Share

Păsările lunii ianuarie – rațele

În ianuarie avem șansa de a vedea aglomerări mari de păsări sălbatice pe acele ochiuri de apă care încă nu au înghețat. Iar printre păsările acvatice de la noi, rațele reprezintă grupul cel mai numeros și probabil cel mai recunoscut de către public.

Rațe mari

Familia/Genul

Rațele sunt un grup de păsări de apă mai mici decât gâștele, aparținând familiei Anatidae. Au cioc turtit, zimțat la vârf, cu picioare cu laba palmată (fiind adaptate la deplasarea prin vâslire), corp turtit dorso-ventral (adaptare pentru o mai bună flotabilitate) și aripi scurte și ascuțite. Majoritatea prezintă dimorfism sexual pronunțat, masculul fiind mai colorat și de obicei mai mare.

În Europa sunt prezente peste 30 de specii de rațe, dintre care o mare parte cuibăresc, iar altele pot fi văzute ocazional, doar în migrație (regulat sau sporadic). Dintre acestea 21 de specii apar și în România.

Rață lingurar

Unde le vezi

Toate speciile din grup sunt legate de zonele umede, atât în perioada de cuibărit, cât și în cea de iernare. În România sunt prezente pe întreg teritoriul țării, din Delta Dunării, până în zona submontană.

Hrana

Hrana este predominant vegetală: semințe, grăunțe, tuberculi și rizomi, părțile vegetative ale plantelor acvatice. La unele specii, hrana animală (nevertebrate acvatice: moluște, viermi, crustacee) este mai importantă ca pondere, în special în sezonul de cuibărit.

Prin modul cum se hrănesc în apă, rațele se împart în două grupe: DE SUPRAFAȚĂ (cele care își procură hrana din partea superioară a apei, scufundându-se doar cu partea anterioară a corpului) și SCUFUNDĂTOARE (cele care intră în masa apei, uneori până la adâncimi considerabile).

Rațe cu ciuf

Cuibărit

Majoritatea cuibăresc pe sol, dar unele specii cuibăresc chiar și în scorburi de copaci sau pe clădiri. Cuibul este construit simplu, uneori căptușit cu penele și puful părinților. De regulă, doar femela clocește. Puii sunt nidifugi, independenți imediat după eclozare, când își urmează mama în siguranța conferită de mediul acvatic. Uneori distanța de la cuib la locurile de hrănire este destul de mare.

Migrație

În general rațele sunt parțial migratoare. Migrația se desfășoară de regulă pe distanțe scurte și este determinată de temperaturile scăzute, care fac ca habitatele acvatice unde se hrănesc, să înghețe. Majoritatea exemplarelor pe care le observăm iarna la noi, sunt specii care vin din țările nordice.

Specii reprezentative

Este o specie versatilă, pe care o întâlnim în aproape orice habitat acvatic, fiind cea mai cunoscută și răspândită rață din Europa. Este strămoșul raței domestice. Ca la toate rațele, masculul este mai colorat decât femela, cu capul și gâtul verde metalic. Ambele sexe au oglinda (grupul de pene colorat din aripă) de culoare albastru închis încadrat de două dungi albe. Femela este cea care emite celebrul sunet ”cuac–cuac”, asociat cu rațele în general.

Rața mare cuibărește în toată emisfera nordică, deci și în România, fiind întâlnită pe întreg teritoriul țării. Este prezentă tot timpul anului, iarna sosind aici și exemplare nordice.

Cuibărește pe pământ, în apropiere de apă, dar se cunosc cazuri de cuibărire pe clădiri. De îndată ce ies puii din ou, femela îi conduce spre apă și în general nu se mai întorc la cuib. Puii pot fi văzuți uneori călătorind, în apă, confortabil pe spatele femelei. Prezintă hibrizi, masculul împerechindu-se cu femele aparținând altor specii.

Este o rață de suprafață, se scufundă doar cu partea anterioară a corpului pentru a se hrăni. Bună zburătoare, se ridică în zbor, de pe apă, direct, fără ”alergare”.

Specia este omnivoră și oportunistă, hrănindu-se predominant cu plante acvatice, dar și cu hrană de origine animală (râme, viermi). Fiind prezentă în orașe, este una dintre speciile de păsări sălbatice hrănite de către oameni, de cele mai multe ori incorect. Pâinea și alte produse de panificație nu sunt hrană indicată pentru păsările sălbatice!

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Este o specie de rață scufundătoare de talie mică, destul de performantă, care poate să ajungă până la 14 metri adâncime și să rămână scufundată în medie 20 de secunde.

Masculul este negru, cu laterale albe, ochi galbeni și moț lung, căzut în spate în partea posterioară a creștetului (în penajul de cuibărire, altfel este un moț scurt). Femela este mai discret colorată, maronie, cu ochi galbeni și moț scurt.

Se hrănește mai ales cu moluște și crustacee, pe care le caută chiar și sub pietre, dar și cu vegetație și insecte acvatice. Alocă până la 60% din timpul zilei hrănirii, dar se hrănește uneori și noaptea.

