Share

Știri

Păsările lunii decembrie – Bufnițele

28 noiembrie 2022

Nu multe păsări ne-au impresionat de-a lungul timpului, precum bufnițele. Unii pun acest fapt pe seama fizionomiei lor aparte în lumea păsărească, cu fața rotundă și ochii în același plan, amintind de propria noastră înfățișare. Dar chiar și fără acest aspect, spectaculoasele păsări de pradă merită admirația noastră.

Ciuf de pădure (Asio otus)

Familia/Genul

Bufnițele aparțin ordinului Strigiformes, cele aproximativ 250 de specii de păsări răpitoare fiind împărțite în două familii: Strigidae, cea mai numeroasă, care cuprinde așa numitele bufnițe adevărate și Tytonidae, o familie care numără doar 20 de specii.

Sunt păsări de pradă care, în marea lor majoritate, sunt active noaptea. Acest obicei aduce cu sine o serie de adaptări. Au auzul extrem de fin și vederea foarte bună, în special cea la distanță și în condiții de luminozitate redusă. Grație penajului dens și moale, sunt capabile să zboare silențios, luând prada prin surprindere. Diferențele dintre sexe nu sunt semnificative, de regula femela e puțin mai mare decât masculul.

Capul mare și rotund e foarte mobil, ajutat de câteva vertebre suplimentare la nivelul gâtului. Ochii mari sunt în același plan, de regulă înconjurați de penele dispuse în discuri faciale caracteristice. Acestea ajută păsările să direcționeze sunetele către urechi. Ciocul este scurt și curbat în jos. Unele specii au smocuri de pene, ca niște urechi, care sunt ridicate când păsările sunt în alertă.

Penajul predominant este criptic, de camuflaj, iar ghearele sunt puternice și ascuțite. Dacă adăugăm sunetele caracteristice, emise îndeosebi noaptea, am întregit portretul acestor remarcabile păsări.

În Europa avem 13 specii, începând cu ciuvica de nici 20 de centimetri, și terminând cu impresionanta buhă, cu ai săi 70 de centimetri. Dintre speciile europene, la noi apar 10 specii, cuibăritoare toate: buhă, huhurez mare, huhurez mic, ciuf de pădure, ciuf de câmp, cucuvea, ciuș, minuniță, ciuvică, strigă. .

Cucuvea (Athene noctua)

Unde le vezi

Păsări versatile, bufnițele sunt prezente pe toate continentele, lipsind doar din zona calotelor polare.

În România, grupul este răspândit pe întreg teritoriul țării, însă cu anumite particularități, în funcție de specie. Minunița și ciuvica sunt asociate cu pădurile de rășinoase, astfel că le întâlnim în zonele montane. Huhurezii sunt specii forestiere, cel mic coborând și în zonele de câmpie. Cucuveaua și ciușul sunt asociate cu localitățile. Ciuful de câmp este prezent în special în zonele joase din vest și sud-est. Ciuful de pădure este cel mai răspândit, apărând pe aproape întreg teritoriul țării, cu excepția zonelor montane înalte. Striga, de asemenea asociată cu zonele antropice, este iubitoare de ierni blânde și zone mai calde, fiind prezentă în special în afara arcului Carpatic. Buha este cea mai rară dintre toate și este prezentă în zone cu stâncărie, izolat, pe întreg teritoriul, cu excepția zonelor montane.

Hrană

Bufnițele sunt carnivore, excelente păsări de pradă, ajutate din plin de adaptările enumerate mai sus. Elementul de surpriză conferit de camuflare și zborul silențios le ajută să-și prindă prada preferată: mamifere mici, insecte și alte păsări. Câteva specii s-au specializat în consumul de pește. O caracteristică interesantă a acestor păsări este modalitatea în care sunt eliminate resturile nedigerate: ele regurgitează oasele, solzii sau blana animalelor consumate, sub forma unor pachețele lunguiețe numite ingluvii. Ele ne ajută la identificarea speciilor care constituie meniul acestor răpitoare.

Cuibărit

Bufnițele cuibăresc în cavități naturale, fie ele scorburi sau fisuri în stânci. Speciile mai antropofile înlocuiesc fisurile în stânci cu cavitățile pereților clădirilor din localități. Mai pot ocupa cuiburi părăsite de ciori și de ciocănitori, sau, în cazul speciilor de tundră, pot cuibări direct pe pământ.

