Share

Păsările lunii mai – Pitulicile

Luna mai e plină de culoare și de cântec. Iar printre surprizele acestei luni poetice se numără și trilurile interpretate de pitulici. Aceste mici păsări migratoare sunt foarte vocale, iar cântecele lor pot fi auzite atât în păduri, cât și pe scenele urbane, concertele fiind cu intrare liberă.

Pitulice mică (Phylloscopus collybita), Foto Marius Iana

Familia/Genul

Pitulicile aparțin genului Phylloscopus din familia Phylloscopidae, o familie „proaspăt” descrisă grație analizelor genetice. Grupul are încă o taxonomie dinamică, cercetările aduc modificări la nivelul subspeciilor, care sunt ridicate la rang de specie. În Europa sunt 18 specii, dintre care 3 cuibăresc și la noi – pitulicea mică, pitulicea fluierătoare și pitulicea sfârâitoare, iar alte 8 apar în migrație sau accidental.

Speciile din această familie sunt păsări de talie mică, cu dimensiuni între 9 și 13 centimetri și greutatea de nici 20 de grame. Agile, se mișcă încontinuu în coronament, în căutarea insectelor. Coloritul este cuminte, verzui și maroniu pe spate și albicios gălbui pe torace și abdomen, iar ca semn distinctiv pot avea o sprânceană mai mult sau mai puțin intensă, deschisă la culoare. Unele specii au dungi galbene pe aripi. Au un cântec puternic, plăcut, care dă numele popular câtorva dintre specii, cântec care poate fi auzit și toamna în timpul migrației.

Unde le vezi

Pentru cuibărit preferă pădurile, în general pe cele de foioase, dar unele specii pot fi observate și în parcurile și grădinile din orașe. Chiar dacă penajul tern și preferința pentru coronament ascund păsările de privirile noastre, cântecul pitulicilor ne semnalează prezența lor.

Astfel, pitulicea mică e cea mai răspândită, putând fi văzută din Delta Dunării până în golul alpin, inclusiv în localități. Pitulicea sfârâitoare se întâlnește în pădurile de foioase din zonele joase până în zonele submontane. Pitulicea fluierătoare e prezentă în zonele montane din nordul țării, până în jnepenișuri. Însă în migrație pot fi văzute în orice fel de habitat în care sunt prezenți arbori sau tufe, inclusiv în localități, adesea în numere mari, căutând insecte și adesea vocalizând periodic.

Pitulice sfârâitoare (Phylloscopus sibilatrix)

Hrana

Păsări insectivore, se hrănesc solitar sau în perechi de la nivelul solului până în vârful coronamentului. Insectele, ouăle și larvele acestora, precum și alte nevertebrate, sunt „culese” de pe suprafața frunzelor, dar și din aer, unele păsări executând zboruri de pe suporturi fixe pentru a prinde prada. Consumă și fructe, mai ales înspre toamnă, dar puii sunt hrăniți predominant cu insecte.

Cuibărit

Cuibul pitulicilor, construit simplu din iarbă și frunze, este situat cel mai adesea în vegetație la nivelul solului sau la joasă înălțime, ascuns în frunziș. Unele specii pot avea și două ponte pe an. Masculii își apără teritoriul prin cântec.

Migrație

Toate speciile care cuibăresc la noi sunt oaspeți de vară, fiind foarte bune migratoare. Deși păsări de talie mică, unele sunt capabile de călătorii remarcabile, unele iernând în zona Mediteranei, iar altele călătorind până în Africa tropicală. S-au adaptat acestor obiceiuri, cele care migrează pe distanțe mai lungi, cum e pitulicea fluierătoare, au aripi mai lungi decât pitulicea mică, care migrează până în sudul Europei sau nordul Africii.

Pitulice fluierătoare (Phylloscopus trochilus)

Specii reprezentative

Cea mai numeroasă și răspândită pitulice de la noi nu prezintă dimorfism sexual. Micuța pasăre, de 11 centimetri și 9 grame, are un penaj relativ uniform, verde- maroniu pe spate și alb-murdar cu gălbui pe abdomen. Sprânceana este mai puțin evidentă decât la celelalte două specii prezente la noi, iar banda care traversează ochiul este închisă la culoare. Ciocul e mic și picioarele negre. Agilă și îndrăzneață, o putem observa în coronament, sărind încontinuu de pe o creangă pe alta, mișcând frecvent coada în jos. Cântecul de neconfundat este o serie de note scurte, clare, puternice „cif-ciaf”, care dau numele popular al păsării în mai multe limbi.

