Share

Școli și grădinițe prietenoase cu natura

Animalele

PĂSĂRI

Majoritatea oamenilor se angajează în activități de protecția păsărilor în special primăvara, la începutul perioadei de reproducere și se așteaptă ca acțiunile lor să aibă succes chiar de la inceput. Este nevoie însă de ceva vreme până păsările detectează schimbările benefice apărute în mediul lor. Luciul apei oferă un punct de interes major în natura, prin urmare cea mai simplă metoda de atragere a păsărilor și altor animale constă în amplasarea unei adăpători. În lipsa resurselor naturale de apă un număr mare de păsări vor vizita adăpătorile, chiar dacă nu cuibăresc în vecinatatea acestora, iar o mare parte dintre ele se vor și îmbăia în apă. În canicula din vară luciul apei va atrage chiar și în câteva ore păsările însetate. Și obișnuirea lor la hrănitori în timpul iernii se poate stimula prin amplasarea adăpătorilor aproape de hrănitori. Tocmai de aceea este recomandat ca înființarea Grădinii Prietenoase cu Natura să înceapă cu amplasarea adăpătorilor.

Se recomandă alimentarea adăpătorilor pe tot parcursul anului, chiar și iarna, când resursele de apă sunt înghețate. În perioadele geroase este de ajuns ca apa sĂ rămână în stare lichidă câteva ore pe zi. Acest lucru poate fi facilitat prin alimentarea adăpătorilor cu apă călduță și amplasarea unei pietre calde în adăpătoare. Nu trebuie să uităm însă că apa mult prea caldă sau fierbinte cauzează arsuri la păsările care se îngrămădesc la adăpătoare imediat dupa alimentare.

Adăparea păsărilor nu necesită achiziționarea unui echipament scump, este de ajuns și un suport mai mare de ghiveci. El poate fi fixat pe tufișuri, pervaz sau amplasat chiar și pe sol, în acest caz însă trebuie să ne asigurăm că păsările nu vor fi prinse de pisici. Adăpătorile de pe sol vor fi vizitate și de alte specii, precum reptile, broaște, arici, albine și alte insecte.

Este recomandat ca iarba să fie cosită în jurul adăpătorii, astfel încât păsările să detecteze apropierea unui prădător și să-și ia zborul la timp.

Păsările alocă o mare parte din timp îngrijirii penajului. În afară de aranjarea penelor, încearcă să scape de ectoparaziți (căpușe, păduchi), atât prin înlăturarea lor cu ciocul cât și prin scăldat în apă și în nisip, indiferent de anotimp. Prin urmare o adăpătoare bună oferă și posibilități de îmbaiere pasarilor. Adăpătorile se amplasează în apropierea unor tufișuri, crengi, unde își pot usca penele. Cu penajul umed le este destul de greu să-și shimbe locația și devin pradă ușoară.

Caracteristici recomandate: – dimensiunile adăpătorii trebuie să permită îmbăierea unei păsări de talia mierlei sau porumbelului gulerat. Recomandam o adapatoare cu un diametru de 30-40 cm, dar poate fi si mai mare. – o adancime mai mare de 5-10 cm poate crea probleme pasarilor mici. Tocmai de aceea este contraindicata folosirea bidoanelor si a recipientelor adanci pe post de adapatori. In momentul crearii iazurilor, lacurilor de gradina e recomandata amenajarea unei sectiuni cu un nivel scazut de apa, accesibil tuturor pasarilor, dar si celorlalte vietati din gradina. Totusi recomandam ca adapatorile sa aiba o adancime de 5-10 cm, cu conditia ca in acestea sa fie amplasate niste crengi iesite din apa sau pietre plate.

În vederea îngrijirii penajului și eliminării ectoparaziților, pe lângă apă, păsările preferă să se scalde și în praf sau nisip. Scăldatori de praf pot fi amenajate în orice colț al grădinii prin eliminarea vegetației și săparea pământului pe o suprafața de 0,5 – 1 m2.

Cel mai mare dezavantaj al acestei facilități este că ploile o desființează pe perioade îndelungate.

Scăldătoarea ideală este cea de nisip, amenajată într-o tavă mai mare (1 m lungime, 50 cm lățime sau rotundă cu diametrul 40-50 cm) și mai adâncă (minim 5 cm), care poate fi acoperită pe vreme de ploaie și ninsoare sau poate fi mutată cu ușurință dacă condițiile meteo sunt nefavorabile.