Masculul încearcă să convingă femela că este un partener demn de luat în seamă prin expunerea penelor, oferirea de hrană și prin dans nupțial. Perechea formată alege teritoriul și locul de cuibărire, pe care le vor apăra. Femela depune mai multe ouă decât răpitoarele de zi, numărul acestora depinzând de abundența prăzii din zonă. Masculii aduc hrana la cuib femelelor care clocesc și puilor, după ce ies din ouă.

Huhurez mic (Strix aluco)
Ciuş (Otus scops)

Migrație

Cu excepția ciușului, care este insectivor și deci nevoit să migreze, toate speciile cuibăritoare la noi sunt sedentare. Ciușul petrece sezonul rece la sud de Sahara.

Specii reprezentative

Cea mai mică bufniță europeană, de talia unui graur, abia atinge 19 centimetri și 70 de grame în cazul femelei, care e puțin mai mare decât masculul. Spatele e gri-maroniu cu pete albe, iar burta e albicioasă cu dungi maro. Capul rotund nu prezintă disc facial foarte evidențiat. Interesantă este „fața falsă” cu rol în apărare, constituită din pene deschise dispuse sub forma unor ochi, la ceafă. Ochii galbeni și apropiați și „sprâncenele” albe evidente, dau un aspect serios-încruntat păsării.

Ciuvica este sedentară în mai tot arealul ei, din vestul Europei, până la Oceanul Pacific. La noi este întâlnită în arcul descris de Munții Carpați, fiind o specie care cuibărește în păduri întinse de conifere sau păduri mixte.

Cuibărește în scorburi, uneori în cele părăsite de ciocănitori. (Nu doar cuibul îl „fură” acestora, ci și zborul ondulat.) Femela clocește cele 4-7 ouă, hrănită de mascul.

Este pasărea răpitoare de noapte cea mai activă în timpul zilei, deoarece vederea nocturnă este mai slab dezvoltată. Vânează mamifere mici, inclusiv lilieci, și cu păsări, chiar și de talia unor sturzi. Uneori depozitează hrana în scorburi.

Fragmentarea și pierderea calității pădurilor unde cuibărește pasărea sunt problemele cu care se confruntă ciuvica.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Bufnița de talie medie are numele popular inspirat de cei doi ciufi, vizibili mare parte din timp. Ciufii, silueta zveltă, ochii portocalii și obiceiul de a ierna în grupuri în arborii din interiorul localităților sunt elemente de ajutor în identificarea păsării de pradă. Penajul este striat, cu nuanțe de negru, maro, gri și ruginiu, dorsal mai întunecat. Picioarele și degetele sunt acoperite de pene.

Ciuful de pădure are o distribuție largă, îl putem întâlni în Europa, Asia și America de Nord. La noi îl putem observa din Delta Dunării, până în zona dealurilor înalte, doar la munte lipsește.

Cuibărește în zone semideschise mozaicate, cu spații libere pentru hrănire și margini de păduri, zăvoaie sau parcuri unde găsește cuiburi adecvatel. În sezonul rece zeci de păsări se adună în colonii de iernare. Păsările stau în arbori, în special conifere, de multe ori și în localități.

Dieta este carnivoră, formată în principal din mici mamifere și într-o mai mică măsură din păsări. Specia nocturnă și crepusculară, vânează în general activ prada, localizând-o după sunet. Elimină resturile nedigerate sub formă de ingluvii, vizibile ușor sub arborii în care iernează colonia.

Cuibărește de regulă solitar, uneori în mici colonii. Folosește cuiburi părăsite de corvide, mai rar scorburi naturale și artificiale. Cele 5-7 ouă sunt clocite de femelă, care este hrănită de către mascul. Puii nezburători se ascund în vegetație și își fac cunoscută prezența, pentru a primi hrana de la părinți, prin sunete de cerșire puternice.

