pasari salbatice

Mesteacănul

Mesteacănul este un arbore foios decorativ, apreciat și preferat de mulți grădinari și peisagiști, care îl cultivă atât pentru scoarța albă, atractivă, cât și pentru frunzișul care foșnește la cea mai mică adiere de vânt și care toamna devine de un galben cald, ca lumina soarelui de octombrie.

Călător pe drumul mătăsarilor

Luna decembrie, luna cadourilor, a venit în 2023 cu unul din cele mai așteptate daruri pentru pasionații de păsări: invazia de mătăsari. Frumoasele păsări cuibăresc în pădurile de conifere din nordul continentului european, dar în unii ani iarna ajung până la noi în căutare de hrană. Alarma a fost dată la sfârșit de noiembrie și începând din decembrie au fost raportate observații aproape în fiecare zi. Pe rețelele de socializare au apărut din ce în ce mai multe fotografii cu superbii mătăsari. Dornic să îi vadă de aproape, a pornit într-o adevărată călătorie și Cătălin Pomeanu, membru SOR. Cum a fost pe „Drumul mătăsarilor” l-am invitat să ne povestească în acest interviu.