Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți 
Panouri informativ-educative pentru protejarea șoimului dunărean 
Ziua Păsărilor, un eveniment de pus în calendar 
Membri expați. Gerard Gorman, cunoscutul specialist în ciocănitori 
Concurs de desene: Pasărea anului 
Unde vedem papagali în România? 
Unele păsări merită un renume mai bun 
Păsările se hrănesc natural, nu cu alimente procesate 
Bujorul românesc, cel mai cunoscut bujor de la noi 
Măceșul 
Conservarea gâștelor cu gât roșu 
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia 
Conservarea acvilei țipătoare mici în România 
Investigarea prezenței dropiei în România 
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării 
Uite Barza! 
Atlasul Păsărilor din București 
Monitorizarea Păsărilor Comune 
Protecția berzei albe în Lunca Dunării 
International WaterBird Count 
POIM Moldova 
POIM SUD 
ROSPA0059 Lacul Strachina 
ROSPA0052 Lacul Beibugeac 
Blahnița-Mehedinți 
Școli și grădinițe prietenoase cu natura 
Spring Alive 
Pasărea Anului 
Restore Nature 
România Prinde Aripi 
Aripi Libere 
Agricultură pentru biodiversitate 
Big Day_Marton ornitologic 
It is time! 
PETlican 
Noaptea Privighetorilor 
Păsările Clujului 
Ce pasăre este aceasta? 
Pliant Păsări din habitate acvatice 
Pliant Păsări din parcuri și grădini 
Delta Dunării 
România Sălbatică 
Insignă orhidee albină 
Insignă fluturaș de stâncă 
Insignă șoim dunărean 
Insignă șoim dunărean în zbor 
Insignă lăcustar 
Colecția de puzzle-uri educative Păsări acvatice 
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini 
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor 
Puzzle Stârci din România 
Puzzle Corcodei din România 
Sacoșă pescăraș albastru 
Sacoșă pițigoi albastru 
Cuib huhurez mic 
Cuib cucuvea 
Cuib tip B (neasamblat) 
Specii braconate
Pițigoi albastru (Cyanistes caeruleus)
Acest piţigoi mărunt şi agil trăieşte mai mult în păduri de foioase, în livezi şi în parcuri. Sexele sunt asemănătoare. Este uțor de identificat după penajul cu părți inferioare galbene, spate albastru cu verde, aripi și coadă albastre. Fața este albă, creștetul albastru, are o dungă în zona ochilor de culoare abastru-verzuie care ii inconjoară obrajii. Are o dungă albastră pe abdomen și una albă pe aripi. Masculul seamănă foarte bine cu femela, deși ea pare mai plinuță. Lungimea corpului este de 10.5-12 cm, anvergura de 18-21 cm, masa corporală medie de 11 g. În general depune doar o singură pontă din 10-12 ouă, dar se întâmplă să aibă şi 18 ouă. Nu migrează. Cântecul constă din note subţiri, prelungi. Sunetul de alarmă este un ciripit certăreţ, ca şi la ceilalţi piţigoi. La apropierea unui răpitor zburător emite un sunet scurt şi înalt „siiit”, care nu dezvăluie locaţia păsării, dar avertizează păsările din apropiere (vrăbii, piţigoi, sturzi).
Pițigoi mare (Parus major)
Are capul negru cu obraji albi, este galben pe piept și abdomen, spatele este galben-verzui iar aripile au tentă albăstruie. Banda neagră, care coboară de pe piept până între picioare, pe abdomen este mult mai lată şi pronunţată la mascul decât la femelă. Cel mai frecvent întâlnit şi cel mai mare piţigoi din ţara noastră poate fi observat în diferite tipuri de păduri, în grădini, livezi şi parcuri. Cuibăreşte în scorburi şi foloseşte cuiburile artificiale. În apropierea caselor, se mută în căsuţe poştale, în ghivece de flori sau în ţevi metalice. Ponta este compusă în general din 6-11 ouă. Poate avea două ponte pe an. Puii sunt hrăniţi cu omizi; în perioada maximă de creştere un părinte se întoarce şi de 900 de ori pe zi pentru a aduce hrană puilor flămânzi. Specie sedentară. Se cunosc peste 40 de tipuri de cântece şi semnale, cel mai cunoscut fiind un sunet trisilabic repetat. Semnalul de alarmă este asemănător cu glasul coţofenei „ce-ce-ce-ce-ce…”.
