Share

Păsările lunii octombrie – Fluierarii

Toamna aduce nu doar frunze arămii, ploaie, vânt și începerea anului școlar, ci și perioada mult așteptată de mulți iubitori ai păsărilor, migrația zburătoarelor. E momentul să punem luneta pe malul zonelor acvatice, unele dintre cele mai bune locuri de urmărit acest fenomen. Și să numărăm apoi speciile observate, dintre care, cu siguranță, nu vor lipsi fluierarii.

Fluierar de lac (Tringa stagnatilis)

Familia/Genul

Fluierarii (Genul Tringa) sunt un grup de specii cu aspect și ecologie relativ similare. Generic, împreună cu alte câteva genuri, aceste păsări sunt denumite limicole. Sunt caracteristice zonelor de țărm (marine, de lacuri sau râuri), unde se adună adesea în numere mari în perioadele de migrație.

Aspectul general este similar: picioare lungi, ciocuri adaptate la adunat hrană din nămol, comportament de grup caracteristic. Coloritul este în mare parte a anului destul de șters: pete și nuanțe de gri, alb, negru și maro. Penajul nupțial este uneori mai intens.

Unde le vezi

Majoritatea speciilor cuibăresc în nordul și nord-estul continentului. În Europa cuibăresc 6 specii din genul Tringa. Dintre acestea, doar o specie, fluierarul cu picioare roșii, cuibărește cu certitudine și în România, în zone umede din regiunile joase, mai abundent în Deltă și sistemul lagunar. Toate celelalte specii pot fi văzute în migrație (primăvara și toamna) în zone umede, pe malurile cu nămol ale lacurilor și râurilor, unde se hrănesc solitar sau în grupuri.

Fluierar cu picioare roşii (Tringa totanus)

Hrana

Toate speciile sunt preponderent carnivore, fiind legate de hrana disponibilă în zonele de mal: nevertebrate acvatice (insecte, viermi), melci, uneori mormoloci. Unele specii consumă și hrană vegetală (plante acvatice).

Cuibărit

Majoritatea speciilor cuibăresc în regiunile nordice, de taiga și tundra arctică. Sezonul de cuibărire fiind scurt, sosesc târziu în regiunile de cuibărit – în luna mai – și pleacă devreme în migrație – luna august. La noi, fluierarul cu picioare roșii cuibărește în perioada mai – iulie.

Migrație

În perioada de migrație majoritatea speciilor au un comportament de grup tipic: se hrănesc împreună și se mișcă sincronizat. În cazul unor specii, în zonele de migrație intensă, se pot aduna stoluri de sute sau mii de indivizi, adesea aparținând mai multor specii. Pot fi văzute pe tot parcursul anului, cu excepția lunilor de iarnă, păsări în drum spre sau dinspre locurile de cuibărit, sau exemplare care nu cuibăresc, însă numere mai mari se înregistrează primăvara și toamna.

Fluierar de mlaştină (Tringa glareola)

Specii reprezentative

Este una dintre cele mai comune specii de limicole care tranzitează România în migrație. Are colorit general maroniu, cu pete albe și negre dorsal. La păsările tinere petele au colorit maroniu deschis. Pieptul are colorit difuz, ce trece înspre alb pe abdomen. Are o sprânceană proeminentă deschisă la culoare. Picioarele sunt galben – verzui.

Cuibărește în nordul Europei și Asiei, în toată zona Palearctică, în regiunea de taiga (pădure boreală) și tundră (în zona de limită cu păduri de molid și mesteacăn). Preferă habitate deschise din interiorul pădurilor mlăștinoase sau alte zone umede semideschise, cu tufărișuri.

În România este prezentă doar în timpul migrației de toamnă și primăvară, când este un oaspete comun în toate regiunile țării, în zonele de deal și câmpie. Preferă marginea habitatelor acvatice – lacuri, margini de râu – unde găsește habitate potrivite pentru hrănire: zone mâloase cu apă de mică adâncime.