Cuibăritul este legat de habitate acvatice din zonele joase, dar s-au observat și exemplare cuibărind la peste 2000 de metri în Alpi. În România specia cuibărește în numere mici, însă iarna pot fi văzute efective numeroase, în cadrul Recensământului Păsărilor de apă – MidWinter 2020 – fiind numărate peste 7300 de exemplare.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Este o specie de rață de suprafață, puțin mai mică decât rața mare, cu dimorfism sexual accentuat. În perioada de cuibărire masculul este inconfundabil: cap verde, piept alb, abdomen și laterale castaniu aprins, ciocul lung și lățit la vârf. Caracteristic speciei este acest cioc masiv, care este prevăzut cu lamele, ce permit filtrarea mâlului și reținerea mai ușoară a nevertebratelor acvatice cu care se hrănește. Femela este asemănătoare cu cea de rață mare, dar se poate diferenția prin ciocul caracteristic.

Are o dietă omnivoră, se hrănește predominant cu nevertebrate acvatice (insecte, moluște, crustacee) însă consumă și materie vegetală. În Asia și Cuba se hrănește și pe câmpurile de orez, consumând nevertebratele ce trăiesc în mâlul caracteristic acestor culturi. Se scufundă doar cu partea anterioară a corpului. Obișnuiesc să se hrănească în grup, înoată în cercuri strânse și fac valuri, aducând astfel hrana la suprafață.

În România cuibărește localizat, în habitate acvatice cu vegetație palustră abundentă din Câmpia Transilvaniei, Câmpia de Vest, de-a lungul Oltului, zonele umede din Bărăgan sau de-a lungul litoralului, dar nu cuibărește în Delta Dunării. Toamna pot fi văzute stoluri mai mari, însă iarna numărul acestora scade, multe exemplare iernând în zonele mediteraneene. De exemplu, în cadrul Recensământului Păsărilor de apă – MidWinter 2020 – au fost numărate doar 1799 de exemplare.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Este o specie de rață scufundătoare de talie medie, care se scufundă mai puțin decât restul speciilor similare. Acest fapt arată și modul de hrănire: deși omnivoră, se hrănește preponderent cu materii vegetale, mai ales la suprafața apei. Dimorfismul sexual este redus, în contrast cu restul speciilor de rațe: atât masculul cât și femela sunt maronii, cu partea superioară mai închisă la culoare decât lateralele, însă masculul are ochii deschiși la culoare.

Specia, întâlnită pe o arie foarte largă, în regiunea Palearctică, cuibărește și în România în zone umede mari, în special în sudul țării. Toamnă se adună în numere mai mari, pe suprafețele de apă deschise, iar în perioada de iarnă, majoritatea iernează în zonele mediteraneene.

Rața roșie este o specie foarte importantă din punct de vedere al conservării: rară și în declin la nivel european, este clasificată de IUCN ca ”Aproape amenințată”. Specia este în declin, în special din cauza reducerii sau dispariției zonelor umede naturale, dar și a arderii stufului, managementului intensiv al iazurilor piscicole și a vânătorii accidentale (fiind specie protejată, vânătoarea este interzisă). România este una dintre țările europene de importanță majoră pentru conservarea acestei specii: la noi cuibărește aproape jumătate din populația europeană a speciei, Delta Dunării fiind zona cea mai importantă din acest punct de vedere.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Este o rață de talie medie, cu dimorfism sexual accentuat, masculul având un penaj mult mai colorat decât femela. Capul este castaniu, corpul având succesiunea de rozaliu, gri, alb și negru, către coada ascuțită. Femela are un colorit mai omogen. Este o rață vocală, masculul având un fluierat puternic, tipic, după cum reiese din numele popular. Numele speciei provine din mitologia greacă, de la Penelope, soția lui Ulise, care, copilă fiind, a fost salvată de la înec de o rață.

Rața fluierătoare cuibărește în nordul Europei și în nordul Asiei și petrece iarna în sud, ajungând până în nordul Africii sau chiar în vestul Americii de Nord. La noi în țară nu cuibărește, apare doar în pasaj și în perioadele reci de iernare, de regulă în stoluri numeroase. Atunci o întâlnim pe lacurile neînghețate și o numărăm pentru MidWinter Count. În 2021 am observat 8645 de exemplare.

Cuibărește pe sol, în apropierea lacurilor și a mlaștinilor din zona boreală și de tundră.

Este o rață de suprafață, adică se hrănește la suprafața apelor, scufundându-se doar cu partea din față a corpului. Dieta ei este vegetariană, constând din vegetația acvatică și cea de pe terenurile agricole, mai ales iarna. Puii consumă și nevertebrate, pentru a acoperi nevoia de proteine, esențiale pentru o creștere rapidă și sănătoasă.

Rața fluierătoare are probleme generate de poluarea și managementul incorect al zonelor umede, dar și de vânătoare și braconaj.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Asemănătoare ca mărime raței mari, dar mai zveltă și mai elegantă, rața sulițar este ușor de identificat datorită cozii lungi și subțiri (mai ales în cazul masculului), de unde și numele popular al speciei. Penajul masculului este și el aparte: capul maro ciocolatiu cu o dungă albă pe laterale, corpul în mare parte gri cu vermiculații, oglinda cu verde, ruginiu și alb. Ciocul e gri-albăstrui. Femela are un penaj mult mai șters, maroniu.

