Share

Știri

Prigonirea prigoriei. Mituri și adevăruri despre albine și albinărel

23 mai 2018

An de an, pe 20 Mai este Ziua Albinelor. Dar drumul fagurelui de la prisacă la masa noastră este extrem de anevoios. Iar orice apicultor o să vă spună că păsările cele mai colorate din România, prigoriile, sunt unul din inamicii lor. Totuși, specia de pasăre este strict protejată. De ce e prigoria protejată, câte „milioane” de albine mănâncă, ce e de făcut ca să avem mai multe albine, dar să păstrăm și habitatele prigoriei? Colegii noștri de la Cluj, Éva Váncsa și Benkő Zoltán au realizat un material care să arate războiul om-pasăre cu toate aspectele lui mai plăcute sau mai puțin plăcute. Din păcate, în conflictul albine-albinărel, de obicei apare un al treilea combatant – omul.

Omul – arbitru sau combatant?
Conflictul dintre apicultori și prigorii datează de secole, datorită consumului mare de albine și implicit pagubelor aduse stupinelor. Preferințele alimentare ale prigoriilor nu au fost niciodată și nicăieri trecute cu vederea, s-au luat și încă se iau măsuri drastice în vederea eliminării totale a păsărilor din apropierea stupilor. Evident, și ornitologii și iubitorii de păsări condamnă aceste activități și sunt revoltați ori de câte ori detectează o colonie de prigorii care poartă semnele furiei, cruzimii, dar și ale neștiinței oamenilor.
Cine are dreptate: ornitologii sau apicultorii? Cât de fondat este acest conflict? Fiind vorba despre o specie de pasăre strict protejată de lege, se înțelege de la sine că o să ridicăm vocea pentru prigorii, dar ni se pare la fel de important să vă prezentăm concluziile cercetărilor științifice în mod obiectiv, așa cum sunt, chiar dacă în unele cazuri par incrimanatorii. Nu putem trece cu vederea nici peste concluziile discuțiilor purtate cu apicultorii din țară sau peste impresiile apicultorilor, împărtășite pe diferite forumuri de specialitate. Mai întâi să vedem câteva detalii despre ambele specii.

Albina meliferă (Apis mellifera) – datorită instinctului de adunare a unei cantități de hrană mult peste nevoile lor, sunt crescute de oameni în stupi. Trăiesc în familii. În cursul verii, o familie este formată dintr-o matcă (femelă care depune ouăle), în jur de 60.000 de albine lucrătoare și între 400-3.000 de trântori, al căror singur rol este împerecherea cu matca. Această activitate are loc în afara stupului și dacă matca nu se pierde în cursul anului, ajunge să se realizeze o singură dată, în cursul primăverii. Trântorii nu colectează nectar sau polen, nu lucrează nici în stup și nu sunt capabili nici măcar să mănânce singuri. În speranța de a găsi o matcă, părăsesc stupul în fiecare după amiază. La sfârșitul verii sunt alungați de către albinele lucrătoare și mor de foame. Durata de viață a mătcii este de 3-5 ani, a albinelor lucrătoare de numai 4-5 săptămâni în cursul verii și 5-6 luni iarna, în timp ce trântorii trăiesc de la începutul primăverii până la sfârșitul verii. Albinele lucrătoare sunt cei mai mici membri ai familiei, cântăresc doar 95 mg, în timp ce trântorii au aproape dimensiunea mătcii și cântăresc 230 mg.

Prigoria (Merops apiaster): este cea mai colorată pasăre din România și Europa, o apariție exotică. Iernează în sudul Africii de unde se reîntoarce în mai și rămâne la noi până la sfârșitul lui august sau începutul lunii septembrie, timp în care se reproduce. Cuibărește în colonii, în galerii lungi de cca. 40-110 cm, ocazional chiar și 150 cm, săpate în malurile abrupte ale râurilor, pereților înalți ai carierelor de nisip.

Determinatorul de păsări descrie modul de hrănire al acestor păsări astfel: „specializate în capturarea insectelor în zbor, preferabil Hymenoptera.” Hymenoptera este denumirea științifică comună a albinelor, viespilor, furnicilor și la nivel global acoperă peste 150.000 de specii. De aici se subînțelege că albinele melifere se află într-adevăr pe meniul prigoriilor, dar păsările consumă și alte insecte. Cercetările au evidențiat și faptul că selectează speciile pe baza dimensiunii acestora, preferă insectele mai mari, implicit cu valoare nutrițională mai mare, în special în perioada de hrănire a puilor. Evident, trebuie să aleagă din speciile disponibile în locul respectiv.

