Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți 
Ziua Păsărilor, un eveniment de pus în calendar 
Membri expați. Gerard Gorman, cunoscutul specialist în ciocănitori 
Concurs de desene: Pasărea anului 
Ieșiți în natură și sărbătoriți Ziua Păsărilor! 
Unde vedem papagali în România? 
Unele păsări merită un renume mai bun 
Păsările se hrănesc natural, nu cu alimente procesate 
Bujorul românesc, cel mai cunoscut bujor de la noi 
Măceșul 
Conservarea gâștelor cu gât roșu 
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia 
Conservarea acvilei țipătoare mici în România 
Investigarea prezenței dropiei în România 
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării 
Uite Barza! 
Atlasul Păsărilor din București 
Monitorizarea Păsărilor Comune 
Protecția berzei albe în Lunca Dunării 
International WaterBird Count 
POIM Moldova 
POIM SUD 
ROSPA0059 Lacul Strachina 
ROSPA0052 Lacul Beibugeac 
Blahnița-Mehedinți 
Școli și grădinițe prietenoase cu natura 
Spring Alive 
Pasărea Anului 
Restore Nature 
România Prinde Aripi 
Aripi Libere 
Agricultură pentru biodiversitate 
Big Day_Marton ornitologic 
It is time! 
PETlican 
Noaptea Privighetorilor 
Păsările Clujului 
Ce pasăre este aceasta? 
Pliant Păsări din habitate acvatice 
Pliant Păsări din parcuri și grădini 
Delta Dunării 
România Sălbatică 
Insignă orhidee albină 
Insignă fluturaș de stâncă 
Insignă șoim dunărean 
Insignă șoim dunărean în zbor 
Insignă lăcustar 
Colecția de puzzle-uri educative Păsări acvatice 
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini 
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor 
Puzzle Stârci din România 
Puzzle Corcodei din România 
Sacoșă pescăraș albastru 
Sacoșă pițigoi albastru 
Cuib huhurez mic 
Cuib cucuvea 
Cuib tip B (neasamblat) Știri
Păsările lunii octombrie – Fluierarii
29 septembrie 2021
Toamna aduce nu doar frunze arămii, ploaie, vânt și începerea anului școlar, ci și perioada mult așteptată de mulți iubitori ai păsărilor, migrația zburătoarelor. E momentul să punem luneta pe malul zonelor acvatice, unele dintre cele mai bune locuri de urmărit acest fenomen. Și să numărăm apoi speciile observate, dintre care, cu siguranță, nu vor lipsi fluierarii.
Familia/Genul
Fluierarii (Genul Tringa) sunt un grup de specii cu aspect și ecologie relativ similare. Generic, împreună cu alte câteva genuri, aceste păsări sunt denumite limicole. Sunt caracteristice zonelor de țărm (marine, de lacuri sau râuri), unde se adună adesea în numere mari în perioadele de migrație.
Aspectul general este similar: picioare lungi, ciocuri adaptate la adunat hrană din nămol, comportament de grup caracteristic. Coloritul este în mare parte a anului destul de șters: pete și nuanțe de gri, alb, negru și maro. Penajul nupțial este uneori mai intens.
Unde le vezi
Majoritatea speciilor cuibăresc în nordul și nord-estul continentului. În Europa cuibăresc 6 specii din genul Tringa. Dintre acestea, doar o specie, fluierarul cu picioare roșii, cuibărește cu certitudine și în România, în zone umede din regiunile joase, mai abundent în Deltă și sistemul lagunar. Toate celelalte specii pot fi văzute în migrație (primăvara și toamna) în zone umede, pe malurile cu nămol ale lacurilor și râurilor, unde se hrănesc solitar sau în grupuri.
Hrana
Toate speciile sunt preponderent carnivore, fiind legate de hrana disponibilă în zonele de mal: nevertebrate acvatice (insecte, viermi), melci, uneori mormoloci. Unele specii consumă și hrană vegetală (plante acvatice).
Cuibărit
Majoritatea speciilor cuibăresc în regiunile nordice, de taiga și tundra arctică. Sezonul de cuibărire fiind scurt, sosesc târziu în regiunile de cuibărit – în luna mai – și pleacă devreme în migrație – luna august. La noi, fluierarul cu picioare roșii cuibărește în perioada mai – iulie.