Rața sulițar este o specie larg răspândită în emisfera nordică, de unde coboară iarna până în nordul Americii de Sud, Africa și sud – estul Asiei. La noi poate fi observată doar în pasaj sau în perioada de iarnă, pe lacurile neînghețate sau pe terenurile agricole din apropiere. La numărătoarea de iarnă a păsărilor acvatice din 2021 am observat 815 rațe sulițar.

Cuibărește pe sol, ascunsă în vegatație, solitar sau în grupuri mici, în apropierea lacurilor din stepă și tundră, sau chiar la 1-2 km distanță.

Rață de suprafață și ea, se hrănește la suprafața apei, scufundându-și partea din față a corpului. Consumă materie vegetală în principal, dar în perioada de reproducere și de creștere a puilor dieta conține și nevertebrate.

Rața sulițar are probleme din cauza pierderii și alterării habitatelor acvatice, dar și a vânătorii și a braconajului.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Este o rață scufundătoare de talie medie, inconfundabilă ca aspect. Masculul are capul mare, negru, cu irizații verzi sau violete, și o pată mare, albă, rotundă, între ochiul galben și ciocul gri-albăstrui. Pieptul și lateralele sunt albe, iar spatele negru. Femela are penaj mai uniform, gri-cenușiu, capul maro și ochii galbeni.

Rața sunătoare are o distribuție extrem de largă, fiind prezentă din Scoția și Scandinavia, până în nordul Chinei, Canada și nordul Statelor Unite ale Americii. Predominant migratoare, iarna coboară spre sud, dar sunt și populații sedentare sau care se deplasează puțin. La noi pasărea poate fi observată mai ales iarna și în pasaj, însă un număr extrem de mic de 5 -10 perechi cuibăresc și în România, în Delta Dunării. La ultima numărătoare de iarnă (MidWinter, 2021) au fost observate 5953 de rațe sunătoare.

Cuibărește în zone cu păduri, în apropiere de lacuri, râuri sau arhipelaguri. Ocupă scorburi naturale, adesea cele părăsite de ciocănitorile negre, dar și scorburi artificiale, în care se poate intra ușor din zbor. Masculul este teritorial, agresiv față de potențialii rivali, dar primăvara devreme încearcă să-și apropie partenera, înclinând capul pe spate și lovind apa cu picioarele.

Este o rață scufundătoare, ajungând până pe la 4 metri adâncime. Hrana este predominant animală – moluște, crustacee, viermi și insecte acvatice, dar consumă și materie vegetală în special în sezonul rece. Mai puțin gregară decât alte rațe, poate fi văzută în timpul iernii în grupuri mici, formând aglomerări cu alte specii acvatice pe apele încă neînghețate.

Degradarea și dispariția zonelor umede, poluarea zonelor costiere, managementul forestier care elimină lemnul matur și mort, precum și vânătoarea, toate sunt probleme cu care rața sunătoare se confruntă în zonele de cuibărire și de iernare.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Previzibil, e cea mai mică specie de rață întâlnită la noi. Masculul e puțin mai mare, dar mult mai colorat decât femela. Capul e castaniu cu verde, penele de sub coadă galben aprins, oglinda verde. Femela are oglinda verde, singura pată de culoare dintr-un penaj gri-maroniu, ideal pentru camuflaj. E gălăgioasă și o zburătoare abilă, capabilă de schimbări bruște de direcție.

Rața mică e prezentă în mai toată zona Palearctică. La noi în țară e prezentă tot timpul anului, dar în numere mult mai mari iarna. Se cunosc doar 2 locații de cuibărire, în schimb în afara perioadei de cuibărit o putem observa pe lacurile și apele lin curgătoare din zonele de câmpie și de deal.

Cuibărește în apropierea apei, în scobituri în pământ căptușite cu frunze și iarbă. Femela clocește cele 8-11 ouă și tot ea va îngriji puii.

Se hrănește predominant cu semințele plantelor acvatice și cereale, cu plante submerse în iarnă, dar și cu nevertebrate, mai ales puii. Rață de suprafață, se hrănește fără să se scufunde în totalitate. În sezonul rece se hrănește cu alți indivizi din specia ei și în grupuri mixte cu alte specii.

Problemele cu care se confruntă pasărea sunt legate de vânătoare și de managementul dezastruos al habitatelor umede.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Rața de talie medie își datorează numele popular de la noi penajului cu vermiculații, care mai ales pe pieptul masculului se văd foarte bine. Oglinda albă, mică dar evidentă, este un bun caracter de identificare, inclusiv în zbor. Masculul în special este foarte vocal, numele speciei reflectând această aptitudine – strepo în limba latină înseamnă a face gălăgie.

Specia e larg răspândită în Europa, Asia, America de Nord și nordul Africii. La noi cuibărește mai ales în Câmpia Română și Dobrogea, dar izolat și în restul țării. În afara perioadei de cuibărire e mult mai răspândită, lipsind doar din zonele montane înalte.

Cuibărește predominant în zone cu apă dulce, pe lacuri sau în golfuri cu stufăriș sau insule cu vegetație bogată. Aici își construiește cuibul din iarbă, frunze și puf, solitar sau în grupuri mici. Femela depune și clocește între 8 și 12 ouă.