Este o specie carnivoră, fiind legată de hrana disponibilă în zonele de mal: nevertebrate acvatice (insecte, viermi, gastropode, crustacee), uneori mormoloci. În migrație se hrănește adesea în stoluri mari, ce se mișcă sincronizat.

Poluarea apelor și distrugerea zonelor umede din locurile de cuibărit sunt amenințările principale pentru aceste păsări acvatice.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Este o specie de limicolă de talie medie care poate fi văzută în România în migrație. Are colorit general cu nuanțe de maroniu și gri, cu pete negre dorsal. La păsările tinere și în penajul de iarnă lipsesc petele negre. Pieptul este pătat, cu trecere înspre alb pe abdomen. Ciocul este caracteristic, lung, masiv și vizibil curbat în sus. Picioarele sunt verzui deschis.

Cuibărește în nordul Europei și Asiei, în toată zona Palearctică, în regiunea de taiga (pădure boreală) și tundră (în zona de limită cu păduri de molid și mesteacăn). În Europa cuibărește
în Scoția, Scandinavia și nordul Rusiei. Preferă habitate deschise precum turbării cu tufișuri puține, margini de lacuri, zone forestiere defrișate.

În România este prezentă doar în timpul migrației de toamnă și primăvară, când este un oaspete relativ comun în special în regiunile extracarpatice, pe marginea zonelor acvatice. În zonele mâloase cu apă de mică adâncime de la marginea lacurilor și a râurilor găsește habitate potrivite pentru hrănire.

Este o specie carnivoră, hrănindu-se cu nevertebrate acvatice, insecte, viermi, gastropode, crustacee, prinse în apele puțin adânci, cu mormoloci și chiar cu pești mici. În migrație se mișcă și se hrănește mai degrabă izolat sau în grupuri mici.

Fiind o pasăre acvatică migratoare, este amenințată de distrugerea zonelor umede din locurile de cuibărit și de pe rutele de migrație, precum și de poluarea apelor.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Este și el o specie de limicolă de talie medie, zveltă și elegantă, care poate fi observată în România în perioadele de migrație. Coloritul în penaj nupțial este negru intens pe cap, gât și abdomen și negru cu pete albe pe spate. Penajul de iarnă este complet diferit, gri pe spate, cu pete mici albe pe părțile laterale și albicios pe piept și abdomen. La păsările tinere coloritul general este maroniu, cu pete mici albicioase pe spate și cu dungii pe piept și abdomen. Ciocul caracteristic este foarte lung, subțire și ușor curbat în jos doar înspre vârf. Picioarele sunt portocalii la păsările tinere, roșii intens în penaj de iarnă și negre în penaj nupțial.

Cuibărește în nordul Europei și Asiei, în toată zona Palearctică, în regiunile Arctică și Sub-arctică ale Scandinaviei și Siberiei. Preferă habitate umede deschise, precum mlaștini, turbării cu tufișuri puține, zonele de păduri rare de mesteacăn de la marginea tundrei.

În România pasărea este oaspete relativ comun în timpul migrației de toamnă și primăvară. Fluierarul negru poate fi observat în regiunile extracarpatice, pe malul lacurilor și margini de râu, hrănindu-se în zonele mâloase cu apă puțin adâncă.

Este și ea o specie carnivoră, care consumă în special nevertebrate acvatice (insecte, viermi, gastropode, crustacee), mormoloci și pești mici. Înoată și chiar se scufundă cu partea din față a corpului. În migrație, se mișcă și se hrănește de regulă în grupuri mici.