Băile de nisip sunt apreciate și în timpul iernii, dar noaptea ar trebui duse într-un loc mai călduros, ca să se usuce nisipul.

Băile de nisip pot fi amplasate în apropierea adăpătorilor cu condiția ca cerințele de siguranță să fie respectate.

În lumea animalelor înmulțirea speciei depinde în mare măsura de existența unui loc ferit, unde părinții își pot depune și cloci ouăle sau își pot naste puii și pot să îi crească. Un număr mare de specii cuibăresc în scorburile copacilor sau în cavități, care sunt din ce in ce mai rare datorită tăierii arborilor bătrâni, a amenajărilor, modernizărilor de infrastructura, la care se adauga creșterea deranjului. Situația poate fi semnificativ îmbunătățită prin amplasarea unor cuiburi artificiale sau amenajarea unui colț protejat, de care, alături de păsări, vor beneficia amfibienii și reptilele, dar și micile mamifere, precum ariciul și chiar și veverița. Aceste spații trebuie să corespundă nevoilor speciilor-țintă și să le ofere protecție atât împotriva prădătorilor, cât și a condițiilor meteo nefavorabile.

Cuiburile artificiale se execută din scânduri de rășinoase. Nu se vor folosi placaje sau plăci aglomerate din lemn (PAL), căci aceste materiale se deteriorează extrem de rapid sub efectul umezelii. În vederea creșterii durabilității se pot vopsi sau trata cu ulei de in, dar numai în exterior. Interiorul trebuie să rămână neșlefuit, ca păsările să se poată agăța de pereți și să poată părăsi cuibul (dimensiunea nu le permite să zboare). Durabilitatea cuibului depinde și de acoperișul acestuia. Astfel, un acoperiș bun este întotdeauna cu 3-4cm mai lat decât cuibul în sine, depășește marginea anterioara chiar și cu 5-10cm, este oblic pentru a asigura scurgerea apei, și e acoperit cu tablă, plăci de PVC sau gudron. În cazul cuiburilor cu orificiu rotund, mobilitatea acoperisului este esențială, deoarece permite curățarea periodică. Mobilitatea poate fi asigurată cu balamale sau fâșii de cauciuc, iar in vederea protejarii de intruși, partea anterioară trebuie fixată cu ajutorul unui cârlig.

Dimensiunea, forma cuiburilor artificiale variază de la o specie la alta (Tabel). Dacă proprietățile corespund nevoilor, anumite specii pot să ocupe mai multe tipuri de cuiburi.

Majoritatea speciilor de păsări preferă cuiburile cu orificiu rotund, cele mai comune fiind cele de tip B. Mărimea orificiului de intrare are un rol deosebit de important și reprezintă factor de selecție. Astfel, orificiul trebuie să fie suficient de larg ca să permită accesul păsării, dar nu cât să încapă și prădătorii prin el. De exemplu, diametrul orificiului de intrare preferat de pițigoii albaștrii variază între 25 și 28mm. Dacă valoarea este depășită, cuibul rămâne neocupat, din cauza creșterii riscului de prădare și deranj.

Cuiburi artificiale coloniale reprezintă o subcategorie aparte a cuiburilor cu orificiu rotund și imită reproducerea în colonii. Sunt destinate vrăbiilor de casă și vrabiilor de câmp.

Cuiburile cu intrare rectangulară sunt folosite de un număr mare de specii urbanizate, precum mierla, codobatura albă, speciile de muscari. Față de cuiburile cu orificiul rotund nu trebuie să aibă un acoperiș rabatabil, deoarece manevrele de întreținere și curățare pot fi executate și prin orificiul, care ocupă treimea superioară a părții anterioare. Tocmai din cauza orificiului extrem de larg, aceste cuiburi sunt cele mai vulnerabile în fața prădătorilor, în special a pisicilor domestice. De aceea, ele trebuie ancorate în locuri greu accesibile acestora și, în general, mai puțin vizibile, pe crengi, pe pereții clădirilor, sub streașină. Totuși, ca și în cazul cuiburilor cu orificiu rotund, trebuie să ne asigurăm că spațiul din fața cuibului să fie deschis, fără crengi sau alte obstacole, care să perturbe accesul păsărilor spre și dinspre cuib.

