Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți 
Ziua Păsărilor, un eveniment de pus în calendar 
Membri expați. Gerard Gorman, cunoscutul specialist în ciocănitori 
Concurs de desene: Pasărea anului 
Ieșiți în natură și sărbătoriți Ziua Păsărilor! 
Unde vedem papagali în România? 
Unele păsări merită un renume mai bun 
Păsările se hrănesc natural, nu cu alimente procesate 
Bujorul românesc, cel mai cunoscut bujor de la noi 
Măceșul 
Conservarea gâștelor cu gât roșu 
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia 
Conservarea acvilei țipătoare mici în România 
Investigarea prezenței dropiei în România 
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării 
Uite Barza! 
Atlasul Păsărilor din București 
Monitorizarea Păsărilor Comune 
Protecția berzei albe în Lunca Dunării 
International WaterBird Count 
POIM Moldova 
POIM SUD 
ROSPA0059 Lacul Strachina 
ROSPA0052 Lacul Beibugeac 
Blahnița-Mehedinți 
Școli și grădinițe prietenoase cu natura 
Spring Alive 
Pasărea Anului 
Restore Nature 
România Prinde Aripi 
Aripi Libere 
Agricultură pentru biodiversitate 
Big Day_Marton ornitologic 
It is time! 
PETlican 
Noaptea Privighetorilor 
Păsările Clujului 
Ce pasăre este aceasta? 
Pliant Păsări din habitate acvatice 
Pliant Păsări din parcuri și grădini 
Delta Dunării 
România Sălbatică 
Insignă orhidee albină 
Insignă fluturaș de stâncă 
Insignă șoim dunărean 
Insignă șoim dunărean în zbor 
Insignă lăcustar 
Colecția de puzzle-uri educative Păsări acvatice 
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini 
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor 
Puzzle Stârci din România 
Puzzle Corcodei din România 
Sacoșă pescăraș albastru 
Sacoșă pițigoi albastru 
Cuib huhurez mic 
Cuib cucuvea 
Cuib tip B (neasamblat) Știri
Păsările lunii mai – Pitulicile
28 aprilie 2022
Luna mai e plină de culoare și de cântec. Iar printre surprizele acestei luni poetice se numără și trilurile interpretate de pitulici. Aceste mici păsări migratoare sunt foarte vocale, iar cântecele lor pot fi auzite atât în păduri, cât și pe scenele urbane, concertele fiind cu intrare liberă.
Familia/Genul
Pitulicile aparțin genului Phylloscopus din familia Phylloscopidae, o familie „proaspăt” descrisă grație analizelor genetice. Grupul are încă o taxonomie dinamică, cercetările aduc modificări la nivelul subspeciilor, care sunt ridicate la rang de specie. În Europa sunt 18 specii, dintre care 3 cuibăresc și la noi – pitulicea mică, pitulicea fluierătoare și pitulicea sfârâitoare, iar alte 8 apar în migrație sau accidental.
Speciile din această familie sunt păsări de talie mică, cu dimensiuni între 9 și 13 centimetri și greutatea de nici 20 de grame. Agile, se mișcă încontinuu în coronament, în căutarea insectelor. Coloritul este cuminte, verzui și maroniu pe spate și albicios gălbui pe torace și abdomen, iar ca semn distinctiv pot avea o sprânceană mai mult sau mai puțin intensă, deschisă la culoare. Unele specii au dungi galbene pe aripi. Au un cântec puternic, plăcut, care dă numele popular câtorva dintre specii, cântec care poate fi auzit și toamna în timpul migrației.
Unde le vezi
Pentru cuibărit preferă pădurile, în general pe cele de foioase, dar unele specii pot fi observate și în parcurile și grădinile din orașe. Chiar dacă penajul tern și preferința pentru coronament ascund păsările de privirile noastre, cântecul pitulicilor ne semnalează prezența lor.
Astfel, pitulicea mică e cea mai răspândită, putând fi văzută din Delta Dunării până în golul alpin, inclusiv în localități. Pitulicea sfârâitoare se întâlnește în pădurile de foioase din zonele joase până în zonele submontane. Pitulicea fluierătoare e prezentă în zonele montane din nordul țării, până în jnepenișuri. Însă în migrație pot fi văzute în orice fel de habitat în care sunt prezenți arbori sau tufe, inclusiv în localități, adesea în numere mari, căutând insecte și adesea vocalizând periodic.
