Știri
Toamna se numără și bobocii. EuroBirdwatch 2023
17 octombrie 2023
Pentru cei care iubesc păsările, fiecare perioadă din an are ceva demn de interes... ornitologic. Dar sunt anumite momente când păsărarul este mai ocupat, iar listele de observații mai interesante. Toamna, cu a ei migrație, aduce EuroBirdwatch, păsări multe, specii rare și boboci, dar nu de rață, ci de birdwatcher. Căci este un timp ideal să te îndrăgostești de păsări.
Migrația de toamnă a păsărilor ne arată, de fiecare dată, că un alt ciclu se apropie de final. Că vom spune în curând „Adio!” încă unui an, ornitologic sau nu. Este mai grandioasă decât migrația de primăvară, întrucât ne oferă spectacolul marilor grupuri de păsări pregătite pentru marea aventură transcontinentală. Când vedem pajiștile cu sute de berze, stufărișul în care coboară să se odihnească nenumărate rândunele, cerul brăzdat de stoluri mai mari sau mai mici de zburătoare temerare, parcă simțim altfel magia naturii. Și, pentru câteva clipe, conștientizăm mai pregnant că suntem doar o parte a unui întreg, chiar dacă acea parte de ale cărei acțiuni depind din ce în ce mai mult restul locuitorilor planetei.
Pe cât de impresionantă este călătoria păsărilor spre locurile de iernare, pe atât de obositoare și periculoasă se dovedește a fi, pentru mare parte din ele. Obstacolele pe care le întâlnesc în drum pun la mare încercare speciile, pe unele ducându-le spre un declin accelerat. Reducerea sau dispariția zonelor de popas în detrimentul agriculturii, zone unde păsările se odihnesc și se hrănesc de-a lungul traseului, vânătoarea și braconajul atât în Europa, cât și în Africa și Asia, parcurile eoliene de pe rutele cele mai aglomerate de migrație, secetele din cartierele de iernare, toate pun o presiune din ce în ce mai mare pe păsările migratoare. De aceea, pentru a putea veni cu măsuri de protecție și conservare cât mai realizabile, e necesar ca specialiștii să aibă date din teren, cât mai multe și mai repetitive.
Aici EuroBirdwatch aduce un aport deosebit, deoarece numărătoarea păsărilor migratoare se realizează de către toți partenerii BirdLife în același timp, primul sfârșit de săptămână din octombrie, an de an. Am ieșit și noi în 30 septembrie și 1 octombrie, am adunat date și le-am adăugat celor colectate de păsărarii europeni.
Am fost 125 de participanți la 27 de evenimente/ieșiri. Am numărat 54.118 păsări sălbatice, migratoare, sedentare sau în pasaj în Satu Mare, Iași, Cluj, Argeș, Brăila și mai ales Dobrogea. Aici, pentru a cincea toamnă la rând, am organizat Maratonul ornitologic – Big Day de la Agigea, alături de Stațiunea Biologică Marină „Prof. Dr. Ioan Borcea” Agigea a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Și aici am avut bucuria de a ne întîlni cu acei boboci menționați în titlu, copii și tineri dornici să cunoască mai bine păsări și să petreacă timp în natură. Detalii despre cum s-a derulat anul acesta maratonul puteți citi în articolul dedicat.
Clasamentul local a suferit modificări, graurul a revenit pe primul loc și rața mare a ajuns din nou pe poziția a treia; pescărușul râzător este o prezență nouă pe podium față de anul trecut.
Locul 1 – Graurul (Sturnus vulgaris) cu 13.820 exemplare
Locul 2 – Pescărușul râzător (Larus ridibundus) cu 4659 exemplare
Locul 3 – Rața mare (Anas platyrhynchos) cu 4181 exemplare
La nivel european cele mai multe evenimente au avut loc în Ungaria, Olanda și Belgia, cei mai mulți participanți au fost în Grecia, Ungaria și Suedia, cele mai multe păsări observate în Finlanda, Suedia și Olanda.
Clasamentul european s-a modificat și el, doar gâsca călugăriță a mai rămas pe podium dintre premianții EBW 2022:
Locul 1 – Gâsca călugăriță (Branta leucopsis)
Locul 2 – Porumbelul gulerat (Columba palumbus)
Locul 3 – Graurul (Sturnus vulgaris)
A fost un EuroBirdwatch foarte călduros, cu temperaturi de vară, de aceea în unele locuri nu au fost observate păsări în numere atât de mari ca în anii precedenți. Cu creșterea temperaturilor din această perioadă a anului se modifică și obiceiurile migratorilor, mare parte din păsări plecând mai târziu sau, în cazuri mai dramatice, nemaiplecând deloc. Dar, toate datele sunt binevenite și vor fi folosite de specialiști în proiectele viitoare de conservare.
De aceea, revenim cu invitația de a ieși în natură cât mai des și de a culege date cu fiecare ocazie. Poate fi ușor, folosind aplicația Ornitodata (mai multe detalii despre utilizarea Ornitodata puteți citi aici) pe tot parcursul anului, sau Uite Barza! pentru recensământul berzelor albe în iunie-iulie.
Vă mulțumim tuturor celor care ați trimis date!
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.