Share

Privighetorile și ornitologii, colegi de 10 ani

Avem evenimente care ne împrietenesc cu copiii curioși și zburdalnici, altele care ne aduc aproape de adulții serioși și ocupați. Organizăm activități în care ducem publicul în natură sau îl punem să lucreze, fie cu mâinile, fie cu mintea. Și avem Noaptea Privighetorilor, când într-o singură după-amiază reușim să le facem pe toate! De 10 ani la rând!

Chiar dacă nu toată lumea a avut privilegiul să audă cântecul unei privighetori, mai toți alegem mica pasăre cântătoare ca etalon pentru virtuozitatea vocală. Iar faptul că ea cântă mai cu seamă pe înserate, o voce singulară, puternică și melancolică, adaugă o notă de mister și eleganță oricărui concert la care luăm parte. Astfel, e ușor de înțeles dorința violoncelistei britanice Beatrice Harrison, de a încerca un duet, la ceas de seară, cu privighetoarea din grădina ei. Aceasta avea obiceiul de a răspunde prin triluri în timpul repetițiilor târzii ale artistei. Duetul a avut loc, a fost chiar transmis în direct de către BBC și astfel a început un lung șir de evenimente care combină muzica interpretată de păsări și muzica interpretată de noi, oamenii, care, nu de puține ori, ne-am inspirat din lumea naturală și când a venit vorba de latura noastră artistică.

În România totul a început cu o ediție pilot în primăvara lui 2010, când în Grădina Botanică Alexandru Borza din Cluj, un public nu foarte numeros, dar inimos și curajos, a savurat micul concert de muzică clasică, înfruntând temperaturi nu foarte prietenoase. E o combinație cu care ne-am mai întâlnit pe parcursul anilor.

Anul 2014 a însemnat startul a ceea ce avea să devină cel mai popular eveniment al nostru. Ca parte a proiectului cu finanțare prin granturile SEE 2009 – 2014 „Păsările Clujului: creșterea diversității speciilor prin colaborare între ornitologi, experți silvici și publicul larg”, am introdus acest eveniment de conștientizare și educație pentru natură, adresat atât iubitorilor de natură, cât și de artă. Combinația magică, spunem noi, cu care am reușit să ajungem încă de la început la un număr destul de mare de oameni este cea dintre tururile ornitologice ghidate de specialiști, concertul de muzică clasică în aer liber și o expoziție având ca temă natura. Aceste trei elemente se regăsesc și azi în componența Nopții Privighetorilor. Cu timpul, am mai adăugat și ateliere educative pentru mici și mari și un picnic pentru familie. Asta deoarece interesul pentru turele ghidate este foarte mare, le derulăm pe parcursul a două sau trei ore înainte de partea muzicală a zilei și ne doream să asigurăm un ,,intermezzo” educativ între tururile ghidate și momentul în care se auzeau primele acorduri din concertul pe înserat. Ajutați de voluntarii SOR (fără de care nu am putea realiza astfel de evenimente) cei prezenți identifică, desenează sau colorează păsări, le caută prin parcuri și grădini botanice ca să le bifeze pe liste sau le construiesc cuiburi artificiale potrivite. Și turele ghidate și atelierele sunt momente când tirul de întrebări este amețitor, curiozitatea publicului fiind fără margini. Ne bucurăm de câte ori aducem uimire și entuziasm în ochii celor care vin la eveniment și sperăm ca acestea să fie piatra de temelie a unei relații cu păsările și natura ce va ține toată viața.