Migrație
În perioada de migrație majoritatea speciilor au un comportament de grup tipic: se hrănesc împreună și se mișcă sincronizat. În cazul unor specii, în zonele de migrație intensă, se pot aduna stoluri de sute sau mii de indivizi, adesea aparținând mai multor specii. Pot fi văzute pe tot parcursul anului, cu excepția lunilor de iarnă, păsări în drum spre sau dinspre locurile de cuibărit, sau exemplare care nu cuibăresc, însă numere mai mari se înregistrează primăvara și toamna.
Specii reprezentative
Este una dintre cele mai comune specii de limicole care tranzitează România în migrație. Are colorit general maroniu, cu pete albe și negre dorsal. La păsările tinere petele au colorit maroniu deschis. Pieptul are colorit difuz, ce trece înspre alb pe abdomen. Are o sprânceană proeminentă deschisă la culoare. Picioarele sunt galben – verzui.
Cuibărește în nordul Europei și Asiei, în toată zona Palearctică, în regiunea de taiga (pădure boreală) și tundră (în zona de limită cu păduri de molid și mesteacăn). Preferă habitate deschise din interiorul pădurilor mlăștinoase sau alte zone umede semideschise, cu tufărișuri.
În România este prezentă doar în timpul migrației de toamnă și primăvară, când este un oaspete comun în toate regiunile țării, în zonele de deal și câmpie. Preferă marginea habitatelor acvatice – lacuri, margini de râu – unde găsește habitate potrivite pentru hrănire: zone mâloase cu apă de mică adâncime.
Este o specie carnivoră, fiind legată de hrana disponibilă în zonele de mal: nevertebrate acvatice (insecte, viermi, gastropode, crustacee), uneori mormoloci. În migrație se hrănește adesea în stoluri mari, ce se mișcă sincronizat.
Poluarea apelor și distrugerea zonelor umede din locurile de cuibărit sunt amenințările principale pentru aceste păsări acvatice.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Este o specie de limicolă de talie medie care poate fi văzută în România în migrație. Are colorit general cu nuanțe de maroniu și gri, cu pete negre dorsal. La păsările tinere și în penajul de iarnă lipsesc petele negre. Pieptul este pătat, cu trecere înspre alb pe abdomen. Ciocul este caracteristic, lung, masiv și vizibil curbat în sus. Picioarele sunt verzui deschis.
Cuibărește în nordul Europei și Asiei, în toată zona Palearctică, în regiunea de taiga (pădure boreală) și tundră (în zona de limită cu păduri de molid și mesteacăn). În Europa cuibărește
în Scoția, Scandinavia și nordul Rusiei. Preferă habitate deschise precum turbării cu tufișuri puține, margini de lacuri, zone forestiere defrișate.
În România este prezentă doar în timpul migrației de toamnă și primăvară, când este un oaspete relativ comun în special în regiunile extracarpatice, pe marginea zonelor acvatice. În zonele mâloase cu apă de mică adâncime de la marginea lacurilor și a râurilor găsește habitate potrivite pentru hrănire.
Este o specie carnivoră, hrănindu-se cu nevertebrate acvatice, insecte, viermi, gastropode, crustacee, prinse în apele puțin adânci, cu mormoloci și chiar cu pești mici. În migrație se mișcă și se hrănește mai degrabă izolat sau în grupuri mici.
Fiind o pasăre acvatică migratoare, este amenințată de distrugerea zonelor umede din locurile de cuibărit și de pe rutele de migrație, precum și de poluarea apelor.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Este și el o specie de limicolă de talie medie, zveltă și elegantă, care poate fi observată în România în perioadele de migrație. Coloritul în penaj nupțial este negru intens pe cap, gât și abdomen și negru cu pete albe pe spate. Penajul de iarnă este complet diferit, gri pe spate, cu pete mici albe pe părțile laterale și albicios pe piept și abdomen. La păsările tinere coloritul general este maroniu, cu pete mici albicioase pe spate și cu dungii pe piept și abdomen. Ciocul caracteristic este foarte lung, subțire și ușor curbat în jos doar înspre vârf. Picioarele sunt portocalii la păsările tinere, roșii intens în penaj de iarnă și negre în penaj nupțial.
Cuibărește în nordul Europei și Asiei, în toată zona Palearctică, în regiunile Arctică și Sub-arctică ale Scandinaviei și Siberiei. Preferă habitate umede deschise, precum mlaștini, turbării cu tufișuri puține, zonele de păduri rare de mesteacăn de la marginea tundrei.
În România pasărea este oaspete relativ comun în timpul migrației de toamnă și primăvară. Fluierarul negru poate fi observat în regiunile extracarpatice, pe malul lacurilor și margini de râu, hrănindu-se în zonele mâloase cu apă puțin adâncă.
