Share

Peste 70.000 de copii au devenit prietenoși cu natura în 2023

Am mai încheiat un an de Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura. Este al VII-lea sezon în care ajungem în școlile din România și conectăm profesorii și copiii cu natura. Este și primul an în care am extins programul și către grădinițe. Ne bucurăm să vedem că de la an la an crește numărul copiilor care participă la programul SOR și iau contact cu natura din jurul lor.

“Putem spune cu bucurie, ca am reușit sa realizăm câteva din activitățile propuse de dumneavoastră. Am învățat alături de elevi multe lucruri utile și am văzut cât de benefice pot fi pentru păsări și celelalte viețuitoare din zona școlii, unele activități simple, care se pot realiza ușor și cu costuri reduse, dar cu multa grijă pentru viață. Elevii prețuiesc mai mult toate viețuitoarele și încearcă să aplice și acasa ceea ce învață la școală, despre grija pentru păsări, arici, insecte, s.a. viețuitoare.” – Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși”, Oradea, B. Eva-Abigail 

“Activitățile din cadrul proiectului au fost cu siguranță benefice pentru noi deoarece, dincolo de informațiile pe care le-am învățat împreună din materialele furnizate, elevii și-au dezvoltat și spiritul de echipă, competențe de comunicare, adaptabilitate, responsabilitate, competențe organizatorice, creativitate, interesul pentru dezvoltarea continuă, perseverență, toleranță, inteligență emoțională. De asemenea, responsabilitatea în ceea ce privește lumea viețuitoarelor a crescut vizibil.” – Liceul Teoretic Vasile Alecsandri, Săbăoani, G. Cătălina

“La activitatea în care s-au numărat cuiburile de rândunică și lăstun: Doamna, știți ce multe cuiburi de lăstun avem în oraș!? Zece la școală, patru la primărie, cinci la Catedrala………Exact ca în Caragiale cu steagurile…. două la Primărie, trei la Prefectură……” – Liceul Teoretic “Ioan Slavici”, Panciu, D.Teodora

“Fiecare activitate a reprezentat o poveste. Copiii au fost extrem de încântați de activitățile propuse și, cred eu, mai interesați de tot ce reprezintă natura. Anul acesta am implicat și elevii din ciclul primar. Primesc pe Whatsapp de la ei poze cu păsări, făcute din călătoriile cu părinții. Acest lucru mă bucură foarte mult, cu atât mai mult cu cât ei singuri sunt atenți la natură, fără ca cineva să le fi impus acest lucru. Cu siguranță viitori adulți vor respecta natura.” – Școala Gimnazială “Grigorie Ghica Voievod”, D. Georgeta Mariana

Dragi sponsori și donatori,

Cu sprijinul vostru generos, proiectul Școli și Grădinițe Prietenoase crește frumos, an după an, cu mari beneficii pentru copii și natură. În numele celor 72.297 de copii și 3.196 de profesori și educatori din 876 de scoli și grădinițe VĂ MULȚUMIM! Suntem mândri că faceți parte din comunitatea noastră, a oamenilor care vor ca tânara generație să descopere, să se bucure și să protejeze păsările și natura din jurul lor.

Sprijinul vostru ne bucură și în același timp ne motivează să continuăm. Am început pregătirile pentru anul școlar 2023-2024 cu încredere și, pentru că știm din experiență că cei mici așteaptă cu nerăbdare să petreacă timp în natură, ținta noastră rămâne aceeași: să creștem numărul de copiii înscriși în Școli și Gădinițe Prietenoase cu Natura.
Fiți alături de noi pentru ca împreună să creștem generații de copii sănătoși, care iubesc și protejează natura!

E foarte simplu să vă implicați!

  • Dacă ai firmă poți redirecționa către SOR 20% din impozitul pe profit sau venit datorat statului sau o parte din aceasta sumă. Cu 2.000 de lei pe an vei oferi elevilor dintr-o școală experiențe în natură, training pentru profesori, fișe și materiale didactice, participarea la concursuri cu premii. Pentru mai multe detalii privind sponsorizarea scrie-ne pe adresa mihaela.simion@sor.ro
  • Ca persoană fizică poți să susții programul prin donații lunare. Cu o donație lunara de 30 de lei vei fi șansa unui copil să devină un mic (sau mare) explorator al naturii.
    Vă mulțumim!
Dacă ți-a plăcut, distribuie