Share

La Cluj s-a încheiat a patra ediție a Atelierului de Hrănitori

Se spune că indiferența se învață foarte ușor. Și că mai greu înveți să-ți pese de cineva. Nu este și cazul clujenilor, care au învățat weekendul trecut să aibă grijă de păsările care îi înconjoară. În jur de 50 de clujeni și-au dat întâlnire duminică la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central, la Atelierul de Hrănitori. Aflat la a patra ediție, Atelierul a reunit iubitori ai păsărilor de toate vârstele – nepoți, părinți și bunici, persoane noi și „recidiviști” ai edițiilor anterioare.

Clujenii au construit hrănitori din scândură, coji de pomelo sau cocos. Cel mai mare succes l-au avut, ca în fiecare an, hrănitoarele realizate din pet-uri.

Și, pentru că tot suntem în prag de Sărbători, cei mici au confecționat podoabe de sezon de inspirație ornitologică. Participanții au ieșit apoi în Parcul Central din Cluj-Napoca, unde au fost ajutați de voluntarii SOR să identifice diferite tipuri de păsări.

„Scopul nostru a fost de a le arăta păsările direct, cu binoclul, și de a-i învăța să le deosebească și după aspect, dar și după stilul de a se hrăni și felul în care zboară”, a povestit Dora Domșa, coordonatorul Biroului Teritorial Cluj al SOR.

Participanții la Atelierul de Hrănitori au primit informații despre hrănirea păsărilor iarna – ce hrană este indicată și care este mai puțin indicată. Au admirat o expoziție cu diferite tipuri de hrănitori și, la final, au participat la un colț de lectură, cu cafea, ceai și turtă dulce.

Cu ce hrănim păsările iarna

Iarna, păsările sedentare (cele care rămân la noi, permanent) și cele care doar iernează la noi, suferă adesea de foame, aceasta fiind una dintre principalele cauze de mortalitate în sezonul rece, în rândul păsărilor. Deși multă lume crede că pâinea este hrana cea mai indicată pentru păsări, nu este așa. Nici biscuiții și nici alte produse de patiserie-cofetărie nu sunt indicate pentru hrana prietenilor noștri înaripați.

Cel mai bine este să hrănim păsările cu semințe de floarea-soarelui, semințe de cânepă, dovleac sau mei. De asemenea, le putem oferi păsat, făină de porumb măcinată mare (sau mămăligă), orez sau ovăz, cartofi și morcovi fierți, bucăți de măr sau fructe de pădure.

Mai multe detalii despre cum se confecționează și unde se amplasează hrănitorile, dar și câteva reguli de îngrijire ale acestora găsiți aici.

Dacă ți-a plăcut, distribuie