Fiind o pasăre acvatică migratoare, este amenințată de distrugerea zonelor umede din locurile de cuibărit și de pe rutele de migrație, precum și de poluarea apelor.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Este singura specie de limicolă din genul Tringa ce cuibărește și pe teritoriul României. Are talie medie și colorit general gri, atât în penaj nupțial, cât și în penaj de iarnă. Penajul nupțial se evidențiază prin prezența petelor albe și negre pe spate, care, în penaj de iarnă sunt prezente doar pe flancuri, atenuate. Pieptul și abdomenul sunt albicioase, cu pete. Ciocul este relativ scurt, de culoare portocalie. Picioarele sunt portocalii, mai deschis la păsările tinere.

Cuibărește pe tot teritoriul Europei, din Islanda până în Spania, în zona centrală a Asiei, până în estul extrem, în Japonia. Preferă pentru cuibărit țărmurile salmastre, zonele umede de pe marginea lacurilor, habitatele mlăștinoase cu vegetație ierboasă de talie redusă. În perioada de iarnă preferă zonele nămoloase mareice de coastă.

În România cuibărește pe întreg teritoriul țării, în zone umede joase. În sezonul de migrație se adună în grupuri relativ mari la margini de lacuri și maluri de râu, unde găsește habitatele potrivite pentru hrănire: zone mâloase cu apă de mică adâncime. Iernează în zonele de coastă mediteraneene, în nordul Africii și sudul Asiei.

Fluierarul cu picioare roșii consumă în special nevertebrate acvatice (insecte, viermi, gasteropode, crustacee). În afara sezonului de reproducere, o bună parte din dietă constă și din nevertebrate terestre.

Distrugerea zonelor umede din locurile de cuibărit și de pe rutele de migrație, precum și de poluarea apelor afectează și această specie acvatică.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Cum le putem ajuta

Protejând zonele umede păstrăm locurile de cuibărit și pentru aceste specii.

Păstrând apele curate avem grijă și de habitatele și de sursa de hrană a fluierarilor și a altor specii acvatice.

Lista surselor bibliografice folosite la realizarea „Păsărilor lunii” poate fi consultată aici.

Fluierar de mlaştină (Tringa glareola)

OKTÓBER HÓNAP CSOPORTJA – CANKÓK

Bevezető

Az ősz nem csak a sárga leveleket, esőt, hideget és az iskolakezdést hozza magával, hanem számos madárkedvelő legjobban várt időszakát, a madárvonulást is. Itt az ideje, hogy felállítsuk a spektíveket a vizes élőhelyek partjára, a legjobb helyek egyikére, ahonnan a legjobban figyelemmel kísérhetjük ezt a jelenséget. Aztán már számolhatjuk is a fajokat, amelyek közül biztosan nem fognak kimaradni a cankók.

Család/Nem

A cankók (Tringa génusz) hasonló megjelenésű és ökológiájú fajok csoportja. Általánosan, még pár génusszal együtt, parti madaraknak nevezzük őket: tenger-, folyó- vagy tópartokra jellemzőek, ahol vonuláskor gyakran nagy számban gyűlnek össze.
Megjelenésük hasonló: hosszú lábak, az iszapban való élelemkereséshez alkalmazkodott csőr, jellegzetes csoportviselkedés. Színük az év nagy részében elmosódott: szürke, fehér, fekete valamint barna foltok és árnyalatok. Nászruhájuk néha színesebb.

Hol látod őket

A fajok többsége a kontinens északi és északkeleti részén költ. Az Európában költő 6 Tringa génuszba tartozó faj közül csupán egy, a piroslábú cankó, költ bizonyítottan Romániában is, az alacsonyan fekvő területek vizes élőhelyein, nagyobb számban a Deltában és a lagúnarendszerben. Az összes többi fajt vonuláskor láthatjuk (tavasszal és ősszel) vizes élőhelyeken, tavak és folyók iszapos partjain, ahol magányosan vagy csoportosan táplálkoznak.

Táplálkozás

A csoport összes tagja főleg ragadozó, a partok közelében fellelhető táplálékot fogyasztják: vízi gerincteleneket (rovarokat, férgeket), csigákat, időnként ebihalakat. Egyes fajok vízinövényekkel is táplálkoznak.

