Știri
Ziua Păsărilor ne-a păcălit din nou … că e primăvară
26 aprilie 2023
Sărbătorim Ziua Păsărilor pe 1 Aprilie și sperăm de fiecare dată ca vremea să nu ne joace feste. Dar, se pare că trebuie să ne obișnuim cu ploile, ninsorile și temperaturile scăzute care ne dau peste cap programul de plimbat în natură și observat păsări. Sau să mutăm Ziua Păsărilor măcar la început de mai, poate nimerim mai bine.
Ca în fiecare an, am sărbătorit Ziua Păsărilor în prima zi a lunii aprilie. Anul acesta am mutat accentul pe întâlnirile membrilor și sucursalelor cu publicul local. Astfel, am avut locații noi unde publicul a avut ocazia să se întâlnească cu membri SOR pentru prima dată, dar și locații clasice, unde aceste întâlniri nu au avut loc în 2023.
Prin această schimbare ne dorim, ca în timp, să mijlocim cât mai multe astfel de întâlniri cu publicul în cât mai multe școli, parcuri sau alte zone verzi din localitățile din țara noastră. Ne dorim o „armată” de voluntari pregătiți, dornici să împărtășească cunoștințele și bucuria pe care o simt în natură, în prezența păsărilor. Am început prin a aduna informațiile relevante sub o singură umbrelă, Ziua Păsărilor și ne dorim să adăugăm noi materiale pe pagina proiectului și să organizăm întâlniri de pregătire pentru membri, fie online, fie, dacă se poate, chiar în cea mai bună sală de clasă, NATURA.
Am dedicat așadar ziua de 1 Aprilie păsărilor, atât în teritoriu, cât și pe paginile de social media. De-a lungul întregii zile am prezentat cele mai importante păsări sălbatice pentru noi, prin prisma proiectelor pe care le derulăm. Unele proiecte sunt mai vechi, altele mai noi, unele mai mari sau mai mici, dar toate au ca scop protecția înaripatelor și educarea publicului în legătură cu rolul lor în natura și legătura indisolubilă dintre bunăstarea noastră și cea a păsărilor sălbatice.
La Buzău, grupul dedicat al iubitorilor de păsări „Buzăul prinde aripi”, care în curând va deveni Sucursala SOR din Buzău, s-a întâlnit cu publicul în Parcul Crâng. Membrii noștri au vorbit cu mult entuziasm celor care i-au ales să le fie ghizi de Ziua Păsărilor. Poveștile despre păsările din jur au fost spuse chiar acolo unde se petrec, membrii noștri fiind ajutați și de recuzita locală – cuiburile și hrănitorile instalate acolo în cadrul proiectului „România prinde aripi”. Pentru a le cunoaște mai bine și a le recunoaște când vor vizita din nou Crângul, participanții au primit liste ilustrate cu speciile cele mai comune din parcuri și grădini, dar au la dispoziție oricând și panoul informativ instalat aici.
La Satu Mare, sucursala din localitate a împlinit 20 de ani de activitate neîntreruptă. Ziua a inclus activitățile clasice deja – observarea păsărilor și jocuri desfășurate de copii (fiind vorba de sucursala cu cei mai mulți dascăli și elevi implicați). Dar și un moment festiv, marcat delicios cu un tort aniversar pe măsura cifrei și a entuziasmului participanților.
Iașiul a sărbătorit Ziua Păsărilor în Parcul Elena Doamna, unde cei prezenți au fost nevoiți ba să se ascundă de ploaie, ba să o înfrunte curajos pentru a se bucura de prezența păsărilor din locație. De asemeanea, elevii Liceului Tehnologic din Bucecea au avut parte de zile pline de păsări, însă și aici activitățile au fost puțin limitate de starea vremii.
În Argeș s-a ieșit și înainte de 1 Aprilie, săptămâna fiind una de Școală Altfel, astfel elevii au vizitat lacurile de lângă Pitești și au observat păsările acvatice din zona. Dar a fost o ieșire și de 1 Aprilie, pe lacul Suseni, deși vremea a redus mult numărul participanților, însă nu și entuziasmul.
Elevii din Timișoara, din Sebeș, din Alba Iulia, din Craiova și din Băicoi au primit și ei ambasadori ai păsărilor sălbatice în vizită. Unii în sala de clasă, alții în natură. Membri SOR le-au vorbit despre păsări, au fost la observat păsări, ba chiar au construit cuiburi pentru ele. Construirea și amplasarea de scorburi (cuiburi) artificiale este una din cele mai importante activități de protejare a păsărilor în acest sezon, o activitate la îndemâna tuturor.
Au mai fost ieșiri și pe Valea Teleajenului, și în împrejurimile Clujului și Ștefăneștiului din Botoșani, la Lacul Sărat și Comăneasca la Brăila, probabil și în alte locații, acolo unde păsările sunt și ele prezente.
Ziua Păsărilor e o zi deosebită, o sărbătoare pe care o împărțim cu păsările pe care le vedem în jurul nostru, uneori cu ușurință, alteori cu ceva efort din partea noastră. Dar noi ne-am dori ca fiecare zi să fie una specială, în care să ne facem timp pentru un tril de silvie sau un ciripit vesel de vrabie, pentru o privire relaxată asupra unui azuriu de gaiță sau a unui roșu de codroș. Ne-ar fi mult mai bine și nouă și lor, înaripatelor!
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.