Eliminarea arborilor în care cuibăresc, utilizarea pesticidelor care reduc sursa de hrană și coliziunea cu mașinile sunt principalele amenințări ale ciufului de pădure.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Bufnița de talie medie ajunge la 50-59 de centimetri lungime și la o deschidere a aripilor de 124 centimetri. Penajul este gri, maroniu-gălbui și alb cu striații brune. Capul e mare și rotund, cu ochi negri și cioc galben. Picioarele și degetele sunt acoperite cu pene.

Huhurezul mare este prezent din zona nordică și central estică a Europei până în estul Asiei. La noi specia se întâlnește în zonele de deal și montane.

Cuibărește izolat în special în pădurile bătrâne de gorun și fag, cu spații deschise în apropiere. Folosește trunchiurile de arbori de tip „horn”, cuiburi abandonate ale răpitoarelor de zi, sau chiar scorburi artificiale. Femela depune 2-4 ouă, uneori încă din luna martie. La fel ca huhurezul mic, este foarte agresiv în perioada cuibăritului, atacând intrușii în special când puii se pregătesc să părăsească cuibul.

Pasărea răpitoare este activă noaptea și are un meniu carnivor, compus din mamifere, de la șoareci până la iepuri, păsări, insecte și amfibieni, uneori chiar și leșuri. E capabilă să detecteze rozătoarele sub 20-30 de centimetri de zăpadă și își depozitează parte din hrană.

Înlăturarea arborilor bătrâni și a celor tip horn, coliziunile cu firele electrice și utilizarea pesticidelor cu peste măsură sunt problemele cele mai importante ale huhurezului mare.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Singura reprezentantă a familiei Tytonidae de la noi, striga este cea mai răspândită bufniță din lume. Fiind prezentă pe toate continentele, cu excepția Antarctici, specia are numeroase subspecii. La noi este prezentă Tyto alba guttata.

Răpitoarea inconfundabilă are corpul zvelt, cu aripi și picioare lungi, îmbrăcate în pene. Capul are discul facial deschis, în formă de inimă, cu ochi întunecați. Penajul e galben-portocaliu pe burtă și gri cu ocru pe spate. Și sunetul de alarmă, strident și înfricoșător, este o caracteristică aparte a păsării.

În România striga este întâlnită doar în zonele de câmpie și de dealuri joase. Cuibărește în zone deschise și semideschise, în apropierea terenurilor agricole și a localităților. Folosește scorburi naturale și artificiale, clădiri și ruine. Femela depune încă din martie 4-7 ouă, pe care le clocește, masculul hrănind-o în acest timp.

Pasărea de pradă vânează noaptea și la crepuscul, planând deasupra solului, adesea cu picioarele ținute atârnat și cu zbor la punct fix înainte de atac. Hrana este formată din mamifere mici, broaște, insecte, păsări mici.

Striga a fost persecutată sever din cauza superstițiilor și a avut mult de suferit în perioada utilizării DDT-ului. În prezent, principalele probleme sunt utilizarea nesustenabilă a pesticidelor și iernile grele, ambele diminuând resursele de hrană.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Considerente privind conservarea

În trecut, bufnițele au fost victime ale persecuției și exterminării din cauza superstițiilor noastre. În zilele noastre amenințările sunt diferite.

O problemă serioasă în cazul speciilor forestiere este exploatarea pădurilor mature și extragerea arborilor bătrâni și scorburoși care oferă loc de cuibărit.
Pentru speciile asociate cu localitățile sau fermele, renovarea și modernizarea clădirilor sunt problematice. Lucrările includ închiderea accesului în poduri, mansarde, repararea/închiderea cavităților din pereți, ziduri sau turnuri, locații unde cucuveaua și striga își amplasează cuibul.

Comerțul ilegal cu bufnițe ca animale de companie sau pentru medicina tradițională reprezintă încă o problemă, mai ales pe continentul asiatic.

Buhă (Bubo bubo). © Daniel Petrescu

Mitologie

Istoria noastră comună cu bufnițele este imortalizată încă de acum aproape 30.000 de ani, în desenele din Peștera Chauvet sau din Peștera Lascaux, ambele din Franța. Dar păsările sunt prezente în toate marile culturi ale lumii. Și cam în toate beneficiază de o apreciere nu tocmai pozitivă, sau în cel mai bun caz dualistă. Faptul că oamenii le-au văzut și auzit „uhuitul” celebru noaptea, a dus la asocierea lor cu moartea. Deși motivele erau greșite: în trecut, oamenii vedeau aceste păsări în serile și nopțile când vegheau bolnavii sau privegheau morții, însă ele erau prezente acolo atrase de insectele care erau, la rândul lor, atrase de lumânări. Nicidecum pentru a vesti trecerea în neființă a celor prezenți.

