Share

Premiera de la Fălticeni. Popândăii

Specia nu e găsită ca semnalare pentru acest sit nici în literatura de specialitate. Nu apare nici măcar în formularul standard. Poate tocmai de aceea a fost bucuria mai mare pentru biologul Geo Zaharia când a reușit să găsească popândăi (Spermophilus citellus) în situl ROSCI0310 Lacurile Fălticeni. A fost de ajuns să iasă ...pe teren.

Glumim, a ieși pe teren pentru un biolog înseamnă, de fapt, acțiuni de monitorizare sistematică, după metodologiile pe care le aplicăm într-unul din cele mai ample proiecte europene pe care le implementăm.

Popândăul este un mic mamifer de care se leagă foarte multe alte verigi din lanțul trofic. Iar prezența lui în sit este mai mult decât benefică pentru toți: biodiversitate, factori economici locali și nu în ultimul rând pentru el ca specie.

„Popândăul este o specie încadrată în categoria Vulnerabil de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, IUCN, ca urmare a scăderii populației cu peste 30 % pe întreg arealul de distribuție, Europa Centrală și de Est. Acesta este o specie protejată și este inclusă în Anexele II și IV ale Directivei Habitate, în Anexa II a Convenției de la Berna, precum și în Lista Roșie Națională – specie strict protejată prin Legea Nr. 49/2011. Faptul că popândăul a fost identificat într-o zonă protejată reprezintă o veste bună pentru specie deoarece vor fi implementate măsuri de conservare ce vor asigura condiții favorabile pentru îmbunătățirea coloniilor”, spune Geo Zaharia.

Să menționăm că nimeni nu are de suferit de pe urma acestei specii, pentru că, prea des oamenii se gândesc doar că vor avea pagube din cauza animalelor sălbatice. Crescătorii de animale și populația locală pot sta fără griji, popândăii preferă zonele cu o vegetație scundă, ceea ce înseamnă că pășunatul pajiștilor nu va fi afectat. Mai mult decât atât, este cunoscut că popândăul aduce o contribuţie însemnată la conservarea păşunilor, menţine o compoziţie floristică sănătoasă şi un nivel de înălţime a vegetaţiei ierboase la cote normale pentru aceste habitate.

Iubitorii de natură au ocazia să descopere aici un animal evaziv, care își semnalează prezența prin sunete de alarmă, pe care le vom auzi … dar va fi foarte greu să identificăm sursa, un fel „V-ați ascunselea”.

Biodiversitatea Lacurilor Fălticeni este recunoscută prin desemnarea zonei ca Arie de Protecție Specială Avifaunistică – ROSPA0064 și ca Sit de Importanță Comunitară – ROSCI0310. Prezența popândăului în această arie are rolul de a menține biodiversitatea zonei, pentru că popândăii reprezintă prada multor specii de păsări răpitoare și mustelide, astfel că protejarea speciei contribuie la menţinerea populațiilor de prădători.

Geo Zaharia nu este singurul biolog care s-a întâlnit cu popândăii, fotografiile sunt realizate în sit de un coleg al său de proiect, Vitalie Ajder.

Proiectul „Elaborarea Planurilor de management pentru ariile protejate ROSCI0310 Lacurile Fălticeni, ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiței – Mihai Bravu, ROSPA0051 Iezerul Călărași, ROSPA0061 Lacul Techirghiol, ROSPA0101 Stepa Saraiu Horea, ROSPA0111 Berteștii de Sus – Gura Ialomiței” este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operașional Infrastructură Mare 2014-2020.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Dacă ți-a plăcut, distribuie