Share

ȘTIRI PROIECT Pasărea Anului

II. Turturica – oaspete de vară și călătoare încercată

5 mai 2021

Dar oare unde vedem turturica? Este o specie prezentă de la Oceanul Atlantic până în stepele Asiei Centrale, ajungând în nord nu mai sus de țările baltice, iar în sud până în nordul Africii. Asta dacă vorbim despre teritoriile de cuibărire.

Pentru cuibărire preferă pădurile deschise de foioase sau de conifere în partea sudică a arealului de distribuție, dar și zăvoaiele sau crângurile cu subarboret și tufe, situate toate, pe cât posibil, în apropierea zonelor agricole și a unor surse de apă. La noi este prezentă pe aproape întreg teritoriul țării, în zonele colinare joase și de câmpie, lipsind din zona montană. Este o specie destul de timidă, care nu permite ușor apropierea și se camuflează cu ușurință în coronamentul arborilor. Poate fi totuși observată pe sol, când se hrănește, sau pe firele de electricitate care străjuiesc drumurile mai puțin circulate.

Harta zonelor în care cuibărește turturica (cu albastru).

La fel ca în cazul tuturor păsărilor migratoare, lipsa resurselor de hrană din timpul iernii determină turturica să părăsească Europa la sfârșit de iulie, august sau început de septembrie și să întreprindă o călătorie lungă, până în sudul Deșertului Sahara. Hrana turturicii este predominant vegetală, bazată pe fructe și semințele ierburilor sălbatice și ale cerealelor. De aceea, timida pasăre poate fi observată adesea pe sol, în timp ce se hrănește. Ocazional consumă și insecte, râme sau melci. Puii sunt hrăniți în primele săptămâni cu lapte de porumbel, o suspensie bogată în proteine și grăsimi, produsă de o porțiune mărită a esofagului păsării, obicei alimentar întâlnit la toate speciile de porumbei și turturele. Ambii părinți secretă această substanță foarte nutritivă, dar producerea ei este foarte solicitantă și limitată cantitativ. Astfel, majoritatea columbidaelor depun o pontă redusă, formată din unul sau două ouă. Acest fapt este contrabalansat în anii cu resurse bogate, când păsările pot depune două sau chiar trei ponte.

Nu știm dacă numărul mic de ouă pe care le clocește determină turturica să își facă un cuib nu prea trainic, dar e clar că pasărea nu investește prea multă energie și nu face risipă de măiestrie în această privință. Construcția este una superficială, alcătuită din câteva crenguțe subțiri, „cimentate” cu frunze și tulpini ierboase, amplasată în arbori sau tufișuri.

Însă pe cât de subțiri sunt calificările turturicii în construirea de cuiburi, pe atât de remarcabile sunt capacitățile de zbor pe care le posedă. Deși cea mai mică membră europeană a familiei, este singura care migrează pe distanțe mari, petrecând iarna în zona Sahelului, în Africa sub-sahariană. Pentru a ajunge acolo parcurge mii de kilometri, zburând în special noaptea, cu viteze care ajung până la 60 de kilometri pe oră. Are de traversat Deșertul Sahara și Marea Mediterană, două regiuni problematice, dar, chiar și în aceste condiții vitrege, poate străbate sute de kilometri într-o singură zi. În funcție de locul de plecare, efectivele europene urmează una din cele trei rute: vestică, prin Peninsula Iberică și Maroc, centrală, prin Italia, Malta, Cipru și Tunisia și estică prin Peninsula Balcanică, Asia Mică și Egipt.

Informațiile despre traseele pe care se deplasează păsările au fost furnizate de către turturelele dotate cu transmițătoare satelitare în diverse proiecte europene, datele fiind încă insuficiente, mai ales pentru efectivele din arealul estic – Rusia, țările din fosta Uniune Sovietică, Asia Centrală.

Rutele de migrație ale turturelelor dotate cu transmițătoare satelitare de către NABU Germania.

După cum menționam mai sus, adaptările extraordinare ale păsărilor la mediul și modul lor de viață nu mai sunt suficiente, astfel și turturica a devenit o specie cu serioase probleme de conservare. Din 2015 a devenit o specie vulnerabilă pe lista roșie a IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii). Această schimbare de statut este cauzată de declinul moderat al speciei înregistrat la nivel european din anii 1980, bazat pe date furnizate de programul Pan European Common Bird Monitoring, coordonat de European Bird Census Council (EBCC). Iar previziunile nu sunt deloc optimiste pentru turturică, BirdLife International estimează că efectivele speciei vor scădea cu 30-49% în următorii 15,9 ani, adică pe parcursul a 3 generații.

Deși spuneam că în ultimele decenii turturica a suferit un declin moderat, lucrurile devin extrem de îngrijorătoare dacă ne mutăm atenția de la tabloul mare, la situația punctuală a păsării în diferite țări europene. În Franța specia a suferit un declin de 48% între 1989 și 2015. În Spania, la nivel național, pentru aceeași perioadă a fost observată scăderea populației cu 23%, dar în anumite regiuni procentul a ajuns până la 70%. Situația cea mai dramatică este în Marea Britanie, unde declinul speciei a depășit pragul de 90%, turturica dispărând din anumite regiuni, iar dacă tendința se păstrează la același nivel e posibil ca turturica să dispară complet ca specie cuibăritoare din Regatul Unit în următorii ani.

În România tendința populațională este deocamdată incertă.

În România tendința populațională a speciei este incertă. Aceasta înseamnă că fluctuațiile valorilor sunt prea mari ca să permită identificarea unei direcții evidente a modificărilor populației speciei, pentru perioada acoperită prin programul „Monitorizarea Păsărilor Comune” (2007 – 2020), care este sursa principală a acestor informații. Însă, dacă luăm în considerare factorii majori care contribuie la declinul speciei în alte țări (prezentați detaliat în ultima parte a articolului), putem prezice cu o anumită certitudine direcția schimbărilor pe termen lung. Una dintre cauzele majore ale declinului speciei este pierderea habitatelor de cuibărire și de hrănire ale speciei, fenomen cauzat de intensificarea agriculturii. Există și problema vânătorii pe culoarele de migrație ale speciei. De îndată ce părăsesc granițele țării, păsările noastre intră într-un scenariu de război, fiind vânate încontinuu din Bulgaria până în cartierele de iernare și înapoi, chiar și în timpul migrației de primăvară.

În consecință, putem spune că incertitudinea viitorului turturicii este mult mai mare decât ne arată tendința calculată din datele programului „Monitorizarea Păsărilor Comune”.

Toate aceste date au tras un semnal de alarmă foarte puternic, care, după cum spuneam la începutul articolului, a reușit să mobilizeze remarcabil comunitatea oamenilor de știință și alte persoane implicate în conservarea naturii și a păsărilor.

A fost un efort considerabil al unui număr impresionant de peste 200 de specialiști din 50 de țări, derulat pe parcursul a 3 ani, care a culminat cu realizarea și publicarea în 2018 a unui plan de acțiune internațional pentru conservarea unei singure specii, turturica, cu perioadă de implementare de 10 ani. Scopul planului este mutarea turturicii într-o categorie favorabilă de conservare, fapt realizabil doar prin oprirea declinului efectivelor populațiilor.

Dar cum s-a ajuns aici și ce se poate face acum, puteți citi în ultima parte a articolului dedicat păsării anului 2021.

Lista surselor bibliografice folosite la realizarea articolului poate fi consultată aici.

Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România