Este și ea o specie carnivoră, care consumă în special nevertebrate acvatice (insecte, viermi, gastropode, crustacee), mormoloci și pești mici. Înoată și chiar se scufundă cu partea din față a corpului. În migrație, se mișcă și se hrănește de regulă în grupuri mici.
Fiind o pasăre acvatică migratoare, este amenințată de distrugerea zonelor umede din locurile de cuibărit și de pe rutele de migrație, precum și de poluarea apelor.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Este singura specie de limicolă din genul Tringa ce cuibărește și pe teritoriul României. Are talie medie și colorit general gri, atât în penaj nupțial, cât și în penaj de iarnă. Penajul nupțial se evidențiază prin prezența petelor albe și negre pe spate, care, în penaj de iarnă sunt prezente doar pe flancuri, atenuate. Pieptul și abdomenul sunt albicioase, cu pete. Ciocul este relativ scurt, de culoare portocalie. Picioarele sunt portocalii, mai deschis la păsările tinere.
Cuibărește pe tot teritoriul Europei, din Islanda până în Spania, în zona centrală a Asiei, până în estul extrem, în Japonia. Preferă pentru cuibărit țărmurile salmastre, zonele umede de pe marginea lacurilor, habitatele mlăștinoase cu vegetație ierboasă de talie redusă. În perioada de iarnă preferă zonele nămoloase mareice de coastă.
În România cuibărește pe întreg teritoriul țării, în zone umede joase. În sezonul de migrație se adună în grupuri relativ mari la margini de lacuri și maluri de râu, unde găsește habitatele potrivite pentru hrănire: zone mâloase cu apă de mică adâncime. Iernează în zonele de coastă mediteraneene, în nordul Africii și sudul Asiei.
Fluierarul cu picioare roșii consumă în special nevertebrate acvatice (insecte, viermi, gasteropode, crustacee). În afara sezonului de reproducere, o bună parte din dietă constă și din nevertebrate terestre.
Distrugerea zonelor umede din locurile de cuibărit și de pe rutele de migrație, precum și de poluarea apelor afectează și această specie acvatică.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Este un fluierar zvelt și elegant, cu gât și picioare lungi care ne duc cu gândul la piciorong. Penajul e gri-maroniu pe spate și alb pe burtă, vara cu pete și dungi proeminente. Ciocul e lung și subțire și drept ca un ac, iar sprânceana e alb difuză. Picioarele gălbui sau gri-verzui depășesc în zbor coada.
Cuibărește în mlaștini din stepa și zona boreală a Europei de Est și Asiei Centrale, din Ucraina până în China. Specie migratoare, petrece iarna în Africa Subsahariană și sudul Asiei. La noi e prezent doar în perioadele de migrație din primăvară și de la sfârșitul verii – începutul toamnei. Poate fi văzut pe întreg teritoriul țării, în zone de lacuri cu maluri joase, cu mâl. Este mai abundent însă în zonele extracarpatice de câmpie, lunca Dunării și mai ales în zona lacurilor din preajma litoralului.
Specie carnivoră, se hrănește în ape puțin adânci cu pești mici, moluște, crustacee, insecte acvatice, mai rar terestre. Caută hrana solitar sau în grupuri mici, cu alți fluierari.
Cuibul este situat în vegetația din preajma apei, pe movile, ambii părinți clocind ouăle și îngrijind puii. Cuibărește solitar sau în colonii mici, adesea împreună cu fluierari cu picioare roșii, nagâți, sitari de mal.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Este asemănător cu fluierarul de mlaștină, dar mai robust și cu picioare mai scurte decât acesta. Vara adultul are spatele negru, burta albă și pieptul dungat întunecat. Picioarele sunt gri-verzui, iar în zbor abia depășesc coada albă cu benzi late transversale negre.
Specia cuibărește în jumătatea nordică a Europei și a Asiei, până la Oceanul Pacific, în zone împădurite mlăștinoase. În România, deși unele exemplare sunt prezente tot timpul anului, cel mai probabil specia nu cuibărește. La noi poate fi văzută tot timpul anului, în perioada de migrație din primăvară și de la sfârșitul verii – începutul toamnei înregistrându-se numerele cele mai mari. În iernile mai blânde rămân uneori puține exemplare, pe cursurile de apă care nu îngheață. Preferă cursurile de râuri lent curgătoare sau canale, însă poate fi văzut și pe malurile lacurilor împreună cu alte specii de fluierari.
