Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți 
Panouri informativ-educative pentru protejarea șoimului dunărean 
Ziua Păsărilor, un eveniment de pus în calendar 
Membri expați. Gerard Gorman, cunoscutul specialist în ciocănitori 
Concurs de desene: Pasărea anului 
Unde vedem papagali în România? 
Unele păsări merită un renume mai bun 
Păsările se hrănesc natural, nu cu alimente procesate 
Bujorul românesc, cel mai cunoscut bujor de la noi 
Măceșul 
Conservarea gâștelor cu gât roșu 
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia 
Conservarea acvilei țipătoare mici în România 
Investigarea prezenței dropiei în România 
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării 
Uite Barza! 
Atlasul Păsărilor din București 
Monitorizarea Păsărilor Comune 
Protecția berzei albe în Lunca Dunării 
International WaterBird Count 
POIM Moldova 
POIM SUD 
ROSPA0059 Lacul Strachina 
ROSPA0052 Lacul Beibugeac 
Blahnița-Mehedinți 
Școli și grădinițe prietenoase cu natura 
Spring Alive 
Pasărea Anului 
Restore Nature 
România Prinde Aripi 
Aripi Libere 
Agricultură pentru biodiversitate 
Big Day_Marton ornitologic 
It is time! 
PETlican 
Noaptea Privighetorilor 
Păsările Clujului 
Ce pasăre este aceasta? 
Pliant Păsări din habitate acvatice 
Pliant Păsări din parcuri și grădini 
Delta Dunării 
România Sălbatică 
Insignă orhidee albină 
Insignă fluturaș de stâncă 
Insignă șoim dunărean 
Insignă șoim dunărean în zbor 
Insignă lăcustar 
Colecția de puzzle-uri educative Păsări acvatice 
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini 
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor 
Puzzle Stârci din România 
Puzzle Corcodei din România 
Sacoșă pescăraș albastru 
Sacoșă pițigoi albastru 
Cuib huhurez mic 
Cuib cucuvea 
Cuib tip B (neasamblat) Știri
Păsările lunii februarie – Ferestrașii
28 ianuarie 2022
Deși calendaristic primăvara e aproape, în februarie simțim încă din plin asprimea iernii. Dar noi, iubitorii entuziaști ai păsărilor sălbatice, simțim gradele minus, însă și bucuria întâlnirii cu acele specii care ne vizitează doar, sau predominant, în această perioadă mai rece a anului. Iar ferestrașii se numără cu siguranță printre aparițiile așteptate ale sezonului.
Familia/Genul
Ferestrașii aparțin genurilor Mergus și Mergellus, care fac parte din familia Anatidae. Sunt de fapt rațe scufundătoare, specializate pentru prins pește, hrana lor principală. Reușesc asta cu ajutorul corpului alungit (ferestrașul mic e mai compact), gâtului lung și a ciocului curbat la vîrf și cu margini zimțate. Aspectul ca de fierăstrău al ciocului este cel care dă numele acestor păsări. Picioarele amplasate spre partea terminală a corpului reprezintă o adaptare specială la scufundat (similar cu a altor specii de rațe scufundătoare). Unele specii prezintă creastă. Toate speciile prezintă dimorfism sexual evident. Cele trei specii europene sunt prezente și la noi: ferestrașul mic, ferestrașul mare și ferestrașul moțat.
Unde le vezi
Specii caracteristice zonelor nordice, ferestrașii sunt răspândiți în Europa, Asia și America de Nord. Păsări acvatice, pot fi observate pe lacuri, râuril, pâraie repezi montane și zonele litorale ale mărilor.
La noi în țară pot fi observați în numere mai mari în perioada de iernare și în pasaj. Însă fiecare dintre cele trei specii au caracteristici aparte. Ferestrașul mare cuibărește în numere mai mari, fiind distribuit în zonele montane, cuibărind în special în zona lacurilor mari de acumulare și a unor sectoare de râuri montane. Specia este în expansiune, locațiile de cuibărire cunoscute au crescut foarte mult în ultimii ani. Iarna poate fi văzut în numere mai mari, datorită exemplarelor nordice care vin la iernat, pe lacurile adânci, în special pe cele de baraj. Ferestrașul mic cuibărește izolat într-o singură locație în Delta Dunării, cunoscându-se la momentul actual doar câteva perechi. Și această specie poate fi văzută în numere mai mari, ce includ exemplarele nordice venite la iernat, pe lacurile mari, în special din zonele mai joase. Ferestrașul moțat nu cuibărește la noi, fiind doar oaspete de iarnă. Poate fi văzut mai ales în zona litorală – pe mare, în zonele mai ferite ale porturilor sau pe lacurile litorale.
