Share

Susțin SOR încă din 1990

Pentru „Păsări, oameni și natură. Din 1990.” este sloganul SOR, care se regăsește și pe cardul de membru. Și probabil nu o dată ați citit sau auzit că SOR este primul ONG de mediu înființat în România postcomunistă, informație care, luată de una singură, poate părea ușor laudativă.

Dacă însă ne gândim că în februarie 1990, la doar câteva săptămâni de la schimbarea dramatică de regim politic din țara noastră, un grup destul de divers de oameni (biologi, profesori, muzeografi, medici veterinari, farmaciști, elevi, studenți) a avut ca primă dorință oficializarea pasiunii lor pentru păsări, putem spune că e un lucru aparte.

Acum poate părea simplu să decizi împreună cu 25 de prieteni să pui bazele legale ale unui grup organizat. Dar încercați să vă imaginați făcând acest lucru fără telefon mobil și agenda aferentă, fără internet și cont Facebook, fără să te fi întâlnit personal cu toți acești confrați întru păsărit, răspândiți prin toată țara, și asta în mai puțin de două luni!

Înțelegeți acum de ce ne place să ne lăudăm cu începuturile SOR, chiar dacă nu am fost de față când s-a născut? La mijloc sunt o mare pasiune și un sentiment de apartenență la o frumoasă cauză comună, studiul și protecția păsărilor, care ni s-au transmis și nouă, celor mai nou veniți, fie membri, fie angajați.

Dar pentru câțiva dintre pionierii de atunci, pasiunea e tot acolo și după aproape trei decenii. De aceea am încercat să aflăm ce anume i-a atras în SOR și nu i-a mai lăsat să plece, pe membrii care dețin cele mai vechi 5 numere de legitimație, încă active.  

Dan Traian Ionescu (nr. 72) era încă dinainte de 1989 un tânăr interesat de ornitologie, mai ales de inelarea de păsări, citise cărți și articole despre subiectul acesta, fiind în mod deosebit impresionat de colecția oologică a domnului Kalabér László de la Reghin. Timid fiind, și-a rugat părinții (responsabili de transmiterea pasiunii pentru natură) să îl pună în contact cu ornitologii consacrați ai momentului, lucru care s-a întâmplat în stilul acelor vremuri: prin intermediul scrisorilor.

Astfel a făcut cunoștință indirect cu Mircea Gogu-Bogdan care conducea atunci Centrala Ornitologică Română. În cazul lui Dan, scânteia care a aprins pasiunea a fost simpozionul organizat de ornitologi în noiembrie 1989 la București. 

„Întâmplarea a făcut ca mama mea în autobuz, să audă o conversație între doi domni, despre acest simpozion. A intrat în vorbă cu ei și le-a povestit despre mine. Au fost surprinși, și a rămas să ne întâlnim la simpozion. Unul dintre ei, era regretatul academician Dan Munteanu. Așa am reușit să cunosc personal primii ornitologi, iar nu la mult timp după Revoluție am aflat despre înființarea Societății Ornitologice Române, în care m-am înscris, fiind membru până în ziua de azi.”.

A participat la prima tabără ornitologică de la Histria, din 1990, și își aduce aminte cu drag o întâmplare, aparent emblematică pentru întâlnirile ornitologilor: sunt invitați de către domnul Peter Weber să vadă un cresteț cenușiu (Porzana parva), specie dificil de observat, lumea se înghesuie curioasă și nerăbdătoare în jurul săculețului care conține specimenul, săculețul se deschide și din el apare, în toată splendoarea lui un mare… șarpe de casă! „Unii s-au bucurat, alții s-au mirat, iar unii au… țipat.”

Pentru tânăra studentă de atunci Carmen Gache (nr. 92), momentul decisiv a fost participarea la tabăra ornitologică de la Histria, din septembrie 1990. Acolo, în vecinătatea străvechii cetăți grecești, a fost cucerită iremediabil de atmosfera creată de ornitologi, de glumele și discuțiile lor serioase, mai ales la „raportul zilei” moderat de către organizatorul taberei, Peter Weber, dar și de către Dan Munteanu și Szabó József. „Am știut atunci că indiferent unde și spre ce mă va duce viața, voi căuta cu privirea păsările din jurul meu.”

A semnat formularul de adeziune oferit de Mitruly Anikó o lună mai târziu, la Reghin, la simpozionul organizat de Kalabér László. Fidelitatea față de SOR se datorează în special acestor oameni și atmosferei create de ei. Coordonatoarea Sucursalei SOR Iași a transmis, la rândul ei, pasiunea pentru păsări mai multor generații de studenți.

