Știri
Window Birdwatch la trei săptămâni de la debut
28 aprilie 2020
Pe 1 aprilie, de Ziua Păsărilor începeam împreună cu voi „Window Birdwatch”, o campanie de monitorizare a păsărilor comune, adaptată la condițiile impuse de izolarea la domiciliu. Din cele aproape 500 de formulare primite începe să prindă contur harta unei primăverii ornitologice așa cum nu a mai fost înregistrată până acum. Observațiile zilnice ajung la noi din toată țara și împreună captăm prin această monitorizare nu numai date privind populațiile speciilor sedentare, ci și fenomenul atât de fascinant al migrației de primăvară.
Campania se desfășoară în perioada 01 aprilie – 30 mai și datele sunt colectate prin intermediul formularului online, care poate fi accesat de pe site-ul nostru. Formularul conține o listă de 35 de specii de păsări ce pot fi văzute în această perioadă de la fereastră sau din grădina proprie. Speciile sunt ilustrate cu desene realizate de Zsoldos Márton, în care sunt surprinse realist atât detalii legate de penaj, cât și posturi specifice pentru speciile respective. Astfel, chiar și cei aflați la începutul activității lor de ornitologi amatori au posibilitatea să identifice corect speciile văzute, iar acuratețea datelor primite de noi este destul de mare.
Dani Drăgan, colegul nostru biolog care coordonează proiectul Atlasul păsărilor din București, ne declara la începutul acestui proiect că „monitorizarea păsărilor prin campania „Window Birdwatch” este un exercițiu de recunoaștere și învățare a speciilor. Activitatea îi face pe oameni să fie constienți de speciile din jurul lor și să le monitorizeze periodic, acestea reprezentând un indicator biologic al sănătății mediului în care trăim. Mai mult, datele ne ajută la evaluarea perioadei de migrație pentru anumite specii, precum și la evaluarea distribuției speciilor la nivel național.”
În primele trei săptămâni de Window Birdwatch au fost observate și raportate peste 30.000 de păsări din cele 35 de specii comune:
Dacă primele trei locuri din top Window Birdwatch sunt ocupate de specii sedentare arhicunoscute – porumbelul domestic (6134 de exemplare), vrabia de casă (5232 de exemplare) și cioara de semănătură (2984), pe locul patru se situează graurul (Sturnus vulgaris), specie a cărei migrație este influențată de starea vremii. Atunci când iarna este blândă și scurtă (așa cum a fost această iarnă), graurii se întorc deja în februarie și încep pregătirile pentru cuibărit. Monitorizarea graurilor poate fi o activitate foarte incintată. Imitatori neîntrecuți, oferă adevărate „spectacole muzicale”. O ureche antrenată poate să distingă în trilurile unui graur cântecele și chemările multor specii, dar mai ales pe cele ale grangurilor, pentru care graurii se pare că au o slăbiciune. Rândunica, specia anului 2020, este și ea prezentă în Top 10, cu 1280 de exemplare observate, luna aprilie fiind perioada din an când revine să cuibărească în satele și orașele noastre.
Tot în Top 10 sunt prezente două specii acvatice care s-au adaptat admirabil traiului la oraș: pescărușul cu picioare galbene (Larus michahellis) și rața mare (Anas platyrhynchos). Dacă primul deja cuibărește în cartierele de blocuri, deși în urmă cu zeci de ani era văzut doar pe litoral și pe unele lacuri mari, rața mare a ocupat primul loc ca număr de exemplare în 2019 și 2020 la numărătoarea de iarnă a păsărilor acvatice (Midwinter Count) și a devenit o prezență obișnuită în parcurile unde există luciu de apă. Perioada de restricționare a circulației și închiderea parcurilor se pare că le-a făcut pe rațe mult mai curajoase, fiind zărite cum se plimbau agale pe aleile parcurilor la mare distanță de malul apei, ba chiar și pe spațiile verzi din orașe.
Dar observațiile primite nu se limitează doar la cele 35 de specii. Prin intermediul formularului online se poate raporta orice specie zărită din cadrul ferestrei sau văzută la o plimbare în grădină. Pe lista actuală figurează 55 de alte specii. Ar fi fost un pic mai lungă, dar am lăsat deoparte găinile și rațele leșești din ogradă, papagalii, pinguinii, tucanii, păunii, struții și … liliecii. Migrația de primăvară este în toi și formulare abundă de semnalări ale sosirii berzelor, privighetorilor, cucilor, silviilor, pitulicilor. Deloc surprinzător pentru biologi, multe dintre speciile raportate sunt paseriforme (cănăraș, cânepar, mugurar, codobaturi albe, pițigoi, sturzi), deoarece ele împart cel mai adesea cu noi spațiile verzi din jurul locuințelor noastre. Lista mai include și specii specifice zonelor umede, dar și răpitoare surprinse pe cerul ferestrei – ereți de stuf, șorecari comuni, ulii păsărari și ulii porumbari.
Voluntarii noștri au reușit să surprindă în fotografii o parte din speciile observate în această perioadă. Pentru că imaginile sunt foarte utile atunci când ai nevoie de ajutor la identificarea unei înaripate, le-am reunit într-un album care poate fi studiat și admirat pe pagina nostră de Facebook.
Constrânși să mai rămânem o vreme în case, monitorizarea zilnică a păsărilor derulată în campania „Window Birdwatch” este o conectare la verdele naturii și viața sălbatică. Avem acum ocazia să vedem cum sub ochii noștri se derulează una din cele mai importante, dar și dificile perioade din an pentru păsări, perioada reproducerii. Cele mai multe specii sunt în penaj nupțial, masculii se întrec în cântece pentru atragerea partenerelor, au loc lupte pentru ocuparea teritoriului și alegerea celui mai bun loc de cuibărit. Perechile sunt ocupate cu construcția cuibului, cu împerecherea, cu creșterea puilor și asistăm practic la apariția unei noi generații de păsări. Și mai este ceva – este oportunitatea de a contribui cu observațiile noastre la un proiect citizen-science de monitorizare a speciilor comune de la noi din țară.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Începe al doilea an al Recensământului Internațional al berzelor albe
Societatea Ornitologică Română (SOR), în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, anunță lansarea celei de-a doua etape a Recensământului Internațional al berzelor albe în România, în perioada 10 iunie – 15 iulie.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Pasărea Anului 2026
Deschidem sezonul Atelierelor de Hrănitori 2025
Octombrie a fost cu adevărat spectaculos, o lună care ne-a depășit așteptările!
BIG DAY 2025: o zi mare pentru pasionații de birdwatching
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
În 27 februarie e sărbătorită Ziua mondială a organizațiilor non-guvernamentale
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib tip A 2025
Cuib cojoaică 