Költés

A fajok többsége északon, a sarki tajga és tundra vidékén költ. A költési szezon nagyon rövid, későn – májusban – érkeznek a költőterületekre és korán – júliusban vagy augusztusban – kezdik a vonulást. Hazánkban a piroslábú cankó május és július között költ.

Vonulás

Vonulási periódusban a fajok többségére jellegzetes csoportviselkedés jellemző: együtt táplálkoznak, és szinkronban mozognak. A főbb vonulási útvonalak mentén több százas, vagy akár ezres, számos fajból álló, csapatok is összegyűlhetnek. A téli hónapokat leszámítva egész évben láthatunk a költési területek felé tartó, vagy onnan éppen távozó madarakat, illetve nem költő egyedeket is (de az igazán nagy számok tavasszal és ősszel figyelhetőek meg).

Képviselő fajok

Réti cankó (Tringa glareola)

A migrációs periódusban Románián átvonuló partimadarak egyik leggyakoribb faja. Barnás madár, felsőtestén fehér és fekete foltokkal. A fiatal madarak esetében ezek a foltok halványbarnák. Mellének színezete elmosódott, a hasoldal fele kifehéredik. Fehér szemöldöksávja feltűnő. Lábai sárgás zöldek.

Európa és Ázsiá északi részén az egész Palearktiszon, a tajgán (boreális erdő) és a tundra vidékén (a nyír és a lucfenyő határán) fészkel. Kedveli a mocsaras erdőkben lévő nyílt élőhelyeket vagy a bokros nedves területeket.

Romániában csak a tavaszi és őszi vonulási periódusban van jelen, amikor az ország minden régiójában közönséges vendég (dombvidéken és mezőségen) a vizes élőhelyek mentén (tavak, folyópartok), ahol megfelelő táplálkozási helyeket talál: sáros, sekély vizű régiókat.

A parti zónában fellelhető vízi gerincteleneket (rovarokat, férgeket, csigákat, rákokat), valamint néha ebihalakat fogyaszt. Vonuláskor gyakran összehangoltan mozgó nagy csapatokban táplálkozik.

A vízszennyezés és a vízesterületek lecsapolása a költőterületein jelentik a faj védelme szempontjából a legnagyobb kihívásokat.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.

Szürke cankó (Tringa nebularia)

Közepes méretű partimadár, Romániában vonuláskor figyelhető meg. Tollazata barnás-szürke árnyalatú, a háton fekete foltokkal. A fiatal madarakról és a téli ruhás egyedekről hiányzanak a fekete foltok. A mellkas pettyezettsége a fehér has felé haladva fokozatosan gyengül. Csőre jellegzetes, hosszú, masszív, és láthatóan felfelé görbülő. A lábak világoszöldek.

Európa és Ázsiá északi részén, az egész Palearktiszon, a tajgán (boreális erdő) és a tundra vidékén (a nyír és a lucfenyő határán) fészkel. Európán belül Skóciában, Skandináviában és Észak-Oroszországban költ. A nyílt élőhelyeket kedveli, így költési területén kevés bokorral szórt tőzeglápokban, tópartokon vagy írtásréteken találkozhatunk vele.

Romániában csak az őszi és tavaszi vonuláskor figyelhető meg; ilyenkor, főleg a Kárpát-kanyaron kívüli térségekben, viszonylag gyakori vendégünk tó- és folyópartokon, ahol a táplálkozáshoz alkalmas, iszapos, sekély vizű, élőhelyeket talál.

A parti zónában fellelhető vízi gerincteleneket (rovarokat, férgeket, csigákat, rákokat), ebihalakat és apró halakat fogyasztja. Vonuláskor általában magányosan vagy kisebb csapatokban mozog és táplálkozik.

Vízimadárként, állományainak főbb veszélyeztető tényezői a vizes élőhelyek leromlása vagy lecsapolása a költőterületein és a vonulási útvonalain, valamint a vizek szennyezése.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az itt találnak.