Atacă sau nu prigoria stupina?
S-a constatat că în cazul în care stupina se înființează în apropierea unei colonii de prigorii, un număr mai mare de albine melifere sfârșesc în ciocul acestor păsări din simplul motiv că sunt mai abundente. Studiile ne mai atrag atenția și asupra faptului că prigoriile nu zboară în mod intenționat în stupine, ele se hrănesc cu insectele capturate pe pășunile, pajiștile aflate pe o rază de maxim 12 km distanță de colonie, această distanță fiind atinsă numai în condițiile lipsei hranei.

Observațiile cercetătorilor și ale apicultorilor din țară confirmă că într-adevăr aceste păsări intră în stupine numai în perioade reci și ploioase, când albinele nu părăsesc stupul și probabil și celelalte insecte sunt mai greu detectabile, ocazie cu care se ospătează cu albinele aflate pe scândura de zbor a stupului. Dar să lăsăm datele să vorbească de la sine:

– o prigorie necesită 39 g de hrană zilnic și prinde între 200-400 insecte de dimensiunea albinei melifere, o parte dintre ele fiind oferite puilor

– în Ucraina, o singură prigorie a consumat în total 9.000 de albine melifere în scurta ei ședere

– hrana prigoriilor din Toscana era distribuită astfel: albine melifere într-un procent de 27,3% în mai și 45,7% în iunie, dar meniul mai cuprinde gândaci, bondari, viespi, libelule, tăuni, cărăbuşi, fluturi, cosaşi, lăcuste etc.

– un studiu realizat în perioada mai-iulie 1992 și 1995, în Sardinia a concluzionat că prigoriile consumă în număr mare atât albinele melifere lucrătoare (aproximativ 70/zi), cât și trântorii, dar îi preferă pe cei din urmă. Astfel în timpul celor 3 luni, au redus populația de albine melifere lucrătoare cu 0,37% iar cea a trântorilor cu 0,9%. Comparată cu numărul mare de albine din stup, această pierdere nu pare semnificativă, dar în stupinele mai mici pierderea este mult mai evidentă.

– toate studiile consultate de noi afirmă că în perioada mai-iunie prigoriile se hrănesc cu insecte de dimensiuni mai mici (1-1,5cm), în timp ce în iulie, când trebuie să-și hănească puii, aleg insecte de dimensiuni mai mari, în special bondari (1,5-2cm), dar și alte insecte cu lungimea corporală mai mare (2,5-3cm). De asemenea, se accentuează faptul că dieta formată din albinele melifere este mai slabă în mai-iunie și mai accentuată în iulie, ceea ce coincide cu perioada de creștere a puilor și perioada gonirii trântorilor.

– atât cercetătorii, cât și apicultorii au observat că albinele melifere au dezvoltat un comportament de apărare împotriva acestor prădători: în prezența lor zboară mai jos sau chiar le atacă. În plus, unele studii afirmă că în prezența prigoriilor, albinele aleg să petreacă mai mult timp în interiorul stupului, altele infirmă această observație și susțin că frecvența zborurilor de colectare depinde în special de disponibilitatea resurselor de hrană (nectar și polen)

– în 1936, a avut loc un studiu amplu în Kazahstan, în cursul căruia s-au împușcat peste 500 de prigorii pentru a afla detalii despre dieta lor. Dat fiind faptul că doar în perioadele reci și ploioase au vizitat stupinele, în condiții meteorologice favorabile s-au hrănit pe câmpuri, s-a concluzionat că specia are valoare economică și chiar s-a propus așezarea ei sub protecție

– chiar și apicultorii recunosc că prezența prigoriilor are și partea ei pozitivă: consumă și acele insecte care vânează albinele melifere sau care le parazitează, cele care le jefuiesc stupul. Vespa crabro este doar una dintre ele.

– reducerea suprafețelor pajiștilor și a pășunilor, extinderea monoculturilor, aplicarea insecticidelor, amenajările malurilor râurilor, apariția vegetației pe suprafețele ideale de cuibărire etc., toate au un impact negativ asupra prigoriilor prin reducerea abundenței de hrană și a locurilor de cuibărit.

– prigoriile, la rândul lor, constituie sursă de hrană pentru păsările răpitoare.