Pe de altă parte, am considerat bufnițele creaturi înțelepte. Grecii antici, mai ales, au ales o cucuvea ca însoțitoare a Atenei, zeița înțelepciunii. Probabil capul rotund și ochii mari ne-au făcut să le credităm cu o inteligență pe care, dacă e să fim corecți, o merită mai mult corvidele.

Le-am atribuit puteri deosebite, medicina tradițională fiind plină de remedii în a căror rețetă intră diferite părți din corpul acestor păsări. Din păcate, aceste puteri sunt imaginare, dar credința noastră în ele a dus la omorârea unui număr mare de animale, nu doar bufnițe sau alte păsări, obiceiuri care încă se mai păstrează în unele colțuri ale lumii.

Dar bufnițele chiar au o putere extraordinară, aceea de a ne face să ne minunăm de frumusețea și ingeniozitatea naturii. Și pentru asta, merită admirația noastră!

 

Text: Teodora Domșa

Traducerea în limba maghiară: Ágota Ábrán

Lista surselor bibliografice folosite la realizarea acestui articol poate fi consultată aici.

Ciuvică (Glaucidium passerinum)

December madarai – Baglyok

Bevezetés

Nem sok madár nyűgözött le minket úgy az évek során, mint a baglyok. Egyesek ezt a mi megjelenésünkre emlékeztető, a madárvilágban különlegesnek számító alkatuknak tulajdonítják, kerek arcukkal és előre néző szemeikkel. De e megjelenés nélkül is megérdemlik a csodálatunkat ezek a látványos ragadozómadarak.

Család/Nem

A baglyok a bagolyalakúak (Strigiformes) rendjébe tartoznak, a mintegy 250 ragadozómadár-faj két családra oszlik: a nagyobb létszámú bagolyfélék (Strigidae) családjára, amely az úgynevezett valódi baglyokat foglalja magába, és a göngynagolyfélék (Tytonidae) családjára, amely mindössze 20 fajjal rendelkezik.
Ragadozó madarak, amelyek főként éjszaka aktívak. Ez a viselkedés számos alkalmazkodással jár. Rendkívül éles hallásuk és nagyon jó látásuk van, különösen távolról és gyenge fényviszonyok között. Tömött, puha tollazatuknak köszönhetően képesek hangtalanul repülni, és meglepni a zsákmányt. A nemek közötti különbségek nem jelentősek, a tojó általában valamivel nagyobb, mint a hím.
A nagy, kerek fej rendkívül mozgékony, amit a nyak néhány extra csigolyája is segít. A nagy szemek egy síkban helyezkednek el, általában jellegzetes arckorongokba rendezett tollakkal körülvéve. Ezek segítenek a madaraknak a hangokat a fül felé irányítani. A csőr rövid és lefelé görbült. Egyes fajoknak a fülekhez hasonló tollpamacsai vannak, amelyek felemelkednek, amikor a madarak éberek.
A tollazat nagyrészt rejtőzködő, álcázó jellegű, a karmok pedig erősek és élesek. Ha ehhez hozzáadjuk a főleg éjszaka hallható jellegzetes hangjukat, akkor teljes portrét kapunk ezekről a figyelemre méltó madarakról.
Európában 18 fajt tartunk számon, kezdve a 20 centimétert sem elérő törpekuvikkal, egészen a lenyűgöző, 70 centiméteres nagyságú uhuig. Az európai fajok közül 10 faj fészkel nálunk: az uhu, az uráli bagoly, a macskabagoly, az erdei fülesbagoly, a réti fülesbagoly, a kuvik, a füleskuvik, a gatyáskuvik, a törpekuvik és a gyöngybagoly,.

