Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți 
Panouri informativ-educative pentru protejarea șoimului dunărean 
Ziua Păsărilor, un eveniment de pus în calendar 
Membri expați. Gerard Gorman, cunoscutul specialist în ciocănitori 
Concurs de desene: Pasărea anului 
Unde vedem papagali în România? 
Unele păsări merită un renume mai bun 
Păsările se hrănesc natural, nu cu alimente procesate 
Bujorul românesc, cel mai cunoscut bujor de la noi 
Măceșul 
Conservarea gâștelor cu gât roșu 
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia 
Conservarea acvilei țipătoare mici în România 
Investigarea prezenței dropiei în România 
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării 
Uite Barza! 
Atlasul Păsărilor din București 
Monitorizarea Păsărilor Comune 
Protecția berzei albe în Lunca Dunării 
International WaterBird Count 
POIM Moldova 
POIM SUD 
ROSPA0059 Lacul Strachina 
ROSPA0052 Lacul Beibugeac 
Blahnița-Mehedinți 
Școli și grădinițe prietenoase cu natura 
Spring Alive 
Pasărea Anului 
Restore Nature 
România Prinde Aripi 
Aripi Libere 
Agricultură pentru biodiversitate 
Big Day_Marton ornitologic 
It is time! 
PETlican 
Noaptea Privighetorilor 
Păsările Clujului 
Ce pasăre este aceasta? 
Pliant Păsări din habitate acvatice 
Pliant Păsări din parcuri și grădini 
Delta Dunării 
România Sălbatică 
Insignă orhidee albină 
Insignă fluturaș de stâncă 
Insignă șoim dunărean 
Insignă șoim dunărean în zbor 
Insignă lăcustar 
Colecția de puzzle-uri educative Păsări acvatice 
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini 
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor 
Puzzle Stârci din România 
Puzzle Corcodei din România 
Sacoșă pescăraș albastru 
Sacoșă pițigoi albastru 
Cuib huhurez mic 
Cuib cucuvea 
Cuib tip B (neasamblat) Știri
Păsările lunii mai – Silviile
28 aprilie 2021
Primăvara e cu siguranță anotimpul cel mai muzical din an. Luna mai răsună de cântecele păsărilor, corul fiind acum întregit și de ultimele migratoare sosite din cartierele de iernare, puse pe cucerit teritorii și întemeiat familii. Și dacă e să facem un clasament al celor mai frumoase cântece, silviile ar ocupa locuri fruntașe, chiar dacă publicul nu prea are timp să observe interpreții.
Familia/Genul
Silviile aparțin familiei Sylviidae, cu reprezentanți pe 3 continente, Europa, Asia și Africa. Sunt păsări de talie mică și mijlocie, foarte agile. Ciocul, subțire și ascuțit, cu „mustăți” la baza, este o adaptare la tipul de hrană consumat, predominant insecte. Diferențele dintre sexe sunt prezente, dar nu sunt semnificative la majoritatea speciilor. Penajul silviilor este în general unul șters, în care predomină nuanțe de alb, negru, gri și maro. Nu același lucru se poate spune despre cântec, silviile fiind autoarele unora dintre cele mai atractive coloane sonore ale naturii de la noi.
În Europa sunt aproape 20 de specii, dintre care 7 pot fi întâlnite în România. Dintre acestea, 5 cuibăresc la noi: silvia porumbacă, silvia de zăvoi, silvia cu cap negru, silvia mică și silvia de cîmp. Restul speciilor au apariții accidentale.
Unde le vezi
După cum le recomandă numele de gen – silva, pădure în limba latină – sunt specii care trăiesc în păduri, în zăvoaie sau în zone cu tufișuri și cu vegetație înaltă. Păsări energice și agile, sar sau zboară constant printre ramuri. Se ascund în vegetație și se arată pentru scurte momente. Dar prezența lor este marcată prin cântecul puternic, clar și melodios, interpretat în adăpostul tufelor, în zbor sau din locuri înalte, vizibile.
Hrana
Hrana principală sunt insectele, în special în perioada creșterii puilor, pe care le culeg de pe frunze. Consumă și alte nevertebrate – râme și păianjeni. Insectivore fiind, toamna migrează și pentru a acumula rezervele energetice necesare zborului, consumă multe fructe sălbatice.
