Share

Rândunica, de la legendă la realitate

Rândunica, specia desemnată Pasărea Anului 2020, în urma votului realizat pe pagina de Facebook a Societății Ornitologice Române, face parte din familia Hirundinidae, alături de lăstuni, și este caracterizată de aripile lungi și ascuțite și de coada scobită. În cele ce urmează, ornitologul Lucian Fasolă-Mătăsaru ne poartă într-o călătorie prin legendele, miturile și istoria rândunicii și ne detaliază aspecte legate de biologia și ecologia speciei.

Denumiri

Rândurea sau rândurică, rândunea ori rânduniță, lândură și rondunea sunt toate denumiri românești, mai noi sau mai vechi, pentru specia desemnată pasărea anului în România.

Bunăoară, nu doar noi, dar multe alte popoare vecine ori depărtate îndrăgesc această specie de pasăre și o denumesc frumos: hirondelle de cheminée i se spune în Franța, rondine domestica este în Italia, germanii îi zic rauhschwalbe, iar englezii îi spun barn swallow și câte alte denumiri faine n-or mai fi pentru o așa pasăre măruntă și iubită. Cât despre numele ei științific, Hirundo rustica, atribuit de botezătorul multor specii de plante și animale Carl von Linne, provine din cuvintele latine hirundo – rândunică și rustica – rustic, rural, de țară

Descriere

Cum arată o rândunică, probabil toată lumea știe. Pe lângă vrabie, rândunica este poate printre primele păsări pe care le vede copilul crescut în mediul rural sau pe care le învață oricine la școală oriunde în lume. Cromatica aparte cu spatele negru și irizații albăstrui, burtă albă, gâtul și fruntea ruginii, o fac ușor de recunoscut și de plăcut. Aripile lungi și ascuțite și coada lungă și bifurcată o fac capabilă de zbor rapid, acrobatic și de invidiat. Cântecul, puternic, cu ciripituri rapide întrerupte când și când de sunete orăcăite ce se transformă apoi în scârțieli seci, o face o încântare de ascultat. Unde mai pui că au în repertoriu și sunete diferite pentru pericole diferite: pisica este anunțată cu un ”siflitt” ascuțit, iar pentru păsările de pradă alerta este ”flitt-flitt”. Păstrând proporțiile, comunicarea nu ne este specifică doar nouă, păsările o fac și ele.

Specii înrudite

Specie larg răspândită și bine cunoscută, dar nu singură pe lume, rândunica are o familie numeroasă, vreo 90 de neamuri sunt de toate și toate împart câteva caracteristici comune: sunt bune zburătoare, cu corp aerodinamic, aripi înguste și ascuțite, prind hrana din zbor și tot din zbor beau apă sau se spală, cuibul și-l fac în general din lut cimentat cu salivă și întărit cu fire de iarbă, ciocul este mic, dar gura cu deschidere mare, iar cântecul lor este plăcut. Dar poate cea mai interesantă caracteristică a acestor specii este ochiul. Dacă la unele specii de păsări ochiul prezintă o singură cavitate pe retină, în care se află receptorii de lumină, la rândunele și speciile înrudite ochiul are două astfel de zone, mărind astfel acuitatea vizuală, dar și dimensiunea ochiului care concurează aici cu creierul pentru spațiul limitat din cavitatea craniană. Ai nevoie de un ochi bun atunci când zbori cu viteză și trebuie să-ți prinzi mâncarea în același timp, nu?  

În România sunt 5 specii din familia lor mare, iar pe lângă rândunică ne mai putem bucura de prezența lăstunului de casă, a celui de mal (el nu-și face cuib de lut, ci galerie în mal lutos) și a celui de stâncă, dar și de rândunica roșcată, specie cu care rândunica de casă poate fi ușor confundată de privitorul grăbit. Acum, atent ar trebui să se uite în principal cei de prin Dobrogea, că acolo e mai des întâlnită rândunica roșcată, dar dacă treci prin București pe la Unirii, nu ar strica să te uiți de două ori la ce zboară.

Habitatul și aria de răspândire

Rândunica este prezentă mai peste tot în lume, doar în zonele deșertice și nordice extreme lipsește, întâlnită fiind de la nivelul mării până la 3.000 de metri altitudine.

Însă doar prezența ei extinsă pe glob nu o face pe rândunică atât de populară, ci mai degrabă aproprierea ei față de noi, față de așezările omenești. Însăși numele științific pe care i l-am atribuit păsării trădează această intimitate. Rustica, am văzut, este sinonim cu viața la țară, cu o prezență rurală, cu termenul de câmpenesc și cumva extins, cu ideea de vechi și de demult. Dar a fost dintotdeauna așa? Rândunele au cuibărit dintodeauna la streașina caselor sau a grajdurilor noastre așa cum vedem astăzi că berzele albe cuibăresc pe stâlpii de electricitate, coșuri de fum sau acoperișuri de case, strâns legate de noi și ele? Rândunica a folosit dintodeauna zonele rurale unde se practică creșterea extensivă a animalelor de fermă? Cel mai probabil, nu.

