Share

III. Turturica – la un pas de a rămâne doar simbol

Dar cum s-a ajuns aici? Analizând informațiile și datele disponibile, specialiștii au identificat cauzele care au dus la declinul turturicii din ultimele decenii. Fiind o specie migratoare, ea se confruntă cu amenințări atât în teritoriile de cuibărire și de iernare, cât și pe tot parcursul rutei de migrație, una extrem de lungă, după cum am menționat deja.

Turturică (Streptopelia turtur)

Pierderea habitatelor din teritoriile de cuibărire, fie prin dispariție, fie prin modificare, a fost identificată ca fiind principala cauză a scăderii populației în majoritatea statelor europene, iar aici intensificarea agriculturii joacă rolul principal. Mecanizarea agriculturii și creșterea continuă a populației mondiale și a nivelului de trai din ultimele decenii, a dus inevitabil la creșterea suprafețelor cultivate. Din păcate, pentru o eficientizare extremă a producției, terenurile mozaicate, cu petice de vegetație, cu arbuști și garduri vii, au dispărut și continuă să dispară, transformate fiind în suprafețe imense continue cu monoculturi, adevărate deșerturi din punct de vedere al biodiversității. Astfel dispar locurile de cuibărire preferate și de turturică, dar și de alte specii. Utilizarea pe scară largă și fără discernământ a pesticidelor (erbicide, insecticide) a dus la dispariția unor specii de plante cu a căror semințe se hrănea și la reducerea, iar în unele locuri chiar la prăbușirea, populațiilor de insecte, o lovitură cu efecte greu de imaginat atât pentru speciile care se hrănesc cu ele, dar și pentru omenire, importanța insectelor pentru bunul mers al planetei meritând un articol dedicat. Recoltarea mecanizată nu mai lasă nici ea multe cereale pe câmp, iar în unele locuri se cultivă din nou, foarte repede după o primă recoltă, limitând accesul păsărilor și la acest tip de hrană. Totodată, uniformizarea culturilor dominante duce la dispariția disponibilității sezoniere a surselor de hrană, un factor esențial pentru biodiversitatea speciilor agricole. Agricultura tradițională presupunea parcele mici, cultivate cu specii variate, care fructificau în perioade diferite, hrana fiind astfel disponibilă într-un mai mare interval de timp.

Înlăturarea până și a ultimelor petice de vegetație de pe terenurile agricole, le transformă în adevărate deșerturi din punct de vedere al biodiversității.

Practicile moderne duc la pierderea locurile bune din zonele de cuibărire, dar afectează și calitatea locurile de popas de pe ruta de migrație, unde păsările opresc pentru a-și reface rezervele energetice, înainte și după ce traversează Marea Mediterană sau Deșertul Sahara. În teritoriile de iernare, pe lângă problemele induse de creșterea suprafețelor cultivate, suprapășunat și dispariția pădurilor, deloc de neglijat sunt secetele prelungite din zona Sahelului. Prin reducerea zonelor productive și a celor cu acces la apă, crește constant presiunea pe acele oaze unde mai există încă teren fertil și zone umede, dar în timp aceste zone nu vor mai putea găzdui atât de multe viețuitoare, rezultând efective mai mici și mai slab pregătite pentru lungul drum către Europa și Asia.

Braconajul este o altă cauză serioasă a declinului turturicii. Când vorbim de braconaj, ne referim la păsările capturate ilegal și la cele vânate în afara perioadelor legal desemnate pentru această activitate. Estimările arată undeva la peste 600.000 de păsări braconate în fiecare primăvară, în 27 de state din zona Mării Mediterane, la aceste cifre adăugându-se cele din migrația de toamnă. Nu sunt încă suficiente date despre magnitudinea vânătorii ilegale care are loc în regiune, cifra fiind obținută prin extrapolarea datelor înregistrate într-un loc cu activitate ilegală intensă. Unul dintre cele mai negre puncte de pe harta migrației turturicii este reprezentat de Insulele Ionice grecești, unde se estimează că aproximativ 70.000 de păsări sunt doborâte în fiecare primăvară. Merită menționat și faptul că sunt țări din nordul Africii care nu au nici un fel de reglementare legată de vânarea speciei și în consecință s-a dezvoltat un puternic turism de vânătoare a turturicii, clienții fiind vânătorii europeni cu dare de mână. În lipsa unor măsuri coerente internaționale, problema vânătorii, legale și ilegale, va fi doar exportată, dar nu rezolvată.

Prinse pentru hrană încă de acum 4.000 – 5.000 de ani, după cum ne arată reprezentările egiptene, turturelele sunt și în ziua de azi capturate pentru consum în mod ilegal, și de cele mai multe ori brutal. Poate e cazul să realizăm că sunt tradiții care merită păstrate și prețuite, și obiceiuri care nu își mai au locul în prezent, când este evident că suntem parte a unui întreg care funcționează doar dacă toate părțile se îmbină armonios. În zilele noastre nu mai putem da vina pe lipsa informațiilor, și nicidecum argumenta că nu avem alte resurse de hrană disponibile.