Alte specii, precum mierla, codobatura alba, speciile de codros se mulțumesc și cu platforme. Acestea sunt suporturi pentru cuiburi și pot fi montate în arbori, tufărișuri, pe stâlpi sau pe clădiri.

Cuiburile artificiale pot fi agățate pe crengi, nu trebuie fixate cu cuie în trunchiul copacilor, deoarece odată cu creșterea grosimii trunchiului există riscul să cadă. Orientarea recomandată este cea estica sau sudică, care oferă mai multa protecție împotriva vântului și a ploii. Cuibul amplasat nu trebuie să se încline către spate, alfel exista riscul de a fi inundat.

Cuiburile artificiale de tip A, B și C pot fi amplasate și în apropierea geamului, orientate în așa fel încât traseul păsării către cuib să treacă prin fața geamului. Altele se pot fixa direct pe pervaz. Avantajul acestor cuiburi este reprezentat de o latură transparentă, care oferă vizibilitate în viața intimă a păsărilor. Astfel, se pot urmări în direct clocirea, ieșirea puilor din ouă, hrănirea lor, dezvoltarea penajului și primele încercări de zbor ale puilor, fără ca aceștia să fie deranjați. Totuși se recomandă acoperirea secțiunii de geam cu un carton pe perioada de cuibărire, altfel există riscul ca ponta să fie părăsită. Dezvoltarea puilor se poate urmări de la o anumită distanță sau de după draperie, timp în care se evită mișcările bruște și comportamentul gălăgios. Cartonul trebuie pus înapoi după sedințele de observare, de preferat în momentul când părinții s-au dus dupa hrană.

Ocuparea cuiburilor artificiale necesită ceva timp. În afară de asta, trebuie avut în vedere comportamentul teritorial al păsărilor, când își protejează o anumită suprafață în perimetrul cuibului, suficient de mare încât să le asigure siguranța și resurse de hrană suficiente și alunge orice intrus de pe teritoriul respectiv. Tocmai de aceea succesul de ocupare a cuiburilor artificiale depinde și de densitatea acestora. Astfel cuiburile de tip B, preferate de un număr mare de specii, pot fi amplasate la o distanță de 20-25 m unul de celălalt. Pe lângă acestea, pot fi amplasate 1-2 cuiburi artificiale de tip D și câte un cuib de tip A și  tip C.

Întreținerea cuiburilor artificiale: se recomandă verificarea regulată a cuiburilor artificiale cu scopul de a remedia deteriorările apărute. În majoritatea cazurilor acesta este cauzată de ciocnitori, care măresc orificiile de intrare sau creează gauri in diferite parti ale cuiburilor.

Cuiburile pot fi verificate înaintea perioadei de reproducere, când se elimină și vechiul material sau chiar în perioada de reproducere, când se evaluează succesul de ocupare. Un cuib serios deteriorat poate fi înlocuit și în perioada de reproducere, când practic materialul de cuib împreună cu ponta sau pui se muta într-un alt cuib artificial.

Construirea cuiburilor poate fi facilitată prin amplasarea unor materiale ca păr de animale (pisică sau câine), păr uman, pene, câteva fire de fân pe tufișuri sau chiar pe sol.

În anotimpul cald, păsările găsesc cu ușurință hrana, atât de origine vegetală, cât și animală, precum fructe, semințe, insecte, moluște, amfibieni și reptile. Restrângerea resurselor de hrană în perioada rece / de iarnă contribuie la dezvoltarea a două strategii în lumea păsărilor: o parte dintre ele migrează, pe când cele care rămân se adaptează condițiilor existente prin schimbarea tipului de hrană consumat și folosirea resurselor de hrană disponibile (semințe, fructe).

Specii sedentare: pițigoi mare, pițigoi albastru, pițigoi sur, țiclean, vrabia de casă și cea de câmp, mierla, cinteză, botgros, speciile de ciocănitori, gaiță.

Odată cu venirea zăpezilor, aceste resurse devin din ce în ce mai greu accesibile, la care se adaugă și temperaturile extrem de scăzute, când menținerea temperaturii corpului necesită multă energie. Tocmai de aceea este recomandată amplasarea hrănitorilor în perioada rece, care, probabil este cea mai răspândită activitate de protecție a păsărilor sălbatice.