Nu doar la noi e foarte răspândită, pitulicea mică ocupă toată Europa, lipsind doar din nordul Scandinaviei. În România o întâlnim peste tot, din Delta Dunării, până în zona tufărișurilor alpine. Preferă pădurile de foioase, cu arbuști, dar ne vizitează și parcurile și grădinile cu aspect mai natural.

Deși migratoare, unele păsări mai rămân peste iarnă, în special în sud. Sosește repede, în martie și pleacă în septembrie spre sudul Europei și nordul Africii.

Cuibărește de regulă pe sol, sau la mică înălțime, în vegetație. Cuibul sferic construit din crenguțe, ierburi, mușchi și pene, adăpostește 5-6 ouă, clocite doar de femelă. Masculul, foarte teritorial, cântă des și execută un dans nupțial spectaculos, coborând cu aripile întinse.

Mare consumatoare de insecte, caută hrana în diferitele straturi ale vegetației, culegând-o de pe frunze. Acest obicei i-a adus și numele de gen – Phylloscopus venind de la phyllon – frunză și skopos – cel care observă, examinează.

Amenințările la adresa speciei sunt reprezentate de utilizarea insecticidelor și de secetele din cartierele de iernare.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Cum le putem ajuta

Prin limitarea utilizării pesticidelor. Fiind specii care se hrănesc cu insecte, folosirea insecticidelor în parcurile și grădinile din localități, în perioada de primăvară și toamnă când păsările migrează, le privează de o sursă de hrană importantă. Ele folosesc localitățile ca „puncte de realimentare” în lungul drum către cartierele de iernare sau de cuibărire.

De asemenea, utilizarea pesticidelor pentru combaterea insectelor în păduri poate avea efecte distructive serioase. De aceea, trebuie evitată utilizarea insecticidelor, mai ales în perioadele de cuibărire.

Lista surselor bibliografice folosite la realizarea acestui articol poate fi consultată aici.

Május madarai – A füzikék

Bevezető

Május tele van színekkel és dalokkal. És ezen költői hónap meglepetései közé tartoznak a füzikék hangsorai is. Ezek az apró vonuló madarak nagyon vokálisak és éneküket úgy az erdőkben mint a városi színpadokon hallani, mivel a koncertjeikre a belépés ingyenes.

Család/Nem

A füzikék a genetikai vizsgálatoknak köszönhetően viszonylag “frissen” leírt füzikefélék (Phylloscopidae) családjába és azon belül a Phylloscopus nembe tartoznak. A csoport taxonómiája még igen dinamikus, a kutatások újabb és újabb változásokat hoznak, főleg az alfajok körében, amelyeket faji szintre emelnek. Európában 18 fajt tartanak számon, ebből 3 – a csilpcsalpfüzike, a fitiszfüzike és a sisegő füzike – nálunk is költ, további 8 pedig vonuláskor vagy véletlenszerűen jelenik meg.

Az ebbe a családba tartozó fajok kis méretűek, 9 és 13 centiméter közötti testhosszal és tömegük nem éri el a 20 gramot sem. Nagyon mozgékonyak, megállás nélkül matatnak a lombkoronában rovarok után kutatva. Színezetük szerény, zöldes és barnás a háton és sárgásfehér a torkon és a hason, megkülönböztető jegyként pedig lehet nekik egy erősebb vagy gyengébb világos szemöldöksávjuk. Egyes fajoknak sárga szárnycsíkjaik is vannak. Énekük erős, kellemes, és néhányuk népi neve éppen az ősszel, vonuláskor is hallható énekükre utal.

Hol látod őket

Költéskor főleg a lombhullató erdőket részesítik előnyben, de egyes fajok megfigyelhetőek a városok parkjaiban és kertjeiben is. Még ha fakó tollazatuk és a lombkoronához való ragaszkodásuk el is rejti őket a szemünk elől, a füzikék éneke jelzi jelenlétüket.

A csilpcsalpfüzike a legelterjedtebb, a Duna-Deltától a fahatár fölötti gyepekig mindenhol megtalálható. A sisegő füzikével lombhullató erdőkben találkozhatunk, az alföldtől a szubmontán régiókig. A fitiszfüzike az ország északi részének hegyvidékein, a törpefenyvesekben költ. Vonuláskor viszont bármilyen élőhelyen megfigyelhetőek ahol fák vagy bokrok vannak (településeken is), gyakran nagy számban kutatnak rovarok után és rendszeresen énekelnek is.