Vânătoarea legală, dar cu cote nejustificate/nesusținute de nici un studiu științific este și ea una dintre acțiunile care reduc populațiile de turturică. Presiunea vânătorii asupra păsărilor este semnificativă, în special dacă ne gândim că unele populații străbat mai multe țări, în migrație, unde sezonul de vânătoare este deschis. Din păcate în unele state din Europa, vânătoarea turturicii este permisă și chiar se suprapune parțial peste perioada de reproducere. România se numără printre cele 10 state ale Uniunii Europene care permit vânătoarea păsării, dar momentan este suspendată, până la stabilirea unei metodologii adecvate pentru calcularea cotelor. Statele unde vânătoarea este permisă își stabilesc prin acte normative proprii cotele anuale, însă acestea trebuie să fie în concordanță cu eforturile Uniunii Europene de conservare ale speciei. Există semne de întrebare legate de corectitudinea calculului acestor cote, atât în direcția subestimării, cât și a supraestimării, astfel una dintre acțiunile propuse de plan este chiar colectarea și interpretarea cât mai precisă a datelor. Estimarea actuală pentru Uniunea Europeană este de 1.425.102 – 2.245.166 păsări vânate anual.

Să vedem însă la ce ne raportăm. Populația europeană era estimată de către BirdLife International la 3.150.000 – 5.940.000 de perechi în 2015. Comparând cifrele putem să ne dăm seama că există un echilibru fragil între numărul păsărilor existente și a celor care se vânează, o cincime din efectiv doar în Europa, iar situația se complică și mai mult dacă luăm în calcul și problemele enumerate mai sus. La nivel global efectivele turturicii sunt estimate ca fiind între 13 și 48 de milioane de perechi (BirdLife International, 2016). Intervalul larg este datorat lipsei de date în special din Asia Centrală, Rusia și țările din arealul estic al păsării.

Atena, turturica dotată cu transmițător satelitar în 2019 în Antikythira de către Societatea Ornitologică Elenă (HOS), a cuibărit în 2020 în România.

Ajungem astfel la o problemă constantă în proiectele de conservare a păsărilor migratoare, și anume necesitatea derulării activităților de conservare nu doar în Europa, ci pe tot arealul de distribuție a speciei. Iar pentru aceasta e nevoie de date din toate teritoriile, fie ele de iernare, cuibărire sau de pasaj, date care momentan sunt mai puține și mai problematice pentru țările din afara spațiului european. Astfel, completarea datelor lipsă a devenit unul dintre obiectivele propuse de planul de acțiune internațional pentru conservarea turturicii, alături de menținerea de habitate corespunzătoare în teritoriile de cuibărire, iernare și în puncte cheie de pe traseul de migrație, eradicarea braconajului în Europa și reducerea lui în afara continentului, vânarea unor cote sustenabile, conștientizarea și implicarea factorilor interesați (ministere, organizații de protecția mediului, fermieri, vânători) și cooperarea internațională.

Sub umbrela proiectului „Flight for Survival” derulat de BirdLife International, se derulează mai multe proiecte și acțiuni de cooperare, menite a combate uciderea, capturarea și comercializarea ilegală a păsărilor sălbatice, pe scurt braconajul. Partenerii, organizații din 8 țări de pe 3 continente, încearcă să popularizeze subiectul prin intermediul a 7 specii reprezentative de păsări sălbatice, printre care și turturica. Colegii noștri de la Societatea Ornitologică Elenă (HOS) au reușit să monteze transmițătoare satelitare pe 5 turturele, pentru a colecta date valoroase despre deplasările sezoniere ale speciei. Atena a fost una dintre ele. Femela de turturică a fost echipată cu transmițător în septembrie 2019 la Stațiunea de inelare din Antikythira (Antikythira Bird Observatoy). După aproape o lună și 3.000 de kilometri parcurși, a ajuns în sud-vestul Sudanului, în cartierul de iernare. Am fost suficienți de norocoși, și noi și pasărea, astfel primăvara ne-a prins urmărind-o pe Atena pe drumul de întoarcere, prin Ciad și Libia, unde, pe coasta Cirenaică a poposit pentru odihnă și hrană, apoi peste Marea Mediterană, până în sud-estul Peloponezului și în câmpia din centrul Tesaliei. De aici, după câteva zile de repaus, s-a îndreptat către teritoriile de cuibărire din… România. Din păcate, din toamna anului 2020, transmițătorul Atenei a încetat să mai furnizeze date. Cauza poate fi o defecțiune tehnică, dar, după cum am văzut, nu putem exclude o „defecțiune umană”. Noi sperăm să fie vorba de prima variantă.

Ruta migrației turturicii Atena, care a petrecut iarna anului 2019 în Sudan și vara anului 2020 în România.

Lista surselor bibliografice folosite la realizarea articolului poate fi consultată aici.

Dacă ți-a plăcut, distribuie
Comenzile primite de luni până vineri vor fi prelucrate în prima zi lucrătoare din săptămâna următoare. Comenzile primite sâmbăta sau duminica vor fi prelucrate după 10 zile lucrătoare.
+