Delta Dunării
Probabil una dintre cele mai auzite expresii despre Delta Dunării este catalogarea ei ca fiind „pământul cel mai tânăr al țării”. Afirmația e corectă, doar că pământul e mai puțin aici, apa, stuful și nisipul fac legea în Rezervația Biosferei Delta Dunării. Iar aceste elemente dictează practic totul, de la speciile și peisajele întâlnite, la ocupațiile de bază ale locuitorilor și chiar compoziția etnică a locului.
Pentru mai bine de 7.200 de specii Rezervația Biosferei Delta Dunării este acasă. În cele 30 de tipuri de ecosisteme găsim aproape 3.000 de specii de plante, 3.700 de specii de nevertebrate, 135 de specii de pești, 22 de specii de amfibieni și reptile, 51 de specii de mamifere și 365 de specii de păsări sălbatice, ultimele fiind, probabil, cei mai cunoscuți ambasadori ai acestei rezervații unice în Europa. Dintre speciile de înaripate care se întâlnesc în deltă, unele sunt considerate monumente ale naturii, altele au aici populații importante la nivel internațional, iar una dintre acestea, cu siguranță cea mai cunoscută publicului, este pelicanul comun, sursa de inspirație a proiectului nostru.
Dar Delta Dunării (și Dobrogea din care face parte) nu este doar despre natură. Este și despre oameni. Ce pierde în densitate, undeva la 5 locuitori/kilometru pătrat, câștigă la diversitate. În țara brațelor și a canalelor tăiate în stuf de Dunărea albastră au conviețuit de-a lungul timpului români, lipoveni, ucraineni, greci și alte nații, ajunse aici fie pentru că au găsit loc și înțelegere, fie „aduse” de apele Dunării și de posibilitățile de comerț pe care marele fluviu le-a oferit dintotdeauna. Și poate nici un loc nu reflectă mai bine această diversitate decât cimitirul din Sulina, cândva oraș-port important, unde putem admira alăturate pietre de mormânt aparținând înalților funcționari vamali europeni, prințeselor grecoaice sau marinarilor de diferite confesiuni și etnii.
Oamenii Deltei au fost puternic influențați de locul în care au trăit, pescuitul și transportul fluvial și maritim fiind principalele ocupații în această parte a țării. Au depins de natură și de elementele ei, cu atât mai mult cu cât au fost mai izolați decât majoritatea dintre noi. Pescuitul a fost principala sursă de hrană, stuful un important material de construcție, iar Dunărea principala arteră de deplasare. Iar în timp aceste realități s-au constituit în atracții turistice care fac din Delta Dunării o locație din ce în ce mai apreciată și mai căutată. Însă presiunea pusă de un număr prea mare de turiști, de exploatarea nesustenabilă a resurselor piscicole, se adaugă poluării apelor, generate de ultimele decenii de agricultură intensivă și de industrie, crescând vulnerabilitatea acestui ecosistem extrem de fragil. Dar Delta Dunării este și merită să rămână un spațiu în care armonia om – natură este încurajată și păstrată.
Astfel, nevoia de avea un mediu prietenos și de a păstra apele curate, atât pentru oameni, cât și pentru viețuitoarele care nu doar aduc hrana pe mesele din Deltă, dar și turiști pe canalele ei, devin o necesitate vitală. Turismul făcut responsabil, atât de către localnici, cât și de către vizitatori, limitarea consumului de plastic și colectarea lui selectivă, sunt doar câteva acțiuni care pot fi făcute de fiecare dintre noi. Pentru că nu putem doar să o numim cu mândrie Delta noastră, dar să nu avem grijă de ea!
Mai multe informații despre problemele menționate mai sus și despre soluții propuse puteți citi în Secțiunea Provocări a proiectului.


Un început promițător pentru Listele complete în 2026
Cum își aștern cuibul Păsările Anului
Recensământul Internațional al Păsărilor de Apă, MidWinter 2026
Ești economist? Hai alături de noi!
Prinde în culori trilurile orașului: concurs de desen „Mierla și prietenii săi”
Însoțitul păsărilor
Strategii prin care păsările înfruntă iarna
Revelion modern, cu spectacole de lumini și drone în locul artificiilor
Calendar de Advent SOR
Cicoarea
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Insignă rotundă Ziua Păsărilor
Insignă rotundă emblema SOR
Insignă rotundă pițigoi sur
Insignă rotundă pițigoi de stuf
Insignă rotundă pițigoi de brădet
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib tip C 2025
Cuib cojoaică