Hol láthatod őket

A baglyok sokoldalú madarak, minden kontinensen megtalálhatók, csupán a sarkvidéki jégsapkákról hiányoznak.
Romániában a csoport, fajonként bizonyos sajátosságokkal, az egész országban elterjedt. A gatyáskuvik és a törpekuvik a tűlevelű erdőkhöz kötődik, ezért hegyvidéki területeken fordulnak elő. Az uráli- és macskabagoly erdei fajok, a macskabaglyok az alföldi területeken is előfordulnak. A kuvik és a füleskuvik a településekhez kötődnek. A réti fülesbagoly elsősorban a nyugati és délkeleti síkvidéki területeken van jelen. Az erdei fülesbagoly a legelterjedtebb, az ország nagy részén előfordul, kivéve a magashegyi területeket. A szintén ember által művelt területekhez kötődik a gyöngybagoly, amely az enyhe teleket és a melegebb területeket kedveli, és főként a Kárpátok ívén kívül található meg. Az uhu a legritkább az összes közül, és sziklás, elszigetelt területeken fordul elő az egész országban, kivéve a hegyvidéki területeket.

Táplálkozás

A baglyok húsevők, kiváló ragadozó madarak, amelyeket a fent felsorolt alkalmazkodási képességek nagyban segítenek. Az álcázás és a hangtalan repülés által biztosított meglepetés ereje segíti őket kedvenc zsákmányaik, a kisemlősök, rovarok és más madarak elkapásában. Egyes fajok a halak fogyasztására specializálódtak. E madarak egyik érdekes tulajdonsága az, ahogy az emésztetlen maradékoktól megszabadulnak: az elfogyasztott állatok csontjait, pikkelyeit vagy szőrét hosszú kötegekben, úgynevezett bagolyköpetek formájában felöklendezik. Ezek alapján azonosíthatóak azok a fajok, amelyek e ragadozók étrendjét alkotják.

Költés

A baglyok természetes üregekben, odúkban vagy sziklák hasadékaiban fészkelnek. Az antropofilabb fajok a sziklahasadékokat az emberi települések épületeinek falán lévő üregekkel helyettesítik. A varjak és fakopáncsok elhagyott fészkeit is elfoglalhatják, vagy a tundrai fajok esetében közvetlenül a talajon fészkelhetnek.
A hím a tollak mutogatásával, táplálékkínálással és násztánccal próbálja meggyőzni a tojót arról, hogy annak méltó párja. A kialakult pár választja ki a területet és a fészkelőhelyet, amelyeket meg fognak védeni. A tojó több tojást rak, mint a nappali ragadozók, a tojások száma a területen lévő zsákmány mennyiségétől függ. A hímek élelmet visznek a fészekbe a keltető tojó és a fiókák számára, miután azok kikeltek.

Vonulás

A rovarevő és ezért vándorlásra kényszerülő füleskuvik kivételével minden itt költő faj állandó. A füleskuvik a hideg évszakot a Szaharától délre tölti.

Képviselő fajok

Erdei fülesbagoly (Asio otus)

Egy közepes méretű bagoly, mely népi nevét a többnyire jól látható tollfüleiről kapta. A tollfülek, a karcsú testalkat, a narancssárga szemek és azon szokása, hogy a téli nappalokat települések fáin csoportosulva tölti, mind segítenek ezen éjszakai ragadozó meghatározásában. Tollazata csíkozott, fekete, barna, szürke és rozsdabarna színekben játszik, a háton sötétebb. Lábait a lábujjakkal együtt tollak borítják.

Az erdei fülesbagoly széles elterjedésű, úgy Európában mint Ázsiában és Észak-Amerikában is találkozhatunk vele. Nálunk a Duna-Deltától a magas dombvidékig megfigyelhetjük, csupán a hegyekből hiányzik.

Félig nyílt, mozaikos élőhelyeken költ, táplálkozásra alkalmas nyitott területekkel és erdőszélekkel, bokrosokkal vagy parkokkal, ahol fészkelhet. A hideg beköszöntével több tíz madárból álló telelő-kolóniákba verődik. Fákon, ha tehetik főleg örökzöldeken ücsörögnek, gyakran településeken is.

Ragadozó, táplálékát főleg kisemlősök és kisebb mértékben madarak teszik ki. Éjszakai és szürkületi faj, rendszerint aktívan vadászik zsákmányára, amelyet hang alapján talál meg. Az emésztetlen részektől köpetek formájában szabadul meg, melyek jól láthatóak a telelő-kolóniák fái alatt.

