maces
29 iulie 2024
Ziua Rujului – inspirație, penaje și machiaje
Azi, în loc de ,,râu, râțușcă, rămurică”, spunem ,,ruj, zmeură, cinteză de iarnă”. De ce? Pentru că azi, într-un colț de lume se sărbătorește Ziua Rujului. Prilej să facem o călătorie și în timp, și peste mări și țări. Pentru a numi arhicunoscutul produs cosmetic, am pendulat o vreme între roșu de buze și ruj. Dar, probabil din economie de limbaj și sub influența limbii franceze, a ieșit învingătoare a doua variantă. Chiar și așa, atât „roșu”, cât și „ruj”, din punct de vedere etimologic își au rădăcinile în flora spontană.