Fluierarul de zăvoi este omnivor. Deși în dietă predomină moluștele, viermii, crustaceele și insectele acvatice, consumă și hrană vegetală, precum tulpini de plante sau muguri.
Cuibărește în arbori, utilizând cuiburi abandonate porumbei sau sturzi, în scorburi sau, mai rar, pe sol. Cei 3-4 puii nidifugi sunt îngrijiți de către ambii părinți.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Cum le putem ajuta
Protejând zonele umede păstrăm locurile de cuibărit și pentru aceste specii.
Păstrând apele curate avem grijă și de habitatele și de sursa de hrană a fluierarilor și a altor specii acvatice.
Lista surselor bibliografice folosite la realizarea „Păsărilor lunii” poate fi consultată aici.
OKTÓBER HÓNAP CSOPORTJA – CANKÓK
Bevezető
Az ősz nem csak a sárga leveleket, esőt, hideget és az iskolakezdést hozza magával, hanem számos madárkedvelő legjobban várt időszakát, a madárvonulást is. Itt az ideje, hogy felállítsuk a spektíveket a vizes élőhelyek partjára, a legjobb helyek egyikére, ahonnan a legjobban figyelemmel kísérhetjük ezt a jelenséget. Aztán már számolhatjuk is a fajokat, amelyek közül biztosan nem fognak kimaradni a cankók.
Család/Nem
A cankók (Tringa génusz) hasonló megjelenésű és ökológiájú fajok csoportja. Általánosan, még pár génusszal együtt, parti madaraknak nevezzük őket: tenger-, folyó- vagy tópartokra jellemzőek, ahol vonuláskor gyakran nagy számban gyűlnek össze.
Megjelenésük hasonló: hosszú lábak, az iszapban való élelemkereséshez alkalmazkodott csőr, jellegzetes csoportviselkedés. Színük az év nagy részében elmosódott: szürke, fehér, fekete valamint barna foltok és árnyalatok. Nászruhájuk néha színesebb.
Hol látod őket
A fajok többsége a kontinens északi és északkeleti részén költ. Az Európában költő 6 Tringa génuszba tartozó faj közül csupán egy, a piroslábú cankó, költ bizonyítottan Romániában is, az alacsonyan fekvő területek vizes élőhelyein, nagyobb számban a Deltában és a lagúnarendszerben. Az összes többi fajt vonuláskor láthatjuk (tavasszal és ősszel) vizes élőhelyeken, tavak és folyók iszapos partjain, ahol magányosan vagy csoportosan táplálkoznak.
Táplálkozás
A csoport összes tagja főleg ragadozó, a partok közelében fellelhető táplálékot fogyasztják: vízi gerincteleneket (rovarokat, férgeket), csigákat, időnként ebihalakat. Egyes fajok vízinövényekkel is táplálkoznak.
Költés
A fajok többsége északon, a sarki tajga és tundra vidékén költ. A költési szezon nagyon rövid, későn – májusban – érkeznek a költőterületekre és korán – júliusban vagy augusztusban – kezdik a vonulást. Hazánkban a piroslábú cankó május és július között költ.
Vonulás
Vonulási periódusban a fajok többségére jellegzetes csoportviselkedés jellemző: együtt táplálkoznak, és szinkronban mozognak. A főbb vonulási útvonalak mentén több százas, vagy akár ezres, számos fajból álló, csapatok is összegyűlhetnek. A téli hónapokat leszámítva egész évben láthatunk a költési területek felé tartó, vagy onnan éppen távozó madarakat, illetve nem költő egyedeket is (de az igazán nagy számok tavasszal és ősszel figyelhetőek meg).
Képviselő fajok
Réti cankó (Tringa glareola)
A migrációs periódusban Románián átvonuló partimadarak egyik leggyakoribb faja. Barnás madár, felsőtestén fehér és fekete foltokkal. A fiatal madarak esetében ezek a foltok halványbarnák. Mellének színezete elmosódott, a hasoldal fele kifehéredik. Fehér szemöldöksávja feltűnő. Lábai sárgás zöldek.
Európa és Ázsiá északi részén az egész Palearktiszon, a tajgán (boreális erdő) és a tundra vidékén (a nyír és a lucfenyő határán) fészkel. Kedveli a mocsaras erdőkben lévő nyílt élőhelyeket vagy a bokros nedves területeket.
Romániában csak a tavaszi és őszi vonulási periódusban van jelen, amikor az ország minden régiójában közönséges vendég (dombvidéken és mezőségen) a vizes élőhelyek mentén (tavak, folyópartok), ahol megfelelő táplálkozási helyeket talál: sáros, sekély vizű régiókat.