Hrana
Păsări insectivore, se hrănesc solitar sau în perechi de la nivelul solului până în vârful coronamentului. Insectele, ouăle și larvele acestora, precum și alte nevertebrate, sunt „culese” de pe suprafața frunzelor, dar și din aer, unele păsări executând zboruri de pe suporturi fixe pentru a prinde prada. Consumă și fructe, mai ales înspre toamnă, dar puii sunt hrăniți predominant cu insecte.
Cuibărit
Cuibul pitulicilor, construit simplu din iarbă și frunze, este situat cel mai adesea în vegetație la nivelul solului sau la joasă înălțime, ascuns în frunziș. Unele specii pot avea și două ponte pe an. Masculii își apără teritoriul prin cântec.
Migrație
Toate speciile care cuibăresc la noi sunt oaspeți de vară, fiind foarte bune migratoare. Deși păsări de talie mică, unele sunt capabile de călătorii remarcabile, unele iernând în zona Mediteranei, iar altele călătorind până în Africa tropicală. S-au adaptat acestor obiceiuri, cele care migrează pe distanțe mai lungi, cum e pitulicea fluierătoare, au aripi mai lungi decât pitulicea mică, care migrează până în sudul Europei sau nordul Africii.
Specii reprezentative
Cea mai numeroasă și răspândită pitulice de la noi nu prezintă dimorfism sexual. Micuța pasăre, de 11 centimetri și 9 grame, are un penaj relativ uniform, verde- maroniu pe spate și alb-murdar cu gălbui pe abdomen. Sprânceana este mai puțin evidentă decât la celelalte două specii prezente la noi, iar banda care traversează ochiul este închisă la culoare. Ciocul e mic și picioarele negre. Agilă și îndrăzneață, o putem observa în coronament, sărind încontinuu de pe o creangă pe alta, mișcând frecvent coada în jos. Cântecul de neconfundat este o serie de note scurte, clare, puternice „cif-ciaf”, care dau numele popular al păsării în mai multe limbi.
Nu doar la noi e foarte răspândită, pitulicea mică ocupă toată Europa, lipsind doar din nordul Scandinaviei. În România o întâlnim peste tot, din Delta Dunării, până în zona tufărișurilor alpine. Preferă pădurile de foioase, cu arbuști, dar ne vizitează și parcurile și grădinile cu aspect mai natural.
Deși migratoare, unele păsări mai rămân peste iarnă, în special în sud. Sosește repede, în martie și pleacă în septembrie spre sudul Europei și nordul Africii.
Cuibărește de regulă pe sol, sau la mică înălțime, în vegetație. Cuibul sferic construit din crenguțe, ierburi, mușchi și pene, adăpostește 5-6 ouă, clocite doar de femelă. Masculul, foarte teritorial, cântă des și execută un dans nupțial spectaculos, coborând cu aripile întinse.
Mare consumatoare de insecte, caută hrana în diferitele straturi ale vegetației, culegând-o de pe frunze. Acest obicei i-a adus și numele de gen – Phylloscopus venind de la phyllon – frunză și skopos – cel care observă, examinează.
Amenințările la adresa speciei sunt reprezentate de utilizarea insecticidelor și de secetele din cartierele de iernare.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
A doua cea mai comună pitulice de la noi, după cea mică, prezintă și ea sexe asemănătoare. Coloritul este verzui închis pe spate, galben pe gușă și lateralele pieptului și alb mătăsos pe abdomen. Caracteristic ei sunt sprânceana foarte lată și galbenă și aripa lungă și ascuțită. Se mișcă mult, mai ales în partea de sus a coronamentului. Cântecul, o serie de note accelerate încheiate cu un tril metalic, ne duce cu gândul la rostogolirea unei monede pe o dală de piatră.
Răspândită în mare parte din Europa, lipsește din Peninsula Iberică și din nordul Scandinaviei. La noi cuibărește în toată țara, mai puțin în zonele de câmpie din vestul și sud-estul țării. Pitulicea sfârâitoare preferă pădurile dense de fag și stejar, din zonele joase până în cele submontane. Dar cuibărește și în parcuri și grădini, iar în migrație poate fi văzută și în afara locurilor clasice, câtă vreme sunt arbori și tufe.
