Share

Știri

Diana, birdwatcher în adolescență, azi studentă la Biologie

3 decembrie 2022

Pe Diana Tudor am cunoscut-o când avea 14 ani, când a venit cu tatăl ei la prima ediție a Maratonului Ornitologic. De atunci am revăzut-o cu aceeași ocazie în fiecare an, iar în 2021 când s-a hotărât să devină membră SOR.

Tot atunci, a decis și ce facultate va urma, iar acum este studentă în anul I la Facultatea de Biologie din București. Am invitat-o să ne povestească de unde a apărut pasiunea ei pentru păsări, cum i-a modelat planurile și cum a influențat-o descoperirea comunității de birdwatcheri din București – SORB. 

Livia Győngyőși: Când ai început să observi păsările?

Diana Tudor: Totul a început cu o excursie în Deltă, în 2018. Acolo am avut noroc de un ghid bun, care știa multe specii de păsări. Ne-a arătat stârci de noapte și pescărași albaștri, care la momentul acela erau cu totul noi pentru mine; cel puțin pescărașul albastru doar visam să-l văd.

Atunci am descoperit și un ghid ilustrat cu specii de păsări din Delta Dunării. Nu știam că pot fi atât de multe feluri de rațe, de stârci și mă întrebam dacă eu o să le văd vreodată pe toate. Și acum, dacă stau să mă gândesc, chiar le-am văzut aproape pe toate.

LG: Câți ani aveai?

DT: 14 ani. Ghidul nostru de la pensiune știa să identifice foarte multe păsări și era un observator foarte bun. Fără el, probabil că nu mi-aș fi descoperit această pasiune.

LG: Cum ai continuat?

DT:  Pur și simplu s-a aprins o scânteie. Îmi amintesc ce bucuroasă am fost când am văzut prima dată pițigoi albastru în Parcul Tineretului.

Pare foarte banal acum, dar la momentul acela mi-a plăcut, a venit și foarte aproape de mine. Am văzut și pițigoii mari, cintezele, după aceea am mai observat și chirele de baltă. Pe măsură ce trecea timpul, am rămas șocată de abundența de specii din Parcul Tineretului.

În 2019 deja devenise destul de puternică pasiunea aceasta; atunci am fost pentru prima dată la mare ca să văd păsări, la Tuzla și la Eforie. Apoi am mai fost în vacanțe în Deltă, am mers și la munte și așa lista cu specii a crescut treptat.

LG: Ce ți-a adus nou pasiunea asta?

DT: M-a ajutat să-mi creez un drum în viață, să găsesc un scop al meu. La un moment dat, prin clasa a X-a, mi-am dat seama că e interesantă partea asta cu păsări. M-am întrebat: dacă aș putea să lucrez în domeniul acesta sau să fac ceva legat de păsări?

Mi-a dat și încredere în mine, pentru că m-a făcut să mă simt foarte bună la ceva. Și apoi mi-a dezvoltat spiritul de observație, am devenit mai atentă la sunete, de exemplu. Chiar și logica, pentru că am început să asociez caracterele cu genul, specia, sunetele.

LG:  Care a fost cel mai mare efort sau sacrificiu pe care l-ai făcut ca să vezi păsări?

DT: Când m-am dus să observ gâște în Dobrogea, în iarna aceasta. Eram un pic răcită, m-am înfofolit, am stat în vânt… Dar cel mai mare efort pe care l-am făcut a fost acum doi ani, la Maratonul din 2020. M-am trezit la 4 jumătate dimineața și la 5 și jumătate eram deja pe drum. Am ajuns la Balta Albă la ora 9. De acolo m-am dus până la Năvodari și apoi la Balta Mangalia. Nu știu câți kilometri am făcut în ziua aia, dar sigur am depășit 600.

LG:  La fel de obositor ți s-a părut și la Maratonul de anul ăsta?

DT: Nu am mai obosit așa tare, cred că am mai căpătat și ceva experiență, am ieșit pe teren mai mult. În septembrie, timp de două săptămâni, am ieșit aproape în fiecare zi prin parcurile din București. Atunci migrația era în toi, iar eu speram să observ specii mai interesante, dar era și pentru exercițiu, să mă mai obișnuiesc cu speciile comune.

LG:  Câte ore petreci săptămânal, în medie, la birdwatching?

DT: De când am început facultatea, n-am mai reușit să ies așa des. Dar înainte, cam 15-17 ore pe săptămână (a se înțelege o săptămână bună, în migrație J).

Acum ies doar în weekenduri. Ultima ieșire a fost cu câțiva membri din SORB, la gaia roșie (pe care n-am văzut-o, din păcate :))) ).