Cuibărit
De regulă, ambele sexe participă la construirea cuibului, situat în vegetație, la ramificația ramurilor. La unele specii masculul construiește mai multe cuiburi rudimentare, femela alegându-l și finisându-l pe cel final. Pot depune una sau două ponte pe sezon, puii fiind îngrijiți în general de către ambii părinți.
Migrație
Fiind insectivore, majoritatea speciilor din Europa Centrală și Nordică migrează pe distanțe lungi și iernează în Africa. Unele specii care sunt prezente în partea sudică a continentului sunt sedentare.
Specii reprezentative
Este o specie de silvie de talie medie, de 13 – 15 cm, probabil cea mai ușor de recunoscut din familie, masculul având pe cap o scufie neagră, iar femela, una maro. Penajul general este gri- maroniu pe spate, mai deschis pe burtă.
Silvia cu cap negru este una dintre cele mai răspândite silvii, fiind prezentă în aproape toată Europa și în nordul Africii. Și la noi este întâlnită pe tot cuprinsul țării, mai puțin în pădurile compacte de rășinoase.
În România este oaspete de vară, petrecând iernile în zona Mării Mediterane. Primăvara sosește destul de devreme, sfârșitul lunii martie găsindu-le deja la noi. În ierni mai blânde, mai pot rămâne unele exemplare.
Cuibărește în păduri care au și arbuști în componență, dar și în parcuri și grădini cu vegetație abundentă. Cuibul, construit de către ambele sexe din crenguțe și alte materiale vegetale, este situat în partea inferioară a vegetației.
Cântecul silviei cu cap negru este adesea considerat a fi întrecut în frumusețe doar de cel al privighetorii roșcate. Al cărei cântec poate fi recunoscut în cel al silviei, ceea ce i-a adus numele de privighetoarea nordului sau privighetoarea falsă. Cântă ascunsă în vegetație, dând de gol prezența acestei păsări, altfel destul de greu de observat.
Silvia cu cap negru este predominant insectivoră, culegând prada de pe frunze și crengi, arareori în zbor. La finalul verii și toamna consumă fructe, iar în sudul Europei consumă și nectar și polen, funcționând ca un bun polenizator.
Ca toate speciile de silvii, și cea cu cap negru are de înfruntat provocările ridicate de folosirea exagerată a pesticidelor, de toaletarea exagerată a arbuștilor și a gardurilor vii și de prădarea cuiburilor, așezate în stratul inferior de vegetație, de către pisici și alte animale lăsate libere.
Mai multe informații despre specie puteți citi aici.
Silvie de talie medie, de până la 15 centimetri. Se poate diferenția mai ușor de restul silviilor de la noi, fiind singura care are aripile maronii. Sexele prezintă un ușor dimorfism sexual, penajul de pe spate este gri, cel de pe piept alb-gălbui cu tentă roz la mascul și mai gălbui la femelă. De asemenea, capul masculului este gri, iar cel al femelei maroniu.
Răspândită în întreaga Europă și în partea vestică a Asiei, este o specie comună și la noi în țară.
Silvia de câmp este o specie puternic migratoare, iernând în Africa Sub-sahariană. În România este oaspete de vară, sosește în luna aprilie și cuibărește în zone deschise însorite, cu tufe și arbuști izolați, aliniamente pe lângă drumuri sau căi ferate. Evită așezările omenești, zonele cu vegetație densă sau mai înaltă de 3-4 metri.
Cuibul este început de regulă de masculul care ajunge primul în teritoriile de cuibărire, începe mai multe, iar femela îl finisează pe cel definitiv. Este situat în partea de jos a vegetației. Ambii părinți clocesc și hrănesc puii.
Silvia de câmp se hrănește predominant cu nevertebrate – insecte, viermi, păianjeni, mai ales în perioada de hrănire a puilor, dar spre toamnă dieta include mai multe fructe.
Cântecul masculului este variat și complex, diferit, în funcție de „scenă” – cântecul de pe suport este mai scurt, cu versuri rapide, în vreme ce cântecul în aer, parte a unui zbor nupțial spectaculos, are strofe mai alungite, uneori putând fi confundat cu cel al silviei porumbace.