Többnyire magányosan, néha kisebb telepekben költ. Ehhez varjúfélék elhagyott fészkeit használja, ritkábban természetes vagy mesterséges odúkat foglal el. Az 5-7 tojásból álló fészekaljat a tojó költi ki, akit a hím etet. A még röpképtelen fiókák a növényzetbe bújnak és éles kolduló hangokkal jelzik az őket etető szüleiknek a pontos helyüket.

Az erdei fülesbaglyot főleg a költésre alkalmas fák kivágása, a táplálékukat megtizedelő növényvédőszerek használata és az autókkal való ütközés veszélyezteti.

Erről a fajról itt olvashat bővebben.

Törpekuvik (Glaucidium passerinum)

A legkisebb európai bagoly, csupán seregély méretű, a tojó, amely a hímnél kicsivel nagyobb, alig éri a 19 centimétert és a 70 grammot. Háta szürkés-barna és fehéren pettyezett, míg a hasa fehéres, barna sávokkal. Kerek fején az arcfátyol gyengén fejlett. Említésre méltó azonban a tarkó világos tollak alkotta arcszerű mintázata, amelynek önvédelmi szerepe van. Közel ülő, sárga szemei és feltűnő, fehér “szemöldöke” szúrós tekintetet kölcsönöznek ennek az apró madárnak.

A törpekuvik az elterjedési területén mindenhol állandó, Nyugat-Európától egészen a Csendes-Óceánig. Nálunk a Kárpátok ívén találkozhatunk vele, ugyanis a kiterjedt fenyő- illetve elegyes erdőket kedveli.

Odvakban költ, gyakran harkályok régi odúiban. (Ezeknek nem csak fészkeit “lopja el”, hanem hullámzó röptüket is.) A 4-7 tojást a tojó költi ki, míg a hím eteti őt.

A nappal legaktívabb éjszakai ragadozó, éjszakai látása is gyengébben fejlett. Kisemlősökre, így denevérekre is vadászik, illetve akár rigóméretű madarakat is zsákmányol. Néha odúkba raktározza táplálékát.

Az erdők feldarabolódása és leromlása azok a fő problémák, amelyek veszélyeztetik a törpekuvikot.

Erről a fajról itt olvashat bővebben.

Uráli bagoly (Strix uralensis)

Ennek a közepes méretű bagolynak a hossza eléri az 50-59 centimétert, szárnyfesztávolsága pedig a 124 centimétert. Tollazata szürke, sárgásbarna és fehér, barna csíkokkal. A feje nagy és kerek, fekete szemekkel és sárga csőrrel. A lábait és a lábujjait tollak borítják.

Az uráli bagoly Észak- és Közép-Kelet-Európától Kelet-Ázsiáig megtalálható. Nálunk a faj domb- és hegyvidéki területeken él.

Magányosan fészkel, főként idős, kocsánytalan tölgy és bükk erdőkben, amelyek közelében nyílt területek vannak. Kémény-szerű fák törzsét, nappali ragadozók elhagyott fészkeit vagy akár mesterséges üregeket is használ. A nőstény 2-4 tojást rak, néha már márciusban. A macskabagolyhoz hasonlóan a fészkelési időszakban nagyon agresszív, különösen akkor támad a betolakodókra, amikor a fiatalok a fészek elhagyására készülnek.

A ragadozó éjjel aktív, és húsevő étlapján az egerektől a nyulakig terjedően emlősök, madarak, rovarok, kétéltűek, és néha akár tetemek is szerepelnek. A rágcsálókat 20-30 centiméteres hóréteg alatt is képes megtalálni. Táplálékának egy részét elraktározza.

Az öreg és a kémény-szerűen üreges fák eltávolítása, az elektromos vezetékekkel való ütközések és a növényvédő szerek túlzott használata jelentik a legnagyobb problémát az uráli bagoly számára.

Erről a fajról itt olvashat bővebben.

Gyöngybagoly (Tyto alba)

A gyöngybagolyfélék (Tytonidae) család egyetlen képviselője nálunk, a világ legelterjedtebb baglya. Az Antarktisz kivételével minden kontinensen jelen van, és számos alfajjal rendelkezik. A mi területünkön a Tyto alba guttata van jelen.