Nu știm exact momentul când a început evoluția acestei specii, dar avem totuși mărturii despre cuibăritul ei în zone naturale care ajung până recent. Nord-americanii încă descopereau cuiburi pe lespezi stâncoase la mijlocul secolului 19, pare-se că mai au și acum, iar mai pe la noi, Dionisie Linția, autorul unei monumentale monografii „Păsările din R.P.R”, la începutul secolului trecut descoperea și el cuiburi de rândunică în zone naturale. Cel mai probabil, cu mult timp în urmă, rândunica a fost legată mai degrabă de zona montană, zone costale cu cavități, chei și stânci abrupte, acum însă urmează omul mai peste tot. Habitatul preferat a devenit între timp zona rurală, cu spații deschise și vegetație scurtă, precum pășunile, pajiștile și terenurile agricole. Nu iubește zonele împădurite și aici a profitat din plin de defrișările făcute de oameni. Doar în orașe nu a venit după noi, lăsând locul lăstunului de casă, dar și aici lucrurile încep să se schimbe, chiar și în Europa. Acum se apreciază că circa 99% dintre cuiburi sunt legate de mediul antropic.

Așadar, dragul nostru pentru rândunică se datorează și unei lungi conviețuiri. Suntem conștienți de prezența ei probabil încă de la formarea primelor comunități agrare, dacă nu chiar de pe vremea când și noi și ea foloseam gurile de peșteri pentru adăpost, iar acest lucru se vede și din bogatul folclor dezvoltat în jurul rândunicii. Ajungem și acolo.

Hrana

Rândunica este o specie strict insectivoră și se hrănește în mod obișnuit în zonele deschise, deasupra apei sau a solului, adesea urmărind animalele, oamenii sau utilajele agricole pentru a prinde insectele deranjate. 

Hrana variază în decursul anului și în ani diferiți, în funcție de disponibilitatea locală a insectelor. Se hrănește în principal cu insecte aeriene, în special cu muște, pe care le prinde în zbor, dar consumă și specii de afide, gândaci și cărăbuși, viespi și albine, fluturi ori libelule. Apropierea rândunelelor de oameni i-a oferit acesteia bune oportunități de hrănire, iar nouă un ajutor în limitarea dezvoltării explozive a insectelor, dar acest lucru se poate dovedi în zilele noastre fatal pentru această specie și nu numai, odată cu utilizarea insecticidelor chimice în agricultură și cu modificarea practicilor agricole, în special în ceea ce privește creșterea intensivă a animalelor în ferme. 

Vedem, așadar, cum noi le-am suplinit hrana și locurile de cuibărit, le-am protejat, acceptat și le-am atras, indirect evident, într-o relație veche de mutualism. Dar vedem cum tot noi suntem cei care le putem periclita existența.

Cuibul

Îl știm cu toții, este în formă de cupă, mai degrabă jumătate de cupă, clădit din pământ, cimentat cu salivă și întărit cu material vegetal și plasat pe o suprafață verticală. Ei, aici oare nu ne vine nimic în minte? Din ce erau oare construite nu cu mult timp în urmă casele, mai ales în zonele rurale? Nu erau oare aceleași materiale folosite? Or fi învățat rândunelele de la oameni sau noi de la ele? A doua variantă pare mai plauzibilă, pentru că, nu-i așa, multă vreme ne-am inspirat, și o mai facem încă, din natură. Bine ar fi să o facem și în continuare pentru că natura a testat soluții perioade lungi de timp și le-a ales pe cele potrivite.

Acum, și mai interesant este locul de plasare al cuiburilor. Poate cel mai des îl știm situat sub grinda sau streașina casei, în hambare sau grajduri, dar se cunosc și cazuri mult mai curioase: în coroana unor coarne de cerb, în craniul unui berbec situat pe un cuib nefolosit de codalb, în cabina unui tractor abadonat, chiar sub streșina unui vagon de tren ce se deplasa zilnic pe o distanță de 3 km! Dar poate cel mai surprinzător loc pentru un cuib de la noi, este sub puntea unui bac plutitor care traversa zilnic Dunărea, de mai multe ori pe zi. Cuiburile, căci erau mai multe, erau protejate dedesubt de apă, iar deasupra de agitația oamenilor și mașinilor. Fabulos de ingenios!