Rața pestriță are o dietă predominant vegetariană, bazată pe tot ce oferă plantele acvatice (semințe, frunze, rădăcini, tulpini), dar cu aport de nevertebrate în sezonul de cuibărit. Rață de suprafață, se scufundă totuși ocazional pentru a se hrăni. Și uneori fură hrana unor specii scufundătoare – fenomen denumit cleptoparazitism.

Ca orice specie acvatică, suferă în principal din cauza degradării sau pierderii habitatelor acvatice, a desecărilor, regularizărilor cursurilor de apă și a incendierii stufărișului.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Este singura rață de la noi care migrează, petrecând iarna în Africa. Rața de dimensiuni mici nu excelează prin penaj, predominante fiind nuanțele de maro, negru, alb și gri. Masculul se remarcă prin capul maro cu sprânceana albă lată, care ajunge până la ceafă, și prin cârâitul caracteristic, care dă numele popular al speciei. Capul femelei are un aspect striat, dungile albe alternând cu cele întunecate.

Rața cârâitoare cuibărește în Europa și Asia, iar iarna o petrece în zona tropicelor, din Senegal, Kenia și Tanzania, până în Indonezia și Papua Noua Guinee. Pe teritoriul României cuibărește localizat, mai ales în Delta Dunării, dar și de-a lungul Oltului, Dunării sau în Podișul Transilvaniei. Preferă zonele umede cu ape dulci, puțin adânci, cu vegetație.

Își amplasează cuibul în vegetația de pe malul apelor, o adâncitură în sol căptușită cu iarbă, pene și puf, în care femela depune cele 8-11 ouă. Tot ea va îngriji puii.

În sezonul cald se hrănește predominant cu insecte acvatice, melci, broaște, pești mici, dieta vegetariană devenind tot mai importantă pe măsură ce anul avansează. Culege hrana cel mai frecvent de pe suprafața apei și prin băgarea capului în apă, mai mult în timpul nopții.

Problemele cu care se confruntă și această specie acvatică sunt generate în principal de alterarea și distrugerea habitatelor acvatice și de vânătoare.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Masculul acestei specii este inconfundabil, având ciocul roșu-corai, capul ruginiu și pieptul negru. Lateralele albe sunt vizibile și în zbor. Aspectul ciufulit al penelor de pe cap i-a adus numele popular. Penajul femelei, cu diferite nuanțe de maro, este mult mai tern, dar potrivit pentru camuflaj, în special în timpul cuibăritului. Este o rață de talie mare, în general tăcută.

E prezentă în Europa, Asia și Africa. La noi cuibărește în numere mici în Delta Dunării, complexul Razim-Sinoe și fragmentat în Bărăgan. În pasaj sau iarna efectivele cresc datorită păsărilor din nord, care ne vizitează.

Rața cu ciuf se simte bine pe lacuri întinse, în lagune cu apă dulce sau salmastră cu vegetație bogată, sau în delte, estuare și golfuri marine. Cuibul construit de femelă din crenguțe și frunze este situat pe sol, în vegetația bogată. Ea va cloci ouăle și va crește puii. Specia prezintă parazitism nidicol, adică femela va depune ouă atît în cuibul altor rațe cu ciuf, cît și în cuibul altor specii de rață.

Este o rață scufundătoare, dar se hrănește și la suprafața apei, în principal dimineața și seara. Consumă mai ales hrană vegetală, foarte rar insecte acvatice, broaște sau pești.

Rața cu ciuf trebuie să facă față degradării și pierderii habitatelor, vânătorii și prinderii accidentale în plasele de pescuit.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Rață sunătoare

Cum le poți ajuta

Nu le da pâine! Nici pufuleți, popcorn, cipsuri, biscuiți sau alte produse de panificație! Păsările nu au sistemul digestiv pregătit pentru astfel de hrană. Rațele consumă predominant hrană vegetală, dacă dorești să le ajuți oferă-le salată verde, varză tocată, grăunțe de grâu sau porumb, râme.

Dacă rața a cuibărit departe de apă, cum se mai întâmplă în orașele noastre, poți să o muți, cu tot cu puii proaspăt eclozați, aproape de o sursă de apă.

Bevezető

Januárban, a még be nem fagyott vízfelületeken, akár igen méretes madárcsoportosulásokat is láthatunk. A hazai vízimadár fajok közül pedig a récék képezik a legszámosabb, és a nyilvánosság számára valószínűleg legismertebb csoportot.

Család/Nem

Kisebb termetű vízimadarak mint a ludak; a récefélék (Anatidae) családjába tartoznak. Csőrük kúp alakú, felülről fogazott, lábaik úszóhártyával rendelkeznek, testük hát-hasi irányban lapított (elősegíti a lebegést és úszást), szárnyaik rövidek és hegyesek. A fajok többségénél a nemek erőteljesen eltérnek, a hímek általában élénkebb színezetűek valamint nagyobbak.

Kontinensünkön több mint 30 récefaj fordul elő, többségük költ, de néhány faj csak vonuláskor figyelhető meg (rendszeresen, vagy ritkán). Ezek közül Romániában 21 fajjal találkozhatunk.