Domnului Gabriel Bănică (nr. 88) i-au plăcut natura și păsările dintotdeauna. Astfel că, în momentul în care îl vede, în august 1990, pe domnul Peter Weber la emisiunea în limba germană de la TVR, anunțând că în toamnă va avea loc, la Reghin, primul simpozion al proaspetei înființate Societăți Ornitologice Române, nu stă mult pe gânduri.

Se prezintă în Ardeal, devine membru SOR, și de atunci, aproape continuu, a susținut activitatea organizației. Primii lui dascăli în ale ornitologiei au fost domnii Peter Weber, Dan Munteanu și Szabó József. Au urmat studii universitare, cercetări, participări la congrese și simpozioane, expediții în Dobrogea, iarna, după gâște și rațe. „Rămân multe de povestit…” adaugă membrul SOR din Constanța, iar noi promitem să aflăm cât mai multe povești cu prima ocazie. 

Domnul Fazekas Lorand (nr. 35) a terminat Facultatea de Geografie și Geologie a UBB cu diplomă de geolog, dar repartiția în regiunea de șes situată de-a lungul râului Tur l-a transformat încet, dar sigur, într-un pasionat iubitor al păsărilor. A predat geografie și biologie, în clasă dar și pe teren, adunând cu ajutorul elevilor material didactic și făcând scufundări în râul Tur.

În 1987 participă la „Simpozionul Ornitologic din Reghin – Ediția I” organizat de către Kalabér László, unde colecția de păsări împăiate prezentată de domnul Kohl István îi decide soarta: se va dedica definitiv ornitologiei. În 1990 citește în ziarele vremii știrea despre înființarea Societății Ornitologice Române, al cărei membru devine în același an. 

Participă la o serie de proiecte de colectare de date, scrie timp de 15 ani „Pagina Verde” într-un ziar din Satu Mare. În noiembrie 1996, în cadrul unui proiect coordonat de Peter Weber și Dan Munteanu, se montează în zona județului Satu Mare primul din cele 40 de suporturi pentru cuiburi de barză, de către RENEL, o premieră pentru România. Iar din anul 2003 este coordonatorul Sucursalei SOR Satu Mare, implicată activ în educație și protecția păsărilor.  

Fluturarul de atunci Ioan Coroiu (nr. 46) a fost cooptat de către colegii săi de la Facultatea de Biologie a UBB, de pe strada Clinicilor, unde se desfășura o amplă campanie de strângere de semnături pentru înființarea SOR. Campania a avut succes și a fost urmată în februarie 1990 de obligatoriul anunț de constituire din ziarele vremii, apoi de ședința de constituire din august de la Mediaș.

Acesta a fost momentul când mulți dintre cei implicați în noua „mișcare” ornitologică s-au cunoscut personal! A fost ales consiliul executiv al SOR, avându-i pe domnii Dan Munteanu ca președinte, Szabó József vicepreședinte și Peter Weber secretar (cum spuneam acum ceva timp, o Românie în miniatură). 

Amintirile domnului Ioan Coroiu sunt cam neclare, spune dânsul, dând vina pe trecerea timpului. Dar pe măsură ce ne destăinuie una alta despre începuturi, ne dăm seama de ce par încețoșate: după diferitele cuvântări, prezentări și alegeri, gazda evenimentului, domnul Peter Weber, și-a poftit invitații în pivnița proprie, spre a consolida proaspăta alianță. Mai apoi, la Cluj, fluturarul a devenit ornitolog, la cererea studenților, fascinați de cursul de ornitologie – un opțional pe care l-a pornit ca obligație din fișa postului, dar care încă se află printre preferințele studenților, după aproape 30 de ani. 

În mai toate poveștile membrilor cu vechime se regăsesc aceleași locuri și revin aceleași nume. Peter Weber, Dan Munteanu, Szabó József sunt oameni care au reușit să inspire și să formeze generații de ornitologi și iubitori ai păsărilor. De atât pare să fie nevoie, omul potrivit la locul potrivit. Nu prea e un lucru ușor de realizat în România zilelor noastre, dar aici, la SOR, avem rezerve de astfel de oameni, deci avem speranțe. Dar despre acestea vom scrie în episodul următor!

La final, mulțumirile noastre către cei care au scormonit în arhive și după imagini care să ne ajute la ilustrat materialul – Carmen Gache, Daniel Petrescu și Szabó József

Dacă ți-a plăcut, distribuie