Cât despre perioada de utilizare a cuiburilor, rândunica are tendința de a folosi același cuib ani la rândul, dacă acesta nu este cumva distrus. Este consemnat chiar un record, 48 de ani neîntrerupți a fost folosit un cuib de rândunică. Cel mai probabil nu a fost vorba despre aceiași indivizi, căci vârsta maximă consemnată la rândunică a fost de 16 ani, dar cine știe ce veterani or mai fi prin lume.

Reproducerea, ponta și puii

Rândunica cuibărește solitar sau în colonii mai mici sau mari. Când vine vorba de relația de cuplu, rândunele sunt monogame pe perioada cuibăritului, dar nu sunt rare cazurile de poligamie. Se pare că cei mai atrăgători dintre masculi sunt cei care au penele laterale din coadă cele mai lungi, pentru că aceștia sunt, în general, mai longevivi și mai rezistenți la boli, femelele obținând astfel un beneficiu indirect de vitalitate prin această formă de selecție, penele din coadă mai lungi indicând un individ mai puternic genetic, care va produce descendenți cu vitalitate sporită. Isteață mișcare!

Perechea de rândunele scoate, în general, câte două generații de pui pe an, a câte 4-5 pui fiecare. Deși rata de succes a creșterii puilor, până când aceștia devin independenți este relativ mare, de circa 70-90%, rata mortalității în primul lor an de viată este de asemenea ridicată, de circa 70-80%, cele mai multe pierderi fiind în timpul migrației. Odată ce prima fază a vieții este depășită, rândunica poate trăi câțiva ani, dar din cauza dificultăților cauzate de viața ei trăită într-o călătorie perpetuă, rata anuală a mortalității se menține ridicată și pentru adulți, 40-70%. 

Ei bine, și totuși de ce aleg să parcurgă anual, de două ori, această călătorie lungă și periculoasă între locurile de cuibărire din Europa și cele din Africa Subsahariană unde iernează? Pentru că în condițiile unei clime temperate cum este cea din Europa, rata de supraviețuire pe timpul iernii ar fi egală cu zero din moment ce insectele care să poată fi prinse din zbor lipsesc cu desăvârșire.

Migrația

Pasăre migratoare, rândunica a fost încă din antichitate considerată un adevărat vestitor al primăverii. Cu toții cunoaștem, poate, vechea zicală: „Cu o floare nu se face primăvară”. Dar originea acestor cuvinte este ceva mai veche și ea ne vine de la Aristotel care face referire la rândunele și care ar fi spus: „Aşa cum o rândunică sau o singură zi frumoasă nu aduc primăvara, tot astfel o singură zi fericită nu-l face pe om norocos.” Cu toate acestea, peste tot în lume, venirea rândunelelor primăvara, vederea primului exemplar era moment de bucurie și de manifestare a unor credințe. 

Dar ce credințe aveau oamenii, oare, legate de locul unde pleacă rândunica peste iarnă? Ei bine, însuși Carl von Linne (1707 – 1778), cel despre care spuneam că a dat nume științifice speciilor, credea că rândunelele hibernează pe fundul lacurilor sau al mărilor. Cum s-a ajuns aici? Ei bine, în perioada migrației, rândunelele poposesc adeseori cu miile în stufărișurile din apropierea lacurilor și uneori se întâmplă ca indivizi slăbiți sau bolnavi să-și găsească acolo sfârșitul și să plutească apoi pe apă. Și cum stolurile de păsări apăreau și dispăreau cu repeziciune din zona respectivă, până la credința amintită nu mai era decât un pas. Abia prin 1912 s-a demonstrat că rândunelele care cuibăresc în Europa migrează în Africa și asta datorită unui exemplar inelat în Anglia și recapturat în Africa de Sud. Așa a apărut inelarea, ca principal mijloc de studiere a migrației păsărilor. Așa fac ornitologii și astăzi, chiar dacă metodele și tehnologia folosite sunt mult superioare începutului de secol 20.  

Populația

Se estimează că în lume ar fi acum între 300 și 500 de milioane de rândunele. Acum două sute de ani asta ar fi fost o rândunică la fiecare 2 oameni, acum 15 dintre noi trebuie să ne bucurăm de o singură pasăre și 30 de o pereche. Ce bucurie treuie să fie pe gospodarii care au la casa lor 2-3 cuiburi! Evident, nu știm câte păsări din această specie trăiau pe Pământ la vremea în care Fabian von Bellingshausen descoperea continentul Antarctica, știm doar că acum numărul lor este în scădere. Dar oare câte erau la început? Adică în momentul dinainte de apariția așezărilor omenești și înainte ca rândunica se se aproprie de noi, oamenii? Erau oare mai multe sau mai puține pe vremea când specia cuibărea pe stânci sau la intrarea în peșteri? Rândunica a profitat de pe urma noastră și s-a extins în lume odată cu noi sau poate apropierea de noi a făcut ca efectivele ei să scadă continuu? Probabil nu vom ști niciodată, dar știm care sunt tendințele actuale.

