Știri
Euro Birdwatch 2015. Hai să vedem migrația
18 septembrie 2015
Zeci de mii de persoane vor sta cu ochii pe cer în zilele de 3 și 4 octombrie, atunci când are loc Euro Birdwatch, acțiune care a devenit deja tradiție în Europa. Societatea Ornitologică Română vă invită să vă alăturați miilor de europeni care urmăresc migrația păsărilor în fiecare an, în primul weekend din luna octombrie.
Anul acesta, evenimentul este coordonat la nivel european de partenerul Birdlife din Olanda, Vogelbescherming.
VEZI AICI LOCATIILE UNDE MERG MEMBRII SOR PE 3 OCTOMBRIE
La nivel național, evenimentul este coordonat de Societatea Ornitologică Română, partenerul BirdLife International din țara noastră. Anul trecut, la acest eveniment au fost observate nu mai puțin de 7,5 milioane de păsări, recordul absolut de observații de la înființarea Euro Birdwatch, în 1993.
Ce se întâmplă?
În fiecare an, pasionații de birdwatching și ornitologii se reunesc sub această umbrelă și fac observații ornitologice – numără păsările pe care le văd în cele două zile de weekend. Partenerii BirdLife din fiecare țară europeană organizează diverse manifestări: târguri, expoziții sau doar simple ieșiri în natură cu copiii sau cu adulții. Se iese pe teren, se observă ce specii sunt în locația respectivă și apoi se completează o fișă de observații, în care se trec speciile văzute și numărul de exemplare. Se poate merge și în altă locație, dacă prima a fost deja acoperită.
Ce puteți face?
Luați-vă prietenii și ieșiți pe teren. Fie în apropierea localității dvs, fie la o locație unde știți că puteți găsi aglomerări de păsări: lacuri, lacuri de acumulare, mlaștini, râuri, păduri etc. Notați fiecare specie pe care o vedeți, fiecare exemplar. Datele pe care le primim de la dvs vor fi centralizate de colegul nostru Valentin Marin, cel care coordonează evenimentul la nivel național. Completați această fișă și trimiteți-o pe adresa de email valentin.marin@sor.ro
ATENȚIE: Fișele de observații trebuie trimise până duminică, 4 octombrie la ora 12.00
Când pregătim statistica pentru a o transmite la nivel european se iau în calcul numărul de locații vizitate, numărul de persoane care au mers acolo, numărul de specii observate, numărul de exemplare din fiecare specie care a fost observată. Dat fiind că migrația este în plină desfășurare, nu este exclus să apară și rarități.
Necesarul pentru o zi de birdwatching:
– binoclu și lunetă pentru a observa speciile de păsări
– hrană și apă
– îmbrăcăminte și încălțăminte de teren
– carnețel și pix pentru a nota observații
– cel puțin un prieten alături de care să vă bucurați de experiență
ATENȚIE: Completați și trimiteți fișa specială Euro Birdwatch 2015, cele completate de mana nu se iau în calcul!
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.