Hol láthatod őket

Kivétel nélkül vízi élőhelyekhez kötöttek, mind a költési időszakban, mind a hideg időszak átvészelésében. Romániában az ország egész területén, a Duna-Deltától a madas dombvidékig jelen vannak.

Táplálkozás

Többnyire növényevők: vízinövények magvait, gumóit, rügyeit és friss hajtásait fogyasztják. Egyes fajok azonban a vízigerincteleneket (puhatestűek, férgek, rákok) részesítik előnyben, főleg a költési időszakban.

Táplálkozási szokásaik alapján két nagyobb csoportot különíthetünk el: ÚSZÓRÉCÉK (a vízfelszínen illetve annak közelében táplálkoznak) és BUKÓRÉCÉK (táplálékukat a víz alá bukva szerzik meg, esetenként figyelemreméltó mélységekből).

Költés

Bár többségük földön fészkel, előfordulnak fák odvaiban vagy akár épületeken költő fajok is. A fészek egyszerű, esetenként a felnőtt madarak fedő- és pehelytollaival bélelt. A tojásokat rendszerint a tojó egyedül költi ki. A fiókák fészekhagyók, rögtön a kikelés után már függetlenek, amikoris anyjukat a vízi élőhelyük biztonságába követik. Néha a fészek és a táplálkozóhelyek közötti távolság igencsak számottevő.

Vonulás

A récék általában részleges vonulók. A vonulás általában rövidtávú, és az alacsony hőmérsékletek határozzák meg, melyek nyomán befagynak a táplálkozásra használt vizes élőhelyek. A nálunk télen megfigyelt egyedek nagy része az északi országokból érkezett látogató.

Képviselő fajok

Tőkés réce (Anas platyrhynchos)

Nagy tűrőképességű faj, így bármely vizes élőhelyen találkozhatunk vele. Széles elterjedése és gyakoriságának köszönhetően Európa legismertebb récefaja, valamint a házikacsa őse. Mint minden récénél, a hím tollazata, fémes zöld fejével és nyakával, nagymértékben eltér a tojóétól. Mindkét nem esetében a szárnytükör (a szárny színes tollfoltja) kék színű és két fehér sáv veszi közre. Az általánosan récékhez kötött kváák-kváák hangot a tojó hallatja.

A tőkés réce az egész északi féltekén, így Romániában is költ, és az ország egész területén látható.

Víztestek közelében, a földön fészkel, bár előfordultak egyedek amelyek épületeken is költöttek. A fiókák fészekhagyók, így kikelés után azonnal elhagyják a fészket, melybe általában nem is térnek vissza, és a tojót követve a vízben önállóan táplálkoznak. Időnként megfigyelhetjük, ahogyan a kis fiókák a tojó hátán kényelmesen elhelyezkedve utaznak a vízen. A hím más fajok tojóival is párosodhat, így több hibridje is ismert.

Úszóréce, így táplálékának nagy részét a vízfelszínen vagy annak a közelében szerzi meg. Gyakran láthatjuk a víz felszínén, ahogy tótágas állva a mélyebben található növényzeten táplálkoznak. Jó röpképességű, így nekifutamodás nélkül fel tud szállni a vízről.

Mindenevő és opportunista, többnyire vízi növényeket fogyaszt kiegészítve alkalmanként vízi gerinctelenekkel. Mivel gyakori a városokban, egyike az emberek által gyakran etetett madaraknak, sajnos nem ritkán helytelenül kenyérrel és egyéb péksüteményekkel melyek egészségtelenek a vad madarak számára.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.

Kontyos réce (Aythya fuligula)

Kistermetű bukóréce, melynek ügyessége figyelemre méltó. Akár 14 méter mélyre is lemerülhet, hol általában 20 másodpercig táplálkozik.

A nászruhás hím jellegzetes, fekete tollazatától élesen elválik szögletes fehér oldala, fejtető tollai költési időszakban hosszak így kontyot alkotnak. Szeme élénk sárga. A tojó diszkrét megjelenésű, tollazata barnásabb szeme sárga és kontya rövid.

Főként csigákat, kagylókat és rákokat fogyaszt, de nem veti meg a vízi rovarokat és növény eredetű táplálékot sem. A nap nagy részét (60%) táplálkozással tölti, mi több, időnként még éjszaka is táplálkozhat.

Általában sík vidékek vizes területein költ, de már figyeltek meg költő párokat 2000 méter tengerszinti magasságban is, az Alpokban. Hazánkban költő állománya kicsi de télen számuk jelentősen megemelkedik, így a 2020-as ‘MidWinter’ téli vízimadár számlálás alatt több mint 7300 példányt számláltak meg.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az alábbi linken találnak.

Kanalas réce (Spatula clypeata)

A tőkésrécénél valamivel kisebb úszóréce, kihangsúlyozott sexuális dimorfizmussal (a nemek különböző megjelenésüek). Költési időszakban a hímek jellegzetesek: fejük zöld, mellük fehér, hasuk és testoldaluk élénk gesztenyebarna, csőrük hosszú és kiszélesedő. Nagyméretű, belül recézett csőre jellegzetes a fajra, és az iszapban rejtőző gerinctelenek kiszűrését segíti elő. A tojó színezetében hasonlít a tőkés récére, de csőre alapján könnyen felismerhető.

