Share

Școli și grădinițe prietenoase cu natura

Cum le arăți tuturor că ai o grădină prietenoasă cu Natura?

Simplu. Rogi un pițigoi să te ajute la completarea acestui formular și ne scrii detaliile importante despre tine. Poți completa formularul de AICI și să îl completezi când te bucuri de umbra unui arbore din grădina ta.

Surprinde în fotografii vietățile care vin în grădină, trece-le și în formularul acesta și, după un an de activitate, trimite-le la adresa gradini@sor.ro

FORMULARELE PENTRU ȘCOLI SE GĂSESC ÎN SECȚIUNEA SEPARATĂ: ÎNSCRIE-ȚI ȘCOALA

Lasă păsările, șopârlele, aricii și broaștele să te liniștească. Natura are darul ăsta, să te calmeze, să te elibereze de stres. Lasă buburuzele să zboare cu grijile tale și rândunelele sa îți arate ce înseamnă o familie.

PRECIZĂRI IMPORTANTE

Cei care doresc să participe la program trebuie să dețină o grădină cu cel puțin un copac și/sau o tufă, să se înregistreze și să desfășoare activități de susținere a biodiversității citadine. Raportarea acestor activități desfășurate pe o perioadă de un an întreg, se realizează prin completarea formularului de raportare.

Condițiile minime impuse în vederea obținerii plăcuței de recunoaștere sunt:

  1. amplasarea unui cuib artificial
  2. hrănirea păsărilor în timpul iernii
  3. la alegere una din următoarele activități: amplasarea unei scăldători, amplasarea unei băi de nisip, amplasare material de cuibărire, plantarea unui arbust care să ofere hrană și protecție păsărilor în timpul iernii, amplasarea unei scânduri sub cuibul de lăstun sau rândunică, amenajarea unui adăpost pentru broaște, reptile sau arici, dacă este cazul.

Proprietarul care a depus cele mai multe eforturi în vederea sprijinirii biodiversității citadine, prin urmare grădina lui a devenit cea mai prietenoasă cu vietățile citadine, pe lângă plăcuță, va primi și un premiu – surpriză din partea noastră.

Aici puteți vedea care sunt grădinile înscrise până acum în acest proiect. Afișarea locațiilor se face doar cu acordul proprietarilor.

Pe hartă, grădinile care au câstigat plăcuța în prima ediție de concurs sunt marcate cu culoarea verde.

Cele care încă mai aspiră la acest titlu sunt marcate cu culoarea roșie.