Hrana
Se hrănesc în principal cu pește, după care se scufundă și înoată sub apă, prinzându-l cu ciocul subțire și zimțat. Se scufundă câțiva metri și rămân sub apă câteva zeci de secunde. Hrana lor mai cuprinde și alte nevertebrate acvatice – moluște, crustacee, viermi, insecte, precum și amfibieni sau materie vegetală. Unele specii pot căuta hrana sub pietre sau sub alte substraturi, pe care le întorc cu ciocul.
Cuibărit
Cuibăresc în apropierea apelor, de regulă solitar sau în grupuri mici. Ferestrașul mic și cel mare cuibăresc în scorburi de arbori maturi, folosind vechi scorburi ale ciocănitorilor negre, situate la 10 – 15 metri înălțime. Ocupă și alte cavități naturale, în maluri, pe faleze sau pe sol, precum și scorburi artificiale. Ferestrașul moțat cuibărește pe pământ, adesea în colonii, de multe ori împreună cu alte specii, mai ales de pescăruși, amplasându-și cuiburile la adăpost în vegetație. La noi cuibăresc doar ferestrașii mari și cei mici, cel moțat sosește doar pentru iernare.
Migrație
Ferestrașii mari și moțați sunt păsări parțial migratoare, exemplarele din regiunile nordice migrează, iar cele din zone mai temperate pot fi sedentare sau migratoare pe scurtă distanță. Ferestrașul mic este migrator. Iarna pot forma grupuri, mai mari – chiar zeci de mii de păsări în zonele litorale din nordul Europei – în cazul ferestrașului mare, sau mai mici, cum se întâmplă la celelalte două specii. La noi însă, numerele sunt mult mai mici, iernând uneori izolat sau în grupuri de până la câteva zeci de păsări.
Specii reprezentative
Specie de talie mică de ferestraș, care se aseamănă cu rața sunătoare. Dimorfismul sexual este accentuat și în cazul acestei specii. Masculul are un penaj inconfundabil, predominant alb, cu o mască neagră în jurul ochilor, un „v” negru pe ceafă și dungi negre subțiri pe aripi. Femela are penaj predominant gri cu cap castaniu.
Ferestrașul mic cuibărește din jumătatea nordică a Europei, până în estul Rusiei și nordul Kazahstanului, Mongoliei și al Chinei. În România cuibărește doar în Delta Dunării, izolat, dar în perioada rece numărul păsărilor care pot fi observate crește, datorită exemplarelor venite din nord.
Pentru cuibărire preferă lacurile, râurile cu curgere lină, brațele moarte, pe scurt, zonele acvatice cu apă dulce care au păduri în apropiere. Iarna pot fi văzuți pe lacuri mari și râuri neînghețate, arareori pe mare.
Cuibăresc solitar sau în grupuri mici. Folosesc cuiburile părăsite ale ciocănitorilor negre, dar și cuiburi artificiale, ambele variante fiind căptușite cu puf și pene. Doar femela incubează ouăle și îngrijește puii.
Se hrănește în principal cu insecte acvatice și larvele acestora, amfibieni și materie vegetală. Consumă, de asemenea, și pești de dimensiuni mici, în special iarna.
Eliminarea arborilor maturi din pădurile ripariene, regularizarea malurilor râurilor și poluarea apelor sunt amenințările principale ale acestei specii.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Este cel mai mare ferestraș, după cum îl prezintă și numele și dimensiunile: până la 68 cm lungime și 94 cm anvergura. Este o rață scufundătoare cu corp lung, hidrodinamic, cioc lung, subțire, cu zimți pe lateral și vârful încovoiat ușor în jos. Dimorfismul sexual este foarte accentuat. Masculul în penaj nupțial are capul verde închis, gâtul, abdomenul și lateralele albe, iar spatele negru. Femela are capul maroniu și penajul general gri deschis. Creasta e mai evidentă la femelă.