Pierderea habitatului, prin eliminarea tufișurilor pe pe pășuni și de pe parcelele dintre terenurile agricole, este principala amenințarea a speciei. Se adaugă și utilizarea pesticidelor, care elimină sursa de hrană, dar și secetele prelungite din zonele de iernare africane. Însă momentan populația e stabilă și înregistrează o ușoară creștere.
Mai multe informații despre specie puteți citi aici.
Cu cei maxim 14 centimetri ai săi, este cea mai mică specie de silvie de la noi. Sexele sunt asemănătoare, pe spate penajul este gri-maroniu, iar gâtul și abdomenul sunt albe. Capul este gri, ciocul scurt și întunecat, cu bază gri-albăstrui deschisă.
Este cea mai răspândită silvie din Europa și, de asemenea, din România. Poate fi observată de la nivelul mării, până în zona montană.
Specie migratoare, petrece iarna în nord-estul Africii, la noi este doar oaspete de vară. Cuibărește în zone agricole și habitate bogate în tufărișuri dense, în parcuri și grădini, fiind și cea mai urbanizată specie dintre toate silviile. Cuibul este situat în vegetație densă, până la 3 metri înălțime. Cuibărește solitar, iar cei doi părinți îngrijesc împreună puii.
Silvia mică este predominant insectivoră, dar ca toate silviile, toamna își crește rezervele energetice necesare migrației prin consumul de fructe.
Cântă de regulă ascunsă în vegetație, un cântec puternic, care se aude de la distanță, emis în serii puternice, ca un huruit „tell-tell-tell-tell”. Este unul dintre cântecele reprezentative ale primăverii.
Prin habitatul ocupat și tipul de hrană preferat, și silvia mică este amenințată de toaletări exagerate și de dispariția zonelor cu tufișuri, precum și de folosirea exagerată a pesticidelor.
Mai multe informații despre specie puteți citi aici.
Este cea mai mare și mai robustă silvie de la noi, ajungând până la 17 centimetri. Masculul are spatele gri-plumburiu și se diferențiază destul de clar de restul silviilor prin dungile gri de pe burtă, asemănătoare celor unui uliu și prin ochiul galben intens. Femela este asemănătoare, dar spatele este mai maroniu, iar dungile de pe abdomen și ochiul sunt mai șterse.
Cuibărește în partea centrală și estică a Europei și în vestul și centrul Asiei. La noi se întâlnește în toată țara, mai puțin în zona de munte și în Delta Dunării.
Silvia porumbacă este migratoare, petrecând iarna în Africa de Est, de unde sosește în aprilie-mai. Preferă zonele deschise, cu tufărișuri și arbori răzleți, împărțind habitatul cu sfrânciocul roșiatic, lângă care cuibărește adesea.
Cuibul este situat în tufe dense, cu țepi, până la 2 metri înălțime. Insectivor mai ales în perioada creșterii puilor, ca toate silviile, spre sfârșitul verii consumă mai multe fructe, mai ales înaintea migrației.
Cântecul silviei porumbace seamănă cu cel al silviei de zăvoi și al silviei de câmp, dar cârâitul caracteristic de pe sfârșitul cântecului o distinge de acestea. Masculul cântă în tufișuri, dar și în zbor orizontal, adesea cu bătăi din aripi, deasupra teritoriului.
Fiind insectivoră și cuibărind în tufișuri, este sensibilă la folosirea insecticidelor care o lasă fără sursa de hrană și la intensificarea agriculturii care o lasă fără locuri de cuibărit.
Mai multe informații despre specie puteți citi aici.
Cum le putem ajuta
Susținând folosirea moderată de pesticide, dăm o șansă atât păsărilor, cât și naturii. Silviile, ca toate insectivorele (dar nu numai), sunt consumatoarele unor cantități remarcabile de insecte. Astfel, limitarea utilizării chimicalelor are efecte benefice pe termen lung asupra solului și este completată de insecticidele naturale, păsările și alte viețuitoare care se hrănesc cu nevertebrate.
Plantând sau păstrând tufele autohtone în grădini și parcuri creștem numărul locurilor de cuibărit și sursa de hrană a silviilor. Fructele sălbatice sunt o sursă importantă de hrană în special toamna, înainte de migrație, dar și primăvara, dacă ne gândim la condițiile meteo extreme din ultimii ani, cu precipitații multe sau ninsori chiar și la sfârșit de aprilie.