Táplálkozás

Rovarevők, magányosan, vagy párban táplálkoznak a talajszinttől a fák koronáinak csúcsáig. A rovarokat, valamint ezek tojásait és lárváit és az egyéb gerincteleneket a fák leveleiről szedegetik le, de a levegőből is összegyűjtik őket, egyes madarak kiülőhelyekről lesnek és röppennek fel, hogy rovarokat fogjanak. Gyümölcsöket is fogyasztanak, különösen az ősz közeledtével, de a fiókákat főként rovarokkal etetik.

Költés

A füzikék egyszerű, fűszálakból és levelekből épített fészkeiket többnyire a talajszinten vagy egész alacsonyan rejtik a növényzetbe. Egyes fajok évente akár két fészekaljat is nevelhetnek. A hímek területüket énekkel védik.

Vonulás

A nálunk költő összes faj nyári vendég, nagyon jó vonulók. Bár aprócska termetű madarak, egyesek figyelemreméltó utakat tesznek meg és a telet a Földközi tenger térségében, vagy Afrika trópusi részein töltik. Pontosan ezen szokásaikhoz alkalmazkodtak is, így azoknak, amelyek messzebbre vonulnak, mint a fitiszfüzike, hosszabbak a szárnyaik mint a csilpcsalpfüzikének, aki Dél-Európáig vagy Észak-Afrikáig vonul.

Képviselő fajok

Csilpcsalpfüzike (Phylloscopus collybita)

A leggyakoribb és legelterjedtebb füzike fajunk, nem mutat sexualís dimorfizmust. Apró, 11 centiméteres és 9 grammos madár, tollazata viszonylag egyöntetű zöldesbarna a háton és piszkosfehér a hasi oldalon. Szemöldöksávja kevésbé kihangsúlyozott mint a másik kélt hazai füzikefajnál, valamint a szemsávja sötét színesetű. Kicsi csőre és lábai feketések. Mozgékony és merész, gyakran megfigyelhetjük a lombkoronákban, ahogy ágról ágra szökdösik megállás nélkül. Éneke kimondottan jellegzetes, határozott és erős csilp-csalpolás, innen is kapta népies nevét.

Nem csak mifelénk nagyon gyakori, a csilpcsalpfüzike egész Európában megtalálható, csak Skandinávia északi részéről hiányzik. Hazánkban mindenhol találkozhatunk vele a Duna Deltától egészen az alpesi cserjésekig. Kedveli a lombhullató erdőket, de jelen van a természetközelibb kertjeinkben és parkjainban is.

Habár vonuló faj, egyedei itt maradhatnak télire is, kimondottan az ország déli területein. Korán érkezik, többnyire márciusban, és szeptemberben kezd vonulni az Észak-Afrikában található telelőterületeire.

A talajon fészkel vagy kimondottan közel a földhöz dús növényzetben. Csésze alakú fészkét gallyakból, fűszálakból, mohából és tollakból építi, az 5-6 tojásának amit a tojó költ ki. A hím nagyon territoriális, násztánca látványos, éneke erőteljes és folyamatos.

A leveleken található rovarok nagy vadásza, így a lombozat különböző rétegein gyors röpdöséssel kapja el őket. Innen is ered a Pylloscopus génusz neve – a phyllon levelet, míg a skopos megfigyelőt, célzót jelent.

A fajt főként a rovarirtó használat és a telelőterületein előforduló egyre gyakoribb szárazságok veszélyeztethetik.

További információt a fajról itt olvashatnak.

Sisegő füzike ( Phylloscopus sibylatrix)
Fitiszfüzike (Phylloscopus trochilus)

Hogyan segíthetünk nekik

A rovarirtóhasználat korlátozásával. Mivel rovarevő fajok, a települések parkjaiban és kertjeiben tavasszal és ősszel (vonulási időben) használt rovarirtók fontos táplálékforrástól fosztják meg őket. Ők a településeket “töltőállomásokként” használják a költő- vagy telelőterületeik felé tartó hosszú úton.

Az erdőkben, rovarok ellen használt növényvédő szereknek szintén komoly pusztító hatásuk lehet, így el kell kerülni a rovarirtózást, különösen a költési időszakban.

Dacă ți-a plăcut, distribuie
+