Ferestrașul mare cuibărește din nordul și centrul Europei, estul Asiei și până în America de Nord. În general migratoare, dar populațiile sudice sunt sedentare. În România specia cuibărește localizat, în toate grupele Carpaților, cu o populație de 20-50 de perechi, dar cu tendință populațională în creștere. În sezonul rece numărul crește, odată cu sosirea exemplarelor din nord.
La noi preferă lacurile adânci și râurile situate la altitudini mari, cu ape limpezi, situate în apropierea pădurilor cu arbori maturi, cu scorburi pentru cuibărit.
Se scufundă și înoată pe sub apă cu agilitate. Se hrănește în principal cu pești de dimensiuni mici, moluște, crustacee, insecte, dar și amfibieni, mici mamifere, păsări precum și mici cantități de material vegetal.
Ferestrașul mare este afectat de managementul defectuos al zonelor umede și de pierderea locurilor de cuibărit, din cauza eliminării arborilor maturi.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Ferestraș asemănător ca aspect cu ferestrașul mare, dar cu silueta mai zveltă. Capul masculului e și el negru cu irizații verzui, dar creasta e mai zburlită, ciocul mai subțire și ochii sunt roșii. Un inel alb desparte capul și gâtul negru de pieptul maroniu. Spatele e negru și lateralele gri. Femela are capul maroniu și restul penajului pe bază de alb, gri și negru.
Ferestrașul moțat cuibărește în zonele nordice ale Europei, Asiei și Americii de Nord, în zone boreale și de tundră. Nu cuibărește în România, putând fi văzut doar în perioada rece a anului. La noi iernează în special în zona de coastă a Mării Negre, pe lacurile de coastă sau țărmul mării, fiind sporadic în restul teritoriului.
Pentru cuibărire preferă lacurile și râurile adânci, inclusiv estuarele, care au în apropiere habitate forestiere, potrivite pentru amplasarea cuiburilor. Își amplasează cuibul bine ascuns între arbori, în spațiile dintre rădăcini, în cavități sau scorburi; preferă ca locația cuibului să fie la distanță mică față de apă.
Este preponderent ihtiofag, consumând pește de dimensiuni mici, dar și alte organisme acvatice (amfibieni, crustacee, viermi etc.). Consumul de hrană vegetală este redus și ocazional.
Cuibărind în zone cu habitate forestiere, principala amenințare este exploatarea acestor habitate din zonele de amplasare a cuiburilor și în special a arborilor bătrâni, scorburoși. Suplimentar, specia este amenințată de vânătoare, iar în zonele unde iernează în numere mari, de persecutare din partea sectorului piscicol, care o vede ca un consumator problematic de pește.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Cum le putem ajuta
Păstrarea arborilor maturi și a lemnului mort pe picior ajută speciile să cuibărească cu succes. De asemenea, apele curate, nepoluate oferă un mediu sănătos de viață și o sursă de hrană pentru speciile acvatice, cum sunt și ferestrașii.
Lista surselor bibliografice folosite la realizarea acestui articol poate fi consultată aici.
Bevezető
Habár közeleg a tavasz, februárban még mindig érezhetjük a tél zordságát. Azonban mi, a vadon élő madarak lelkes kedvelői, bár érezzük az alacsony hőmérsékleteket, de a találkozás örömét is azokkal a fajokkal, amelyek csak, vagy túlnyomórészt az év ezen hidegebb időszakában látogatnak el hozzánk. Az bukók pedig mindenképpen a hideg szezon várható vendégei közé tartoznak.
Család/Nem
A bukók a Mergus és a Mergellus nemekbe tartozó fajok, amelyek az Anatidae család tagjai. Valójában bukórécék, amelyek erőtelyesen specializálódtak fő táplálékuk, a halak elcsípésére. Ezt a megnyúlt test (a kis bukó kompaktabb), a hosszú nyak és a hegyénél ívelt fogazott szélű csőr teszi lehetővé. Továbbá a lábuk a test hátsó részén található (más bukórécékhez hasonlóan), ami egy alkalmazkodás a víz alá bukásra, a jellegzetes viselkedésükre ahonnan ezen fajok neve is származik. Egyes fajok üstökkel is rendelkeznek. A nemek az összes faj esetén jó láthatóan eltérnek. Európa mindhárom faja megtalálható nálunk is: a kis bukó, a nagy bukó és az örvös bukó.
