Știri proiecte

Proiect al SOR premiat de Uniunea Europeană

Statele membre ale UE reprezentate în cadrul Comitetului LIFE (instrumentul de finanțare al UE pentru mediu) au identificat 18 cele mai bune proiecte LIFE-Nature finalizate în cursul anului 2010. Această distincție are rolul de a recunoaște valoarea celor mai bune proiecte de mediu finanțate din fonduri europene.

Proiect de cooperare transfrontalieră

Începând cu anul 2011, Societatea Ornitologicã Ungarã în parteneriat cu Societatea Carpatinã Ardeleanã - Satu Mare, Societatea Ornitologicã Românã și Asociația pentru Protecția Pãsãrilor și a Naturii „Grupul Milvus” a demarat proiectul intitulat: „Dezvoltarea unui sistem transfrontalier de monitorizare a pãsãrilor și a unei baze de date online” finanțat în cadrul „Programului de Cooperare Transfrontalierã Ungaria-România 2007-2013”.

Întâlniri pentru pregătirea voluntarilor

Ca un fapt special, pentru întâlnirile din acest an, programul pregãtirii voluntarilor va fi îmbinat cu un alt program SOR, și anume instruirea personalului care va coordona arii importante avifaunistice (AIA). Data și locația întâlnirilor: 1.Bãile Herculane, 9-11 aprilie 2.Senetea (lângã satul Voșlobeni, jud. Harghita), 16-18 aprilie 3.Iași, 23-25 aprilie 4.Constanța, 7-9 mai 5.București, 14-16 […]

Primul Maraton Ornitologic

În data de 10 Octombrie 2009, Asociația pentru Protecția Pãsãrilor și a Naturii „Grupul Milvus” va organiza primul Maratonul Ornitologic din România. Locul de desfãșurare al evenimentului va fi aria protejatã Natura 2000 “Eleșteele Iernut-Cipãu” din județul Mureș.

Zilele Europene de observare a păsărilor

În primul sfârșit de sãptãmânã a lunii octombrie are loc în întreaga Europã evenimentul EuroBirdwatch - observarea pãsãrilor sãlbatice. Dacã cineva vrea sã ni se alãture în aceastã inițiativã, este foarte simplu.

Sprijin din partea Ministerului Agriculturii

O veste bunã: reprezentanții Guvernului român recunosc importanța monitorizãrii pãsãrilor prin sprijinul acordat recent Societãții Ornitologice Române și Asociației pentru Protecția Pãsãrilor și a Naturii Grupul Milvus.

Mai mult