Potrivit EBCC (2018), populația europeană a suferit un declin moderat între 1980 și 2015. BirdLife International (2015) a estimat că populația europeană va scădea cu aproape 25% în trei generații (11,7 ani). Prin urmare, în general, populația globală este apreciată ca fiind în declin. (sursa IUCN).

Clasificată ca având ”Risc scăzut” de către IUCN, aflată în declin pe termen lung la nivel global, în Europa, tendința pe termen scurt (10 ani), arată o stabilizare.

„Tendința populațională a rândunicii în Europa (bazată pe datele programului Pan European Common Bird Monitoring, coordonat de European Bird Census Council).”

În România, din datele colectate în cadrul programului de Monitorizare a Păsărilor Comune, observăm că specia se află de asemenea în declin. Acest lucru, la fel ca în alte țări din Europa, se întâmplă din cauza intensificării agriculturii și utilizării pe scară mai largă a insecticidelor.

Tendința populațională a rândunicii în România (bazată pe datele programului Monitorizarea Păsărilor Comune)

Situația speciei și probleme de conservare

Amenințări

Dispariția pajiștilor și înlocuirea lor cu monoculturi intense, abandonul caselor rurale și modernizarea creșterii bovinelor, cu modificări structurale ale clădirilor, a schimbat acum irevocabil habitatul rândunicii noastre. La aceasta trebuie să adăugăm schimbările climatice în curs, care fac și mai dificilă adaptarea acestei păsări la noile condiții. Multe sunt variabilele care contribuie sau împiedică dezvoltarea acestei specii.

S-a sperat că dilatarea anotimpului călduros din emisfera nordică ar putea oferi mai mult timp dezvoltării puilor, dar, în schimb, s-a constatat că verile mai calde limitează cantitatea de insecte disponibile pentru hrănirea lor. De asemenea, aceleași dificultăți se regăsesc și în zonele de iernare, zone vitale pentru supraviețuirea lor. Specia nu este considerată pe cale de dispariție, dar este ținută constant și atent sub control pentru că prezența ei pe lângă noi nu trebuie privită ca fiind garantată, ci mai degrabă trebuie privită cu recunoștință și respect.

Relația cu oamenii

Rândunica este una dintre cele mai cunoscute și emblematice specii de pasăre din istoria omenirii. O întâlnim în povești, proverbe, mituri și legende încă din antichitate. În tradiția multor țări este pasărea simbol a sosirii primăverii și a noilor începuturi.

Ei bine, dacă trăiai în Boemia, erai fată nemăritată și vedeai o singură rândunică, aveai șanse mari să te măriți, iar de vedeai două, ghinion, rămâneai celibatară. În Scoția era semn bun dacă vedeai o rândunică prima oară în acea primăvară, dar doar dacă erai așezat. În alte părți din marea Britanie obiceiurile vremurilor spuneau că trebuie să sari în sus atunci când vezi prima rândunică din acel an. Tot britanicii credeau cu tărie că rândunelele trebuie să vină în ținuturile lor înainte de vinerea mare, asta pentru că, se credea, rândunica l-ar fi ajutat pe Isus să-și dea jos de pe cap cununa cu spini purtată în ziua crucificării și de la sângele lui a rămas pasărea pătată pe frunte și pe gușă cu acea culoare ruginie.

Motiv de bucurie pentru unii, de îngrijorare și de anxietate pentru alții. Prin Caucaz populația se temea că păsările migratoare aduc cu ele și boli, iar pentru a te feri trebuia să bei un pahar cu vin sau o măsură de rachiu, probabil o scuză nevinovată pentru puțină dispoziție bahică. 🙂 Anglo-saxonii credeau că găinile nu mai fac ouă, iar vacile nu mai dau lapte dacă distrugi un cuib de rândunică. Rușii erau de părere că rândunica este forma în care se întorc pe Pământ sufletele copiilor dispăruți înainte de vreme, iar cântecul păsărilor este în fapt reprezentarea jovialității celor mici.

Indiferent de credințele care o înconjoară, rândunica este probabil cea mai populară pasăre din lume, iar în imaginația populară este fără dubiu reprezentarea regenerării anuale, a trezirii naturii, dar mai ales este reprezentarea iubirii unei ființe față de propriul cămin.

Dacă ți-a plăcut, distribuie
Produsele comandate de luni până vineri vor fi livrate în prima zi a săptămânii următoare. Pentru comenzile primite sâmbăta și duminica, expedierea produselor o vom face la 8 zile de la înregistrare.
+