Perioada recomandată de hrănire este noiembrie-aprilie, dar trebuie luate în vedere și condițiile meteorologice. Ea trebuie să fie continuă. Se recomandă alimentarea hrănitorilor după amiaza sau seara, astfel încât păsările flămânde să aibă resurse de hrană dis-de dimineață.

Tipuri de hrană recomandate:

– semințe uleioase: semințe de floarea soarelui, semințe de dovleac, semințe de in și de cânepă, miez de nuci, de alune

– hrană vegetală: legume fierte sau fructe care se găsesc și la noi în grădini precum mere, pere

– grăsime animală: osânză, slănină crudă

– bile pentru pițigoi: se amestecă untura cu semințe uleioase, iar în vederea creșterii consistenței se poate adăuga și mălai grișat.

Atenție: semințele, slănina trebuie să fie crude! Nu este permisă hrănirea păsărilor cu semințe sau slănină sărată, prăjită.

Tipuri de hrană contraindicate:

– alimente sărate, condimentate: semințe sărate, prăjite, slănină condimentată, afumată, untură sarată etc.

– alimente procesate

– miez de pâine sau alte produse de panificație

– paste și orez

Tipuri de hrănitori:

  • hrănitoare pe sol: este metoda cea mai simplă de hrănire a păsărilor, când alimentele recomandate se împrăștie pe sol. Se recomandă instituirea acestui tip de hrănitoare pe un loc mai puțin frecventat de oameni și ferit de zăpadă, ca de ex. sub copaci, tufărișuri. Hrănitoarea va fi vizitată de un număr mare de specii, indiferent de dimensiunea lor, iar noaptea va oferi resurse de hrană pentru micile mamifere și, implicit, pentru speciile de bufnițe, care le vor vâna. Cel mai mare dezavantaj este accesul pisicilor.
  • hrănitoare de tip căsuță: seamănă cu o căsuță, dar este deschisă în toate cele 4 laturi și este fixată pe un suport înfipt în sol. Necesită un spațiu mai mare, deschis, în preajma cu vegetație mai înaltă (tufe sau copaci).
  • hrănitoare de tip tavă: poate fi folosită de locuitorii apartamentelor. Se amplasează pe pervaz sau balcon în așa fel încât semințele să nu pice pe balconul vecinului de jos.
  • hrănitori suspendate: Se confecționează atât din materiale consacrate, cât și reciclate.
  • hrănitoare de tip căsuță cu o latură închisă – se poate suspenda pe perete, pe trunchiul copacilor.
  • dovleac ornamental (Lagenaria siceraria): datorită cojii lignificate are o durabilitate mai mare si mărimea orificiului de intrare reprezintă factor de selecție a speciilor.
  • hrănitori confecționate din recipiente de plastic, cutii de lapte, cutii de conserve.
  • bilele pentru pițigoi – se așează într-o plasă și se suspendă pe copaci la fel ca și slănină crudă.

Hrănitorile amplasate trebuie să fie inaccesibile pisicilor. Astfel suportul hrănitorilor poate fi imprejmuit cu o tablă. Hrănitoarea trebuie așezată pe un spatiu mai deschis, care să poate fi supravegheat de către păsări. Totuși se recomandă ca la câțiva metri (3-4 m) să se afle un pom sau o tufă, pe care păsările să se poată așeza.

Printre musafirii hrănitorilor de tip căsuță se numără și veverițele.

Îngrijirea hrănitorilor

Păsările, ca toate animalele de altfel, sunt expuse diferiților agenți patogeni care pot provoca îmbolnăvirea lor.  Pentru a evita apariția unor astfel de probleme, este foarte important că hrănitorile să fie igienizate periodic.
lată câteva măsuri de igienizare obligatorii:
• curățați hrănitorile în mod regulat, spălându-le cu apă și un pic de detergent lichid. Clătiți bine suprafețele spălate pentru îndepărtarea completă a detergentului și uscați hrănitorile înainte de a le umple cu hrană.
• respectați regulile de igienă personală când lucrați cu hrănitorile – folosiți mânuși de cauciuc, spălați hrănitorile și în exterior, după care spălați-vă bine pe mâini.
• schimbați periodic locul hrănitorilor suspendate și aveți grijă ca suprafața din jurul acestora să fie curățată de mizerie și resturi de hrană.

