ȘTIRI PROIECT Spring Alive
Spring Alive, final de sezon în România
29 iulie 2020
Sezonul Spring Alive în zona Eurasiatică a luat sfârșit în acest an, însă vom continua observarea speciilor migratoare în ediția de anul viitor. An de an, din martie și până la sfârșitul lunii iunie, adulții împreună cu copiii, de acasă sau de la școală, urmăresc migrația celor 6 specii: barza albă, rândunica, prigoria, cucul, drepneaua neagră și lăstunul de mal. Fiind un proiect ce se desfășoară la nivel internațional, acesta se împarte în 2 sezoane și se derulează în zonele în care aceste specii migratoare se găsesc.
Astfel, din luna septembrie urmează să înceapă sezonul Spring Alive pe continentul African, acolo unde vor migra aceste specii de păsări. În 2020, grupul speciilor migratoare din proiect s-a îmbogățit cu încă o specie: prundărașul gulerat mare. Această mică pasăre a fost introdusă pentru a scoate în evidență mai bine tipurile de specii observate de participanții de pe continentul African.
Spring Alive este un proiect educațional organizat în parteneriat cu BirdLife International, menit să stârnească interesul copiilor din Europa, Asia și Africa față de minunile naturii și migrația păsărilor. Chiar și într-un an atipic ca acesta, când am fost nevoiți să stăm mai mult în casă, coordonatorii Spring Alive, profesorii și părinții s-au adaptat situației și au continuat să ofere și să asigure activități educaționale despre natură care au putut fi realizate și online.
Scopul proiectului este de a încuraja copii să se implice în observarea naturii și a păsărilor migratoare, respectiv să înregistreze aceste observații pe platforma Spring Alive, contribuind astfel la colectarea datelor și informațiilor despre speciile migratoare din proiect. De exemplu, prin observațiile înregistrate pe platforma Spring Alive de către publicul larg ne putem da seama ce specii își încep migrația mai devreme sau mai târziu și când anume ajung în zonele de cuibărit. Aceste informații sunt de ajutor specialiștiilor care se ocupă cu protecția păsărilor.
În acest an, în România, au fost înregistrate pe platforma Spring Alive 197 de berze albe, 53 de rândunici, 8 drepnele negre, 19 cuci, 8 prigorii și 8 lăstuni de mal, în total 293 de observații. Cele mai multe s-au înregistrat în județele: Bacău, Prahova și Harghita.
Pe lângă introducerea observațiilor pe platformă, Societatea Ornitologică Română a pus la dispoziție diverse materiale pentru copii: puzzle-uri, planșe de colorat și de desenat, hărți interactive despre migrația păsărilor din proiect. SOR a organizat și un concurs de desene care s-a adresat participanților de toate vârstele. Astfel, am avut participanți de la 3 ani până la 58 de ani și am primit peste 600 de desene.
Tema principală a Spring Alive din acest an a fost despre „Cum să fii un bun birdwatcher”. Pe măsură ce păsările au migrat din zonele de iernare africane spre locurile lor de cuibărire din Europa, copiii au avut ocazia să le urmărească de-a lungul călătoriei. Cu ocazia tematicii din acest an s-a creat un cod de bune practici pentru toți cei care doresc să observe păsările în habitatul lor natural:
- Îmbrăcămintea este foarte importantă! Poartă haine închise la culoare sau de camuflaj. Ai grijă ca hainele pe care le alegi să te apere de frig, ploaie și soare.
- Pregătește-ți bagajul de birdwatcher. Este important să iei cu tine un ghid de identificare a păsărilor, un carnețel pe care să notezi păsările văzute, apă, o gustare și un binoclu (dacă ai toate aceste materiale).
- Nu deranja păsările! Apropie-te fără să faci zgomot, vorbește încet și păstrează o distanță corespunzătoare – mai ales de cuiburi.
- Respectă regulile din zona în care te afli. Închide porțile după tine, nu părăsi cărarea, nu lăsa nimic în urma ta , nu intra pe proprietăți private.
- Bucură-te de natură și de păsări! Fă-ți noi prieteni birdwatchers, povestește amicilor despre pasiunea ta și încurajează-i să vină cu tine la observat păsări.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.