Migratoare de cursă lungă, pleacă în septembrie spre Africa tropicală. Aripile mai lungi decât ale păsărilor din familia ei care nu migrează atât de departe sunt o adaptare evolutivă demnă de remarcat.
Pasăre insectivoră, se mișcă agil în timp ce inspectează și culege hrana fie din stratul ierbos de pe sol, fie de pe frunzele din coronamentul arborilor. Puii sunt hrăniți în principal cu omizi. Spre toamnă consumă și fructe.
Cuibărește pe sol, ascunsă în vegetație, cuibul fiind construit de femelă din frunze, iarbă, păr de animale. Ambii parteneri apără teritoriul și îngrijesc puii.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Cea mai puțin răspândită pitulice de la noi, nu cântărește nici ea mai mult de 12 grame. Cele două sexe au coloritul asemănător, caracteristic acestor păsări: spatele maro-verzui cu tentă gri, gușa și pieptul gălbui-albicios și abdomenul albicios. Sprânceana e mai evidentă decât la pitulicea mică și picioarele sunt roz-maroniu. Se mișcă și ea încontinuu în coronament în căutarea hranei. Cântecul este un fluierat moale, ușor melancolic, repetat frecvent.
Pitulicea fluierătoare este răspândită în Europa centrală și nordică, în păduri cu mesteacăn și salcie. La noi este la limita distribuției și o vom întâlni mai ales în jumătatea de nord a țării, în special în zone montane. Specie migratoare, stă la noi din aprilie până în septembrie, când pleacă spre Africa tropicală.
Cuibărește în zone cu tufăriș abundent, în jnepeniș, la marginea pădurilor sau în pădurile mai rare. Cuibul, o cupă ovală și compactă formată din ierburi, scoarță, mușchi și pene, este situat pe sol, în tufărișuri.
Consumă în special insecte, dar și viermi, păianjeni sau material vegetal.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Cum le putem ajuta
Prin limitarea utilizării pesticidelor. Fiind specii care se hrănesc cu insecte, folosirea insecticidelor în parcurile și grădinile din localități, în perioada de primăvară și toamnă când păsările migrează, le privează de o sursă de hrană importantă. Ele folosesc localitățile ca „puncte de realimentare” în lungul drum către cartierele de iernare sau de cuibărire.
De asemenea, utilizarea pesticidelor pentru combaterea insectelor în păduri poate avea efecte distructive serioase. De aceea, trebuie evitată utilizarea insecticidelor, mai ales în perioadele de cuibărire.
Lista surselor bibliografice folosite la realizarea acestui articol poate fi consultată aici.
Május madarai – A füzikék
Bevezető
Május tele van színekkel és dalokkal. És ezen költői hónap meglepetései közé tartoznak a füzikék hangsorai is. Ezek az apró vonuló madarak nagyon vokálisak és éneküket úgy az erdőkben mint a városi színpadokon hallani, mivel a koncertjeikre a belépés ingyenes.
Család/Nem
A füzikék a genetikai vizsgálatoknak köszönhetően viszonylag “frissen” leírt füzikefélék (Phylloscopidae) családjába és azon belül a Phylloscopus nembe tartoznak. A csoport taxonómiája még igen dinamikus, a kutatások újabb és újabb változásokat hoznak, főleg az alfajok körében, amelyeket faji szintre emelnek. Európában 18 fajt tartanak számon, ebből 3 – a csilpcsalpfüzike, a fitiszfüzike és a sisegő füzike – nálunk is költ, további 8 pedig vonuláskor vagy véletlenszerűen jelenik meg.
Az ebbe a családba tartozó fajok kis méretűek, 9 és 13 centiméter közötti testhosszal és tömegük nem éri el a 20 gramot sem. Nagyon mozgékonyak, megállás nélkül matatnak a lombkoronában rovarok után kutatva. Színezetük szerény, zöldes és barnás a háton és sárgásfehér a torkon és a hason, megkülönböztető jegyként pedig lehet nekik egy erősebb vagy gyengébb világos szemöldöksávjuk. Egyes fajoknak sárga szárnycsíkjaik is vannak. Énekük erős, kellemes, és néhányuk népi neve éppen az ősszel, vonuláskor is hallható énekükre utal.