 

Geamurile mari au două trăsături negative pentru păsări:

  1. Sunt transparente: dacă și pe peretele de vizavi există un geam, păsările nu le sesizează și în loc de a trece prin presupusul coridor, se vor izbi de geam
  2. Se reflectă imaginea coronamentului, prin care de obicei majoritatea speciilor zboară cu ușurință

Există 3 metode simple prin care se poate preveni coliziunea păsărilor cu geamuri:

  1. Amplasarea unei site împotriva țânțarilor. Are mai multe avantaje: previne transparența înșelătoare a geamurilor și reflexia, dar oferă și o suprafață moale pentru păsările care totuși zboară spre geam.
  2. Folie specială, care oferă vizibilitate doar din interior, nu și din exterior; oferă un aspect mat din exterior.
  3. Siluete de păsări răpitoare: prin amplasarea acestor siluete, păsările cântătoare de dimensiuni mici vor ocoli geamurile. Caracteristicile speciilor cele mai eficiente: gât scurt, cap mic cu cioc scurt, aripi lungi și subțiri, coadă lungă și subțire.

Prezența aricilor în grădină fascinează copii, dar e un motiv de bucurie și pentru grădinari, deoarece aricii sunt inamicii cei mai mari ai melcilor, omizilor, insectelor și ai altor dăunători ai plantelor. Aricii sunt animale nocturne, care preferă să se adăpostească în colțuri de grădină cât mai naturale și mai puțin aranjate de om. Datorită lipsei resurselor de hrană, pe perioada iernii hibernează – devin inactivi și metabolismul lor scade. În urmă studiilor științifice s-a observat scăderea pulsului de la la 190/min la 20/min, a temperaturii corpului de la 35°C la 10°C sau chiar mai puțin și scăderea semnificativă a frecvenței respirației (respiră odată la câteva minute). Dacă pe parcursul iernii temperaturile devin mari sau sunt deranjați, aricii se pot trezi din somn, ceea ce micșorează șansele lor de supraviețuire. Mortalitatea înregistrată în timpul iernii poate să atingă 33%. La această valoare se mai adaugă pierderile din perioada activă, cauzată mai ales de trafic, ceea ce ridică mortalitatea anuală la 47% în cazul adulților și 37% în cazul juvenililor.

Aricii își construiesc vizuinile destinate reproducerii și hibernării printre rădăcinile copacilor bătrâni, sub grămezile de lemn, cavitățile dependintelor, sub căpițele sau clăiele de fân sau chiar și sub grămezile de frunze uscate. Viziuna este formată din material vegetal uscat, care poate să atingă chiar și 50 cm grosime. În lipsa acestor facilități se pot amplasa vizuine artificiale, fabricate din scânduri. Dimensiunea recomandată este de 40x30x26cm, cu un orificiu de intrare de 13x13cm. Dacă orificiul de intrare este mai mare, viziuna devine vulnerabilă în față prădătorilor. Cei care doresc, pot să crească siguranță cuiburilor și să mărească intimitatea aricilor prin amplasarea în față orificiului de intrare a unei construcții de lemn de 13x30x13cm, care să constituie un pasaj de acces în vizuină. Acoperișul mobil constituie un avantaj în procesul de igienizare a cuibului, care se efectuează după perioada de hibernare, când ariciul nu se află înăuntru. Igienizarea constă, de fapt, în eliminarea materialului vegetal din cuib.

Cuibul artificial se amplasează într-un loc mai puțin deranjat al grădinii și se poate acoperi cu crengi, frunze, pământ, izolarea fiind necesară în special iarna, când temperaturile sunt sub limita înghețului.

În vederea menținerii aricilor în grădină pe o durată cât mai lungă, pe lângă facilitățile de găzduire, grădinile trebuie să le ofere resurse de hrană și de apă. Resursele de hrană sunt asigurate printr-o grădină bogată în specii de plante, care adăpostesc un număr mare de insecte, omizi, melci. Se evită folosirea agenților chimici în vederea combaterii dăunătorilor, altfel, alături de aceștia, se elimină din grădină și aricii, dar și alte animale, care se hrănesc cu dăunătorii.

Lipsa resurselor naturale de apă poate fi compensată prin amplasarea unor adăpători pe sol, ca cea recomandată păsărilor. Se evită adăpătoarele adânci, deoarece aricii se pot îneca în ele. Trebuie avut în vedere că, într-o singură noapte, aricii pot să parcurgă o distanță de 2-3 km. Tocmai de aceea este recomandat ca gardurile să fie construite în așa fel încât să permită accesul aricilor dintr-o grădină în alta.

