukó életmódjuknak megfelelő, nyílt vízfelülettel rendelkező vizes élőhelyekhez kötött fajok (nagyobb természetes vagy mesterséges tavak, nagyobb folyók vagy a tenger). Az ország teljes területén megjelenhetnek a hegyvidéket leszámítva, azonban gyakoribbak az alacsonyan elhelyezkedő síkvidéki vizes élőhelyeken, a nagy folyók árterein és a Duna Deltában. Kivételt képez a búbos vöcsök, melyik gyakori a Kárpát-medencében is.

Táplálkozás

Halakkal, vízi gerinctelenekkel és növényekkel táplálkoznak. Kimondottan jól úsznak, így a kárókatonákhoz hasonlóan a víz alatt üldözik a kisebb halakat. Táplálékukat a baglyokhoz hasonlóan egészben nyelik le és az emészthetetlen részeket köpet formájában öklendezik vissza. Elfogyasztják saját tollaikat is, hogy elősegítse a köpetek kialakítását.

Költés

Látványos párzási tánccal rendelkeznek, amelyre jellemzőek az összehangolt úszás és mozgássorozatok, valamint az erőteljes szárnycsapkodás és közös vokalizáció. Fészkeiket vízi növényekből építik a víz felszínére melyek vagy úsznak, vagy rögzítve vannak a környező növényzethez. A fiókák fészekhagyók, így önállóan táplálkoznak kikelésük első pillanatától a szülők felügyelete alatt. Gyakran fiókák szüleik hátán pihennek, kik az értékes rakománnyal együtt buknak víz alá táplálékot keresve.

Vonulás

A fészkelő fajaink viszonylag állandóak, vagy rövidtávú vonulók a meteorológiai körülmények függvényében. Ezzel ellentétben sok téli vendég érkezik e fajok közül az északi országokból, és köztük megjelenik a füles vöcsök is ki nem költ országunk területén. Gyakran az alkalmas telelőterületeken tíz, száz vagy akár több ezer példányból álló csapatokba is verődhetnek, mint a feketenyakú vöcsök esetében.

Képviselő fajok

Búbos vöcsök (Podiceps cristatus)

A búbos vöcsök Európa legnagyobb, és valószínűleg legismertebb vöcsök faja. Teste megnyúlt és lapított, nyaka és csőre hosszú és vékony, lábai pedig nagyon hátul helyezkednek el. A nemek hasonlóak. Nászidőszakban a hát fekete, a has fehéres, míg az oldalak barna színezetűek. Figyelés közben vörösesbarna és fekete tollfüleit legyező alakban felmereszti. Téli ruházata kopottabb, és a tollfülek is hiányoznak.

Románia egész területén, az alföldtől a dombvidékig költ ott, ahol náddal és sással övezett nedves területeket talál. Állandó, csupán rövid távolságokra, be nem fagyott vízfelületek nyomán vonul.

Vízi növényekből épített fészkét a vízfelszínre építi, mely így lehet úszó, vagy a közeli növényzethez rögzített. Násztánca lenyűgöző. A pár tagjai, felemelt tollfülekkel, szinkronban “táncolnak”, erőteljes hangokat adnak ki, és vízi növényeket adogatnak egymásnak. A fiókákról mindkét szülő gondoskodik, és a kikelésüket követő hetekben a hátukon hordozzák őket.

Főleg maximum 20 cm-es halakkal táplálkozik, amelyeket hidrodinamikus testének, és hátul elhelyezkedő lábainak köszönhetően bravúros merülések során fog meg. Vízi rovarokat és gerincteleneket is fogyaszt.

Azon fajok egyike, amelyeknek az RSPB (a SOR brit megfelelője, Európa legnagyobb madárvédelmi egyesülete) a létezését köszönheti. A búbos vöcsköket, más madarakkal egyetemben, tollfüleikért vadászták, hogy a hölgyek azokkal díszíthessék kalapjaikat. Az RSPB elődje (Plumage League – egyfajta “Toll Liga”) pontosan ezen fajok megmentéséért alakult meg. Napjainkban a fajt a vizes élőhelyek eltűnése, a nád felégetése és a monofilamentumos halászhálók használata veszélyezteti.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.

Kis vöcsök (Tachybaptus ruficollis)

A kis vöcsök, értelemszerűen, Románia legkisebb vöcsök faja; testtömege 130 és 230 gramm között változik. Mérete, és puffos pehelytollakban végződő tollazata miatt gyarkan récefiókának nézik. Teste kerek és tömzsi, csőre rövid. Gyakran és gyorsan bukik a víz alá, és ezen szokásának köszönheti a görögből származó génusz nevét is: takhus – gyorsan, és bapto – merülni.

A nemek hasonlóak, a tollazat azonban az évszak függvényében változik. Nyáron a madarak tollazata fekete, gesztenyebarna pofával és nyakkal, míg télen barnás, barnás-sárga.