Hol látod őket
A bukók az északi területek jellegzetes fajai, elterjedtek Európában, Ázsiában és Észak Amerikában egyaránt. Vízimadarak, amelyek tavakon, folyókon, hegyi patakokon és a tengerek partvidékein fordulnak elő. Hazánkban télen és vonulás alatt fordulnak elő nagyobb számban, azonban a három faj jelentősen eltér e téren is. A nagy bukó nagyobb számban költ a hegyvidékeinken, főleg a vízgyűjtők közelében és a bővizű hegyi folyók egyes szakaszain. A faj jelenleg növeli elterjedési területeit, így az elmúlt években jelentősen gyarapodott az ismert költési helyszínek száma. Télen mégis nagyobb számban figyelhető meg az északról érkező egyedeknek köszönhetően a mély tavakon, főleg a nagyobb vízgyűjtőkön. A kis bukó elszigetelten költ egyetlen ismert helyen a Duna Deltában, így jelenleg csak néhány költőpárról tudunk. Télen ezt a fajt is nagy számban láthatjuk az északi vendégeknek köszönhetően, főleg a nagyobb alföldi tavakon. Az örvös bukó nem költ nálunk, így csak téli vendégünk. Túlnyomórészt a tengerparti területeken – a tengeren, a kikötők védettebb területein vagy a part menti tavakon – látható.
Táplálkozás
Főleg halakkal táplálkoznak, amelyek után a víz alá merülve úsznak és vékony fogazott csőrükkel kapnak el. Néhány méter mélyre merülnek és több tíz másodpercig is a víz alatt maradhatnak. Étrendjük még tartalmazhat vizi gerincteleneket – puhatestűeket, rákokat, férgeket és rovarokat – valamint kétéltűeket és növényeket is. Egyes fajok kövek és más búvóhelyek alatt is keresgélnek táplálék után,melyeket a csőrükkel forgatnak fel a víz alatt.
Költés
Vizek közelében költenek, általában magányosan vagy kis csoportokban. A kis és nagy bukó öreg fák odvaiban fészkel, gyakran használva a fekete harkályok régi fészkeit, melyek 10-15 méter magasságban találhatóak. Elfoglal más természetes üreget is a meredek partszakaszokon, sziklákon vagy akár a talajon is, de használ műodúkat is. Az örvös bukó a földön fészkel, gyakran vegyes kolóniákban, többnyire sirályokkal. Fészkét a növényzetbe rejti el a ragadozók elől. Hazánkban csak a kis és nagy bukó költ, az örvös csak téli vendég.
Vonulás
A nagy és örvös bukó részlegesen vonul, az északi állományok délre húzódnak telelni míg a mérsékelt égöviek állandóak is lehetnek. A kis bukó vonuló faj. Télen nagy – akár több tízezres – csoportokat alkothatnak kontinensünk északi tengrepartjain – ami a nagy bukókat illeti, vagy kisebbeket a két másik faj esetén. Hazánkban azonban csak kis csapatokban vagy magányosan jelennek meg.
Képviselő fajok
Kis bukó (Mergellus albellus)
Kisméretű, a kercerécére hasonlító bukó. A nemi kétalakúság ennél a fajnál is szembetűnő. A hím összetéveszthetetlen, túlnyomórészt fehér, szemei körül fekete maszkkal, a tarkóján egy szintén fekete “v”-vel és szárnyain vékony fekete csíkokkal. A tojó tollazata szürke, feje gesztenyebarna.
A kis bukó Észak-Európától Oroszország keleti és Kazahsztán, Mongólia valamint Kína északi részéig költ. Romániában elszigetelten, csak a Duna-Deltában fészkel, de a hideg időszakban jelentősen megnövekszik a nálunk látható madarak száma az északi vendégeknek köszönhetően.
Költéshez a tavakat, lassú folyású folyókat, holtágakat, röviden az erdők közelében fellelhető édesvízi élőhelyeket kedveli. Télen a nagyobb tavakon, folyókon látható, ritkán a tengeren is.