De reținut:

1. Aricii sunt carnivori. Este contraindicată hrănirea lor cu pâine sau lapte. În caz de nevoie se pot alimenta cu mâncare umedă pentru câini și pisici.
2. Pot cădea în iazurile de grădină. Prin amplasarea unei mici rampe din pietre prin care se pot cățăra, se evită înecarea lor.
3. Se acoperă gurile de scurgere, pentru a preveni căderea lor în ele.
4. Se pot încâlci în plasele din grădina sau gardurile de sârmă. Pentru a preveni acest lucru, distanță dintre marginea inferioară a gardului/ plasei și sol se recomandă să fie mărită.
5. Pungile de plastic, borcanele goale lăsate pe sol reprezintă niște obiecte unde se pot înțepeni sau se pot sufoca.
6. Căptușirea cuiburilor poate fi facilitată prin amplasarea unei mici cantități de fân în grădină sau lăsarea frunzelor uscate în grămezi pe o perioada mai îndelungată.

Rocăriile le oferă un microhabitat optim, dar în părțile mai umede ale grădinii se pot amplasa și refugii speciale, care seamănă cu niște ghivece de flori, însă sunt puse cu partea superioară în jos și dispun de o intrare.

Sunt specii crepuscular-nocturne, ziua adăpostindu-se în galerii subterane, crăpături de stâncă, sub pietre, trunchiuri de copaci, frunze sau tufe de iarbă, unde au parte de un microclimat mai umed.

Speciile de broaște, care apar în general în grădini, broască râioasă verde (Bufo viridis) și broască de pământ brună (Pelobates fuscus), se hrănesc cu diferite nevertebrate precum râme, melci, păianjeni, gândaci, furnici.

Sunt specii insectivore. Apreciază existența rocăriei, care le oferă adăpost și hrană, dar și un loc ideal unde pot să stea la soare.

Gușterul (Lacerta viridis) și șopârla de ziduri (Podarcis muralis) sunt cei mai comuni vizitatori sau locuitori ai grădinii.

Deși grădinile adăpostesc peste 2.000 de specii de insecte, majoritatea lor sunt privite ca specii neplăcute sau chiar periculoase. Mai mult de atât, grădinarii le asociează cu pagubele produse în culturi și încearcă să le combată prin folosirea insecticidelor. Este de reținut însă că aceste chimicale nu fac diferența între insectele dăunătoare și cele benefice. Odată cu acarienii și păduchii de frunze sunt eliminate și acele specii care se hrănesc cu aceștia, precum buburuzele, urechelnițele. Pe termen lung chimicalele duc la înmulțirea și răspândirea mai pronunțată a acarienilor, prin urmare la daune mai mari. Totodată, insecticidele reduc și numărul speciilor de insecte polenizatoare.

Cea mai simplă și sigură metodă de a scăpa de cele câteva specii de insecte dăunătoare este să fim buni prieteni cu inamicii lor naturali, adică cu insectele care le consumă. Prin realizarea unui hotel de insecte putem favoriza înmulțirea acestor specii de insecte prădătoare. Albinele solitare, (precum albina zidar) polenizează cireșul, părul și căpșunul. Albinele tăietoare polenizează plantele leguminoase. Viespile săpătoare în stadiul de adult polenizează multe flori, iar în stadiul larvar sunt hrănite de adulți cu omizi paralizate.

Hotelul pentru insecte poate fi construit de oricine din materiale reciclate precum un dulap, raft vechi ca și cadru, care să fie umplut cu materiale naturale, care asigură insectelor locuri de adăpostire și înmulțire. Tulpinile goale ale plantelor precum trestia sunt ideale pentru înmulțirea unor specii de albine solitare, în timp ce alte specii preferă cavitățile scobite în lemn (de ex. găuri cu diametrul de 3-10 mm și adâncime de 3-10 cm realizate cu mașina de găurit în butuci). Viespile săpătoare preferă deschizăturile cu lut, iar pentru o altă grupă de insecte se realizează un adăpost din frunze uscate sau conuri de brad. Ideal ar fi să se folosească un număr cât mai mare de materiale astfel încât să fie sprijinite cât mai multe specii. Se recomandă amplasarea hotelului de insecte în locuri cât mai însorite, de preferat în apropierea resurselor de nectar.

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România