Mindenevő, bár táplálékának zömét vízi gerinctelenek (puhatestűek, rákok, rovarok) képezik, időnként növényeket is fogyaszt. Ázsiában és Kubában gyakran táplálkozik a rizsföldeken is, ahol az elszaporodó gerincteleneket tizedeli. A vízfelszín közelében keresi táplálékát, így nem bukik a víz alá, de gyakran láthatjuk tótágast állva. Gyakran csoportosan táplálkozik, a zárt körben úszó egyedek felzavarják a vizet, hogy táplálékukat a felszínre hozzák.

Hazánkban kis egyedszámban költ, többnyire pontszerűen, a alföldek nagyobb vizes élőhelyein, ahol gazdag vízi növényzet talál, így megfigyelhetjük az Erdélyi Mezőségen, a Nyugati Síkságon, az Olt mentén, a Bărăgan nedves részein valamint a tengerpart mentén, azonban a Duna-Deltában nem fészkel. Ősszel nagyobb csoportokat alkot a vonulásban lévő fajtársaival, de télen csak kis számban marad nálunk, mivel az egyedek többsége a mediterráneumban telel. A 2020-es ‘MidWinter’ téli vízimadár számlálás alatt csak 1799 példányt számláltak meg hazánkban.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az alábbi linken találnak.

Cigányréce (Aythya nyroca)

Közepes méretű bukóréce, amely azonban a hasonló fajokhoz képest kevesebbszer merül. Ez a táplálkozását is tükrözi, hiszen, bár mindenevő, főleg a vízfelszínen található növényeket fogyasztja. A szexuális dimorfizmus, a többi récefajjal ellentétben, enyhe: mindkét nem tollazata barna, a hát sötétebb, mint az oldalak, a hím szemei azonban világos színűek.

Széles elterjedésű, a Palearktikus régió nagy részében megtalálható faj, mely Románia nagy kiterjedésű vizes élőhelyein, főleg az ország déli részén, is költ. Ősszel nagyobb számban gyűlik össze a nyílt vízfelületeken, míg a telet az állomány legnagyobb része a Földközi-tenger térségében tölti.

A cigányréce természetvédelmi szempontból igen fontos: Európa-szerte ritka, és állománya csökkenőben, az IUCN besorolása ‘Mérsékelten fenyegetett’. A faj állománycsökkenését főleg a vizes élőhelyek csökkenése és eltűnése okozza, de ugyanúgy negatív hatással van rá a nád égetése, az intenzív halgazdálkodás és véletlen kilövések (védett faj lévén, a vadászata tilos).

Románia a faj védelme szempontjából kiemelkedő fontosságú európai országok egyike: az európai állomány fele nálunk költ, jelentős hányaduk a Duna-Deltában.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az alábbi linken találnak.

Fütyülő réce (Mareca penelope)

Közepes méretű récefaj, kihangsúlyozott sexuális dimorfizmussal. A hímek tollazata sokkal színezettebb mint a tojóké, a feje gesztenyebarna, testén a rózsaszín, a szürke, a fehér és a fekete egymást követi a hegyes farok irányába. A tojók színezete egyöntetűbb. Kimondottan vokális récefaj, a hímek erőteljes füttyszerű hanggal rendelkeznek, innen ered a faj népies megnevezése is. Tudományos nevét a görög mitológia ihlette, Penelope a közismert Odüsszeusz felesége volt, akit gyermekkorában egy réce mentett meg a fulladástól.

A fütyülő réce Európa és Ázsia északi területein költ, a telet délen tölti. Ekkor eljut Észak-Afrikába vagy akár Észak-Amerika nyugati partjaira is. Hazánkban nem költ, kizárólag vonuló és téli vendégként találkozhatunk vele, gyakran nagy csapatokba verődve a be nem fagyott tavakon. Állományait a MidWinter Count alkalmával számoljuk meg, 2021-ben az országban 8645 egyedet sikerült észlelni.

A tundra és a boreális égöv mocsarai és tavai közelében a földön fészkel. Úszóréce, így a víztestek felületén táplálkozik, csak a felsőtestével merül a víz alá növényi eredetű tápláléka után. Télen gyakran táplálkozik a mezőgazdasági területeken is. A fiatalok gerincteleneket is fogyasztanak, annak érdekében, hogy fedezzék növekedett fehérje szükségleteiket.

A vizes területek helytelen használata és szennyezése képezik a faj legfontosabb veszélyeztető tényezőit, de a vadászat és orvvadászat hatása sem elhanyagolható.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.

Nyílfarkú réce (Anas acuta)

A nyílfarkú réce mérete a tőkés récééhez hasonló, de annál karcsúbb és elegánsabb; könnyű felismerni hosszú, vékony farkáról (különösen a hímek esetében), amelyről a nevét is kapta. A hím tollazata is különleges: feje csokoládébarna egy-egy oldalsó fehér sávval, teste nagyrészt szürke, finom sávozással, zöld, rozsdabarna és fehér szárnytükörrel. Csőre szürkéskék. A tojó tollazatata sokkal halványabb, barna.