Menținerea albiilor râurilor, cu meandrele cu zăvoaie și vegetație ripariană, este esențială pentru silvia de zăvoi. Din păcate, regularizarea cursurilor de apă distruge într-un ritm alarmant aceste ecosisteme valoroase, inclusiv habitatele în care cuibărește aceasta.
Fiind specii care cuibăresc în partea inferioară a tufelor, sunt printre cele mai afectate păsări de prădătorismul la cuib, în special de către pisicile domestice. Astfel, ținerea pisicilor în casă în perioada cuibăritului crește succesul reproductiv al silviilor și a altor specii de păsări sălbatice.
Lista surselor bibliografice folosite la realizarea secțiunii „Păsările lunii” poate fi consultată aici.
Bevezető
A tavasz kétség nélkül az év legdallamosabb hónapja. A májusi táj felcsendül a madarak énekétől, egy kórus amely már a telelő területeiről később érkező vándormadarakkal is kiteljesedett, kik territóriumot foglalnak és családot alapítanak. És ha rangsorolni szeretnénk a madárénekeket, a poszáták biztosan az élvonalban helyezkednének el, még akkor is ha a közönség többnyire éneke alapján ismeri a virtuózokat, nem annyira a tollazatuk alapján.
Család/Nem
A poszátafélék családjába tartozó fajok három kontinensen fordulnak elő, Európában, Ázsiában és Afrikában. Kis és közepes termetű, kimondottan mozgékony fajok. Vékony és hegyes csőrük bajussztollakkal a tövében a rovarevő életmódhoz való alkalmazkodás eredménye. A nemek megjelenésükben eltérnek de a legtöbb faj esetében csekély mértékben. A poszáták tollazata általánosan elmosodtabb, melyben a fehér, fekete, szürke és barna árnyalatok uralkodnak. Megjelenésükkel éles ellentétben, énekeik a hazai természet legszebb dallamait keltik életre.
Európában közel 20 fajuk ismert, ezek közül Romániában 7 fordul elő. Ezek közül 5 költ: karvalyposzáta, kerti poszáta, barátposzáta, kis poszáta és a mezei poszáta. A többi fajnak csak kóborló egyedei fordulnak elő.
Hol láthatod őket
Ahogyan tudományos nevük sugalja – silva latinul erdőt jelent – többnyire lombkoronákhoz kötött fajok, erdőkben, ligetekben, bokrosokban hol magasabb növényzetet találnak. Energetikus, fürge madarak akik folyamatosan ágról ágra ugrálnak. A sűrű növényzetben bujkálva ritkán mutatják magukat, azonban dallamos éneküket gyakran hallatják a bokrok rejtekéből, időnként repülés közben vagy bokrokra kiülve is.
Táplálkozás
Többnyire rovarokkal táplálkoznak, főleg a költési időszakban, melyeket a levelekről gyűjtenek össze. Alkalmanként elfogyasztanak más gerincteleneket is (giliszták, pókok). Mivel roverevők, ősszel vándorútra kelnek, ilyenkor az útra szükséges tartalékok felhalmozása céljából nagyobb mennyiségű gyümölcsöt is fogyasztanak.
Költés
Általában a gazdag növényzetben elrejtett fészek építésében mindkét szülő részt vesz. Egyes fajoknál a hím több fészket kezd építeni melyek közül a tojó választja ki és fejezi be a végsőt. Évente akár több fészekaljat is felnevelhetnek. A fiókákat mindkét szülő egyaránt gondozza.
Vonulás
Mivel rovarevők, a közép- és észak-európai fajok zöme hosszútávú vonuló és Afrikában telel. Egyes fajok, melyek a kontinens déli területein fordulnak elő, álladóak.
Képviselő fajok
Barátposzáta (Sylvia atricapilla)
Közepes, 13 – 15 cm-es átlag testméretű poszáta. A család tagjai közül valószínűleg az egyik legkönnyebben felismerhető faj, mivel a hímnek fekete, a tojónak pedig barna sapkája van. A tollazat többi része szürkésbarna a háton és világosabb a hason.
A barátposzáta az egyik legszélesebb elterjedésű a poszáták közül; szinte egész Európában és Afrika északi részén is jelen van. Nálunk is az ország egész területén találkozhatunk vele a sűrű fenyveseket leszámítva.