A parti zónában fellelhető vízi gerincteleneket (rovarokat, férgeket, csigákat, rákokat), valamint néha ebihalakat fogyaszt. Vonuláskor gyakran összehangoltan mozgó nagy csapatokban táplálkozik.
A vízszennyezés és a vízesterületek lecsapolása a költőterületein jelentik a faj védelme szempontjából a legnagyobb kihívásokat.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.
Szürke cankó (Tringa nebularia)
Közepes méretű partimadár, Romániában vonuláskor figyelhető meg. Tollazata barnás-szürke árnyalatú, a háton fekete foltokkal. A fiatal madarakról és a téli ruhás egyedekről hiányzanak a fekete foltok. A mellkas pettyezettsége a fehér has felé haladva fokozatosan gyengül. Csőre jellegzetes, hosszú, masszív, és láthatóan felfelé görbülő. A lábak világoszöldek.
Európa és Ázsiá északi részén, az egész Palearktiszon, a tajgán (boreális erdő) és a tundra vidékén (a nyír és a lucfenyő határán) fészkel. Európán belül Skóciában, Skandináviában és Észak-Oroszországban költ. A nyílt élőhelyeket kedveli, így költési területén kevés bokorral szórt tőzeglápokban, tópartokon vagy írtásréteken találkozhatunk vele.
Romániában csak az őszi és tavaszi vonuláskor figyelhető meg; ilyenkor, főleg a Kárpát-kanyaron kívüli térségekben, viszonylag gyakori vendégünk tó- és folyópartokon, ahol a táplálkozáshoz alkalmas, iszapos, sekély vizű, élőhelyeket talál.
A parti zónában fellelhető vízi gerincteleneket (rovarokat, férgeket, csigákat, rákokat), ebihalakat és apró halakat fogyasztja. Vonuláskor általában magányosan vagy kisebb csapatokban mozog és táplálkozik.
Vízimadárként, állományainak főbb veszélyeztető tényezői a vizes élőhelyek leromlása vagy lecsapolása a költőterületein és a vonulási útvonalain, valamint a vizek szennyezése.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az itt találnak.
Füstös cankó (Tringa erythropus)
Közepes méretű, karcsú és elegáns partimadár, Romániában vonuláskor figyelhető meg. A nászruhás madarak feje, nyaka és hasa koromfekete, hátoldala fekete fehér foltokkal. Téli tollazata teljes mértékben eltér: háta szürke oldalán apró fehér foltokkal, melle és hasa fehéres. A fiatal madarak tollazata barnás, hátukon kis méretű fehér foltokkal, mellük és hasuk keresztsávos. Csőrük jellegzetes, hosszú, vékony, vége enyhén lefele görbül. A fiatal madarak lába narancssárga, a téli tollazatú egyedeké piros, a nászruhásoké pedig fekete.
Európa és Ázsia északi részén, az egész Paleraktiszon, Skandinávia, Szibéria sarki és szubarktikus vidékein fészkel. Kedveli a nedves, nyílt élőhelyeket, mint például mocsarakat, a kevés bokorral rendelkező tőzeglápokat, a tundrát övező ritka nyíreseket.
Romániában csak az őszi és tavaszi vonuláskor figyelhető meg, ilyenkor gyakori. Főleg a Kárpát-medencén kívül, folyók és tavak partján látható, ahol megfelelő, mocsaras, sekély vizű élőhelyet talál.
Ő is húsevő faj, főleg vízi gerinctelenekkel (rovarokkal, gilisztákkal, csigákkal és rákokkal), ebihalakkal valamint kis méretű halakkal táplálkozik. Úszik, és a teste első részét a víz alá is meríti. Vonulás idején általában kisebb csoportokban mozog és táplálkozik.
Vonuló vízi fajként a vizes élőhelyek tönkretétele a költőterületein és a vonulási útvonalain valamint a vízszennyezés veszélyezteti.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az itt találnak.
Piroslábú cankó (Tringa totanus)
Az egyetlen cankó faj, amely Romániában is költ. Közepes méretű, nászruhája és téli tollazata is szürkés. A nászruhás madarak háta fehér és fekete foltos (a téli tollazat esetében ezek a foltok csak a madár oldalán jelennek meg, elmosódottan). Melle és hasa fehéres, foltos. Viszonylag rövid csőrük narancssárga, akárcsak lábaik (a fiatal madarak esetében halványabb).