Cinteză (Fringilla coelebs)
Masculul are capul gri şi culori vii faţă de culorile şterse ale femelei. Specia are două dungi albe pronunțate pe aripi, alb pe rectricele exterioare iar târtița este verzuie. Datorită frecvenţei sale o putem numi „vrabia pădurilor”. Cuibăreşte în mai multe tipuri de habitat, de la păduri de conifere şi foioase până la parcuri. Puii sunt hrăniţi cu omizi, altfel consumă seminţe. Depun 4-5 ouă. Cuibul este construit pe arbori, fiind bine camuflat cu muşchi şi licheni. Exemplarele văzute iarna vin din nord, iar cele care cuibăresc la noi se retrag cel mai probabil în sudul Europei. Prima dată pornesc la drum juvenilii, urmaţi de femele, apoi de masculi. Cântecul melodios, repetat în serii, la fel ca şi strigătele, are mai multe dialecte regionale, care sunt diferite chiar şi pe teritoriul României. Strigătul de contact este un „finc” metalic.
Mugurar (Pyrrhula pyrrhula)
Poate fi întâlnit în padurile de foioase și în cele de conifere, livezi, parcuri, grădini. Are nevoie de zone cu tufișuri și arboret. Are capul mare, e o pasare plinuță, lungimea corpului este de 16-18 cm, anvergura de 26-28 cm, masa corporală medie de 21 g. Masculii au fața neagră, ca și creștetul, aripi negre cu gri, cu o bară albă, parțile inferioare sunt rozalii spre roșu, târțita albă și coada neagră. Ochii și ciocul scurt și conic sunt negre. Femela are părțile inferioare de culoare rozaliu-maronie. Se hranește cu semințe, fructe și muguri de arbori, fructe de arbuști și insecte. Cuibăresc în perechi solitare, în tufișuri sau copaci, la doi-trei metri deasupra solului. Femela construiește cuibul, din rămurele, mușchi, licheni și rădăcini. Strigătul este slab și trist „piu”. Cântecul este alcătuit din fluierături și unele sunete aspre.
Botgros (Coccothraustes coccothraustes)
O specie de cinteză cu corp masiv. Aripile sunt negre cu o dungă albă, lată, coada este scurtă, capul este cafeniu cu negru în jurul ciocului. Ciocul este mare în comparaţie cu corpul, iar muşchii care îl mişcă sunt inseraţi pe partea posterioară a craniului şi a gâtului, astfel şi capul capătă o înfăţişare puternică. Cuibăreşte în păduri de foioase (stejar, fag, frasin, carpen) sau în livezi bătrâne. Este de obicei timid, sperios, mişcându-se ascuns în coronamentul copacilor. În perioada de cuibărit consumă şi muguri, iar puii sunt hrăniţi cu insecte. Cuibul este ascuns în frunziş, în care depune o singură pontă pe an. Sedentar sau migrator parţial; în afara perioadei de cuibărit este în mişcare pentru căutarea locurilor cu hrană abundentă. Exemplarele migratoare petrec iarna în jurul Mării Mediterane. Prin aşazisa migraţie verticală, indivizii care cuibăresc în munţi se retrag în regiunile colinare sau de câmpie. Are un strigăt sec şi aspru „tsic”. Cântecul este silenţios şi se aude foarte rar.