Romániában nyári vendég, a telet a Földközi-tenger térségében tölti. Tavasszal elég korán érkezik meg, a március vége már itt találja. Enyhébb teleken pár egyed itt is maradhat.
Cserjeszinttel rendelkező erdőkben költ, de nagy számban fészkel parkokban és dús növényzetű kertekben is. A mindkét nem által, ágakból és egyéb növényi részekből épített fészek a növényzet alsó részén helyezkedik el.
Sokan úgy tartják, hogy a barátposzáta énekének szépségét csak a fülemüle hangja múlja felül. Ez utóbbi trillái a barátposzáta dalában és felismerhetőek, elnyerve a barátposzátának az észak fülemüléje, vagy az ál fülemüle nevet. Az amúgy nehezen megfigyelhető madár általában a növényzetben bújkál, és jelenlétét csupán éneke árulja el.
Főleg rovarevő, táplálékát levelekről és ágakról szedegeti össze, ritkán vadászik röptében. Nyár végén és ősszel gyümölcsöket fogyaszt, míg Európa déli részén nektárral és pollennel is táplálkozik, így beporzó szerepet is betölt.
Mint minden poszátafaj, a barátposzáta is a rovarirtószerek túlzott használata és a bokrok illetve élősövények túlzott nyesése által keltett kihívásokkal kell szembenéznie, valamint a növényzet alsó szintjébe épített fészkek macskák és egyéb szabadon hagyott háziállatok általi kifosztása is gondot okoz számára.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.
Mezei poszáta (Sylvia communis)
Közepes méretű, legfeljebb 15 centiméteres poszáta. A nálunk élő többi poszátától viszonylag könnyen elkülöníthető barna szárnyai alapján. A nemek között enyhe szexuális dimorfizmus figyelhető meg, a hát szürke, a mellkas a hím esetében sárgásfehér, rózsaszín árnyalatokkal, míg a tojónál inkább sárgás. Emellett a hím feje szürke, míg a tojóé barnás.
Egész Európában és Ázsia nyugati részén is elterjedt, így nálunk is gyakori faj.
A mezei poszáta hosszútávú vonuló, a telet a Szaharától délre tölti. Romániában nyári vendég, áprilisban érkezik és napos, bokrokkal és fákkal tarkított nyílt élőhelyeken, utak vagy vasúti sínek mentén költ. Kerüli az emberi településeket, a sűrű, vagy 3-4 méternél magasabb növényzetű területeket.
A fészket rendszerint az előbb a költőterületre visszatérő hím kezdi el építeni, több fészket is elkezd, a tojó választja ki és fejezi be azt, amelyikben költeni fognak. A növényzet alsó szintjén helyezkedik el. Mindkét szülő részt vesz úgy a költésben mint a fiókák etetésében.
A mezei poszáta főleg gerinctelenekkel – rovarokkal, gilisztákkal, pókokkal – táplálkozik, különösen a fiókák felnevelésének időszakában, de ősszel táplálékának jelentős hányadát gyümölcsök teszik ki.
A hím éneke változatos, összetett és a “színpad” függvényében változik: a kiülve hallatott dalok rövidek, gyors strófákkal, míg a röptében, egy látványos nászrápülés keretében előadott repertoár elnyújtottabb, néha akár a karvalyposzáta énekével is összetéveszthető.
Az élőhelyvesztés, a legelők valamint a szántók közötti mezsgyék bokrosainak kivágása a faj fő veszélyeztető tényezője. Ehhez hozzáadódik a táplálékforrását megtízedelő rovarirtóhasználat és az afrikai telelőterületeit sújtó elnyúló aszályok. Ugyanakkor az állomány jelenleg stabil, és enyhe növekedést mutat.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.
Kis poszáta (Sylvia curruca)
A legfeljebb 14 centiméteres testhosszával a nálunk élő poszáták legkisebbike. A nemek hasonlóak, a háton szürkésbarna, torok és hastájékon pedig fehér tollazattal. A fej szürke, a csőr kicsi és sötét, a csőrtő világos szürkéskék.
Európa és ugyanakkor Románia legelterjedtebb poszátája. A tengerszinttől egészen a hegyvidékig megtalálható.