Ennek az összetéveszthetetlen ragadozónak karcsú teste, hosszú szárnyai és tollas lábai vannak. A feje jellegzetességét a világos, szív alakú arcfátyol és sötét szemei adják. Tollazata a hasán sárgás-narancssárga, a hátán pedig szürke és okkersárga. A madár különleges jellemzője a harsány és ijesztő riasztó hangja.

Romániában csak az alföldi és alacsony dombvidéki területeken fordul elő. Nyílt és félig nyílt élőhelyeken, mezőgazdasági területek és települések közelében fészkel. Természetes és mesterséges üregeket, épületeket és romokat használ. A tojó már márciusban 4-7 tojást rak, amelyeket kikölt, miközben őt a hím táplálja.

A ragadozómadár éjszaka és szürkületben vadászik, a földhöz közel suhanó repüléssel, gyakran lógó lábakkal és támadás előtt szitálva. Tápláléka kisemlősökből, békákból, rovarokból, kistestű madarakból áll.

A gyöngybaglyot különböző babonák miatt keményen üldözték, és a DDT használatának időszakában is sokat szenvedett. Napjainkban a legfőbb problémáját a fenntarthatatlan növényvédőszer-használat és a kemény telek jelentik, amelyek megtizedelik az élelmiszer-forrásokat.

Erről a fajról itt olvashat bővebben.

Természetvédelmi megfontolások

A múltban a baglyok a babonáink miatt üldözés és irtás áldozatai voltak. Manapság a fenyegetések mások.
Az erdei fajok számára komoly problémát jelent az idős erdők fakitermelése és az öreg, odvas, fészkelési helyet biztosító fák eltávolítása.
A településekhez vagy gazdaságokhoz kötődő fajok esetében az épületek felújítása és korszerűsítése jelent problémát. A munkálatok magukban foglalják a padlások, manzárdok megközelíthetőségének elzárását, a falak és tornyok üregeinek javítását/zárását, ahol a kuvikok és a gyöngybaglyok is fészkelnek.
A baglyok háziállatként vagy hagyományos gyógyászati céllal történő illegális kereskedelme még mindig problémát jelent, különösen az ázsiai kontinensen.

Mitológia

A baglyokkal való közös történelmünket már csaknem 30 000 évvel ezelőtt megörökítették a franciaországi Chauvet- és Lascaux-barlangban található rajzok. A madarak azonban a világ minden nagy kultúrájában jelen vannak. Szinte egyikben sem pozitívan jelennek meg, legjobb esetben kettősségben látják őket. Az, hogy az emberek éjszaka látták őket és hallották híres “huhogásukat”, a halállal való társításukhoz vezetett. Bár az okok tévesek voltak: régebben az emberek esténként és éjszakánként látták ezeket a madarakat, amikor a betegeket vagy a halottakat vigyázták, de a baglyokat a rovarok vonzották oda, amelyeket viszont a gyertyák fénye. Egyáltalán nem azért érkeztek a házakhoz, hogy a jelenlévők elmúlását hirdessék.
Másrészt a baglyokat bölcs teremtményeknek tartottuk. Különösen az ókori görögök választották a kuvikot Athéné, a bölcsesség istennőjének társául. Talán kerek fejük és nagy szemük miatt olyan intelligenciát tulajdonítottunk nekik, amely – ha igazságosak akarunk lenni – a varjakat inkább illeti.
Különleges erőket tulajdonítottunk nekik, mivel a hagyományos orvoslás tele van olyan gyógymódokkal, amelyek e madarak testének különböző részeit hasznosítják. Sajnos ezek az erők képzeletbeliek, de a bennük való hitünk nagyszámú állat, nem csak baglyok és más madarak, megöléséhez vezetett, olyan szokásokhoz, amelyeket a világ egyes részein még mindig fenntartanak.

A baglyoknak azonban rendkívüli erejük abban rejlik, hogy segítenek rácsodálkozni a természet szépségére és leleményességére. És ezért megérdemlik a csodálatunkat!

Szöveg: Domșa Teodora

Magyarra fordította: Ábrán Ágota

A “hónap faja” rovat létrehozásához szükséges hivatkozáslistát itt lehet megtekinteni.

Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România