LG:  Pe lângă experiența de teren, ce te-a ajutat să înveți păsări?

DT: Dacă ieși des pe teren, implicit le asculți, le vezi și te uiți în determinator; treptat, lucrurile încep să se lege. Am intrat și în diverse grupuri pe rețelele de socializare, unde am primit explicații de la specialiști. M-au ajutat destul de mult, așa am reușit să deosebesc specii destul de asemănătoare. După ce am devenit membră SOR, m-am întâlnit și cu păsărari mai avansați care m-au ajutat, am fost la Agigea și am văzut și acolo cum se identifică, la inelare.

În mare parte am fost autodidactă, am învățat destul de mult din Collins, am mai ascultat sunete de pe site-ul xeno-canto.

După ce am primit Collinsul, recunosc că la început am zis „Cred că o să mă las de păsări!“. Mă uitam la paginile acelea cu specii care arătau la fel pentru mine, mai ales la cele cu limicole, pescăruși și lăcari. Am zis: „Aoleu, atâtea feluri de lăcari care arată toți aproape la fel?!“.

Dar pe măsură ce am tot ieșit, mi-am dat seama că eu mă uitam la toată pasărea în ansamblu, când de fapt trebuie să te uiți la anumite părți: la proiecția primarelor, la lorum, la culoarea picioarelor etc. Deci există un ansamblu de caractere esențiale la care trebuie să te oprești, în funcție de specie și de gen. De exemplu, un lăcar cafeniu seamănă foarte mult cu un lăcar de stuf, dar îi diferențiezi cel mai ușor după proiecția primarelor și mai puțin după culoarea spatelui, să zicem.

LG:  Cum ai descoperit comunitatea birdwatcherilor din București, SORB?

DT: Prima oară când am luat contact cu voi a fost în 2019, la Maraton. Și mi s-a părut că sunteți o comunitate foarte, foarte faină, numai că nu știam pe vremea aceea că pot să devin membră SOR. Iar apoi a mai venit și pandemia.

Când am intrat în clasa a XII-a, mi-am dat seama că n-am avut așa mult contact cu lumea păsărarilor și a ornitologiei. Am fost la Maraton în 2021, unde mi s-a sugerat să devin membră SOR, pentru că o să avem ieșiri mai multe.

Așa că am luat decizia să devin membră după Maraton. Prima ieșire am avut-o în noiembrie, la Mogoșoaia. M-am simțit foarte bine cu voi și mi-a plăcut că mi-ați remarcat pasiunea și m-ați susținut după aceea.

LG:  S-a simțit diferența după ce ai început să ieși la păsări cu alți birdwatcheri?

DT: Să știi că s-a simțit. E altceva când mergi cu niște oameni care chiar caută același lucru ca tine și au aceeași pasiune. Așa descoperi mult mai multe specii de păsări.

Am mai ieșit cu birdwatcheri avansați, de la care am primit niște ponturi. Când cineva îți spune cheile de identificare, le reții mai ușor decât atunci când le citești, pentru că determinatorul este foarte bogat în informație (mai ales pentru cineva aflat la început de drum).

LG:  Ai un top 3 de locuri bune de mers la păsări în București?

DT: Pentru mine toate sunt la același nivel. N-o să fie chiar un top, dar o să le enumăr pe cele trei care cred eu că sunt mai interesante. Primul este Lacul Morii, unde aș include și zona Chiajna. Este un loc bun mai ales iarna, când apa îngheață și vin o grămadă de pescăruși și rațe. 

Poți să găsești și specii mai rare, precum pescăruș argintiu (Larus argentatus), pescăruș negricios (Larus fuscus) (cu subspeciile graelsii și intermedius). Acolo au fost văzute și specii foarte rar observate la noi:  pescărușul sur mare (Larus delawarensis), cufundarul mare (Gavia immer) sau pescărușul cu coadă scobită (Xema sabini) acum, în august. Dar pot fi văzute și specii care vin iarna la noi în mod regulat: ferestrașul mic, rața moțată, cufundari polari și mici. În migrație mai pot să apară uligani pescari, dumbrăvence etc. Chiar acum o lună am văzut uliu porumbar, o specie rezidentă, care în București nu se vede așa ușor, ci mai mult pe la periferie.

Pe locul doi este Parcul Natural Vacărești, în care merg mai des, fiind și mai aproape de casă. Sunt specii de lăcari, chirighițe cu obraz alb, chire de baltă, fel și fel de rațe (mică, roșie, lingurar, fluierătoare etc.), ereți de stuf. Este un loc foarte bun de observat specii, mai ales primăvara și toamna, în septembrie-octombrie.

