Share

Vidra și Parcul de distracții de la Fălticeni

Îi place să înoate, să stea la soare, să se tăvălească în noroi, își face singură tobogane din argilă sau din zăpadă. Marea ei hibă - nu se lasă observată ușor în mediul ei natural. Este una dintre cele mai simpatice specii de mamifer de la noi – vidra.

Pe urmele vidrei

În cadrul unui proiect derulat de SOR, biologul Geo Zaharia este cel care studiază vidra (Lutra lutra) la ea acasă. Zona lacurilor Fălticeni este locul unde a fost semnalată prezența acesteia într-un mod evident: urmele picioarelor impregnate în mâl, nisip sau zăpadă, excremente sau resturi de pradă.

De altfel, Geo a identificat în toamna anului trecut urme de vidră în nu mai puțin de 13 locații. „În zona în care lucrez eu acum, la Lacurile Fălticeni, vidra este trecută ca fiind prezentă în Formularul Standard Natura 2000 și constituie unul din motivele care au stat la baza încadrării zonei în categoria Siturilor de Importanță Comunitară – SCI. Au fost descoperite o mulțime de urme lăsate de vidră, raportat la suprafața mică a zonei protejate, iar de aici vine și bucuria mea, personală, că zona are un regim de protecție și că acest grad de protecție poate crește în intensitate”, spune biologul.

Surprize la tot pasul

Cât de ușor se lasă observată vidra? Lacurile Fălticeni nu sunt grădină zoologică, deci nu e deloc ușor să o vezi. „Până acum nu am reușit ca pe baza urmelor să localizez vizuina, multe dintre urme se termină acolo unde solul era acoperit cu vegetație”, spune Geo. Urmele lăsate de vidră în mâl sau nisip, în zăpadă – iarna, pe pietre, stânci, trunchiurile arborilor căzuți – toate reprezintă pentru biologi indicii la fel de importante ca cele folosite de polițiști în activitățile de identificare. Și nu de puține ori munca de detectare a acestor „amprente” se lasă cu emoții pentru „detectivul” implicat. Nu o singură dată Geo a simțit cum gheața i se rupe sub picioare în timp ce urmărea un transect în timpul zilelor geroase de iarnă. Dar asta nu l-a oprit din căutările lui.

Instrumentarul căutătorului de vidre constă în GPS, ruletă, șubler, binoclu, aparat foto, îmbrăcăminte și încălțăminte potrivite (haine călduroase, bocanci impermeabili etc.). Câteodată ar fi nevoie și de o …bâtă. „Într-o zi, îmi vedeam de munca de detectiv în căutarea vidrei, când din stuf se apropie un câine – își amintește Geo. M-am uitat la dimensiunea lui, m-am uitat la scândura de aproximativ 1 metru, pe jumătate arsă, găsită în teren, și am decis că îl pot convinge să se retragă și să-mi lase cale liberă. Doar că după câteva secunde tot din acel stuf a mai ieșit un câine, și nu unul mic – se vede că stăpânul său a considerat la fel, de îi pusese jujeu. M-am întors din transect, la un moment dat câinele s-a oprit, eu la fel, am așteptat să se plictisească și să îmi lase cale liberă să îmi continui treaba. Așa s-a și întâmplat în cele din urmă, câinele a plecat spre stuful înalt și des, iar eu mi-am continuat drumul”.

Distracție la tot pasul

Puținele observații directe asupra vidrei o înfățișează ca pe un animal jucăuș, pasionat de acrobații, răsuciri, cotiri năprasnice, răsturnări pe spate, pe o coastă, pe cealaltă. Vara, își face mingi din iarbă, iar iarna îi place să își construiască tobogane de zăpadă. Toboganele au fost observate și de „detectivul” nostru în zona Lacurilor Fălticeni.

De ce există totuși puține observații directe asupra acestei specii? Pentru că vidra este activă mai ales noaptea. Își începe activitatea, de obicei, cu o oră înainte de amurg și o termină la o oră după răsărit. În timpul nopții ea va parcurge distanțe serioase pentru a se hrăni sau a se reproduce. Iar ziua… și-o va petrece în vizuină, odihnindu-se.

„Fiecare urmă identificată este măsurată şi coordonatele ei sunt înregistrate. Orice alte semne ale prezenţei speciei (excremente, marcaje, prăzi) se înregistrează în fişa de teren. Ziua de teren ia sfârșit la apusul soarelui, după ce au fost străbătuți zeci de kilometri pe jos și s-au înregistrat informații esențiale în ceea ce privește populația și distribuția vidrei”, explică Geo.

Vidra – „doctorul” apelor

Sunt voci care spun despre vidră că este o specie dăunătoare, deoarece se hrănește cu pește. Ceea ce nu știe multă lume este că vidra vânează doar exemplarele rănite sau bolnave. Cu alte cuvinte, vidra joacă un rol important în ecosistem, este acel prădător de vârf care garantează de fapt sănătatea efectivelor de peşte. Geo spune că ea reprezintă veriga din vârful lanțului trofic – se hrănește cu pești, raci, amfibieni, moluște, chiar și cu mamifere mici care sunt bolnave, bătrâne sau rănite.

Cu toate astea, populația de vidră din România este periclitată. Distrugerea habitatului și reducerea bazei trofice prin regularizarea râurilor, poluarea, braconajul, accidentele rutiere, captarea apei și folosirea în gospodării și industrie, dezvoltarea zonelor industriale, comerciale și rezidențiale sunt doar câteva dintre motive. Și aici intervenim noi: ne asigurăm că planul de management pe care urmează să îl întocmim va descrie în amănunt măsurile care trebuie luate pentru a le menține habitatul cel puțin la aceeași stare de conservare, dacă nu să o și îmbunătățească.

Proiectul „Elaborarea Planurilor de management pentru ariile protejate ROSCI0310 Lacurile Fălticeni, ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiței – Mihai Bravu, ROSPA0051 Iezerul Călărași, ROSPA0061 Lacul Techirghiol, ROSPA0101 Stepa Saraiu Horea, ROSPA0111 Berteștii de Sus – Gura Ialomiței” este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.

Conţinutul acestui material nu reprezintă ȋn mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Dacă ți-a plăcut, distribuie
Sistăm livrarea comenzilor până la ridicarea stării de urgență. Vă mulțumim pentru înțelegere.
+