Széles elterjedésű faj, az egész északi féltekén megtalálható, ahonnan télen Dél-Amerika és Afrika északi részéig valamint Dél-Kelet-Ázsiáig is levonul. Nálunk csak vonuláskor és télen látható a be nem fagyott tavakon vagy a közeli mezőgazdasági területeken. A 2021-es téli vízimadár számláláskor 815 nyílfarku récét jegyeztünk fel.

A földön, a növényzetbe rejtőzve magányosan, vagy kis csapatokban költ, a sztyeppei és tundrai tavak közelében, de akár ezektől 1-2 km-es távolságra is.

Ő is úszóréce, így a víz felszínén táplálkozik és csak a teste első részét meríti a víz alá, tótágast állva. Főként növényi anyagokat fogyaszt, de a szaporodási és fiókanevelési időszakban tápláléka gerinctelenekkel is kiegészül.

A nyílfarkú récének a vizes élőhelyek eltűnése és leromlása okoz problémákat, a vadászat és az orvvadászat mellett.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.

Kerceréce (Bucephala clangula)

Közepes méretű bukóréce, összetéveszthetetlen. A hímnek nagy, fekete, zöldesen vagy lilásan irizáló feje van, sárga szeme és kékes-szürke csőre között nagy fehér folttal. Melle és oldala fehér, háta fekete. A tojó színezete egyneműbb, hamuszürke, barna fejjel és sárga szemekkel.

A kerceréce extrémen széles elterjedésű, Skóciától és Skandináviától Kína északi részén át Kanadáig és az Egyesült Államok északi részéig megtalálható. Főként vonuló, télen délebbre húzódik, de vannak állandó, vagy keveset mozgó populációk is. Nálunk főleg télen és vonuláskor figyelhető meg, de egy egészen kis számú madár, 5 – 10 pár, Romániában, a Duna-Deltában is költ. A legutóbbi téli vízimadár számláláskor 5953 kercerécét jegyeztünk fel.

Erdős területeken, tavak, folyók közelében vagy szigetcsoportokon költ. Természetes, főként régi fekete harkály odvakat foglal el, de használatba veszi azokat a mesterséges odúkat is, amelyekbe könnyedén be tud repülni. A hím területtartó, agresszív az esetleges vetélytársakkal szemben, de koratavasszal a fejét hátra hajtva, lábaival a vizet ütögetve igyekszik magához édesgetni a potenciális párját.

Bukóréce, akár 4 méteres mélységig is lemerül. Tápláléka túlnyomórészt állati eredetű: puhatestűek, rákok, férgek és vízi rovarok, de növényi táplálékot is fogyaszt, főleg a hideg időszakban. Kevésbé csapatos mint a többi réce, télen kisebb csapatokban látható, amikor más vízimadarak alkotta nagy csoportokhoz társul a még be nem fagyott vizeken.

A vizes élőhelyek leromlása és eltűnése, a partmenti övezetek szennyezése, az öreg és holt fákat eltávolító erdőgazdálkodás, valamint a vadászat mind olyan problémák amelyekkel a kerceréce úgy a költő-, mint a terelőterületein szembe kell nézzen.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.

Csörgő réce (Anas crecca)

Ez a legkisebb récefaj, amely hazánkban megtalálható. A hím valamivel nagyobb, de sokkal színesebb, mint a tojó. A fej barna és zöld, a farok alatti tollak élénksárgák, szárnytükre zöld. A tojó zöld szárnytükre az egyetlen színfolt a szürkésbarna tollazatban, amely ideális álcázáshoz. Hangos és ügyes repülő, képes a hirtelen irányváltoztatásokra.
A csörgő réce a Palearktisz nagy részén megtalálható. Nálunk egész évben jelen van, de télen sokkal nagyobb számban. Mindössze két fészkelőhelye ismert, de a költési időszakon kívül az alföldi és dombvidéki területek tavain illetve lassú folyású vizein gyakran láthatjuk. Víz közelében fészkel, levelekkel és fűvel bélelt földmélyedésekben. A tojó 8-11 tojást keltet ki, és a fiókákról is ő gondoskodik.
Elsősorban vízi növények és gabonafélék magjaival, télen víz alatti növényekkel táplálkozik, de főleg a fiókák gerincteleneket is fogyasztanak. Úszóréce, teljes alámerülés nélkül táplálkozik. A hideg évszakban fajtársaival és más récefajokkal együtt, csoportosan táplálkozik.
A madár problémái a vadászathoz és a vizes élőhelyek katasztrofális kezeléséhez kapcsolódnak.

Erről a fajról itt olvashat bővebben.

Kendermagos réce / Mareca strepera

Ez a közepes méretű réce népi nevét a finoman sávozott tollazatának köszönheti, amely különösen a hím mellkasán szembetűnő. Az apró, de feltűnő fehér szárnytükör jó azonosító bélyeg, még repülés közben is. Elsősorban a hím nagyon vokális, a faj tudományos neve is ezt tükrözi – a latin strepo jelentése hangoskodás.