Pe locul trei o să zic Parcul Tineretului, pentru că acolo am mers cel mai des și tot acolo am văzut primele specii comune care m-au fascinat. Este un loc bun de antrenament și acum, în august, am văzut și specii mai interesante: cânepari, fâsă de pădure.

Anul acesta, în februarie, am văzut acolo o pitulice mica siberiană (Phylloscopus tristis), specie foarte asemănătoare cu pitulicea mică (Phylloscopus collybita), considerată până de curând subspecie a acesteia, care apare mai rar la noi în sezonul rece. Mă întorceam de la liceu și am văzut o pitulice într-un arbust. A zburat și a scos un sunet care nu era de collybita. Am ascultat înregistrări pe Xeno-canto, apoi am întrebat și pe grupurile de birdwatcheri. Mi s-a confirmat că este tristis.

Acestea sunt locurile preferate: Lacul Morii, Văcărești, Tineretului. Nu știi niciodată ce găsești, asta e frumusețea. Poți să mergi într-o zi să vezi doar specii comune, dar dintr-odată poate să apară o specie interesantă pentru București sau chiar o raritate.

LG:  Cum vezi turele în care găsești doar specii comune?

DT: Depinde și de starea pe care o am, uneori merg la păsări fără să-mi propun să văd o anumită specie și mă bucur de orice. În ultima vreme, la toate ieșirile am introdus date în Ornitodata. Am luat-o ca exercițiu și, în plus, sunt date valoroase pentru ornitologi. Iar acum mă gândesc și la asta: văd o pasăre, hai să introduc observația în Ornitodata. Și atunci nu mai contează neapărat dacă este rară sau nu. (

LG:  Ce e Ornitodata?

DT: Ornitodata este o bază de date a SOR în care se introduc observații despre păsări: specia, vârsta păsării, sexul, locul. Aplicația poate fi folosită ușor de oricine, o instalezi de pe Google Play sau App Store, ai nevoie de GPS pe teren și apoi, acasă, de internet, ca să trimiți datele. Poți adăuga orice specie pe care o vezi, inclusiv ciorile de semănătură și vrăbiile de casă. Deci chiar dacă ești începător și știi doar câteva specii de păsări, poți să le introduci pe acelea.

Biologii folosesc datele pentru statistici în care evidențiază dinamica populațiilor. Observă dacă a crescut sau a scăzut populația de ciori grive, de exemplu, dacă au apărut specii care cuibăresc pentru prima oară în țară sau există specii care nu mai cuibăresc atât de abundent. Foarte important, când introduci observații în Ornitodata trebuie să te asiguri că ai identificat corect specia.

LG:  Din ce știi acum, ce fel de joburi vei putea obține după ce vei termina Facultatea de Biologie?

DT: Sunt mai multe variante; poți să fii consultant de mediu, administrator de parcuri naționale, cercetător în domeniul academic sau biolog/ecolog în diverse organizații. Mie mi-ar plăcea să fiu biolog de teren, ornitolog. Mi-ar plăcea să fac monitorizare, să lucrez pe teren, dar mi se pare interesantă și inelarea păsărilor, mai ales după ce am fost la Agigea și am luat contact cu acest domeniu. Dar mai am multe de descoperit.

LG:  Care e pasărea ta preferată?

DT: Eram sigură că va fi și această întrebare și este cea mai grea! Îmi plac mult strigiformele, răpitoarele de noapte. Cu ciuful de pădure am o legătură emoțională mai strânsă. Prima ieșire cu sorbiștii a fost la o colonie de ciufi de pădure. Și îmi plac că-s pufoși, au o față simpatică și ochi frumoși. 😀  Altă specie care-mi place mult este acvila de munte. Am văzut-o anul trecut, pentru prima oară, în Apuseni. A fost una dintre observațiile care m-au marcat cel mai tare.  

Mie îmi plac acvilele de munte foarte mult, mi se par foarte frumoase și sunt și o specie mai rară la noi în țară. Apoi mai este fluturașul de stâncă. Masculul cântă foarte frumos și mi-a plăcut coloritul, cu roșul acela de pe aripi. Mi se pare foarte tare cum o pasăre atât de mică poate sta agățată la 90 de grade pe niște stânci verticale. E adevărat că are gheare lungi, cu care stă bine fixată de perete, dar tot mi se pare fascinant că poate face asta.

LG:  De Anul Nou, când o să-ți pui o dorință, ce-o să vrei să vezi?

DT: E greu, o decizie foarte grea. O să merg cu ciocârlia urecheată. Îmi place că are acele două moțuri în cap, este simpatică. 😊

Un interviu de Livia Győngyőși

Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România