Hol látod őket
Költéskor főleg a lombhullató erdőket részesítik előnyben, de egyes fajok megfigyelhetőek a városok parkjaiban és kertjeiben is. Még ha fakó tollazatuk és a lombkoronához való ragaszkodásuk el is rejti őket a szemünk elől, a füzikék éneke jelzi jelenlétüket.
A csilpcsalpfüzike a legelterjedtebb, a Duna-Deltától a fahatár fölötti gyepekig mindenhol megtalálható. A sisegő füzikével lombhullató erdőkben találkozhatunk, az alföldtől a szubmontán régiókig. A fitiszfüzike az ország északi részének hegyvidékein, a törpefenyvesekben költ. Vonuláskor viszont bármilyen élőhelyen megfigyelhetőek ahol fák vagy bokrok vannak (településeken is), gyakran nagy számban kutatnak rovarok után és rendszeresen énekelnek is.
Táplálkozás
Rovarevők, magányosan, vagy párban táplálkoznak a talajszinttől a fák koronáinak csúcsáig. A rovarokat, valamint ezek tojásait és lárváit és az egyéb gerincteleneket a fák leveleiről szedegetik le, de a levegőből is összegyűjtik őket, egyes madarak kiülőhelyekről lesnek és röppennek fel, hogy rovarokat fogjanak. Gyümölcsöket is fogyasztanak, különösen az ősz közeledtével, de a fiókákat főként rovarokkal etetik.
Költés
A füzikék egyszerű, fűszálakból és levelekből épített fészkeiket többnyire a talajszinten vagy egész alacsonyan rejtik a növényzetbe. Egyes fajok évente akár két fészekaljat is nevelhetnek. A hímek területüket énekkel védik.
Vonulás
A nálunk költő összes faj nyári vendég, nagyon jó vonulók. Bár aprócska termetű madarak, egyesek figyelemreméltó utakat tesznek meg és a telet a Földközi tenger térségében, vagy Afrika trópusi részein töltik. Pontosan ezen szokásaikhoz alkalmazkodtak is, így azoknak, amelyek messzebbre vonulnak, mint a fitiszfüzike, hosszabbak a szárnyaik mint a csilpcsalpfüzikének, aki Dél-Európáig vagy Észak-Afrikáig vonul.
Képviselő fajok
Csilpcsalpfüzike (Phylloscopus collybita)
A leggyakoribb és legelterjedtebb füzike fajunk, nem mutat sexualís dimorfizmust. Apró, 11 centiméteres és 9 grammos madár, tollazata viszonylag egyöntetű zöldesbarna a háton és piszkosfehér a hasi oldalon. Szemöldöksávja kevésbé kihangsúlyozott mint a másik kélt hazai füzikefajnál, valamint a szemsávja sötét színesetű. Kicsi csőre és lábai feketések. Mozgékony és merész, gyakran megfigyelhetjük a lombkoronákban, ahogy ágról ágra szökdösik megállás nélkül. Éneke kimondottan jellegzetes, határozott és erős csilp-csalpolás, innen is kapta népies nevét.
Nem csak mifelénk nagyon gyakori, a csilpcsalpfüzike egész Európában megtalálható, csak Skandinávia északi részéről hiányzik. Hazánkban mindenhol találkozhatunk vele a Duna Deltától egészen az alpesi cserjésekig. Kedveli a lombhullató erdőket, de jelen van a természetközelibb kertjeinkben és parkjainban is.
Habár vonuló faj, egyedei itt maradhatnak télire is, kimondottan az ország déli területein. Korán érkezik, többnyire márciusban, és szeptemberben kezd vonulni az Észak-Afrikában található telelőterületeire.
A talajon fészkel vagy kimondottan közel a földhöz dús növényzetben. Csésze alakú fészkét gallyakból, fűszálakból, mohából és tollakból építi, az 5-6 tojásának amit a tojó költ ki. A hím nagyon territoriális, násztánca látványos, éneke erőteljes és folyamatos.