Vonuló faj, a telet Északkelet-Afrikában tölti, míg nálunk csupán téli vendég. Mezőgazdasági területeken, bokrokban gazdag élőhelyeken, parkokban és kertekben költ; az összes poszáta közül a legurbanizáltabb. Fészkét sűrű növényzetbe, legfeljebb 3 méteres magasságba építi. Magányosan költ, a két szülő pedig együtt gondozza a fiókákat.
A kis poszáta rovarevő, de a többi poszátához hasonlóan ősszel gyümölcsfogyasztással tölti fel a vonuláshoz szükséges energiatartalékait.
Rendszerint a növényzetbe meghúzódva énekel, hangja erős, távolról is hallható, erőteljes sorozatokból álló, morajló “dzsigi-dzsigi-dzsigi”. A tavasz egyik meghatározó madárhangja.
Az általa használt élőhelytípus és fő tápláléka miatt a kis poszátát is a bokrok túlzott metszése és a bokrosok eltűnése valamint a rovarirtók túlzott használata veszélyezteti.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.
Karvalyposzáta (Sylvia nisoria)
A legnagyobb poszátafélénk, testhossza elérheti akár a 17 centimétert is. A hím felsőteste ólomszürke, alsóteste karvalymintázatának és élénksárga szemének köszönhetően viszonylag könnyen elkülöníthető a többi poszátafélétől. A tojó megjelenése hasonló de tollazata barnásabb, karvalymintázata és szeme színe fakóbb.
Közép- és Kelet-Európában költ, valamint Nyugat- és Közép-Ázsiában. Hazánkban bárhol előfordulhat a hegyvidéket és a Duna-deltát leszámítva.
A karvalyposzáta vonuló faj, a telet Kelet-Afrikában tölti, ahonnan április-májusban érkezik meg költőterületeire. Kedveli a nyílt élőhelyeket melyeket bokrok és magányos fák tarkítanak, hasonlóan a tövisszúró gébicshez.
Fészkét akár 2 méter magas, sűrű, tövisek által védett bokrokra építi. Rovarevő, főleg a fiókák nevelése alatt, azonban a többi poszátához hasonlóan miután fiókái kirepültek gyümölcsöket is fogyaszt, főleg a vonulás elött.
Éneke kimondottan hasonlít a kerti poszátáéhoz de időnként a mezeiposzátával is összetéveszthetjük, de gyakran a stófája végén jellegzetes cserregése elkülöníti a többi fajtól. A hím a bokrokra kiölve énekel, időnként gyors szárnycsapásokkal vízszintesen repülve teritóriuma fölött.
Mivel rovarokat fogyaszt és bokrokon költ, kimondottan érzékeny a rovarirtó szerek használatára ami táplálékát vonja meg, valamint az intenzív mezőgazdaságra ami fészkelőhelyek nélkűl hagyja.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.
Hogyan segíthetsz nekik
A rovarirtó szerek használatának a mérséklésével esélyt adunk mint a természetnek, mint a madaraknak egyaránt. A poszáták, ahogy a többi rovarevő faj figyelemreméltó mennyiségű rovart fogyasztanak. Így a vegyszerek mennyiségének csökkentésével hosszú távon a jobb talajminőséghez természetes rovarírtók is társulni fognak, madarak és egyéb élőlények amelyek rovarokkal táplálkoznak.
Ha parkjainkban és kertjeinkben őshonos bokrokat ültetünk, vagy megtartjuk a már meglévőket, fészkelőhelyet biztosíthatunk a poszátáinknak és egyuttal értékes táplálék forrást is a nehéz vándorút előtt. Az elmúlt évek szélsőséges tavaszi időjárásában ezen gyümölcsök a hosszú vándorút utáni vésztartalékokat is jelnethatnek a visszatérő madarainknak.
A folyómedrek megtartása a meanderekkel, ligeterdőkkel és folyómenti növényzettel létfontosságú a kerti poszáta számára. Sajnos a folyómedrek szabályozása félelmetes iramban pusztítja ezen értékes élőhelyeket.
Mivel alacsonyan a bokrok tövében építik fészkeiket, kimondottan sérülékenyek a fészekrablókkal szemben, kimondottan a házimacskák jelenlétére. Így a házikedvenceink benntartásával jelentősen növelhetjük a poszáták költésisikerét, miközben számos veszélyes betegségtől óvhatjuk meg négylábú családtagjainkat is.
A “hónap faja” rovat létrehozásához szükséges hivatkozáslistát itt lehet megtekinteni.
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.
