Share

PETlican

Probabil una dintre cele mai auzite expresii despre Delta Dunării este catalogarea ei ca fiind „pământul cel mai tânăr al țării”. Afirmația e corectă, doar că pământul e mai puțin aici, apa, stuful și nisipul fac legea în Rezervația Biosferei Delta Dunării. Iar aceste elemente dictează practic totul, de la speciile și peisajele întâlnite, la ocupațiile de bază ale locuitorilor și chiar compoziția etnică a locului.

Sacalin-Zătoane © Sebastian Bugariu

Pentru mai bine de 7.200 de specii Rezervația Biosferei Delta Dunării este acasă. În cele 30 de tipuri de ecosisteme găsim aproape 3.000 de specii de plante, 3.700 de specii de nevertebrate, 135 de specii de pești, 22 de specii de amfibieni și reptile, 51 de specii de mamifere și 365 de specii de păsări sălbatice, ultimele fiind, probabil, cei mai cunoscuți ambasadori ai acestei rezervații unice în Europa. Dintre speciile de înaripate care se întâlnesc în deltă, unele sunt considerate monumente ale naturii, altele au aici populații importante la nivel internațional, iar una dintre acestea, cu siguranță cea mai cunoscută publicului, este pelicanul comun, sursa de inspirație a proiectului nostru.

Dar Delta Dunării (și Dobrogea din care face parte) nu este doar despre natură. Este și despre oameni. Ce pierde în densitate, undeva la 5 locuitori/kilometru pătrat, câștigă la diversitate. În țara brațelor și a canalelor tăiate în stuf de Dunărea albastră au conviețuit de-a lungul timpului români, lipoveni, ucraineni, greci și alte nații, ajunse aici fie pentru că au găsit loc și înțelegere, fie „aduse” de apele Dunării și de posibilitățile de comerț pe care marele fluviu le-a oferit dintotdeauna. Și poate nici un loc nu reflectă mai bine această diversitate decât cimitirul din Sulina, cândva oraș-port important, unde putem admira alăturate pietre de mormânt aparținând înalților funcționari vamali europeni, prințeselor grecoaice sau marinarilor de diferite confesiuni și etnii.

Pelican comun © Daniel Petrescu

Oamenii Deltei au fost puternic influențați de locul în care au trăit, pescuitul și transportul fluvial și maritim fiind principalele ocupații în această parte a țării. Au depins de natură și de elementele ei, cu atât mai mult cu cât au fost mai izolați decât majoritatea dintre noi. Pescuitul a fost principala sursă de hrană, stuful un important material de construcție, iar Dunărea principala arteră de deplasare. Iar în timp aceste realități s-au constituit în atracții turistice care fac din Delta Dunării o locație din ce în ce mai apreciată și mai căutată. Însă presiunea pusă de un număr prea mare de turiști, de exploatarea nesustenabilă a resurselor piscicole, se adaugă poluării apelor, generate de ultimele decenii de agricultură intensivă și de industrie, crescând vulnerabilitatea acestui ecosistem extrem de fragil. Dar Delta Dunării este și merită să rămână un spațiu în care armonia om – natură este încurajată și păstrată.

Astfel, nevoia de avea un mediu prietenos și de a păstra apele curate, atât pentru oameni, cât și pentru viețuitoarele care nu doar aduc hrana pe mesele din Deltă, dar și turiști pe canalele ei, devin o necesitate vitală. Turismul făcut responsabil, atât de către localnici, cât și de către vizitatori, limitarea consumului de plastic și colectarea lui selectivă, sunt doar câteva acțiuni care pot fi făcute de fiecare dintre noi. Pentru că nu putem doar să o numim cu mândrie Delta noastră, dar să nu avem grijă de ea!

Mai multe informații despre problemele menționate mai sus și despre soluții propuse puteți citi în Secțiunea Provocări a proiectului.