A leveleken található rovarok nagy vadásza, így a lombozat különböző rétegein gyors röpdöséssel kapja el őket. Innen is ered a Pylloscopus génusz neve – a phyllon levelet, míg a skopos megfigyelőt, célzót jelent.
A fajt főként a rovarirtó használat és a telelőterületein előforduló egyre gyakoribb szárazságok veszélyeztethetik.
További információt a fajról itt olvashatnak.
Sisegő füzike ( Phylloscopus sibylatrix)
A második leggyakoribb füzikénk, a csilpcsalp füzike után, a nemek ennél a fajnál is hasonlóak. Színezete sötétszürkés a háton, sárgás a begyen és a mellkas két oldalán, a hason pedig selymesen fehér. Legjellemzőbb bélyegei a nagyon széles és sárga szemöldöksáv valamint a hosszú és hegyes szárny. Sokat mozog, főleg a lombkorona felső részében. Éneke, egy fémes trillával záródó egyre gyorsuló hangsor, kőlapra ejtett érmére emlékeztet.
Európa jelentős részén elterjedt, az Ibériai félszigetről és Skandinávia északi részéről hiányzik. Nálunk a nyugati és dél-keleti síkságokat leszámítva az egész országban költ. A sisegő füzike az alföldtől a szubmontán régiókig terjedő sűrű bükk- és tölgyerdőket kedveli. De parkokban és kertekben is költ, vonuláskor pedig a hagyományos élőhelyein kívül is látható, szinte bármilyen fás-bokros területen.
Hosszútávú vonuló, szeptemberben Afrika trópusi területei felé indul. Szárnyai hosszabbak, mint a családhoz tartozó, de rövidebb távokra vonuló fajok szárnyai, amely egy igazán említésre méltó evolúciós alkalmazkodás.
Rovarevő, mozgékonyan kutatja fel és gyűjti be táplálékát úgy a talajról és az aljnövényzetből, mint a lombkoronából. A fiókákat túlnyomórészt lepkehernyókkal eteti. Ősszel leveleket is fogyaszt.
A talajon, a növényzet takarásában költ, a fészket a tojó építi levelekből, fűszálakból és állati szőrből. A területet mindkét szülő védi és a fiókákat is közösen gondozzák.
További információt a fajról itt olvashatnak.
Fitiszfüzike (Phylloscopus trochilus)
A legszűkebb elterjedésű füzikénk, ő sem nyom többet a 12 grammnál. A nemek hasonlóak, tollazatuk a háton szürkés zöldesbarna, a torok és mell fehéres-sárgás és a has piszkosfehér. Szemöldöksájuk hangsúlyozottabb mint a csilpcsalpfüzikénél, valamint lábaik rózsaszínes barnák. Folyamatosan mozgásban vannak ők is a lombkoronákban, táplálékot keresve. Gyakran hallatják énekük, egy lágy fütty, mely könnyű és melankólikus.
A fitiszfüzike Közép- és Észak Európában elterjedt, a nyíresek és füzesekben. Hazánkban a faj elterjedési területének határán van, így többnyire az északi hegységekben találkozhatunk vele. Vonuló faj, áprilistól egészen szeptemberig tartózkodik nálunk, majd útnak indúl a trópusi Afrikába, ahol a telet tölti.
Dús cserjésekben költ, a törpefenyvesekben, erdőszéleken vagy gyérebb erdőkben. Fűből, mohából, kéregből és tollakból épített csésze fészkét bokrok tévében a talajra rejti.
Főként rovarokkal táplálkozik, elfogyaszt hernyókat és pókokat és még akár növényi táplálékot is.
További információt a fajról itt olvashatnak.
Hogyan segíthetünk nekik
A rovarirtóhasználat korlátozásával. Mivel rovarevő fajok, a települések parkjaiban és kertjeiben tavasszal és ősszel (vonulási időben) használt rovarirtók fontos táplálékforrástól fosztják meg őket. Ők a településeket “töltőállomásokként” használják a költő- vagy telelőterületeik felé tartó hosszú úton.
Az erdőkben, rovarok ellen használt növényvédő szereknek szintén komoly pusztító hatásuk lehet, így el kell kerülni a rovarirtózást, különösen a költési időszakban.
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.