Magányosan, vagy kis csoportokban fészkel. Az elhagyott fekete harkály odúkat használja, de elfoglalja a műodúkat is, az üregeket mindkét esetben pehelytollakkal béleli ki. A tojó egyedül költi ki a tojásokat és neveli fel a fiókákat.
Főként vízirovarokkal és ezek lárváival, kétéltűekkel és növényi anyagokkal táplálkozik. Különösen a téli időszakban kisméretű halakat is fogyaszt.
A fajt főleg az öreg fák eltávolítása az ártéri erdőkből, a folyómedrek szabályozása és a vízszennyezés veszélyezteti.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.
Nagy bukó (Mergus merganser)
A legnagyobb bukó, ahogy azt sugallja neve és mérete is: akár 68 cm-s testhossz és 94 cm-s szárnyfesztávolság. Bukóréce, melynek teste hosszú és hidrodinamikus, csőre hosszú, vékony, fogazott és a végén ívelt. A nemek tollazata jelentősen eltér. Nászruhában a hím feje sötétzöld, torka, hasa és oldala fehér, háta pedig fekete. A tojó feje barna és tollazata általánosan világosszürke. A taréj a tojón hangsúlyozottabb.
A nagy bukó Észak- és Közép-Európától egészen Kelet-Ázsiáig, valamint Észak-Amerikában is költ. Többnyire vonuló de a déli populációk állandóak. Romániában a faj pontszerűen költ a Kárpátok mentén, 20 – 50 párra becsült állománnyal ami növekedést mutat. A hideg időszakban az egyedek száma nő az északról érkező telelő egyedeknek köszönhetően.
Hazánkban kedveli a mély tavakat és a tisztavizű hegyi folyókat az erdők közelében hol költésre alkalmas öreg odvas fákat talál.
Nagy ügyességgel merül és úszik a víz alatt. Javarészt kisméretű halakkal, puhatestűekkel, rákokkal, rovarokkal táplálkozik, de elfogyaszt kétéltűeket, kisemlősöket, madarakat vagy akár növény eredetű táplálékot is.
Állományait a vizes területek nem megfelelő kezelése, valamint az öreg fák kivágása veszélyeztetheti.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.
Örvös bukó (Mergus serrator)
A nagy bukóra hasonlító, de annál karcsúbb bukó faj. A hím feje ennél a fajnál is zöldesen irizáló fekete, de üstöke borzasabb, csőre vékonyabb és szemei pirosak. Fekete fejét és nyakát egy fehér gyűrű (örv) választja el a barna mellkastól, amire a faj neve is utal. Háta fekete, míg oldala szürke. A tojó feje barna, a tollazata többi része pedig fehér, szürke és fekete.
Az örvös bukó Európa, Ázsia és Észak-Amerika északi részein, a boreális és a tundrai övezetben költ. Romániában ennek megfelelően nem fészkel és csak a téli időszakban látható. Hazánkban főleg a Fekete-tenger parti övezetében, a közeli tavakon vagy a tengerparton telel, de ritkábban megjelenik az ország más részein is.
A költési időszakban azokat a mély tavakat és folyókat illetve torkolatokat részesíti előnyben, amelyek közelében fészkelésre alkalmas erdőket talál. Fészkét a fák közé alaposan elrejtve, a gyökerek közé vagy odvakba helyezi, lehetőleg a vízhez közel.
Főleg kisméretű halakkal táplálkozik, de elfogyaszt egyéb vízi élőlényeket is (kétéltűeket, rákokat, férgeket, stb.). Növényi táplálékot csak keveset és ritkán fogyaszt.
Mivel erdőkben költ, a fajt főként a költésre használt vízparti erdősávok és különösen az öreg, odvas fák kitermelése veszélyezteti. Emelett a vadászat is gondot okoz számára, illetve azokon a területeken, ahol nagy számban telel, a halfogyasztás miatt, a halgazdaságok is üldözik.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.
Hogyan segíthetsz nekik
Az öreg fák és álló holtfák megtartása fészkelőhelyet kínálhat a bukóknak, továbbá a vizek minőségének megőrzése egy egészséges környezetet, ahol megszerezhetik táplálékukat.
A “hónap faja” rovat létrehozásához szükséges hivatkozáslistát itt lehet megtekinteni.
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.