Füstös cankó (Tringa erythropus)

Közepes méretű, karcsú és elegáns partimadár, Romániában vonuláskor figyelhető meg. A nászruhás madarak feje, nyaka és hasa koromfekete, hátoldala fekete fehér foltokkal. Téli tollazata teljes mértékben eltér: háta szürke oldalán apró fehér foltokkal, melle és hasa fehéres. A fiatal madarak tollazata barnás, hátukon kis méretű fehér foltokkal, mellük és hasuk keresztsávos. Csőrük jellegzetes, hosszú, vékony, vége enyhén lefele görbül. A fiatal madarak lába narancssárga, a téli tollazatú egyedeké piros, a nászruhásoké pedig fekete.

Európa és Ázsia északi részén, az egész Paleraktiszon, Skandinávia, Szibéria sarki és szubarktikus vidékein fészkel. Kedveli a nedves, nyílt élőhelyeket, mint például mocsarakat, a kevés bokorral rendelkező tőzeglápokat, a tundrát övező ritka nyíreseket.

Romániában csak az őszi és tavaszi vonuláskor figyelhető meg, ilyenkor gyakori. Főleg a Kárpát-medencén kívül, folyók és tavak partján látható, ahol megfelelő, mocsaras, sekély vizű élőhelyet talál.

Ő is húsevő faj, főleg vízi gerinctelenekkel (rovarokkal, gilisztákkal, csigákkal és rákokkal), ebihalakkal valamint kis méretű halakkal táplálkozik. Úszik, és a teste első részét a víz alá is meríti. Vonulás idején általában kisebb csoportokban mozog és táplálkozik.

Vonuló vízi fajként a vizes élőhelyek tönkretétele a költőterületein és a vonulási útvonalain valamint a vízszennyezés veszélyezteti.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az itt találnak.

Piroslábú cankó (Tringa totanus)

Az egyetlen cankó faj, amely Romániában is költ. Közepes méretű, nászruhája és téli tollazata is szürkés. A nászruhás madarak háta fehér és fekete foltos (a téli tollazat esetében ezek a foltok csak a madár oldalán jelennek meg, elmosódottan). Melle és hasa fehéres, foltos. Viszonylag rövid csőrük narancssárga, akárcsak lábaik (a fiatal madarak esetében halványabb).

Izlandtól Spanyolországig, egész Európa területén költ, ugyanakkor Ázsia középső és egészen keleti vidékein, Japánban is. Fészkelés céljából a szikeseket, tavakat övező nedves területeket, alacsony növényzetű mocsaras vidékeket kedveli. Télen a tengerparti árapály övezet iszapos helyeit részesíti előnyben.

Románia egész területén, síkvidéken (Erdélyben is) fészkel, ahol megfelelő nedves területeket talál. Vonuláskor a madarak viszonylag nagy csoportokba tömörülnek tavak és folyók partján, ezek táplálkozásra alkalmas, sekély vizű mocsaras szakaszain. A mediterrán partvidéken, Afrika északi részén és Ázsia déli vidékein telel.

Főleg vízi gerinctelenekkel – rovarokkal, gilisztákkal, csigákkal és rákokkal – táplálkozik. A költési időszakon kívül táplálékának nagy részét szárazföldi gerinctelenek alkotják.

A vizes élőhelyek tönkretétele úgy a költőterületein mint a vonulási útvonalain, valamint a vízszennyezés ezt a vízi fajt veszélyezteti.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.

Hogyan segíthetsz nekik

A vizes területek védelmével megóvjuk ezen fajok költőhelyeit is.
A vizek tisztaságát megőrizve vigyázunk a cankók és más vízi fajok élőhelyeire és táplálékforrásaira is.

A “hónap faja” rovat létrehozásához szükséges hivatkozáslistát itt lehet megtekinteni.

Dacă ți-a plăcut, distribuie