Florinte (Chloris chloris)
Specie frecventă, care se poate recunoaşte foarte uşor prin coloritul verde-gălbui al penajului. Culori asemănătoare au doar cănăraşul şi scatiul. De aceste specii îl putem diferenţia cel mai uşor după talie şi prezenţa panelului galben de pe aripă. Spatele masculului este verde uniform, fără striaţii, iar culoarea galbenă este mai extinsă pe aripă şi rectrice. Pe lângă sticlete, este cea mai frecventă specie de cinteză în localităţi, cuibărind în grădini, parcuri sau cimitire. Habitatele naturale sunt marginile pădurilor, păşuni cu copaci, tufărişuri, dumbrăvi. Cuibul este construit deseori în tufe cu frunze persistente; uneori ocupă cuiburi construite de alte specii. Consumă seminţe de diferite plante ierboase, buruieni, tufe, arbori, iar puii sunt hrăniţi şi cu insecte. Sedentară sau parţial migratoare, specia este influenţată de bogăţia resurselor de hrană. Are două tipuri de cântec: unul constă din fluierături melodioase, iar celălalt este un strigăt monoton cu pauze lungi „tsuii”. Cântă de pe vârful tufelor sau copacilor, dar chiar şi în timpul zborului, cu bătăi de aripi lente.
Scatiu (Carduelis spinus)
Colorit general galben-verzui cu striații negricioase pe laterale, coada este neagră cu galben pe ambele părți iar pe aripi are dungi galbene. Creștetul capului este negru iar sub cioc are o bărbie mică neagră. Pentru a cuibării preferă pădurile de conifere, mai ales cele de molizi înalți. Se hrănește cu semințe de mesteacăn și arin negru, de multe ori stă atârnat cu capul în jos pentru a mânca. În afara perioadei de cuibărit se adună în stoluri mari. Iarna coboară din zona montană în cea de câmpie și poate fi observat și în parcurile și grădinile orașelor. Cântecul este clar și ușor melancolic „dlu-i-i”, „tsu-ii”, sau „cetcetcetcet”.
Sticlete (Carduelis carduelis)
În zbor se vede bine dunga galbenă caracteristică pe aripile negre. Târtița este albă iar coada negricioasa. Spatele este cafeniu iar pieptul albicios. Masca roşie îi conferă un aspect drăguţ şi vesel acestei specii agile, comune, cuibăritoare în grădini, livezi, plantaţii şi aliniamente. Se hrăneşte cu seminţe, mai ales ale speciilor din familia Composite (brusture, varga ciobanului); încearcă uneori, cu capul în jos, să scoată seminţele în coacere sau coapte. Vara consumă şi insecte. Cuibul este construit într-o bifurcaţie a crengilor. Sedentară, însă o parte a populaţiei poate efectua mişcări la distanţe mai mari. În afara sezonului de cuibărit zboară în stoluri, uneori mai multe sute de păsări. Strigătul este uşor de recunoscut, repetă numele său „sticlit”.
Cânepar (Carduelis cannabina)
Fruntea şi pieptul roşu fac masculul uşor de identificat în penajul nupţial. Femela poartă culori mai şterse şi este mai uşor de confundat cu juvenilii şi femelele altor specii de cinteze. Cuibăreşte în zone colinare şi de câmpie, în habitate variate, cum ar fi tufărişuri, grădini, şiruri de tufe de-a lungul parcelelor arabile. Pentru construirea cuibului preferă tufe de răşinoase. Perioada de reproducere este lungă, ţine uneori până în luna august. Ouăle sunt incubate numai de femelă, dar masculul ia parte la hrănirea puilor. Dintre cintezele noastre, consumă în proporţia cea mai mică insecte, puii fiind hrăniţi cu seminţe necoapte. Din această cauză, mărimea populaţiei este afectată de compoziţia culturilor agricole. Seminţele uleioase (rapiţă, cânepă, floarea soarelui) pot deveni o parte semnificativă din meniul puilor. Sedentară, iarna hoinăreşte în stoluri mari pe câmpii. Cântecul este melodios, cu fluierături subţiri „tsi-it”. Strigătul de contact este un nazal „tit-it”.