A faj úgy Európában mind Ázsiában és Afrikában is széles elterjedésű, rendszerint állandó populációkkal. Románia egész területén, az alföldön és a dombvidéken költ; állandó. Télen nagy számban gyűlik össze a be nem fagyó vízfelületeken.

Magányosan költ, természetes, növényzetben gazdag vizes élőhelyeken. Fészke a víz felületén úszik, melyet a környező növényzethez rögzít.

Ragadozó, vízi rovarokkal, puhatestűekkel, békákkal és apró halakkal táplálkozik, amelyek a víz alá merülve fog meg. Akár 2 méteres mélységig is lemerülhet 10 – 20 másodpercig.

Mint minden vízi madárfajt, a kis vöcsköt is az vizes élőhelyek eltűnése, a nád félegetése és a monofilamentumos halászhálók használata veszélyezteti.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.

Vörösnyakú vöcsök (Podiceps grisegena)

A vörösnyakú vöcsköt méreteiben csak a búbos vöcsök előzi meg, azonban zömökebb és nyaka rövidebb. Népies nevét nászruhájáról kapta mikoris a kifejlett madarak nyaka téglavörös. Pofájuk szürkés amely tudományos nevüket ihlette (griseus – szürke și gena – arc). A fejtető fekete, a csőr hosszú melynek az tövében apró határozott sárga folt látható. A nyugalmi ruha sokkal elmosottabb. A nemek hasonló megjelenésüek, bár a hímek enyhén termetesebbek.

Széles elterjedésű faj, így előfordul Észak Amerikában, Európában és Ázsia keleti és nyugati területein. Romániában elszórtan, pontszerűen költ, főleg a Duna mentén és a Duna Deltában. Részleges vonuló, egyes egyedek a hideg időszakban is itthon maradnak.

Fészkét vizinövényekből építi, sekélyvizű és gazdag növényzettel rendelkező vizes területeken. Násztánca a búbos vöcskéhes hasonlóan látványos és kimondottan vokális, valamint fiókáit az első hetekben szintén a hátán hordja.

Halakkal táplálkozik melyek után ívelt bukással merül. Alkalmanként elfogyaszthat rovarokat és már vizigerincteleneket is.

Mint minden vízi madárfajt, a vörösnyakú vöcsköt is az vizes élőhelyek eltűnése, a nád félegetése és a monofilamentumos halászhálók használata veszélyezteti.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.

Feketenyakú vöcsök (Podiceps nigricollis)

A feketenyakú vöcsök testmérete alapján a kis vöcsök és a fülesvöcsök között helyezkedik el. Teste zömök, nyaka keskeny és vékony csőre felfelé ívelő. Nászruhában összetéveszthetetlen: tollazata fekete, barna oldalakkal és legyező alakban elhelyezkedő sárgás-fehéres dísz tollakkal a vörös szemek mögött. Nyugalmi ruhában tollazata elmosódott, fekete és szürkés fehér színezettel. A nemek hasonló megjelenésűek.

Valószínűleg a legszélesebb elterjedéssel rendelkező vöcsök faj, csak Ausztráliából, Új Zélandról és az Antarktiszról hiányzik. Európában többnyire vonul de a Déli állományok állandóak. Romániai állományai többnyire az ország délkeleti részén költenek, a Duna Deltában és az alföldön található tavakon. Az ország többi területein rendszertelenül fordul elő. A hideg időszakban szintén az ország délkeleti részén található tavakon (főleg Techirghiol) és a tengerpart mentén fordul elő nagy számban.

Gazdag növényzetű sekély vizes élőhelyeken költ, többnyire kisebb kolóniákban. Gyakran vegyes kolóniát alkot más fajokkal, mint például a danka sirállyal vagy a kormos szerkővel. Úszó fészkét vízi növényekből építi.

Előszeretettel fogyaszt vízirovarokat, de elfogyaszt puhatestűeket, rákokat, kétéltűeket és halivadékot is, amelyeket rövid merüléssel csíp el. Költési időszakon kívül akár több száz, vagy akár több ezer egyedből álló csoportokba is verődhet.

Mint minden vízimadár, állományaira negatívan hat a vizes élőhelyek leromlása. Továbbá, mivel nagyobb számban telel a tengerparti övezetekben a kőolajipar által okozott szennyezések szintén kedvezőtlenül hathatnak állományaira. A kárókatonákkal együtt azon fajok közé tartozik melyeket súlyosan érintett az öbölháború.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.

Hogyan segíthetsz nekik

A veszélyeztető tényezők korlátozásával. A nádégetés még a költési időszakon kívül is csökkentheti a fészkelőhelyek számát. A monofil halászhálók a vöcsök pusztulását okozhatják, a többi bukó fajhoz hasonlóak, mivel a vízben nem láthatóak, így halálos csapdákká válnak.

Dacă ți-a plăcut, distribuie
Comenzile primite de luni până vineri vor fi prelucrate în prima zi lucrătoare din săptămâna următoare. Comenzile primite sâmbăta sau duminica vor fi prelucrate după 10 zile lucrătoare.
+