A faj Európában, Ázsiában, Észak-Amerikában és Észak-Afrikában széles körben elterjedt. Nálunk főként a Román-alföldön és Dobrudzsában, de az ország többi részén elszigetelten is fészkel. A költési időszakon kívül sokkal elterjedtebb, csak a magas hegyvidéki területekről hiányzik.

Elsősorban édesvízi területeken, tavakon, nádasokban vagy gazdag növényzetű öblökben, szigeteken fészkel. Itt fűből, levelekből és pehelytollakból épít fészket, magányosan vagy kis csoportokban. A tojó 8-12 tojást rak és keltet ki.

A kendermagos réce túlnyomórészt vegetáriánus étrendet folytat, amely vízinövényekből (magvak, levelek, gyökerek, szárak) áll, de a költési időszakban gerinctelen állatokkal is táplálkozik. Úszóréce réce, de időnként lemerül, hogy táplálkozzon. Esetenként a bukórécéktől is ellopja a táplálékot – ezt a jelenséget kleptoparazitizmusnak nevezik.

Mint minden vízi faj, elsősorban a vizes élőhelyek leromlásától és eltűnésétől, a lecsapolásoktól, folyószabályozástól és a nádasok felégetésétől szenved.

Erről a fajról itt olvashat bővebben.

Böjti réce (Spatula querquedula)

Ez az egyetlen olyan hazai réce, amely vándorol, és a telet Afrikában tölti. Ez a kisméretű réce tollazatában nem tűnik ki, a barna, a fekete, a fehér és a szürke árnyalatai dominálnak. A hím a barna fejéről, a széles, fehér, a nyak hátsó részéig érő szemöldökéről és jellegzetes rekedt “krek-krek” hangjáról nevezetes. A tojó feje csíkozott, fehér és sötét sávok váltakoznak rajta.

A böjti réce Európában és Ázsiában fészkel, a telet pedig a trópusokon, Szenegáltól, Kenyától és Tanzániától Indonéziáig és Pápua Új-Guineáig tölti. Romániában foltszerűen fészkel, többnyire a Duna-Deltában, de az Olt és a Duna mentén és az Erdélyi-fennsíkon is. A sekély, növényzettel borított, édesvizű vizes élőhelyeket kedveli.

Fészke a vízpart menti növényzetben, egy fűvel, tollakkal és pehellyel bélelt üregben található, ahová a tojó 8-11 tojást rak. A fiatalokról is ő fog gondoskodni.

A meleg évszakokban főként vízi rovarokkal, csigákkal, békákkal és kis halakkal táplálkozik, az év előrehaladtával egyre fontosabbá válik a növényi alapú étrend. Leggyakrabban a víz felszínéről és a fejét a vízbe merítve gyűjt táplálékot, leginkább éjszaka.

E vízi faj problémáit elsősorban a vízes élőhelyek megváltoztatása és elpusztítása, valamint a vadászat okozza.

Erről a fajról itt olvashat bővebben.

Üstökösréce (Netta rufina)

Ezen faj hím egyede, korall-vörös csőrével, rozsdaszínű fejével és fekete mellével összetéveszthetetlen. A fehér színű oldalai repülés közben is láthatóak. Népi nevét a fejtollak borzos jellege miatt kapta. A tojó tollazata a barna különböző árnyalataival kevésbé élénk, de alkalmas az álcázásra, különösen a fészkelés idején. Nagy testű, általában csendes réce.

Európában, Ázsiában és Afrikában található meg. Nálunk kis számban fészkel a Duna-Deltában, a Razim-Sinoe lagúnarendszerben és szórványosan a Bărăganban. Vonuláskor illetve télen az északról hozzánk látogató egyedek révén megnő a számuk.

Az üstökösréce jól érzi magát a nagy tavakon, a gazdag növényzetű édes- vagy félsósvizű lagúnákban, illetve a deltákban, torkolatokban és tengeri öblökben. A tojó által gallyakból és levelekből épített fészek a talajon, dús növényzetben található. Ő költi ki a tojásokat és neveli fel a fiókákat is. A faj hajlamos a fészekparazitizmusra, azaz a tojó más üstökösrécék és más récefajok fészkébe is rak tojásokat.

Bukóréce, de a víz felszínén is táplálkozik, főként reggel és este. Többnyire növényi táplálékot fogyaszt, ritkábban vízi rovarokat, békákat vagy halakat.

Az üstökösrécének az élőhelyeik romlásával és elvesztésével, a vadászattal és a halászhálókba való beakadással kell megküzdenie.

Erről a fajról itt olvashat bővebben.

Hogyan segíthetsz nekik

Ne adj nekik kenyeret! Se pufulecet, pattogatott kukoricát, chips-et, kekszet vagy más sütőipari terméket! A madarak emésztőrendszere nem tud mit kezdeni ezzel a típusú élelemmel. A récék főleg növényi eredetű táplálékot fogyasztanak; ha segíteni akarsz, adj nekik leveles salátát, sarvalt káposztát, búza- vagy kukorica szemeket, gilisztákat.

Amennyiben egy réce a víztől távol költött, ahogy ez városainkban megtörténik, átköltöztetheted, a frissen kikelt fiókákkal együtt, egy vízfelület közelébe.

Dacă ți-a plăcut, distribuie