Izlandtól Spanyolországig, egész Európa területén költ, ugyanakkor Ázsia középső és egészen keleti vidékein, Japánban is. Fészkelés céljából a szikeseket, tavakat övező nedves területeket, alacsony növényzetű mocsaras vidékeket kedveli. Télen a tengerparti árapály övezet iszapos helyeit részesíti előnyben.
Románia egész területén, síkvidéken (Erdélyben is) fészkel, ahol megfelelő nedves területeket talál. Vonuláskor a madarak viszonylag nagy csoportokba tömörülnek tavak és folyók partján, ezek táplálkozásra alkalmas, sekély vizű mocsaras szakaszain. A mediterrán partvidéken, Afrika északi részén és Ázsia déli vidékein telel.
Főleg vízi gerinctelenekkel – rovarokkal, gilisztákkal, csigákkal és rákokkal – táplálkozik. A költési időszakon kívül táplálékának nagy részét szárazföldi gerinctelenek alkotják.
A vizes élőhelyek tönkretétele úgy a költőterületein mint a vonulási útvonalain, valamint a vízszennyezés ezt a vízi fajt veszélyezteti.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről itt találnak.
Tavi cankó (Tringa stagnatilis)
Egy karcsú és elegáns cankó, amely a gólyatöcshöz hasonló hosszú nyakkal és lábakkal rendelkezik. Tollazata a háton szürkésbarna, a hasán fehér, nyáron feltűnő foltokkal és csíkokkal. A csőre hosszú és vékony, egyenes, mint egy tű, a szemöldöke pedig fehéres. A sárgás vagy zöldesszürke lábai kilógnak repülés közben a farok alól.
Kelet-Európa és Közép-Ázsia sztyeppéin és boreális övezeteiben fészkel, Ukrajnától Kínáig. Vándorló faj, a telet Afrikában, a Szaharától délre, és Dél-Ázsiában tölti. Nálunk csak a tavaszi és a késő nyári-kora őszi vonulási időszakban van jelen. Az egész ország területén, az alacsony, iszapos partú tavak környékén megtalálható. Gyakrabban fordul elő azonban a Kárpátokon kívüli alföldi területeken, a Duna mentén és különösen a tengerpartközeli tavak közelében.
Ragadozó faj, a sekély vizekben apró halakat, puhatestűeket, rákokat, vízi rovarokat és ritkán szárazföldi rovarokat fogyaszt. Magányosan vagy más cankókkal együtt, kis csoportokban táplálkozik.
Víz melletti növényzetben, halmokon rak fészket, mindkét szülő részt vesz a tojások keltetésében és a fiókák nevelésében is. Magányosan vagy kis kolóniákban fészkel, gyakran piroslábú cankókkal, bíbicekkel, nagy godákkal.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az itt találnak.
Erdei cankó (Tringa ochropus)
Hasonlít a réti cankóhoz, de annál vaskosabb és rövidebb lábú. Nyáron a kifejlett példányok háta fekete, hasa fehér, melle sötét csíkos. A lábak zöldesszürkék és repülés közben alig lógnak ki a fehér, széles fekete keresztirányú sávokkal rendelkező farok alól.
A faj Európa és Ázsia északi felének mocsaras erdeiben fészkel, egészen a Csendes-óceánig. Romániában valószínűleg nem költ, habár egyes példányok egész évben jelen vannak. Legnagyobb számban a tavaszi és a késő nyári-kora őszi vonulási időszakban figyelhető meg. Időnként, enyhébb teleken néhány egyed marad a be nem fagyott vízfolyások mentén. A lassú folyású patakokat vagy csatornákat kedveli, de más cankófajokkal együtt a tópartokon is találkozhatunk vele.
Az erdei cankó mindenevő. Bár étrendjében a puhatestűek, férgek, rákok és vízi rovarok dominálnak, növényi táplálékot, például növényi szárakat vagy rügyeket is fogyaszt.
Fák között, elhagyott galamb- vagy rigófészkeket használ, odúkban vagy ritkábban a földön fészkel. A 3-4 fiókát mindkét szülő gondozza.
Erről a fajról itt olvashat bővebben.
Hogyan segíthetsz nekik
A vizes területek védelmével megóvjuk ezen fajok költőhelyeit is.
A vizek tisztaságát megőrizve vigyázunk a cankók és más vízi fajok élőhelyeire és táplálékforrásaira is.
A “hónap faja” rovat létrehozásához szükséges hivatkozáslistát itt lehet megtekinteni.
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.