Încă de la început am avut norocul să ne împletim eforturile în acest demers cu artiști care au rezonat dincolo de așteptările noastre la această inedită modalitate de a te adresa publicului. Prima coordonatoare muzicală a fost Bálint Réka, cea care a simțit foarte bine spiritul evenimentului. Lucrările alese și poveștile care le-au însoțit, au creat o atmosferă uneori magică. Acordurile pianului, viorii, harpei și clarinetului s-au integrat natural în acustica locului, totodată lăsând impresia unei experiențe ieșită din tipare. Réka a plecat din țară pentru a se dedica studiului muzicii, nu înainte de a ne-o aduce în proiect pe Sonia Vulturar și a o înscăuna în rolul de prim muzician. Astfel, viața noastră ca organizatori, a continuat să fie ușoară, frumoasă, complexă. Nu doar că selecția lucrărilor este foarte riguroasă și orientată spre cele care au fost compuse cu trilurile păsărilor în gând. Dar Sonia, care nu este doar o foarte bună instrumentistă, ci și o tânără compozitoare, a întregit concertele cu mici compoziții proprii, imitații jucăușe ale cântecului păsărilor. A „tradus” cântecul mierlei în limbajul pianului, al rândunicii în cel al viorii, a potrivit clămpănitul berzei pentru violă și chemările cufundarului mare pentru clarinet. Și an de an, găsește liantul dintre muzica naturii și starea noastră de bine. Care, sîntem convinși că durează mult mai mult decât cele 40-50 de minute ale concertelor.

Poveștile care leagă SOR-ul de natură și natura de muzică au avut povestitori de primă mână. Colegul nostru Alexandru Stermin de la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai a reușit să capteze atenția de fiecare dată cu informații mai puțin cunoscute despre lumea vie, prezentate în stilul unic, caracteristic.

În 2017, cuceriți de formatul și impactul evenimentului asupra publicului, colegii de la Iași au adus cântecul privighetorii, la propriu și la figurat, în atenția publicului din Copou. Cum în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” chiar sunt privighetori, cei peste 300 de oameni prezenți la prima ediție au ascultat vrăjiți și cântecul păsării, dar și muzica inspirată de acesta.

Anul următor a fost anul de grație în care, cu sprijinul financiar al Lidl, am reușit să ne întâlnim cu publicul în 4 mari orașe. Sfârșitul de mai din 2018 ne-a găsit în București, Iași, Cluj și Sibiu, unde peste 2800 de participanți au beneficiat de cunoștințele ornitologilor și voluntarilor SOR și au savurat concertele în aer liber din cele patru locații ale Nopții Privighetorilor. Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București și secția în aer liber a Muzeului Astra din Sibiu s-au alăturat gazdelor primitoare a evenimentului. Care și în 2019 s-a desfășurat în aceleași 4 orașe.

La Cluj am fost nevoiți să schimbăm locația evenimentului. Publicul prea numeros devenise problematic pentru spațiul mic din Grădina Botanică, acolo unde spațiul verde are totuși rol expozițional și trebuie protejat, din motive evidente. Din 2019, Noaptea Privighetorilor s-a mutat în Parcul Etnografic Romulus Vuia, unde spațiile generoase ne permit să ne desfășurăm activitățile fără a fi afectate exponatele sau spațiul expozițional.

Totuși, emoțiile nu lipsesc atunci când este vorba despre evenimentele în aer liber. În nicio altă perioadă din an nu urmărim prognoza meteo atât de frecvent, dar asta nu ne-a scutit de amânări de fiecare dată. Însă, cea mai dificilă perioadă a fost cea a pandemiei de COVID 19, când am fost forțați să renunțăm la întâlnirea cu publicul. Dar nu am renunțat la eveniment, ci am reușit să îl mutăm în online, realizând atât ture ornitologice virtuale, cât și concerte înregistrate. În 2020 artiștii s-au înregistrat în propriile locuințe, în 2021 am făcut un mic pas spre normalitate și i-am înregistrat în natură, e drept fără public.

Din 2022 am revenit alături de păsările din Parcul Etnografic din Cluj și nici măcar amânarea concertului din cauza vremii nefavorabile și desfășurarea lui ulterioară într-o altă zi…, tot cu ploaie nu ne-a împiedicat să ne petrecem o după-amiază superbă cu aproape 400 de clujeni.

Anul acesta se împlinesc 10 ani de când derulăm consecutiv, în acest format, Noaptea Privighetorilor și vă așteptăm cu drag să veniți la eveniment în cele trei locații – Cluj Napoca, Agigea și București. Promitem că atmosfera acelei după-amiezi va rămâne cu voi multă vreme după ce va „cădea cortina” la finalul celui mai relaxant duet dintre muzicieni și păsări!

Text: Teodora Domșa

Dacă ți-a plăcut, distribuie