Cum eviți atacul prigoriilor?
Așa cum se vede din rezultatele anterioare, impactul real al prigoriilor asupra stupinelor este controversat, atât în viziunea oamenilor de știință, cât și a apicultorilor. Cert este că prin anumite acțiuni se pot evita problemele cauzate de ele:

– amplasarea stupinelor la o distanță de 5-10 km de colonia de prigorii sau de un habitat ideal pentru stabilirea unei noi colonii

– creșterea numărului de stupi

– închiderea stupilor în perioadele reci și ploioase, dar numai dacă se observă aglomerarea prigoriilor

– renunțarea la insecticide

– reducerea suprafețelor monoculturilor, stabilirea unor coridoare de vegetație spontană între culturi.

Ultimele două recomandări cu cât par mai surprinzătoare, cu atât sunt mai ușor de explicat. Insecticidele nu sunt selective, pe lângă insectele considerate dăunătoare, le omoară și pe cele care aduc beneficii culturilor agricole. Așadar eliminăm resursa naturală de hrană a prigoriilor. În lipsa acestora, evident că păsările apelează la ceea ce este mai abundent, adică la albine melifere, care provin din stupinele amenajate și protejate de om.

Monoculturile sunt un adevărat deșert în ceea ce privește diversitatea biologică și nu satisfac nevoile speciilor insectivore, nici dacă am renunța la insecticide. Iar monoculturi fără tratamente chimice nu există. În plus, majoritatea necesită polenizarea de către insecte, care poate fi realizată cel mai ușor prin amplasarea stupilor în monoculturi. Evident că albinele devin cele mai abundente insecte și prigoriile prind ce găsesc. Coridoarele cu floră sălbatică ar mai atenua problema pentru că ar oferi habitatul ideal pentru un număr mai mare de insecte.

Păsări, albine sau… otravă?
Am lăsat la final afirmația unui apicultor, care ne-a pus pe gânduri: “În număr mai redus, prigoriile prezintă cel mai mic rău pentru stupi. O problemă mult mai gravă este împrăștierea insecticidelor, care, dacă nu le omoară pe loc, ajung în stupină și își fac efectul mai târziu”. Deci ajung și în miere… în mierea care ajunge pe masa noastră, în mierea pe care o consumă albinele. De aici vine întrebarea firească: oare nu ar fi mai important să încercăm să eliminăm insecticidele sau măcar să reducem cantitatea folosită și frecvența de împrăștiere? În lipsa acestora, prigoriile ar putea să prindă mai multe insecte sălbatice în locul albinelor și apicultorii ar fi fericiți din mai multe motive: prigoriile nu le-ar mai periclita stupii, ar scădea mortalitatea albinelor, albinele ar fi mult mai sănătoase și mai rezistente la boli. Noi, la rândul nostru am consuma miere, legume și fructe mai sănătoase, fără reziduuri chimice.

Bibliografie
Alfallah, H. M., Alfituri. M. & Hmuda, M (2010): The impact of bee eater Merops apiaster on the behavior of honey bee Apis mellifera L. during foraging. Mansoura Journal of Plant Protection and Pathology, 1(12): 1023-1030
BirdLife International (2016): Merops apiaster. The IUCN Red List of Threatened Species 2016. Downloaded on 18 May 2018
Fry, C. H. (1984): The bee-eaters. T & A.D. Poyser, London, 304 pp.
Galeotti, P & Inglisa, M. (2001): Estimating predation impact on honeybees Apis mellifera L. by European bee-eater Merops apiaster. Revue d’écologie – la Terre et la Vie, 56: 373-388
Gay, J. & Menkhoff, I. (2016): A méhek nagy könyve. Alexandra, Pécs, 319 pp.
Gyurácz, J., Nagy, K., Fuisz, T. I., Karcza, Zs. & Szép, T. (2013): European Bee-eater (Merops apiaster) in Hungary: a review. Ornis Hungarica, 21(2): 1-22
Inglisa, M., Galeotti, P. & Taglianti, A. V. (1993): The diet of a coastal population of European bee‐eaters (Merops apiaster) compared to prey availability (Tuscany, central Italy), Italian Journal of Zoology, 60(3): 307-310
Massa, B. & Rizzo, M. C. (2002): Neesting and feeding habits of the European bee-eater (Merops apiaster L.) in a colony next to a beekeping site. Avocetta 26(1): 25-31
OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice

Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România